Aparatul de stat din România a ajuns la dimensiuni uriașe. Potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Finanțelor, în prezent există 13.949 de instituții publice, la nivel central și local. Aceste cifre vin în contextul în care liderii politici negociază eventuale reforme pentru comasarea și eficientizarea administrației publice.
Din cele aproape 14.000 de instituții publice, 2.573 aparțin administrației publice centrale. Acestea includ agenții, autorități, institute, administrații, centre, oficii, comisii, departamente sau regii, coordonate direct de Guvern, ministere sau Parlament.
Restul de 11.376 de entități funcționează la nivelul administrației locale: primării, consilii locale, consilii județene, precum și instituții publice din învățământul preuniversitar, spitale și alte servicii publice locale.
Președintele Nicușor Dan a declarat recent: „În discuțiile cu liderii partidelor, toți au fost de acord că nu mai merge cum a mers și că trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat, să reducem indemnizațiile și să comasăm instituții.”
Numai în subordinea directă a premierului și a Secretariatului General al Guvernului (SGG) funcționează aproximativ 40 de entități guvernamentale: agenții, comisii, institute, oficii și administrații. Multe dintre acestea activează pe domenii similare, generând suprapuneri de atribuții și birocrație excesivă.
SGG a transmis pentru HotNews că aceste suprapuneri fac deja obiectul analizelor interne pentru posibile comasări, însă până acum nu au fost luate măsuri concrete.
Conform Legii 296/2023 privind măsurile fiscal-bugetare, Guvernul era obligat să comaseze cel puțin 20% dintre aceste agenții, autorități și institute până la 30 iunie 2024. Această țintă a rămas însă doar pe hârtie.
„Institutele, agențiile, autoritățile, comisiile de specialitate organizate ca structuri distincte, indiferent de denumire și formă de organizare, se comasează cu cel puțin 20% din numărul acestora”, prevede clar legea. Cu toate acestea, niciun pas concret nu a fost făcut până în prezent.
Un exemplu relevant al acestei fragmentări administrative este domeniul energiei. Deși Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are atribuții generale de reglementare în domeniu, sub autoritatea Guvernului mai funcționează:
- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG);
- Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO).
Aceste instituții coexistă cu ANRE, deși unele atribuții se suprapun sau pot fi comasate pentru eficiență administrativă.
În sectorul nuclear, suprapunerea este și mai vizibilă:
- Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), aflată în subordinea Guvernului;
- Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR);
- Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN);
- Centrul Național de Management al Apei Grele.
Toate acestea sunt în subordinea Ministerului Energiei, gestionând componente ale aceluiași domeniu strategic.
La nivelul administrației locale, fragmentarea este și mai extinsă. Primăriile, consiliile locale, spitalele, școlile și diversele servicii publice funcționează autonom, generând o rețea administrativă foarte ramificată.
Multe dintre aceste instituții locale gestionează resurse proprii, au propriul personal administrativ, iar în unele cazuri, există suprapuneri de competențe între administrația centrală și cea locală.
Un aparat administrativ atât de extins generează inevitabil cheltuieli uriașe din bugetul public. Cheltuielile de personal, întreținerea infrastructurii, finanțarea logisticii și supravegherea administrativă se transformă într-o presiune bugetară constantă.
În condițiile deficitului bugetar excesiv cu care se confruntă România, eficientizarea aparatului de stat devine nu doar o temă de dezbatere, ci o necesitate urgentă.
Ideea comasării instituțiilor publice a fost discutată de mai multe ori în ultimii ani, însă fiecare guvernare a amânat deciziile dificile. Tensiunile politice, interesele de grup, dorința de a conserva posturile publice și temerile legate de concedieri au blocat reformele.
Actualul val de discuții despre comasare survine pe fondul presiunilor Comisiei Europene, care solicită măsuri ferme de reducere a cheltuielilor publice pentru a limita deficitul bugetar.
Potrivit experților fiscali, zonele cele mai evidente pentru comasare includ:
- Agențiile cu atribuții paralele;
- Institutele și centrele de cercetare publică suprapuse;
- Structurile de control și autorizare multiple în același domeniu;
- Autoritățile și comisiile consultative cu rol limitat.
Într-o economie modernă, un aparat administrativ eficient este esențial. Problema nu este existența unor instituții, ci suprapunerea, redundanța și lipsa unor criterii clare de performanță.
Fără o reformă profundă, România riscă să continue să alimenteze un sistem birocratic costisitor, care înghite resurse publice în loc să le redirecționeze spre investiții, educație, sănătate sau infrastructură.
Dimensiunea actuală a aparatului de stat arată clar nevoia de reformă. Aproape 14.000 de instituții publice, cu 2.573 la nivel central și peste 11.300 la nivel local, înseamnă un sistem greoi, dificil de coordonat și extrem de costisitor.
Rămâne de văzut dacă viitorul guvern va avea curajul și voința politică să aplice reducerile și comasările promise. Până acum, toate încercările anterioare de reorganizare administrativă au eșuat în fața intereselor politice și a rezistenței din interiorul sistemului.
