Dacă vă întrebați ce legătură au mărchile din China, Temu, războiul, Shein, Rusia, AliExpress, SUA, ANPC, contextul geopolitic actual, EU, războiul, TikTok și Ungaria, ați spune că este o alăturare haotică de cuvinte ce nu au sens. Realitatea este, paradoxal, complicată și simplă în același timp.

Ne aflăm din nou într-o eră bipolară, în ciuda tuturor dezbaterilor sterile despre multipolaritate. Trebuie să înțelegem că în momentul de față nu există pe scena internațională o multitudine de superputeri aflate în competiție, ci doar două: SUA și China.

Pentru a clama o lume multipolară, condițiile trebuie să fie întrunite din mai multe puncte de vedere: 3 sau mai multe superputeri aflate în competiție globală pentru dominație – iar statutul de superputere vine odată cu dovedita capacitate în multiple domenii: apărare, economie, cultură, diplomație.

Cine oare deține forța necesară în toate aceste areale în momentul de față, în afara celor două menționate?

Niciun alt stat sau entitate (alianță etc.). Cu un PNB de peste 28 de trilioane de dolari (2023), SUA este în continuare un colos, urmată de Republica Populară Chineză, cu un PNB de aproximativ 18 trilioane de dolari (în scădere). Inclusiv aici este discutabil, deoarece vorbim despre un stat comunist care a fost dovedit în trecut, în multiple instanțe, de manipularea cifrelor oficiale, însă datele sunt relativ acceptabile chiar și în condițiile în care avem aceste îndoieli. Restul „turmei” internaționale este atât de în urmă în acest sens, încât nu pot fi luate în considerare.

Din punct de vedere militar, cazul se repetă, la fel și în cazurile diplomației și cel al culturii – cele două puteri domină aceste spații, restul sunt puteri cel mult regionale. Există niște argumente pentru domeniul nuclear, însă la fel ca și în cazul cifrelor măsluite, sau „măreția” armatei Rusiei, consider că ne putem delimita de speculații și de propaganda menită să portretizeze invadatorul Ucrainei ca fiind vreo superputere.

Comisia Europeană a declanșat patru investigații în cazul unor companii din China , iar pe 24 aprilie, forțele de ordine naționale au descins în locații în Polonia și Țările de Jos – această știre face de fapt parte dintr-o acțiune mai amplă și complexă din Războiul economic (și nu doar economic) pe care China îl duce la nivel internațional.

Situația este destul de avansată în Europa, continentul resimte deja valurile de „deschideri” și asalturi comerciale din partea companiilor „private” chinezești. Private, în nume, deoarece aceste companii sunt puternic finanțate și controlate de către statul chinez, iar într-o globalizare a comerțului și a mărfurilor, într-o piață liberă, orice companie care se bucură de susținerea statelor de origine, deține un avantaj consistent și se află într-o competiție neloială față de celelalte companii realmente private din piață.

Particularitatea constă, de fapt, în ideea că deși există și în Occident destule exemple de companii de stat, sau susținute/controlate de stat parțial, acestea sunt create în mod real pentru a obține profit, or dacă discutăm despre politicile comerciale ale Chinei, transpuse în piață de către pleiada de companii „private” chinezești, putem constata că acest scop primordial al oricărei afaceri trece în plan secundar, iar intenția principală este de a controla prin comerț politicile statelor partenere la nivel global.

Așa cum am avut situația nefericită, începută în unele cazuri din anii 1970 (Germania Federală – URSS), în care țările Uniunii Europene s-au trezit într-o așa-zisă interdependență față de Federația Rusă (post-1991), fapt ce a condus către multiple evenimente, printre care și actuala rezumare a invaziei Ucrainei din 2022 (București 2008, Vilnius 2013, Euromaidan ș.a. – acestea fiind evenimente notabile în care Occidentul s-a auto descurajat în mod „realpolitik”, în sensul conceptului de self deterrence), la fel ne îndreptăm către o situație cel puțin ciudată în care Occidentul, cu câteva excepții, pare că nu a învățat nimic din trecut.

Statele Unite ale Americii se află într-o competiție reală în acest timp cu China și, deși China încă nu se află într-o paritate reală, aproape în niciun fel cu adversarul său, contextul obligă către salturi deja palpabile către escaladare aproape necontrolată. SUA își continuă politica de „de-risking”, o politică menită de a-și acoperi vulnerabilitățile în fața Chinei, prin aducerea producției înapoi în țară, prin asigurarea lanțurilor de aprovizionare și minimizarea efectelor pe care un potențial conflict cald cu China le-ar putea provoca.

