Finanțare pentru modernizarea a 2 aeroporturi din România. Proiectele au o valoare totală de 43,6 milioane euro

0
120

Finanțare pentru modernizarea a 2 aeroporturi din România, primul este Aeroportul Internațional din Craiova și cel de-al doilea este Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Cu banii alocați se vor achiziționa utilaje și echipamente specifice intervențiilor de urgență sau de întreținere a suprafețelor de mișcare de pe aeroporturi, pentru a crește nivelul de siguranță pentru pasageri.

,,Prin acest nou proiect – Modernizarea Aeroportului din Craiova – vor fi achiziționate echipamente pentru asigurarea unor servicii de prevenție și de intervenție împotriva incendiilor, dar și pentru buna funcționare a pistei în cazul condițiilor meteo nefavorabile’’, a declarat Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Printre echipamentele și utilajele care vor fi achiziționate se numără:

  • autospeciale pentru curățarea pistei și pentru îndepărtarea zăpezii;
  • echipamente pentru degivrarea pistei și a aeronavelor;
  • echipamente pentru determinare coeficientului de frânare pe suprafețele aeroportuare;
  • autospeciale pentru stingerea incendiilor.

Achiziția are o valoare de 12 milioane de euro, este obligatorie pentru respectarea regulamentelor internaționale din domeniul aviației, și va fi finanțată prin fonduri europene (FEDR). Procedura trebuie să se încheie până cel mai târziu la sfârșitul anului viitor (2023).

,,De asemenea, se vor implementa alte două proiecte importante care vor spori siguranța pasagerilor și vor duce la creșterea gradului de securitate a operațiunilor aeroportuare. Este vorba despre Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu” din Cluj-Napoca.’’, a adăugat ministrul.

Sunt două proiecte cu o valoare totală de 43,6 milioane euro (finanțate prin FEDR) și care trebuie să fie finalizate în 2023.

Primul proiect (7,6 milioane de euro) presupune dotarea aeroportului cu:

  • echipamente și porți pentru detecția metalelor
  • echipament pentru detecția urmelor de explozibili
  • echipament de scanare cu raze X
  • sistem de examinare a persoanelor.

Al doilea proiect (36 milioane de euro) vizează achiziționarea unor echipamente multifuncționale pentru siguranța activității aeroportuare, printre care:

  • echipament pentru îndepărtarea cauciucului de pe pistă
  • turn mobil de iluminat cu led
  • tocător pentru materiale vegetale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.