La fiecare început de an, Patriarhul Daniel vorbește despre misiunea socială a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Milostenia, filantropia și grija față de cei vulnerabili sunt prezentate drept argumente-cheie pentru rolul privilegiat al Bisericii în societatea românească și pentru relația sa strânsă cu statul.
În realitate, un caz documentat pe parcursul a mai mult de șapte ani arată cum, în fața unei alegeri concrete, profitul imobiliar a cântărit mai greu decât caritatea.
Este povestea Așezământului Social „Patriarhul Justinian Marina”, un centru destinat victimelor violenței domestice și copiilor proveniți din familii vulnerabile, aflat în cartierul Bucureștii Noi, Sector 1. Pe locul unde se aflau leagănele copiilor și camerele în care erau adăpostite mame abuzate se ridică astăzi un complex rezidențial de lux.
În vara anului 2018, publicația Să fie lumină a dezvăluit că Patriarhia Română intenționa să vândă terenul centrului social de pe strada Pajurei nr. 3. Documentele arătau existența unei promisiuni de vânzare-cumpărare și a unor demersuri urbanistice menite să permită construirea de blocuri rezidențiale.
Reacția Patriarhiei a fost vehementă. Reprezentanții BOR au negat orice intenție de vânzare, au invocat misiunea „crucială” a centrului și au pus la îndoială legitimitatea demersului jurnalistic. Purtătorul de cuvânt de atunci, Vasile Bănescu, ajuns ulterior membru CNA, a catalogat investigația drept un atac nejustificat asupra unei instituții „de maximă importanță”.
Realitatea avea însă să confirme documentele.
Așezământul Social „Patriarhul Justinian Marina” funcționa din 2004 sub coordonarea Asociației Diaconia, una dintre cele mai vechi structuri filantropice ale BOR. Centrul oferea:
-
adăpost temporar pentru mame victime ale violenței domestice și copiii lor;
-
consiliere psihologică și juridică;
-
sprijin pentru integrare socială și profesională;
-
activități de zi pentru copii din familii vulnerabile.
Între 2012 și 2018, aici au fost găzduite 51 de femei și 90 de copii, iar alți aproximativ 100 de copii au beneficiat de activități educaționale de tip after-school. Timp de 15 ani, acesta a fost singurul centru pentru victimele violenței domestice din Sectorul 1, cea mai bogată unitate administrativ-teritorială din România.
Funcționarea centrului a fost susținută și din fonduri publice. În baza unei convenții cu DGASPC Sector 1, statul a decontat salarii și cheltuieli de funcționare, în conformitate cu legislația privind externalizarea serviciilor sociale.
Între 2006 și 2018, DGASPC Sector 1 a alocat centrului peste 775.000 de lei. Convenția a expirat la finalul anului 2018 și nu a mai fost reînnoită. În acel moment, Arhiepiscopia Bucureștilor se afla în fața unei decizii: să continue activitatea socială exclusiv din fonduri proprii sau să vândă proprietatea.
A ales a doua variantă.
În anii următori, nu doar terenul, ci și clădirea centrului au fost vândute. În aprilie 2022, tranzacția s-a încheiat definitiv: aproximativ două milioane de euro au intrat în conturile Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar imobilul și terenul de peste 5.000 de metri pătrați au ajuns la dezvoltatorul imobiliar Michael Danny Topolinski.
Pe terenul fostului așezământ social a fost autorizată construirea unui bloc cu subsol, parter și șase etaje, cu 87 de apartamente. Clădirea centrului a devenit showroom pentru viitorii cumpărători și urmează să fie demolată.
Filantropia a dispărut. Imobiliarele au câștigat.
În 2018, oficialii BOR promiteau că, dacă terenul ar fi vândut, activitatea socială va fi susținută „și mai abitir” sau mutată într-o altă locație. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.
În 2024, coordonatoarea centrului confirma că acesta „nu mai funcționează de câțiva ani”. În Sectorul 1 nu există nici astăzi un centru dedicat victimelor violenței domestice. Femeile abuzate sunt trimise în alte sectoare sau la centre ale Primăriei Capitalei.
Actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Adrian Agachi, a refuzat să comenteze înainte de publicarea investigației și nu a mai revenit ulterior cu răspunsuri. Vasile Bănescu, confruntat cu realitatea de azi, a recunoscut că, dacă lucrurile stau astfel, situația este „un fapt profund regretabil”.
Întrebat dacă BOR mai administrează alte servicii similare, coordonatorul social-filantropic al Patriarhiei a indicat un singur centru pentru victimele violenței domestice, la Timișoara, finanțat din bugetul local. Cu alte cuvinte, după vânzarea centrului din București, Patriarhia a renunțat aproape complet la acest tip de servicii.
Asociația Diaconia, care gestiona centrul Justinian Marina, a rămas fără patrimoniu și fără principala activitate. Astăzi, se limitează la distribuirea de hrană prin câteva parohii din Capitală.
Cazul Pajurei nu este doar o poveste despre imobiliare. Este o radiografie a contradicției dintre discursul public și deciziile reale ale celei mai influente instituții religioase din România.
În fața unei alegeri concrete între:
-
menținerea unui serviciu social esențial pentru femei și copii vulnerabili,
-
și obținerea unui profit de milioane de euro dintr-o zonă cu „cea mai bună perspectivă imobiliară din România”,
Patriarhia Română a ales profitul.
Astăzi, în fostul centru pentru victimele violenței domestice se vând apartamente de lux. În Sectorul 1, victimele violenței sunt trimise în alte zone ale orașului. Iar la început de an, Patriarhul Daniel continuă să vorbească despre misiunea socială a Bisericii.
Întrebarea rămâne deschisă și incomodă: când filantropia devine negociabilă, mai vorbim despre nonprofit sau doar despre un alt jucător pe piața imobiliară?
Cu voia Domnului și a dezvoltatorilor, acolo unde era adăpost pentru cei mai vulnerabili, vor fi apartamente de lux.
Articol integral – Să fie lumină
