În decembrie 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a confruntat cu o criză financiară gravă, ajungând la o situație alarmantă în care Trezoreria României nu mai dispunea de resurse pentru a efectua plăți. Într-un document clasificat „strict confidențial” trimis de Ministerul de Finanțe către președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului Nicolae Ciucă și premierul Marcel Ciolacu, s-au evidențiat problemele severe cu care se confrunta guvernul, inclusiv golurile temporare de casă în Trezorerie, care nu mai permiteau efectuarea obligațiilor financiare.
Într-un moment de criză economică profundă, Ministerul de Finanțe a fost nevoit să adopte măsuri temporare pentru a acoperi aceste „goluri de casă”, astfel încât să poată susține activitatea statului și să nu întrerupă plățile către furnizori, salariați și alte cheltuieli publice esențiale.
În nota internă semnată de oficialii Ministerului de Finanțe, se sublinia faptul că, în luna decembrie 2024, Trezoreria României se confrunta cu o lipsă de lichidități care a determinat guvernul să apeleze la soluții de finanțare pe termen scurt. Golurile temporare în Trezorerie nu erau doar un semn al lipsei resurselor, ci și un indicator al unei situații economice dificile.
Pentru a face față acestor deficite temporare, Ministerul de Finanțe a decis să atragă depozite pe termen scurt de la băncile comerciale, o măsură care presupunea, cel mai probabil, plăți ridicate pentru dobânzi, adică costuri suplimentare pentru statul român. De asemenea, s-a recurs și la vânzarea de valută din rezerva Ministerului de Finanțe, aflată la Banca Națională a României (BNR), în scopul acoperirii deficitului temporar.
Totuși, potrivit documentului, băncile nu au oferit suficiente sume, iar banii din PNRR nu au fost încasati la timp, ceea ce a agravat și mai mult situația. Astfel, Trezoreria a fost nevoită să vândă aproximativ șase miliarde de lei, din rezervele sale valutare, pentru a asigura lichiditățile necesare.
Unul dintre principalele pericole semnalate în acest document a fost scăderea rezervei valutare sub 5 miliarde de lei, ceea ce ar fi adus rezervele în situația de a nu acoperi mai mult de patru luni de finanțare brută. Aceasta este o valoare extrem de scăzută pentru un stat care trebuie să se asigure că poate face față plăților interne și externe. În acest context, Ministerul de Finanțe avertiza că există un risc major ca România să nu mai poată emite euroobligațiuni pe piețele externe pentru a atrage fonduri, ceea ce ar fi dus la eșuarea completă a capacității de a efectua plăți.
Un astfel de scenariu ar fi dus la o expunere foarte ridicată față de riscurile de neplată, cu efecte devastatoare asupra stabilității economice ale țării. Un astfel de dezastru economic ar fi avut repercusiuni grave asupra credibilității României pe piețele financiare internaționale, afectând nu doar accesul la împrumuturi externe, dar și încrederea investitorilor și a partenerilor strategici ai României, inclusiv Uniunea Europeană.
În fața acestor provocări financiare, Guvernul Ciolacu a decis să vândă parte din rezerva valutară, o măsură care poate fi utilă pe termen scurt, dar care duce la o scădere semnificativă a bufferului valutar al țării, punând România într-o poziție vulnerabilă pe termen lung. De asemenea, autoritățile financiare au explicat că aceste măsuri nu erau decât soluții temporare, iar fără un plan pe termen lung pentru consolidarea economiei și reducerea deficitului, România risca să ajungă într-un cerc vicios de împrumuturi și datorii tot mai mari.
Pentru a înțelege pe deplin dimensiunea crizei financiare cu care se confrunta guvernul, este esențial să ne amintim că România se află într-un context economic global provocat de factori precum creșterea dobânzilor internaționale, războiul din Ucraina, inflația ridicată și scăderea veniturilor din taxe. În acest climat dificil, autoritățile române au fost nevoite să adopte măsuri nepopulare pentru a asigura stabilitatea financiară, dar care au avut un impact semnificativ asupra bugetului de stat.
Una dintre consecințele principale ale golurilor temporare de casă a fost reducerea posibilităților de a susține investițiile publice în infrastructură, educație, sănătate și alte domenii esențiale pentru dezvoltarea României. Asta a avut un impact direct asupra proiectelor mari de infrastructură care se aflau în desfășurare sau în plan, inclusiv autostrăzile, spitalele și școlile care au fost puse pe pauză sau au fost reprogramate.
Mai mult decât atât, măsurile de austeritate adoptate de guvern pentru a răspunde deficitului bugetar au afectat puterea de cumpărare a populației, punând o presiune suplimentară asupra cetățenilor și a mediului de afaceri. Creșterea taxelor și majorarea impozitelor, alături de reducerea cheltuielilor în anumite sectoare, au fost inevitabile, dar acestea au fost percepute negativ de către o mare parte din populație, care a resimțit impactul acestora.
Este evident că reforma fiscală și bugetară rămâne o prioritate urgentă pentru Guvernul României. În acest context, digitalizarea sistemului de colectare a taxelor, reducerea riscurilor de evaziune fiscală și transparentizarea cheltuielilor publice sunt măsuri esențiale care trebuie implementate pentru a restabili încrederea în autoritățile financiare și pentru a asigura sustenabilitatea economiei pe termen lung.
De asemenea, autoritățile trebuie să îmbunătățească planificarea fiscală pe termen lung și să stabilească obiective clare privind reducerea datoriei publice și a deficitului bugetar. Fără aceste măsuri fundamentale, România riscă să rămână într-o continuă dependență de împrumuturi externe, ceea ce ar putea avea efecte dezastruoase asupra stabilității economice și financiare a țării.
Concluzie: Lecții din criza bugetară a guvernului Ciolacu
Criza financiară din decembrie 2024 a guvernului Ciolacu subliniază vulnerabilitățile economice ale României și nevoia urgentă de reforme structurale. Vânzarea valutei și împrumuturile pe termen scurt pot oferi soluții temporare, dar nu rezolvă problemele fundamentale ale economiei. Guvernul trebuie să adopte măsuri durabile pentru consolidarea fiscală, reducerea riscurilor financiare și asigurarea stabilității economice pe termen lung, astfel încât România să nu mai fie expusă la crize financiare recurente și să poată face față provocărilor economice globale.
