Schemele de ajutor de stat privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile

0
111

,,În contextul crizei provocate de COVID-19 au fost instituite prin OUG 130/31.06.2020 schemele de ajutor de stat privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020:

  • Măsura 1 “Microgranturi” acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, echivalent a 2000 euro pentru capital de lucru pentru societățile fără angajați la 31.12.2019 și cu o cifră de afaceri de minim 5000 de euro în exercițiul financiar anterior.

Credite de angajament și de plată în valoare de 315,000,000 lei în vederea închiderii măsurii. În anul 2021 au fost plătiți 17368 aplicanți cu o valoare totală de 168.104.872 lei, iar pentru cea de a doua sesiune s-au înscris un număr de 33555 aplicanți, dosarele aflându-se în perioada de evaluare;

  • Măsura 2 “Granturi pentru capital de lucru” acordate sub formă de sumă forfetară și în procent din cifra de afaceri – între 2000 și 150.000 euro grant și maxim 15% din cifra de afaceri la 31.12.2019 pentru activitățile afectate direct sau indirect de starea de urgență/alertă, activități detaliate în anexa 2 la OUG 130/2020.

Credite de angajament și de plată în 2021 în valoare de 570,000,000 lei în vederea închiderii măsurii. În anul 2021 au fost plătiți 13836 de aplicanți cu o valoare totală de 3.773.849.014 lei.

  • La schema de ajutor dedicată industriei HoReCa, instituită prin OUG 224/2020, se acordă granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților în anul 2020 comparativ cu anul 2019. A fost finalizată etapa de plăți a acestui program: până la 31.12.2021 au fost platiți toți cei 8294 de beneficiari contractați la o prorată de 46,87%, însumând un buget alocat în anul 2021 în valoare de 999.926.000 lei și prin legea bugetului de stat pentru anul 2022 a fost alocat bugetul necesar plătilor proratei de 53,13% aferentă celor 8294 beneficiari contractați, iar suma plătită este de 1.133.477.030 lei.”, a declarat Secretarul de Stat, Terente Ciui.

,,În cuprinsul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Pilonul II, COMPONENTA 9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE, în cadrul Reformei 1. Transparentizare legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri a fost prevăzută – Investiția 1- crearea de platforme digitale privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinate mediului de afaceri (Alocare: 14 mil. Euro)

Investiția constă în realizare a 7 platforme online care să asigure accesul întreprinderilor la o serie de servicii publice/facilități legate de derularea activităților proprii în contextul simplificărilor procedurale, legislative și digitalizării.

  1. Dezvoltarea platformei privind simplificarea procedurilor de înființare /de ieșire de pe piață a firmelor, de constituire și funcționare a punctelor de lucru.
  2. Dezvoltarea unei platforme denumită Ghiseu Unic de Contact (One Stop Shop) pentru licențe/autorizații/certificări.
  3. Dezvoltarea platformei care are în vedere modificările legislative privind eficientizarea și transparentizarea controalelor asupra activității întreprinderilor, inclusiv digitalizarea Registrului Unic de Control (RUC) care va funcționa ca o platformă care va integra baza de date a operatorilor economici și va permite accesul instituțiilor publice cu rol de control.
  4. Dezvoltarea unei platforme care să asigure transparentizarea procesului de colectare și gestiune a fondurilor în beneficiul titularilor drepturilor de autor și a drepturilor conexe acestora – ORDA.
  5. Dezvoltarea unei platforme pentru stimularea competitivității mediului de afaceri, asigurarea transparenței legislative, debirocratizare și simplificare procedurală.
  6. Crearea și dezvoltarea platformei digitale care să integreze toate serviciile dedicate angajatorilor și ocupațiilor din România (Nomenclatorul Ocupațiilor din România).
  7. Dezvoltarea unei platforme privind simplificarea obligațiilor declarative, a prevederilor legale din domeniul arhivării a procesului de raportare statistică și adaptarea activității de comerț la era digitală.”, a precizat Secretarul de Stat.

,,Referitor la Componenta 11 – Turism și Cultură din cadrul PNRR, urmărind obiectul propus, de a operaționaliza Organizațiile de Management al Destinației prin adoptarea unei legislații funcționale, alocarea liniei bugetare se va structura pe 3 programe:

Mecanism de finanțare pentru susținerea dezvoltării rețelei de OMD-uri – 2.000.000 euro

Program de consolidare a capacității /asistență tehnică pentru dezvoltarea OMD – buget: 1.000.000 euro

Program de investiții în infrastructura turistică la nivelul destinațiilor – buget: 7.000.000 euro

Totodată a fost deschis apelul de preselecție pentru întreprinderile, companiile și centrele universitare interesate să aplice pentru accesarea fondurilor de 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România, prin PNRR.

Ministerul de resort a publicat metodologia finală și documentele care trebuie să însoțească aplicațiile potențialilor participanți la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică și Tehnologia Comunicațiilor IPCEI ME-CT.”, a conchis Secretarul de Stat, Terente Ciui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.