„Am aprobat Ordonanţa Fondului de modernizare. Este o ordonanţă care practic stabileşte cadrul instituţional şi financiar pentru funcţionarea Fondului de modernizare. Fondul de modernizare este alcătuit la nivelul Uniunii Europene din vânzarea a 2% din totalul certificatelor de emisie a gazelor cu efect de seră şi România are alocate 11,98% din totalul acestor certificate. În valoare absolută de certificate de CO2 sunt 2,2 milioane de certificate de CO2. La o medie a valorii certificatelor de CO2 vorbim de o valoare totală a Fondului de modernizare de aproximativ 13 miliarde euro, poate chiar mai mare, pe măsură ce valoarea certificatelor de CO2 va creşte”, a spus ministrul Energiei.
În Ordonanţă se stabileşte exact cum funcţionează fluxurile financiare, cum se decontează lucrările din Fondul de modernizare, dar şi domeniile prioritare, care sunt cele din Directiva Fondului de modernizare. Este vorba despre energie regenerabilă, energie nucleară, de reţele de transmisie a energiei electrice, de reţele pentru distribuţia şi transportul gazelor naturale, de finanţarea proiectelor de depozitare a gazelor etc.
Ordonanţa vine cu o noutate prin faptul că se urmăreşte încurajarea absorbţiei banilor din fondurile de modernizare şi se are în vedere lucrul în parteneriate prin acorduri de delegare cu colegii de la alte ministere, de la alte instituţii publice centrale.
Virgil Popescu a menţionat că săptămâna viitoare va fi semnat un acord cu Ministerul Agriculturii, cu AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), care lucrează de mult timp cu fonduri europene şi are capacitatea logistică şi administrativă în acest sens.
Fondul pentru Modernizare alocat României va fi și pentru fermieri, respectiv industria alimentară.
,,Ordonanţă de Urgenţă adoptată la nivelul Guvernului, de a direcţiona o parte din fonduri de modernizare la dispoziţia României, către fermieri şi către industria alimentară din România. Pentru construirea de unităţi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, care să deservească aceşti operatori economici. Vom folosi la maxim toate acoperişurile din ferme, din fabricile din industria alimentară, astfel încât să eliminăm acest factor de risc şi să ne asigurăm independenţa energetică. Or, în atare condiţii, cred că este un plus de care va putea beneficia şi fabrica de zahăr de la Luduş”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu
„Pentru agricultură, pentru fermieri vom derula proiecte de energie regenerabilă, de biogaz, de biomasă, de absolut tot ce e nevoie pe schema la care deja lucrăm împreună cu Ministerul Agriculturii de ceva timp. Vor fi lansate în cel mai scurt timp, evident şi după ce discutăm şi cu Comisia Europeană şi cu Banca Europeană de Investiţii, pentru că secretariatul Fondului de modernizare este ţinut de Banca Europeană de Investiţii. Iar comitetul investiţional, care aprobă proiectele de două ori pe an, odată la începutul anului, în primul trimestru, odată în ultimul trimestru al anului, este, la fel, la nivelul Băncii Europene de Investiţii”, a adăugat ministrul Energiei.
Acesta a reamintit că anul acesta au fost aprobate proiecte în comitetul investiţional din 7 aprilie pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru Transelectrica şi o schemă de 1,1 miliarde euro pentru distribuitorii de energie electrică, în total anvelopa de proiecte aprobată în comitet investiţional este de 2,5 miliarde euro, din care 1,4 miliarde sunt proiecte care pot începe anul acesta.





