Europa rămâne unită în fața imperiului malefic care încearcă să înghită Ucraina și cu potențial de a a-și extinde tentaculele și în restul statelor est-europene. Cu toate acestea, este clar de câțiva ani încoace că viziunile diferă în interiorul Bătrânului Continent în ceea ce privește calea de urmat în domeniul apărării.
În timp ce cea mai mare parte a Europei de Est cheltuiește deja 2%, cu acțiuni întreprinse pentru a crește în continuare bugetul pentru apărare, inclusive România, Occidentul este încă în urmă și, în unele cazuri, a fost nevoie de o invazie reală pentru ca unele state să prevadă o creștere, cu reticență, a acestui procent (în timp ce mai multe state încă nu au făcut acest lucru).
Un an mai târziu, industria și infrastructura militară a Europei nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui să fie pentru a susține cantitățile de care Ucraina are nevoie în războiul său pentru supraviețuire.
Vizita lui Macron în China din ultimele două zile a stârnit din nou unele concepte care în unele țări sunt o discuție interzisă, ca să nu mai vorbim de o majoritate necesară pentru a fi agreată – autonomia strategică.
Europa ar trebui să se străduiască să devină autonomă
Această autonomie strategică înseamnă că Europa ar trebui să se străduiască să devină autonomă în domenii strategice precum energia, apărarea, producția – practic, să revitalizeze Europa și să o transforme într-o putere, nu doar economică, ci și militară, ceea ce este un obiectiv extraordinar, fără îndoială, este cu adevărat un obiectiv pentru care ar trebui să ne străduim și pe care trebuie să îl realizăm cât mai repede posibil.
Deși aceasta este o idee absolut minunată până la un punct, Macron vrea de fapt să spună că ar trebui să fie dezvoltată în continuare ca o putere separată de parteneriatul euroatlantic, un NATO mai localizat dacă vreți, fără a implica SUA.
În cuvintele sale, ar trebui să acționeze ca o contrapondere între „blocuri”, cel chinezesc și cel american, acționând separat și nu ar trebui să fie atrasă în conflictele altora de pe glob, luând în considerare faptul că făcea referire de fapt la Taiwan, fiind într-o vizită în China.
Aici este locul unde toate acestea devin dificile pentru politica sa externă: de ce vorbea în numele Europei, din moment ce este departe de ceea ce dorește, de exemplu, Europa de Est?
Franța ar trebui să preia povara grea a conducerii
Bineînțeles, el a insinuat, de asemenea, că Franța ar trebui să preia povara grea a conducerii într-o astfel de potențială structură de putere.
În opinia mea sinceră, el doar își proiectează dorințele, într-un fel de „a-ți spune afirmațiile zilnice”, dar realitatea crudă și netă este că o astfel de idee obține 0 puncte în interiorul unor țări precum Polonia sau România – care reprezintă flancul estic al NATO.
Ar avea tracțiune un astfel de concept în Ucraina, dacă luăm în considerare o viitoare integrare în UE? Ar fi sigur să presupunem că răspunsul este un „Nu” hotărât, mai ales după întreaga sa serie de faux-pas-uri de la începutul celei de-a doua invazii.
Este Franța un aliat de încredere? Da, bineînțeles că este, dar poate lua conducerea și locul SUA – aș spune, de asemenea, cu siguranță, din nou, un „Nu” hotărât.
Este mai degrabă o idee franco-germană decât o realitate generalizată, care va eșua continuu, deoarece o face din două motive distincte și importante: atât emoțional, cât și rațional.
Emoțional – Cea mai mare parte a Europei de Est resimte deja de ceva vreme un fel deiritare care derivă din acțiunile din trecut ale acestor două țări importante, conductele Nord Stream ale Germaniei – la care statele din EE au strigat încă de la început ca fiind vulnerabilități grosiere – sunt un exemplu clar al momentelor în care conducerea germană a ignorat situația altora mai familiarizați cu afacerile și modurile de operare ale Rusiei.
