O alunecare de teren pe o autostradă din sudul Braziliei a provocat moartea a cel puțin două persoane și zeci de dispăruți, precizează BBC.
Un torent de noroi a căzut pe autostrada BR-376 din statul Paraná, lovind peste 21 de vehicule, au anunțat autoritățile.
Salvatorii aflați la fața locului au declarat că vremea rea și locația îndepărtată au complicat eforturile de căutare.
Pompierii folosesc o cameră termică pentru a localiza posibilii supraviețuitori. Se crede că până la 30 de persoane sunt încă dispărute.
Imagini aeriene arată un autocamion atârnând în mod precar pe marginea unui pod. Echipele de salvare au găsit cadavrul șoferului acestuia, identificat ca fiind João Pires, în vârstă de 62 de ani.
O rudă a declarat că acesta a lucrat ca șofer de camion în cea mai mare parte a vieții sale și cunoștea bine drumul pe care s-a produs accidentul.
Numele celei de-a doua victime nu a fost încă dezvăluit
Un alt șofer de autocamion, a cărui cabină a fost îngropată în noroi, a fost salvat doar cu răni minore, transmit autoritățile. José Altair Biscaia, în vârstă de 43 de ani, a înregistrat o înregistrare video cu telefonul său în timp ce era prins în capcană.
,,Sunt în viață, mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt în mijlocul noroiului, doar într-un mic colț care a rămas din camion. Sunt plin de tăieturi. dar sunt în viață”, se poate auzi spunând el în înregistrare.
Interiorul cabinei sale pare mutilat și există o pată de sânge. În afara ferestrei pare să fie un zid de noroi solid.
Autoritățile au transmis că până în prezent, au fost localizați șase supraviețuitori. Printre aceștia se numără primarul orașului de coastă Guaratuba, Roberto Justus.
Într-un videoclip încărcat pe rețelele de socializare după ce a fost salvat, dl Justus a declarat că este ,,un miracol” că este în viață.
,,A fost oribil”, a spus el. ,,Muntele a căzut pur și simplu peste noi. A măturat până la ultima mașină”.
El a declarat pentru postul local de radio Rádio Gaúcha că el și șoferul său, Cláudio Margarida, au spart geamurile mașinii lor pentru a ieși.
,,O mare de noroi, copaci, crengi au lovit portiera mașinii. Eram pe scaunul pasagerului, iar impactul a fost de așa natură încât mașina noastră a fost ridicată. Noroiul a continuat să vină și să vină și să ne ridice până când am ajuns deasupra vehiculelor de pe contrasens”, și-a amintit el.
Alunecarea de teren a fost declanșată de zile de ploi abundente în Paraná
Alunecările de teren nu sunt neobișnuite în Brazilia, iar comunitățile de pe dealuri sunt adesea măturate atunci când se prăbușesc versanții mlăștinoși ai munților.
În februarie, peste 200 de persoane au fost ucise în urma unor alunecări de teren în orașul Petrópolis din statul Rio, conform informațiilor de la autorități.