Acasă Blog Pagina 442

Cum se va face finanțarea cheltuielilor curente a serviciilor publice pentru persoane vârstnice. Noul proiect de măsuri

Executivul a aprobat finanțarea serviciilor publice printr-o serie de măsuri de venite în sprijinul persoanelor vârstnice, care vizează asigurarea unui mecanism sustenabil de finanțare a îngrijirii de lungă durată a acestora, respectarea împărțirii responsabilităților financiare între autoritățile publice locale și cele centrale, dar și a principiului prevenției în domeniu, respectiv acordarea cu prioritate a îngrijirii vârstnicului în comunitate pentru a preveni agravarea situației de dependență.

Astfel, dacă până acum beneficiau de susținere financiară de la bugetul de stat doar căminele publice pentru persoane vârstnice, Guvernul a modificat și completat astăzi Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice astfel încât de această măsură să beneficieze și serviciile publice de îngrijire la domiciliu și centrele de zi de asistență și recuperare.

Acestea vor beneficia de sume de la bugetul de stat pentru finanțarea cheltuielilor curente de funcționare, în valoare de minimum 10% din suma minimă necesară cheltuielilor anuale pentru furnizarea serviciilor sociale, al cărei cuantum se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Standardul minim de cost pentru îngrijirea la domiciliu a unei persoane vârstnice dependente este, în acest moment, de 23.400 lei/an, pentru un număr de 15 ore de îngrijire pe săptămână.

Actul normativ mai prevede ca alocația bugetară în cazul unui beneficiar, stabilită în planul de servicii sociale, să se transfere furnizorului de servicii sociale cu care beneficiarul sau reprezentantul său legal încheie un contract de servicii sociale, după principiul „resursa financiară urmează beneficiarul”.

Executivul a adus o serie de clarificări și în ceea ce privește angajarea personalului de îngrijire în cadrul serviciului de asistență comunitară al serviciul public de asistență socială, cu timp parțial de lucru sau cu normă întreagă.

În plus, îngrijitorii informali, adică membrii de familie, prieteni, vecini sau o altă persoană necalificată care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanei vârstnice, pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea din bugetul local a unei indemnizații echivalente cu jumătate din salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu, potrivit legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Și pentru acordarea acestei indemnizații se asigură de la bugetul de stat cel puțin 10%.

Proiectul de lege aprobat astăzi face parte dintr-un pachet de acte normative care vizează reforma domeniului îngrijirii de lungă durată a persoanelor vârstnice, încă un pas pentru îndeplinirea jalonului 399 din Planul Național de Redresare și Reziliență, cu termen de implementare anul acesta.

 

Regulament pentru utilizarea trotinetelor electrice în București. Cum arată noile reguli

Dezbatere publică privind Regulamentul pentru utilizarea trotinetelor electrice. 

Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) afirmă că numărul incidentelor de trafic impune reglementarea acestei activități.

„Numărul incidentelor de trafic, uneori cu consecințe deosebit de grave, impune reglementarea strictă a acestei activități, obiectivul principal fiind protejarea populaţiei şi a utilizatorilor acestui mijloc de transport alternativ. Înainte de a pune pe hârtie setul de reguli, subiectul a fost dezbătut cu principalii furnizori de servicii ridesharing din Bucureşti, de către colegii mei consilieri generali ai Grupului PNL. Vrem să construim un regulament eficient, care să protejeze atât utilizatorii serviciului, cât şi restul populaţiei din Capitală (pietoni sau şoferi). Vrem un regulament care să pună în ordine această activitate, solicitare venită atât din partea populaţiei, cât şi din partea furnizorilor de servicii ridesharing”

  • Potrivit Regulamentului, pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
  • Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h; c.
  • Trotinetele electrice au obligaţia de a circula având un sistem de frânare funcţional şi eficient. Parcarea trotinetelor electrice se face pe trotuar, în zone special amenajate. Utilizatorii pot parca trotinetele electrice în zonele stabilite de către operator (unde este posibil), cât mai departe de carosabil şi în locurile unde nu încurcă circulaţia pietonală.
  • Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
  • Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare (lumina albă sau galbenă – în faţă şi lumină roşie – în spate) vizibile, dispozitive 3 reflectorizant-fluorescente, sistem de frânare eficace şi sistem de avertizare sonoră.
  • Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare. Utilizatorii au obligaţia să circule cu luminile aprinse în orele întunecate ale zilei şi/ sau cu vizibilitate redusă.
  • Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice se va desfăşura prin respectarea regulilor de circulaţie în vigoare. Se interzice circulaţia pe drumurile publice a mai mult de o persoană pe un singur vehicul/dispozitiv electric. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.
  • Trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând.
  • În timpul circulaţiei pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.

