Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat spre consultare publică Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 599/2020 privind aprobarea Programului național Competențe digitale pentru angajații din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020.
În urma rezultatelor:
- au fost aprobate 95 de proiecte cu o valoare totală eligibilă de 419.427.085,06 lei (echivalentul 86.805.555,91 euro) reprezentând 434,03% din alocarea inițială. Aceste 95 de proiecte contribuie la sprijinirea unui număr de minim 2.375 întreprinderi și la sprijinirea, prin programe de formare în vederea dobândirii de competențe digitale de bază și competențe digitale avansate, a unui număr de minim 23.750 angajați.
- din cele 95 de proiecte aprobate, cu o valoare totală eligibilă de 419.427.085,06 lei (echivalentul 86.805.555,91 euro), au fost finanțate doar 22 de proiecte cu o valoare totală eligibilă de 20.796.007,29 euro, prin care sunt sprijinite 575 de IMM-uri, fiind derulate de programe de formare profesională pentru un număr de 5.750 de angajați;
- prin cele 73 de proiecte care se află pe lista de rezerve, în valoare totală eligibilă de 318.944.937,02 lei (echivalentul 66.009.548,62 euro) urmează să fie sprijinite încă 1825 de IMM -uri și vor fi derulate programe de formare profesională pentru un număr de 18.250 de angajați.
Potrivit notei de fundamentare, prin actul normativ se propune suplimentarea apelului astfel:
Alocare inițială | 96.636.000,00 lei
(20.000.000,00 euro) |
Alocare modificată prin HG 196 din 10 februarie 2022 | 100.482.148,04 lei
(20.796.007,29 euro) |
Total necesar pentru contractarea celor 95 de proiecte admise | 419.427.085,06 lei
(86.805.555,91 euro) |
Necesar pentru suplimentare | 318.944.937,02 lei
(66.009.548,62 euro) |
Potrivit documentului, sumele necesare pentru suplimentarea programului se vor constitui din disponibilul financiar existent la nivelul axei prioritare 3 Locuri de muncă pentru toți din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, nefiind astfel generat un impact financiar la nivelul bugetului de stat.
Descarcă documentul