Formația saudită Al Hilal a primit acceptul de a începe negocierile cu Kylian Mbappe, după ce a prezentat o ofertă-record de 289.8 milioane de euro pentru atacantul francez de la Paris Saint-Germain (PSG), anunță BBC.
Mbappe, căpitanul echipei naționale de fotbal a Franței, în vârstă de 24 de ani, se află în ultimul an de contract cu PSG și a refuzat să semneze o prelungire cu actualii campioni ai Franței. Fotbalistul nu a fost inclus în lotul pentru turneul de pre-sezon din Japonia.
PSG preferă să-l vândă pe Mbappe acum, decât să rămână fără el la finalul contractului, fără a obține niciun profit financiar. Transferul lui Neymar de la Barcelona la PSG în 2017, în valoare de 231.8 de milioane de euro, deține în prezent recordul pentru cel mai mare transfer de jucător.
În cazul în care transferul se va concretiza, Mbappe va fi responsabil pentru două dintre cele mai mari trei sume plătite vreodată pentru un fotbalist, după ce a fost transferat de la Monaco la PSG pentru 192.39 de milioane de euro în 2017.
Mai multe cluburi, printre care Chelsea, Manchester United, Tottenham, Inter Milano și Barcelona, și-au exprimat interesul pentru Mbappe, care a anunțat anterior că intenționează să plece gratis de la PSG la sfârșitul sezonului viitor. În interiorul clubului parizian, există sentimentul că Mbappe a ajuns deja la un acord pentru a se alătura giganților spanioli de la Real Madrid, după expirarea contractului său.
Președintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, a insistat însă că nu va permite ca Mbappe să plece liber de contract în 2024, susținând că o asemenea posibilitate este „imposibilă”. S-a sugerat chiar că Mbappe ar putea fi exclus de la jocuri pentru un an dacă refuză să rezolve impasul actual, ceea ce ar afecta cu siguranță șansele sale de a juca pentru Franța la Euro 2024.
Clubul Al Hilal face parte din portofoliul Fondului de investiții publice din Arabia Saudită. În această vară, Al Hilal a semnat deja cu Ruben Neves, de la Wolves, și cu Kalidou Koulibaly, de la Chelsea.