Codul de conduită al utilizatorului de trotinetă electrică:

  1. Este interzis utilizatorului/conducătorului de trotinetă electrică să facă depăşiri ale autovehiculelor aflate în mers;
  2. Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise;
  3. Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe trotuare, cu excepţia cazului în care pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor şi trotinetelor electrice sau trotineta electrică este transportată fără acţionare electrică pentru a fi parcată;
  4. Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor şi a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva;
  5. Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice;
  6. Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice pe străzile şi drumurile din categoria P (pietruite) şi NR (nereabilitate);
  7. Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice care depăşesc viteza maximă de 25 de kilometri pe oră;
  8. Se interzice circulaţia în zonele marcate cu indicatorul rutier „Acces interzis bicicletelor”;
  9. Se interzice transportarea pe trotineta electrică a altor persoane sau bagaje;
  10. Se interzice deplasarea în paralel cu un alt vehicul electric individual sau cu două roţi;
  11. Se interzice conducerea trotinetei electrice fără a ţine ghidonul;
  12. Se interzice transportarea, remorcarea sau împingerea de obiecte care împiedică conducerea vehiculului sau creează un pericol pentru alţi participanţi la trafic;
  13. Se interzice conducerea unei trotinete electrice pe zone destinate numai pentru pietoni;
  14. Se interzice folosirea de către utilizator de accesorii sau dispozitive mobile (telefon, smartphone, tablete, etc), inclusiv câşti audio, atunci când conduce o trotinetă electrică;
  15. Se interzice parcarea trotinetelor pe carosabilul auto sau pe pistele de biciclete.

 

Conferința Națională ,,Noul normal în vânzări”. Evenimentul anului organizat de către Andrei Dunuță

,,Filozofia ,,Arta de a NU vinde” este pentru oamenii de vânzări, manageri, antreprenori și toți cei care vor să investească în creșterea brandului personal și în dezvoltarea relațiilor profesionale. Dezvoltată în ultimii 12 ani cu peste 5000 de oameni de vânzări & antreprenori’’, a declarat, Andrei Dunuță.

,,Arta de a NU vinde” by Andrei Dunuță a organizat, la Pentagon Events din București, singura conferință de vânzări din România dedicată oamenilor de vânzări.

După luni de organizare, de gândit și regândit conceptul acestui eveniment – am avut parte de idei inspiraționale, participanți activi și atenți la fiecare discurs, implicați la ateliere. Visul de a transforma lumea vânzărilor într-un spațiu de joacă outside the box devine, cu pași din ce în ce mai mari, realitate! Am deschis larg porțile neconvenționalului prin singura conferință din România dedicată oamenilor de vânzări.’’ a declarat, Andrei Dunuță.

Speaker Andrei Dunuță

,,Cu cât oferi mai multă valoare, cu atât prețul nu mai contează.(…) Diferențiază-te prin abordare. Fii nebun de bun! (…) A fi recomandabil, nu (doar) a cere recomandări. (…) Întrebările sunt inima discuției. (…)Oferă valoare înainte să faci vânzare. (…) Noul normal este să fii neconvențional. (…)’’

  • Înainte de a începe în realitate – Începe în minte cu ,,De la PION la CAMPION’’.
  • Înainte de a prezenta – Pregătește-te.
  • Înainte de a vinde – Crede.
  • Înainte de a adăuga valoare – Oferă valoare.
  • Înainte să ceri – Oferă.
  • Înainte să spui – Întreabă.
  • Înainte de a răspunde – Gândește-te.
  • Înainte de a trage ( de client) – Atrage-l.
  • Înainte să te lauzi – Dovedește.
  • Înainte de a încheia vânzarea – Deschide bine discuția.
  • Înainte de a lua – Oferă.
  • Înainte de a spune ,,eu/compania’’ – Vorbește mai mult cu ,,tu/voi’’.

Speaker Cristian China Birta

  • 13 ani de blogging.
  • Implicat în peste 300 de campanii cu și pentru bloggeri.
  • A ținut peste 100 de cursuri de social-media.
  • Speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectul principal au fost social-media și comunicarea.
  • A publicat peste 13.000 de articole pe blogul lui și pe alte bloguri.

