Într-o dezbatere organizată de Ziarul Financiar, George Butunoiu, un renumit specialist în recrutarea de top-managers (headhunter), a făcut public un caz incredibil care reflectă disfuncționalitățile majore din sistemul de management al companiilor de stat din România.
Potrivit acestuia, un fost director general al Aeroporturilor București a încasat un bonus astronomic de 750.000 de euro pentru un job în care performanțele sale nu erau deloc remarcabile, iar atribuțiile sale se limitau la monitorizarea a doar cinci indicatori financiari cheie.
Aceasta nu este o simplă anecdota, ci un exemplu clar al problematicii salarizării și managementului defectuos în cadrul unor instituții publice importante, care îngreunează dezvoltarea sectorului public și îngroapă în continuare resursele financiare ale statului român.
Potrivit relatărilor lui George Butunoiu, directorul general al Aeroporturilor București a fost recrutat de la o firmă de copiatoare, fără experiență relevantă în managementul unui aeroport sau într-un domeniu similar. Jobul său, deși esențial pentru buna funcționare a unei infrastructuri vitale pentru transportul național și internațional, se rezuma la monitorizarea a cinci indicatori financiari sau KPI (Key Performance Indicators) care nu aveau legătură cu investițiile sau îmbunătățirile infrastructurale.
În acest context, directorul era aproape în totalitate concentrat pe urmărirea acestor cinci cifre din contractul său, lăsând alte responsabilități fundamentale neglijate. Cu toate acestea, performanțele sale minime nu l-au împiedicat să beneficieze de bonusuri uriașe, specifice unui manager dintr-o corporație multinațională de top.
Pentru anul său de activitate la conducerea Aeroporturilor București, acest director general a primit un bonus impresionant de 750.000 de euro, o sumă care poate părea uluitoare în contextul unui management superficial și cu responsabilități limitate. În al doilea an, bonusul a scăzut la 450.000 de euro, dar tot rămâne o sumă semnificativă pentru un job unde rezultatele tangibile nu sunt evidentiate.
Acest caz este o dovadă clară a modului în care sistemul public românesc de management al companiilor de stat este supus unei absenteismuri instituționale, iar deciziile sunt adesea influențate de factori care nu au nimic de-a face cu performanța reală sau cu interesul public. Sumele exorbitante acordate în baza unor contracte de management ce nu au nicio legătură cu îmbunătățirea activității economice nu fac decât să arate lipsa de responsabilitate a autorităților care sunt responsabile de gestionarea acestor fonduri.
Cazul Aeroporturilor București subliniază o problemă mult mai largă care afectează întreaga administrație publică din România. În multe dintre companiile de stat, managerii sunt adesea aleși pe criterii care nu țin cont de performanța anterioară sau de capacitatea de a conduce organizații complexe, ci de influențe politice sau de legături informale. Aceste practici creează un sistem în care companiile de stat sunt condus de oameni care nu au pregătirea necesară, iar aceste deficiențe de management sunt compensate prin bonusuri mari, care ar trebui să fie acordate pe merit și nu pe influență.
Butunoiu a subliniat faptul că salariile mari și bonusurile uriașe pentru unii directori din companiile de stat sunt o realitate care afectează bugetul public, creând o inechitate economică. Dacă pentru un manager cu performanțe discutabile la un aeroport de stat bonusurile ajung la sute de mii de euro, acești bani ar putea fi mult mai bine investiți în dezvoltarea infrastructurii sau în proiecte economice menite să contribuie la creșterea economică a României.
Exemplul Aeroporturilor București este doar vârful icebergului în ceea ce privește managementul defectuos din multe dintre instituțiile de stat ale României. Cineva care a lucrat la o firmă de copiatoare, fără experiență în domeniu, nu ar fi trebuit să ajungă în fruntea unei instituții atât de importante, care gestionează transportul aerian național și internațional. Echipele de recrutare și cei care iau deciziile în ceea ce privește numirea directorilor în companiile de stat trebuie să fie mult mai riguroși și să aleagă profesioniști reali, nu persoane care nu au nicio legătură cu domeniul respectiv.
Mai mult, sistemul de bonusuri și stimulente financiare acordat pentru managementul deficitar reprezintă un abuz de fonduri publice, care ar trebui să fie direcționate în scopuri care aduc beneficii economice și sociale. În loc să se concentreze pe dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor și crearea unui climat de transparență și eficiență, companiile de stat rămân supuse unor influențe politice și decizii financiare greșite, care afectează proiectele de investiții și nivelul de trai al cetățenilor.
Este evident că un asemenea model de leadership în companiile de stat dă naștere unor ineficiențe economice majore, iar risipa de bani publici ajunge să se regăsească în fiecare proiect care ar fi putut beneficia de finanțare și susținere. Dacă statul român și instituțiile sale publice nu adoptă o strategie mai clară și mai transparentă pentru numirea managerilor, nu vor exista progrese semnificative în modernizarea infrastructurii publice și în creșterea performanței economice.
Acest tip de neglijență instituțională nu doar că subminează încrederea cetățenilor în autoritățile publice, dar și riscă să perpetueze un cerc vicios de management defectuos, în care banii publici sunt risipiți, iar firmele private competente nu au ocazia să concureze în mod echitabil pentru proiecte de importanță națională.
Pentru a opri risipa și a îmbunătăți performanța instituțiilor de stat, este imperios necesar ca autoritățile române să introducă măsuri de transparență totală în procesul de recrutare al directorilor și să adopte standarde de performanță clare și măsurabile. De asemenea, monitorizarea și evaluarea continuă a managerilor în funcție ar trebui să fie o practică standard, iar bonusurile să fie direct legate de rezultatele economice reale și de creșterea eficienței instituției.
Bonusurile exorbitante acordate unor manageri care nu îndeplinesc criteriile de performanță sunt o adevărată povară pentru statul român. Doar prin adoptarea unei reforme reale a administrației publice, care să pună accent pe competență și performanță, se va putea preveni risipa și îmbunătățirea performanțelor economice ale instituțiilor statului.
