
MMAP lansează apelul de proiecte în cadrul Investiției 1 – Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane.
Subinvestiția I.1.B – „Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale”.
Apelul de tip necompetitiv, cu o alocare financiară de 491,9 milioane lei, este deschis până la 23.01.2026, ora 23:59, pentru toți solicitanții eligibili, pe principiul „primul venit, primul servit” în limita bugetului maxim alocat.
„Finanțăm, prin PNRR, refacerea suprafețelor forestiere acolo unde fondul forestier a fost afectat de factori biotici, abiotici, de fenomene meteo, furtuni, doborâtori. Avem un buget de 100 milioane de euro.
Este un nou început pentru pădurile din România, cu un buget fără precedent, care permite ca județele care au suprafețe foarte mici de pădure, să beneficieze de aceste scheme de finanțare, să refacă ecosistemele, să refacă echilibrul natural, ecologic în acele județe. În total, vom împăduri peste 56.000 hectare până în 2026 prin cele două linii de finanțare: cea destinată reîmpăduririlor, pe care o lansăm astăzi și schema privind înființarea de păduri noi, lansată în noiembrie 2022.
Schimbările climatice pot fi prevenite şi acest fenomen poate fi încetinit doar dacă acționăm pe cele două planuri: reducem emisiile și creștem capacitatea de sechestrare a carbonului la nivel mondial”, a spus ministrul Tánczos Barna.
- Link depunere proiecte: https://proiecte.pnrr.gov.ro/
- Link detalii: https://pnrr.mmap.ro/ghiduri-paduri-si-protectia…/
- Adresa de mail suport: (pentru întrebări tehnice legate de apel): dgpnrr@mmediu.ro
Calendarul propus pentru Campania națională de împădurire și reîmpădurire prin #PNRR menționează realizarea a cel putin 25.000 ha suprafețe noi de teren împădurite sau reîmpădurite până la 31.12.2023, iar până la 30.06.2026 realizarea a 56.700 ha suprafețe noi de teren împădurite sau reîmpădurite.