,,Întotdeauna se găsește cineva să facă ceva mai ieftin. (…) Ești pe atât de mult pe cât este cea mai puțin dezvoltată componentă a ceea ce faci. (…)

  • 12 milioane de utilizatori activi pe Facebook.
  • 5 milioane de conturi de Instagram, dintre care 70% active.
  • Peste 3 milioane de conturi de Linkedin.
  • 000 de conturi de YouTube și 12 milioane de români se uită lunar.
  • 670.000 de conturi de Twitter.
  • Peste 5.3 milioane de conturi active pe TikTok.
  • Potrivit unui studiu internațional, un român petrece în medie 212 ore pe zi utilizând Social-Media.
  • 53% dintre români accesează social-media imediat după ce se trezesc.
  • Review-urile online, mai importante decât recomandările familiei.

Social media = vânzări = tranzacții. În vânzări te bați pe banii clienților. În social-media te bați pe atenția clienților care au bani.

Social-media = online = o schimbare continuă. Mediul digital te poate ajuta la:

  • Brand awareness
  • Expunere pentru a atinge cât mai multe publicuri
  • Client support
  • Sporirea numărului de lead-uri.
  • Creșterea numărului de conversii.

Speaker Eli Neicuț (Ionela Mihaela)

  • 94% din Generația Z cred că firmele ar trebui să abordeze problemele sociale și de mediu.
  • 90% dintre cumpărătorii din întreaga lume sunt dornici să se schimbe la branduri care susțin o cauză bună.
  • 91% din populația global dorește să vadă afacerile care fac mai mult decât să obțină profit.
  • 67% dintre respondenți prefer să lucreze pentru companii cu inițiative de CSR.
  • Cu până la 30% venituri mai mari/angajat și o profitabilitate mai made decât concurenții lor.

12 idei concrete de fapte bune

  • Plantează primăvara / toamna.
  • Să faci cadouri în sacoșe reutilizabile.
  • WHF – cafenea socială Sala Palatului.
  • Pregătește ghiozdanele pentru septembrie.
  • Donează sânge de 3 ori pe an.
  • Mentorează un tânăr de viitor.
  • Dă meditații la ce știai bine în liceu.
  • Reciclează hârtie cu gașca de la birou / prieteni.
  • Redirecționează 20% din impozit.
  • Dă un sens zilei tale de naștere.
  • Mentorează un ONG cu expertiza ta.

 

 

Concursul național de proiecte de tineret 2022 și Concursul național de proiecte studențești 2022

Concursul național de proiecte de tineret 2022 și Concursul național de proiecte studențești 2022, va fi organizat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse- MFTEȘ, în perioada 5 iulie 2022- 20 noiembrie 2022, în baza Ordinului Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nr. 20561/ 27.06.2022 și a Legii nr 350/ 02.12.2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Bugetul total alocat Concursului național de proiecte de tineret 2022 este 1.200.000 de lei, cu o limită maximă pe proiect de 50.000 de lei, iar pentru Concursul național de proiecte studențești 2022 este de 810.000 lei, cu o limită maximă pe proiect de 50.000 de lei.

Pentru Concursul național de proiecte de tineret 2022 indicatorul de program este 1.200 de tineri beneficiari, iar pentru Concursul național de proiecte studențești 2022 indicatorul de program este 800 studenți beneficiari. Pentru Concursul național de proiecte de tineret și pentru Concursul național de proiecte studențești în anul 2022 prioritățile și măsurile sunt următoarele:

