După aproape trei decenii de pierderi și un deceniu de procedură de faliment, Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani a fost ștearsă definitiv din registrul economic al României. Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat oficial falimentul pe 10 iunie 2025, închizând un capitol rușinos al economiei de stat: o pierdere de peste 1 miliard de euro pentru bugetul României.
În ciuda pierderilor cronice, conducerea CNH a încasat ani la rând indemnizații de până la cinci ori salariul de bază, sporuri și beneficii, într-un sistem în care performanța economică a lipsit cu desăvârșire. Șefii companiei erau, în majoritate, abonați politici, susținuți de partidele aflate la guvernare.
În 2005, când CNH avea peste 13.000 de angajați, a înregistrat pierderi de 180 de milioane de lei. În 2010, pierderile au ajuns la 638 milioane de lei, iar datoriile totale depășeau 4,8 miliarde.
Conform bilanțului final din 2023, CNH avea datorii de 5,4 miliarde de lei, echivalentul a 1,08 miliarde de euro. Din acestea, 1,4 miliarde erau datorii directe, restul reprezentând dobânzi și penalități. Cele mai mari sume nerecuperate erau către:
-
Bugetul asigurărilor sociale: peste 2,79 miliarde lei
-
Bugetul sănătății: 654 milioane lei
Lichidatorul Expert Insolvență SPRL a încheiat procedura de faliment, invocând lipsa fondurilor și imposibilitatea continuării demersurilor judiciare. În zece ani de insolvență, s-au recuperat doar 7 milioane de lei:
-
6 milioane în 2016
-
1 milion în 2018
În ultimele șase luni ale anului 2024, suma recuperată a fost de sub 9.000 de lei, în timp ce costurile procedurale depășeau 248.000 lei.
Deși peste 99% din masa credală a companiei era deținută de stat (prin ANAF și AJFP Hunedoara), Ministerul Finanțelor a refuzat să mai finanțeze costurile de procedură, considerând că nu mai există șanse de recuperare.
Instanța a fost de acord: „Niciun creditor nu s-a oferit să avanseze cheltuielile, iar fără acestea nu se pot realiza demersuri de recuperare.” Așa s-a încheiat oficial povestea CNH – cu datorii uriașe și zero responsabilitate asumată.
CNH a fost înființată în 1998, prin reorganizarea Regiei Autonome a Huilei. La acel moment, statul pompa anual sute de milioane de euro în minele din Valea Jiului, care produceau 2 milioane de tone de huilă. Prime de vacanță, deconturi, cărbune gratuit – toate oferite pe bani publici.
Deja până în 2002, compania acumulase pierderi de 350 de milioane de euro. Între 2000 și 2002, statul a alocat peste 70 de milioane de euro sub formă de ajutor de stat.
Conform unui raport al Curții de Conturi, managerii numiți politic primeau sporuri nejustificate și prime de performanță, în timp ce compania se afunda în datorii.
Până în 2011, Comisia Europeană permitea acordarea de ajutoare de stat în minerit. România a primit o derogare până în 2018. Totuși, în 2012, Guvernul decide lichidarea CNH, dar creează imediat o nouă companie – Societatea Națională a Huilei (SNH) – care preia activele „viabile”, fără datorii.
Minele Livezeni, Lonea, Vulcan și Lupeni au fost transferate la SNH, care în 2012 a fuzionat cu nou-înființatul Complex Energetic Hunedoara (CEH).
Minele neviabile – Petrila, Uricani și Paroșeni – au fost trecute în Societatea Națională de Închideri a Minelor, susținută printr-un ajutor anual de 35 de milioane de euro.
CNH a rămas doar o cochilie administrativă, fără active, dar cu peste 5 miliarde de lei datorii. Dezastrul a fost transmis mai departe.
Pe 31 martie 2025, Complexul Energetic Hunedoara a intrat la rândul său în faliment. Companiile moștenitoare ale CNH nu au reușit nici ele să supraviețuiască.
Statul român a pierdut controlul, iar sumele pompate în decurs de 27 de ani au fost înghițite de un sistem în care performanța economică a fost mereu secundară față de interesele politice.
Cazul CNH este emblematic pentru modul în care companiile de stat pot deveni găuri negre bugetare, fără responsabilități asumate, fără transparență și fără consecințe.
Un miliard de euro s-a evaporat, fără ca cineva să răspundă penal, fără reforme, fără o analiză publică reală.
Sistemul a fost întreținut de guverne succesive, funcționari indiferenți și directori privilegiați. CNH este azi istorie. Dar dacă nu se schimbă regulile jocului, urmează și alte „istorii” similare.
