Autostrada Sibiu-Pitești, luată în vizor. Încep procedurile pentru semnarea ultimei secțiuni

0
121

CNSC a respins contestația împotriva câștigătorului desemnat inițial de CNAIR pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 (Cornetu-Tigveni) a acestei autostrăzi.

Asocierea româno-italiană trebuie să finalizeze cei 37,4 km de autostradă în 57 de luni (12 luni proiectare și 45 de luni execuție).

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.

Potrivit contractului în valoare de 5,32 miliarde de lei (fără TVA), finanțat din fonduri europene nerambursabile, pe traseul secțiunii Cornetu-Tigveni vor fi construite:

  • 95 de poduri și pasaje
  • un tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie
  • 2 noduri rutiere (Cornetu și Văleni)
  • un ecoduct în zona localității Călinești.

Acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte.

Autostrada Sibiu-Pitești va avea în total o lungime de peste 122 de km și va asigura o legătură rutieră modernă cu rețeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.