Pare că ne îndreptăm către o eră a protecționismului și, deși globalizarea nu mai poate fi oprită, poate doar încetinită (COVID), contextul geopolitic prezent ne obligă să privim realitatea într-un mod mai serios și care contravine ideii principale de acumulare de capital, de profit cu orice scop.

Și asta datorită faptului că lumea s-a schimbat fundamental odată cu încălcarea dreptului internațional de către Rusia, iar practicile au devenit mult mai dure din cauză că am subestimat, sau mai degrabă ne-am relaxat crezând că acele interdependențe sunt de ajuns să oprească orice idee de conflict convențional și că, dacă pe noi ne-ar „durea” dacă ne-am comporta agresiv față de vecinii noștri prin adoptarea unor poziții ce mai degrabă aduc aminte de secolul trecut (imperialism, cuceriri teritoriale ș.a.), atunci și statele autocratice/totalitare vor fi temătoare în acest sens și vor reconsidera orice gând aventurier. Eronat și dovedit de către Federația Rusă (încă o dată).

Toate acestea denotă mai degrabă o ignoranță greu de înțeles a Europei pe care aceasta o are față de autocrații și dictaturi/regimuri totalitare.

În ciuda evidentelor practici anticoncurențiale pe care China la practică cu precădere în Uniunea Europeană prin dumping comercial, coruperea factorilor de decizie, spionaj economic, militar și multe alte feluri de vulnerabilizare a unui actor important, așa cum este Uniunea Europeană, pare că trăim într-o feerie din care unii lideri, dar și cetățeni, nu se trezesc.

Astfel, avem situații precum în Muntenegru, Grecia, Germania, Franța, Ungaria, Polonia, Olanda, practic în toată Europa putem găsi exemple, în care China a intrat în competiție directă cu piața domestică și cauzează ravagii prin respectivul dumping comercial. Și asta nu este toată situația – în continuare aceste țări se avântă să vândă, dacă nu în integralitate, atunci cel puțin o parte din unele companii/locații cheie, strategice.

Mulți vor spune că este ceva normal și că fiecare țară își urmărește interesul comercial și intră în competiție cu celelalte, dar aici este și capcana (cu miere) pe care China o întinde:
Statele Europene intră în competiție internă pentru favorul Chinei, pentru a atrage tehnologii, volume de trafic, produse ieftine din care câștigătorul este de fapt unul singur – China.

Care vinde mai mult la chinezi?

Niciunul și toți.

Dacă ne referim la echilibrul comercial dintre statele europene și China, adevărul este că în acest moment ne situăm într-un deficit comercial, un dezechilibru major. Acesta a atins un punct culminant în 2022, unde diferența dintre Import și Export era de aproximativ 400 de miliarde de euro, trend ce a fost totuși limitat în 2023 atunci când acesta a scăzut cu 106 miliarde. Considerabil în continuare.

Competiția greșită vine din această „vânzare” – statele europene se îndreaptă către China și reușesc să-și vândă viitorul pentru a ține pasul cu alte state europene care, la fel de greșit, își vând la rândul lor viitorul pentru câteva procente de creștere economică. Făcând asta, tot ce reușesc este să se vulnerabilizeze în fața Chinei și să depindă de orice mișcare în piață a acesteia.

Într-un scenariu, posibil și din ce în ce mai probabil, în care China decide să declanșeze o acțiune militară împotriva Taiwanului, astfel angrenând mai mulți actori din Pacific și Marea Chinei de Sud, printre care și SUA, ce vor face statele europene? Nu cumva vor rămâne la fel de inerte și paralizate ca și în cazul Rusiei?

Situația este și mai îngrijorătoare decât atât. Dacă în cazul Rusiei aveam dependențe în domenii precum hidrocarburi, materiale prime, minereuri – în definitiv produse fără valoare adăugată mare, ale căror surse puteau fi înlocuite – în cazul Chinei avem o „înlocuire” a pieței domestice/naționale, de la scobitoare, la semiconductori, de la pantofi la 5 lei, sau gratis (Temu), la fotovoltaice și mașini electrice.

Ori China se pregătește, toate semnele conduc către această concluzie. Produce rezerve considerabile, de la mâncare, la minereuri rare, țiței și produse petrochimice, semiconductori, aur, magneziu – tot ce poate. În unele situații a oprit orice fel de export și a ordonat diverse segmente din economie să cumpere strict local.