  • PRIORITATEA 1. Reînnoirea perspectivelor pozitive pentru tineri, cu un accent deosebit pe efectele negative pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra lor, subliniind totodată modul în care tranziția verde și cea digitală și alte politici ale Uniunii oferă oportunități pentru tineri și pentru societate în general cu următoarele măsuri: Dezvoltarea de atitudini și competențe pro-active privind problemele de mediu, schimbările climatice, tranziția ecologică şi dezvoltarea durabilă; Extinderea oportunităţilor de învăţare și formare de competențe transversale; Promovarea și susținerea tranziției verzi și digitale prin organizarea de seminarii, conferinţe şi alte evenimente similare;Îmbunătăţirea educaţiei și sensibilizarea tinerilor privind atenuarea schimbărilor climatcie, adaptarea, reducerea impactului şi alerta timpurie; Dezvoltarea de aptitudini și competențe digitale relevante pentru transformarea digitală și securitatea cibernetică;
  • PRIORITATEA 2. Sprijinirea tinerilor, inclusiv prin activități pentru tineret, în special a tinerilor cu mai puține oportunități, din medii defavorizate și diverse sau care aparțin unor grupuri vulnerabile și marginalizate, pentru a dobândi cunoștințe și competențe relevante și pentru a deveni astfel cetățeni activi și implicați, inspirați de un sentiment european de apartenență cu următoarele măsuri: Derularea de cursuri specifice de educație civică (cu însușirea drepturilor fundamentale ale omului), educație pentru sănătate/ sexuală, educație juridică, educație financiară pentru tineri cu mai puține oportunități;Susținerea oportunităților de voluntariat alocate tinerilor cu venit redus, pentru a le facilita creșterea șanselor la angajare; Activarea tinerilor și autorităților publice din mediul rural și facilitarea dialogului structurat între tineri și factorii de decizie în mediul rural; Dezvoltarea oportunităților de implicare, dezvoltare personală și socială pentru tinerii din mediul rural; Sprijinin în vederea creșterii inițiativei și gradului de asociativitate a tinerilor din mediul rural.
  • PRIORITATEA 3. Sprijinirea tinerilor pentru a înțelege mai bine și a promova activ diferitele oportunități de care dispun la nivel național, regional sau local, pentru a sprijini dezvoltarea personală, socială, economică și profesională a acestora cu următoarele măsuri: Creșterea și eficientizarea formării tinerilor pe tot parcursul vieții pentru dezvoltarea personală, socială, economică și profesională a acestora; Dezvoltarea de proiecte de educație pentru sănătate în vederea promovării unui stil de viață sănătos; Încurajarea participării tinerilor în programe și activități de voluntariat ca o formă de manifestare solidarității în cadrul comunității; Dezvoltarea de programe de educație non–formală, informare și consiliere.
  • PRIORITATEA 4. Integrarea politicilor în domeniul tineretului în toate domeniile de politică relevante ale Uniunii Europene, în conformitate cu Strategia pentru Tineret a Uniunii Europene 2019- 2027, pentru a încuraja aducerea unei perspective de tineret în elaborarea politicilor la toate nivelurile cu următoarele măsuri: Promovarea participării tinerilor și a utilizării instrumentelor care le permit acestora să ajungă la factorii de decizie politică; Promovarea educației cu privire la programele europene în contexte formale și non-formale.
  • PRIORITATEA 5. Sprijin pentru tinerii și studenții proveniți din zona de conflict armat din Ucraina cu următoarele măsuri: Crearea oportunităților de implicare, dezvoltare personală și socială pentru tinerii și studenții proveniți din zona de conflict armat din Ucraina; Campanii de informare a tinerilor și studenților proveniți din zona de conflict armat din Ucraina privind legislaţia din România – dreptul la siguranţă şi integritate corporală, servicii de suport; Crearea și dezvoltarea de spații și activități pentru tineri și studenți proveniți din zona de conflict armat din Ucraina. Solicitanți eligibili sunt structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, așa cum sunt definite în Capitolul III din Legea Tinerilor nr.350/2006, care desfășoară proiecte/ activități pentru tineri/ studenți, conform extrasului din Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor/ Certificat de grefă, completate de statutul înregistrat la instanță, respectiv Regulamentului intern de organizare și funcționare, în cazul Fundației Naționale pentru Tineret și a fundațiilor județene pentru tineret și a Municipiului București și au respectat în ultimul an contractele de finanțare nerambursabilă semnate cu Ministerul Tineretului și Sportului.

Un solicitant poate depune un proiect care să vizeze o prioritate și nu mai mult de două proiecte în cadrul Concursului național de proiecte de tineret, respectiv Concursului național de proiecte studențești.

Calendarul de desfășurare al concursului:

  • depunerea dosarului de concurs din data de 11 iulie 2022 până la data limită de depunere 4 august 2022, între orele 08:30 -16:00, de luni până vineri, la adresa București, Sectorul 2, Strada Vasile Conta nr. 16, etajul 3 sau la adresa de e-mail concurs.tineret@mfamilie.gov.ro pentru Concursul național de proiecte de tineret și la adresa de email concurs.studenți@mfamilie.gov.ro pentru Concursul național de proiecte studențești;
  • etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 5 august 2022 – 10 august 2022;
  • afișarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 10 august 2022;
  • depunerea completărilor: 11 august 2022 – 18 august 2022;
  • verificarea completărilor depuse: 19 august 2022-22 august 2022;
  • afișarea rezultatelor etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 22 august 2022;
  • depunerea contestațiilor pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 23 august 2022 – 25 august 2022;
  • analiza contestațiilor depuse pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului: 26 august 2022 – 30 august 2022;
  • afișarea rezultatelor la contestațiile depuse pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului și solicitantului:30 august 2022;
  • afișarea rezultatelor finale ale etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității proiectului: 30 august 2022;
  • etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:31 august 2022 – 8 septembrie 2022;
  • afișarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică și financiară a proiectelor: 9 septembrie 2022;
  • depunerea contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor: 12 septembrie 2022-14 septembrie 2022;
  • analiza contestațiilor pentru etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectelor: 15 septembrie 2022- 19 septembrie 2022;
  • afișarea rezultatelor la contestațiile etapei de evaluare tehnică și financiară a proiectelor:19 septembrie 2022;
  • afișarea rezultatelor finale: 19 septembrie 2022.

