STUDIU. Cum afectează impozitarea salariile nete din România. Taxele sunt printre cele mai mari din UE

0
35

Un studiu comparativ realizat de Romanian Business Leaders (RBL) arată că impozitarea muncii în România se numără printre cele mai împovărătoare din Europa în raport cu costul total suportat de angajator.

Analiza se concentrează pe impozitele și contribuțiile sociale aplicate veniturilor din salarii și se bazează pe date din 16 țări europene. Studiul examinează două praguri de venituri: echivalentul a 1.000 euro brut și a 3.000 euro brut pe lună, precizează Economedia.

Rezultatele arată că salariații români se află într-o poziție defavorabilă în ceea ce privește sumele rămase în mână după deducerea impozitelor și taxelor către bugetul de stat. Un salariat român cu un salariu brut lunar de 1.000 euro (5.000 lei) are cel mai mic salariu net comparativ cu celelalte țări analizate. Astfel, un angajat român păstrează în mână 572 de euro, în timp ce unul bulgar obține 653 de euro, iar unul olandez primește 746 de euro.

Principala cauză a acestei situații este faptul că, deși România are o cotă unică de impozitare a veniturilor din salarii, se numără printre cele șase țări (din cele 16 analizate) în care contribuțiile sociale se aplică fără un plafon maxim asupra veniturilor din salarii. În contrast, majoritatea țărilor care au un sistem de impozitare progresiv sau cote diferențiate de impozit plafonează contribuțiile sociale pentru a echilibra povara fiscală totală asupra muncii.

Studiul comparativ subliniază importanța plafonării contribuțiilor sociale (CAS și CASS) în România și arată că, în absența unei astfel de măsuri, orice creștere a fiscalității, precum impozitarea progresivă, ar conduce la o reducere și mai accentuată a salariului net comparativ cu celelalte țări analizate și la o erodare mai puternică a puterii de cumpărare în comparație cu țările vecine.

În schimb, o plafonare a contribuțiilor sociale, în paralel cu implementarea de deduceri mai mari, în special pentru salariile mici, ar putea permite o ajustare a cotei unice de impozitare a salariilor pentru a redistribui în mod echitabil povara fiscală în societate.

Studiul comparativ a fost realizat de RBL cu contribuția experților din grupul de lucru de fiscalitate și a analizat legislația fiscală aplicată veniturilor din salarii în cele 16 țări europene. Analiza a avut loc între mai și august 2023 și a inclus țări precum Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ungaria.

STUDIU. Cum afectează impozitarea salariile nete din România. Taxele sunt printre cele mai mari din UE
STUDIU. Cum afectează impozitarea salariile nete din România. Taxele sunt printre cele mai mari din UE

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.