Și atunci, dacă toate semnele indică o situație viitoare destul de sumbră, de ce avem lideri precum Scholz care se perindă pe la Beijing, fiind umiliți diplomatic prin primirile reci și dezonorante pe aeroporturi, sau Franța care anunță cooperări militare cu China?

În definitiv dialogul nu este ceva rău, însă multitudinea de întâlniri bilaterale, atât la nivel de UE, cât și la nivel național în care acești lideri au cerut o paritate, un echilibru, oprirea practicilor anticoncurențiale și neloiale și care au primit în schimb, ca de obicei, răspunsuri vagi sau chiar o dojeneală din partea omologilor chinezi, trebuiau să ne facă să înțelegem realitatea: ne îndreptăm către ceva periculos și riscăm să fim prinși nepregătiți.

Este bine-cunoscut faptul că și la nivel de instituții internaționale avem situații „gri” în care statul chinez a reușit să achiziționeze bunăvoința unor factori de decizie și, din ce în ce mai des, apar știri în mass-media cu arestări făcute pentru suspiciuni de spionaj.

TikTok a fost practic „interzis” în SUA prin obligarea ByteDance de a vinde participațiunea din SUA – toate semnele duc către un refuz și o retragere a aplicației principale de propagandă a Chinei din SUA. Întâmplarea face că deși TikTok este un succes major, ByteDance înregistrează un deficit (ce surpriză) în ceea ce o privește . Din ce motiv? La fel ca și în cazul multor altor companii chinezești ce operează în Europa și SUA, scopul lor nu este de fapt de a înregistra profit.

Temu este acuzată de multiple practici anticoncurențiale: copierea produselor de pe Amazon, furt de proprietate intelectuală, abuzuri împotriva drepturilor omului (forță de muncă juvenilă sau sclavie) și spionaj cibernetic și al utilizatorilor . Shein și AliExpress se află practic în aceeași barcă împreună cu Temu .

În România, bula în care trăim este cel puțin îngrijorătoare. Agerpres anunța pe 23 Aprilie că ANPC demarează în această perioadă o cercetare asupra practicilor comerciale ale Temu și Shein. Acuzele sunt aceleași ca în celelalte țări . În momentul de față, românii nu realizează ce se întâmplă, nici în cazul TikTok, nici în cazul companiilor de e-commerce chinezești. Consumerismul feroce și adicția față de „chilipiruri” de slabă calitate, care se trag din aceeași practică de tipul „teleshoping”, sifonează banii românilor în afara țării, indiferent de multiplele „țepe” pe care românii le-au resimțit în relația lor cu platformele de e-commerce din China.

Ungaria a devenit în momentul de față un hub logistic al Chinei în Europa prin deschiderea unui depozit în Budapesta iar principalul punct de intrare a mărfurilor de e-commerce ale Chinei pe continent se situează acolo. Orban a avut grijă ca prin negocieri G2G să își vulnerabilizeze teribil țara în așa fel încât poliția chineză are „dreptul” de a patrula străzile din Budapesta . Suveranism! Independență! „Nu ne spuneți voi….!”.

Din punct de vedere strategic, China se arată din ce în ce mai mult dispusă să susțină Rusia și colaborează, la fel ca și Iran, sau Coreea de Nord, cu aceasta în efortul ei de a subjuga Ucraina. În momentul de față, nu avem dovezi, cel puțin la nivel public, că Republica Populară Chineză ar livra armament sau echipamente letale militare către Rusia, dar o face în alte moduri și, mai ales, în ceea ce privește exportul de produse cu dublu uz (aplicații civile care se poat transforrm în militare, de exemplu drone și semiconductori/chipuri). Aici este de fapt și blocul care se formează la nivel internațional – China, Rusia, Iran, Coreea de Nord.

Așadar, avem un asalt diplomatic/economic asupra Europei, Africa fiind de ceva vreme cumpărată „la vrac” de către China, avem o susținere a unui actor agresiv imperialist care insistă asupra revenirii la vremuri în care anexările teritoriale erau comune și acceptate, avem acțiuni militare agresive și provocatoare în Asia de Sud-Est și în Marea Chinei de Sud și avem război hibrid prin cyberwarfare, spionaj economic, militar, politic oriunde se poate pătrunde la nivel global, fie că vorbim despre state, companii, instituții internaționale și/sau agenții.

Când va veni momentul de trezire?