Afacerea Germaniei cu Huawei pentru tehnologia 5G este din nou un exemplu în care orice avertisment a fost ignorat, acordurile cu China pentru hub-uri și porturi strategice cheie, la fel – contrar a ceea ce majoritatea aliaților europeni și nord-americani avertizau cu privire la vulnerabilitatea pe care o creează, afectând schimbul de informații și alte domenii – securitatea în general.
Germania se grăbește să înlocuiască dependența de Rusia
În cazul Germaniei, se pare că se grăbește să înlocuiască dependența de Rusia cu cea de China.
Companiile franceze și germane refuză să părăsească Rusia chiar și în acest moment, puține au abandonat piețele acestui agresor și mai multe se opun temeinic.
Ambii lideri europeni au avut abordări inițiale deplorabile atunci când a repornit acest război (nenumărate ore de convorbiri telefonice cu „mon ami, Putin” și refuzul de a spune ceea ce este evident, sugerând, de asemenea, „discuții de pace” în condiții în care acestea ar fi fost în favoarea Rusiei, sau, mai rău, o nouă cedare de teritoriu).
În timp ce, de asemenea, (în cele din urmă) au cedat și au pornit eforturile de a ajuta Ucraina – din nou, din același instinct de a adopta o poziție diferită de cea a SUA, dovedindu-se în același timp ca fiind ineficientă și pur și simplu greșită, Minsk I și II fiind dovezi clare în acest sens.
Summitul de la București din 2008 a aruncat Ucraina și Georgia într-un război cu Rusia, care a considerat ezitarea Europei de a acționa împotriva sferelor de influență ale lui Putin drept o slăbiciune clară. Sigur, nu este corect să atribuim aceste eșecuri doar tandemului franco-german, dar au jucat un rol important.
Rațional – pot Franța și Germania să ia locul SUA din punct de vedere militar? Nici măcar nu voi face efortul de a explica de ce acest răspuns este un „Nu”. Ar putea Europa combinată să formeze o putere militară care să poată concura cu cea a SUA?
Acest lucru poate fi și ar trebui să fie așa, dar ridică atât de multe întrebări și probleme pe care nu mă simt confortabil să le enunț aici – răspunsul scurt și sincer este că Europa nu este în prezent suficient de integrată.
După părerea mea sinceră, acest lucru va fi posibil doar atunci când 80% dintre cetățenii Europei vor răspunde cu „european” atunci când vor fi întrebați ce naționalitate sunt.
Din fericire pentru Ucraina, și pentru restul, Germania și Franța au înțeles de atunci (nu mă voi grăbi să spun că este 100% clar pentru ele, sau că s-ar putea să nu o facă din cauza presiunii publice generale pe care au simțit-o până acum) că Ucraina este o țară suverană și că își negociază singură pacea, în condițiile sale și că nu ar trebui să aibă loc alte negocieri peste cap – în sfârșit! Deși sunt ezitant să fiu categoric în acest sens.
Aceste noi declarații ale lui Macron sunt, din păcate, un alt exemplu de vorbe ce vor diviza și mai mult Europa – a avut mandat din partea fiecărui stat din Europa pentru a vorbi cu China despre astfel de planuri? A fost Von der Leyen acolo pentru a vorbi despre așa ceva? Nu și nu.
Von der Leyen a fost portretizată de China ca fiind o „marionetă americană”, în antiteză cu modul în care Macron a fost primit și gratulat în presa chineză. Singurul lucru care s-a văzut din vizita lui este felul prin care China dorește să divizeze Europa prin atacarea unor state pe care le consideră slabe.
În cazul declarației sale despre înlocuirea dolarului ca monedă de referință pentru tranzacționarea țițeiului este iar un lucru ce ridică multe semne de întrebare – cum ar arăta dacă SUA nu ar mai reuși să impună sancțiuni economice și sancțiuni secundare? Cum ar arăta țițeiul cu Yuanul, sau Rialul, sau Dinarul ca monede de referință?
Este clar că istoria se petrece în fața ochilor noștri și că avem de a face cu o reașezare a unor falii geopolitice, poate chiar viitoare blocuri rivale – trebuie avută mare grijă pe ce parte a istoriei ne vom poziționa.
