În primul an al actualului mandat legislativ, 52 de parlamentari din România nu au luat cuvântul nici măcar o singură dată în plen, potrivit unei analize citate de Antena 3.
Deși au depus jurământul și au beneficiat integral de drepturile financiare aferente funcției, acești aleși nu au avut nicio intervenție publică în cele două sesiuni parlamentare desfășurate până la finalul anului 2025.
Fenomenul readuce în prim-plan o problemă veche a politicii românești: discrepanța majoră dintre responsabilitățile asumate prin vot și activitatea reală desfășurată în Legislativ.
Într-un context în care încrederea publică în clasa politică rămâne scăzută, tăcerea din plen a zeci de aleși contrastează puternic cu salariul lunar net de aproximativ 11.000 de lei, la care se adaugă indemnizații, sume forfetare, deconturi și alte beneficii. Pentru mulți cetățeni, întrebarea devine legitimă: ce primesc românii în schimbul acestor bani?
Din totalul de 463 de parlamentari ai României, 52 nu au avut nicio intervenție în plen în 2025. Repartizarea pe formațiuni politice arată că fenomenul este unul transversal, care afectează întreaga clasă politică:
-
22 de parlamentari de la Partidul Social Democrat (16 deputați și 6 senatori)
-
15 parlamentari de la Partidul Național Liberal (10 deputați și 5 senatori)
-
5 parlamentari de la Alianța pentru Unirea Românilor
-
3 parlamentari de la Uniunea Salvați România
-
2 parlamentari de la Uniunea Democrată Maghiară din România
-
1 parlamentar reprezentând minoritățile naționale
-
1 parlamentar din grupul PACE
-
3 parlamentari neafiliați
La aceștia se adaugă alți 36 de parlamentari care au luat cuvântul doar de două ori și 31 care au intervenit de trei ori într-un an întreg de activitate legislativă.
Datele devin și mai relevante atunci când sunt puse în contrast cu activitatea liderilor parlamentari. În 2025, Camera Deputaților a avut 97 de ședințe de plen, iar Senatul României – 94 de ședințe. În tot acest timp, unii lideri de grup sau președinți de Cameră au acumulat sute de intervenții, depășind chiar pragul de 300 de luări de cuvânt.
Această diferență uriașă ridică semne de întrebare legate de modul în care este înțeleasă reprezentarea politică. În timp ce o mână de parlamentari domină dezbaterile, alții aleg să rămână complet invizibili în cel mai important for democratic al țării.
Apărătorii aleșilor tăcuți invocă adesea argumentul că activitatea parlamentară nu se rezumă doar la discursurile din plen. Există comisii de specialitate, întâlniri cu alegătorii, inițiative legislative sau negocieri politice care nu sunt întotdeauna vizibile publicului larg.
Totuși, experții în științe politice subliniază că luările de cuvânt în plen sunt esențiale pentru transparență și responsabilitate. Ele reprezintă principalul canal prin care cetățenii pot vedea cum își susțin aleșii pozițiile, ce valori promovează și cum votează sau argumentează pe marile teme ale societății.
Un parlamentar care nu vorbește deloc în plen timp de un an transmite, inevitabil, un mesaj de pasivitate sau de lipsă de implicare, indiferent de activitatea din spatele ușilor închise.
Indemnizația netă de aproximativ 11.000 de lei pe lună este adesea comparată cu salariul mediu din România, care rămâne de câteva ori mai mic. La această sumă se adaugă:
-
sume forfetare pentru cheltuieli
-
deconturi pentru cazare și transport
-
diurne și alte beneficii
În acest context, lipsa totală de intervenții în plen alimentează percepția că funcția de parlamentar este, pentru unii, mai degrabă o sursă de venit sigur decât un mandat de reprezentare activă.
Parlamentul este spațiul central al dezbaterii democratice. Aici se confruntă idei, se negociază legi și se exprimă public interesele diferitelor segmente ale societății. Când zeci de aleși nu își folosesc deloc dreptul la cuvânt, apare un dezechilibru democratic: voci importante lipsesc din dezbatere, iar alegătorii rămân fără reprezentare vizibilă.
În plus, această tăcere afectează și calitatea legislației. Dezbaterile slabe sau inexistente duc adesea la legi adoptate rapid, cu puține amendamente și cu riscuri mari de neclarități sau neconstituționalitate.
În prezent, legislația românească nu prevede sancțiuni directe pentru lipsa intervențiilor în plen. Atât timp cât parlamentarul este prezent la vot sau îndeplinește formal alte atribuții, tăcerea nu este penalizată.
Singura sancțiune reală rămâne cea politică: votul alegătorilor la următoarele alegeri. Însă, în lipsa unei culturi a responsabilității și a unor mecanisme clare de evaluare a activității, mulți parlamentari reușesc să obțină noi mandate fără ca lipsa lor de implicare să fie decisiv sancționată.
Faptul că parlamentari tăcuți se regăsesc în aproape toate partidele indică o problemă structurală a sistemului politic, nu un accident izolat. Listele de partid, disciplina internă strictă și accentul pus pe loialitate mai degrabă decât pe performanță contribuie la promovarea unor aleși care nu simt nevoia să fie activi public.
Pentru mulți analiști, soluția nu ține doar de reguli mai stricte, ci și de o presiune publică mai mare, de transparență sporită și de educație civică.
Cazul celor 52 de parlamentari care nu au vorbit deloc în plen în 2025 este mai mult decât o statistică. Este o oglindă a modului în care funcționează reprezentarea politică în România. Într-o democrație sănătoasă, mandatul de parlamentar presupune nu doar prezență și vot, ci și voce, argument și asumare publică.
Atât timp cât tăcerea este compatibilă cu un salariu consistent și cu șanse reale de realegere, problema nu va dispărea. Rămâne de văzut dacă alegătorii vor transforma aceste date într-un criteriu real de vot sau dacă Parlamentul va continua să fie, pentru unii, un loc unde se poate sta liniștit… și bine plătit.
