Decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul fostului primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care justiția română tratează recuperarea prejudiciilor și confiscarea averilor obținute nejustificat de demnitari condamnați.
Deși Tudorache a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență, instanța supremă a decis să îi restituie bijuterii și diamante în valoare de sute de mii de euro, apreciind că procurorii nu au dovedit legătura directă dintre acestea și faptele penale.
Hotărârea a fost pronunțată de un complet de cinci judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție condusă în prezent de Lia Savonea, și a fost relatată inițial de publicațiile Buletin de București și G4Media. Cazul readuce în prim-plan o problemă structurală a sistemului judiciar: dificultatea – sau lipsa de voință – de a confisca averile substanțiale acumulate de politicieni condamnați pentru corupție.
Daniel Tudorache a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Judecătorii au stabilit că fostul edil a primit mită în valoare de aproximativ 57.000 de lei (circa 11.000 de euro), sumă care a fost confiscată. În plus, acesta a fost obligat să achite cheltuieli de judecată de aproximativ 52.000 de lei.
Însă, dincolo de această sumă relativ modestă, fostul primar rămâne cu o avere impresionantă. Potrivit anchetatorilor DNA, în perioada 2008–2018, Tudorache ar fi realizat cheltuieli masive care nu puteau fi justificate din veniturile sale legale: achiziții de imobile, transferuri de bani prin conturi deschise pe numele soției și menajerei, dar mai ales bijuterii de lux și diamante extrem de valoroase.
Printre acestea se numără:
-
un diamant evaluat la aproximativ 190.000 de euro,
-
inele și seturi de bijuterii cu valori cuprinse între 50.000 și 80.000 de euro,
-
bijuterii achiziționate în dolari americani, în valoare de peste 60.000 USD.
Toate aceste bunuri au fost însă restituite, instanța apreciind că nu există probe suficiente pentru a demonstra că ele provin direct din infracțiuni.
Deși DNA l-a acuzat pe Tudorache de spălare de bani, instanța l-a achitat pentru această infracțiune. Judecătorii au motivat că procurorii nu au reușit să facă legătura clară între veniturile nejustificate și o activitate infracțională concretă.
Mai mult, completul de judecată a arătat că, teoretic, anchetatorii ar fi putut solicita confiscarea extinsă a averii în cadrul infracțiunii de trafic de influență, mecanism juridic care permite confiscarea bunurilor nejustificate atunci când există o condamnare pentru corupție. Însă această cerere a fost formulată prea târziu, abia în apel, ceea ce a făcut imposibilă analizarea sa în dublu grad de jurisdicție.
Rezultatul: o condamnare penală fără consecințe reale asupra averii acumulate.
Cazul Tudorache este emblematic pentru modul în care dosarele de mare corupție se finalizează adesea în România: pedepse cu suspendare, confiscări simbolice și averi impresionante care rămân intacte.
Deși România este obligată, inclusiv prin angajamente europene, să întărească mecanismele de recuperare a prejudiciilor și de confiscare a produsului infracțiunii, practica judiciară arată că aceste instrumente sunt folosite rar și, de multe ori, ineficient.
Specialiștii în drept penal subliniază că lipsa confiscării extinse transmite un semnal periculos: riscul pentru politicienii corupți rămâne redus, iar beneficiile financiare ale infracțiunilor pot fi păstrate chiar și după o condamnare.
Decizia vine într-un moment sensibil pentru justiția română, marcat de controverse privind independența magistraților și de critici legate de lipsa de fermitate în dosarele care vizează politicieni influenți. Faptul că hotărârea este pronunțată de Înalta Curte, instanța supremă a țării, amplifică impactul public și simbolic al cazului.
Pentru opinia publică, mesajul este unul greu de digerat: chiar și atunci când un politician este condamnat pentru corupție, statul eșuează să recupereze bunurile obținute nejustificat, iar sancțiunea penală rămâne, în esență, una formală.
Restituirea diamantelor și bijuteriilor către Daniel Tudorache, în pofida condamnării sale penale, scoate la iveală limitele grave ale luptei anticorupție din România. Deși legislația oferă instrumente precum confiscarea extinsă, aplicarea lor depinde de strategia și rigoarea anchetatorilor, dar și de interpretarea instanțelor.
Cazul demonstrează că, în lipsa unor proceduri ferme și a unei voințe instituționale clare, condamnările pentru corupție riscă să rămână simple episoade de imagine, fără efecte reale asupra averilor și beneficiilor obținute ilegal. Iar pentru societate, costul este pierderea încrederii într-un sistem de justiție perceput ca indulgent cu cei puternici.
Foto: Inquam/Adel al-Haddad
