Vești bune pentru femeile însărcinate din România! Vor beneficia de servicii medicale extinse, decontate de CNAS

0
15

Începând cu 1 iulie 2023, femeile însărcinate din România vor beneficia de servicii medicale extinse, decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în conformitate cu prevederile noului Contract-cadru, informează CNAS.

Astfel, în adiție la serviciile decontate până la această dată, gravidele vor avea acces la noi servicii, inclusiv la analize medicale specifice în laboratoarele ambulatorii, chiar și peste valoarea plafonului lunar.

„Alocările financiare pentru serviciile medicale paraclinice asociate sarcinii pot fi suplimentate peste valoarea plafonului lunar, permițând astfel femeilor însărcinate să efectueze analizele necesare într-un interval de timp cât mai scurt”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

În plus, începând cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, aceasta va fi înregistrată în sistem, iar medicul poate elibera o adeverință care atestă existența sarcinii. Acest document poate asigura statutul de asigurată a femeii, pe perioada sarcinii și a lăuziei, fără costuri suplimentare, în conformitate cu legile în vigoare.

Asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate poate include o consultație de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum și o consultație similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naștere. În funcție de situație, se pot recomanda efectuarea de analize și investigații sau internarea în spital.

În unitățile sanitare care au secții de obstetrică-ginecologie, se pot efectua servicii medicale complexe, asimilate unei internări de zi, în scopul supravegherii sarcinii normale. Acestea includ consultații de specialitate și analize/investigații.

Între a 11-a și a 19-a săptămână de sarcină se poate efectua un screening prenatal, care include o consultație de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test și o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale.

De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate proceduri precum amniocenteza, cordonocenteza sau biopsia de vilozități coriale, efectuate de medicii obstetricieni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală.

Pacientele care prezintă complicații sau comorbidități în timpul sarcinii, precum sângerare majoră sau riscuri anestezice greu de gestionat, pot beneficia de servicii de spitalizare de zi, în regim de spitalizare continuă.

Vești bune pentru femeile însărcinate din România! Vor beneficia de servicii medicale extinse, decontate de CNAS
Vești bune pentru femeile însărcinate din România! Vor beneficia de servicii medicale extinse, decontate de CNAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.