Perioada de desfășurare a proiectelor de tineret: 4 octombrie 2022- 20 noiembrie 2022.

Contestațiile la Concursul național de proiecte de tineret se depun la adresa e-mail concurs.tineret@mfamilie.gov.ro și la Concursul național de proiecte studențești la adresa e-mail concurs.studenți@mfamilie.gov.ro.

Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Familie, Tineretului şi Egalității de Șanse (www.mfamilie.gov.ro)

Decizie radicală! Taxă de parcare în centrul Bucureștiului. Hotărârea consilierilor municipali generali, contestată de cetățeni

Aflată într-o campanie majoră de introducere a taxării parcării în centru, Primăria Capitalei anunță realizarea a 600 de locuri de parcare marcate, în două săptămâni, până pe 8 iulie.

Justificativ, primarul general Nicușor Dan spunea, nu demult, că, în prezent, puțini oameni parchează pe locurile cu plată, iar restul preferă să parcheze (gratuit) pe străduțele alăturate.

PMB a început în forță marcarea locurilor de parcare din centrul Capitalei

Pentru că vrea să ajungă la mii de locuri de parcare marcate, după viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) la 30.000, după primarul Nicușor Dan la 100.000, iar din august a.c. să impună sancțiuni, Primăria Bucureștiului a început în forță acțiunea de marcare/amenajare a spațiului public din zona centrală.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu anunţa, miercuri, 7 iulie, amenajarea a 600 de noi locuri de parcare în centrul Capitalei, pe parcursul ultimelor două săptămâni.

  • Astfel, în săptămâna 27 iunie – 1 iulie au fost finalizate lucrări de amenajare pentru 223 de locuri de parcare în zonele:
  • Nicolae Caramfil din zona Pipera: 171 de locuri;
  • Piaţa Regina Maria: 12 locuri;
  • Şoseaua Panduri: 40 de locuri.

În săptămâna 4 – 8 iulie au intrat în execuţie alte 394 de noi locuri de parcare în zonele:

  • Naţiunile Unite: 46 de locuri;
  • Nicolae Filipescu: 98 de locuri;
  • Vasile Conta şi str. Traian Vuia: 71 de locuri;
  • Popa Tatu: 160 de locuri;
  • Batiştei: 19 locuri.

„De la începutul lunii iulie a început şi programul de modernizare a serviciului de parking. Vom digitaliza serviciul, vom proteja traficul pietonal şi interzicem parcările pe trotuare.

Facem ordine în această activitate, creştem capacitatea de parcare în zona centrală şi aducem venituri suplimentare pentru oraş”, a scris viceprimarul, pe Facebook.

Bujduveanu a avertizat anterior că Primăria Capitalei și-a propus să aibă o politică agresivă de taxare a parcării în interiorul inelului central.

„Nu vom permite parcarea mașinii fără plata taxei de parcare. Nu vom permite parcarea pe trotuar. ”, a spus acesta.

Cum vor arăta parcările din centrul Capitalei

Toate parcările vor avea parcometre şi, treptat, se va renunţa la taxatori, a precizat viceprimarul Bujduveanu. Un alt sistem de plată este prin aplicația Parking București sau AmParcat.ro, sau prin sms la 7458, sistem care funcționează deja.

În plus, se vor monta bariere în unele parcări publice și camere de luat vederi.

Bujduveanu, viceprimarul responsabil cu infrastructura de transport a Bucureștiului, anunța că șoferii vor fi verificaţi dacă au achitat taxa de parcare cu ajutorul unor maşini electrice care se vor plimba prin oraş şi vor scana din mers numărul de înmatriculare.

Taxele de parcare pe locurile publice cu plată sunt de la 10 lei/oră, în zona 0, la 2,5 lei/oră în zona 2. Taxele se aplică doar în cursul săptămânii luni-vineri, între orele 07.00-23.00 (zona 0 și 1) și 07.00-19.00 (zona 2), conform paginii Companiei Municipale Parking București.

„Locuri de parcare pentru toată lumea, fără pile şi relaţii, fără ecusoane, fără ‘atenţii’ pentru personalul care monitorizează parcarea. Creăm condiţii de parcare, instituim reguli clare pentru utilizarea acestora şi eliberăm trotuarele de maşini, în zona centrală”, scria viceprimarul, anterior, pe Facebook.

Din august, șoferii nu vor mai putea parca gratis pe locurile amenajate în centrul Bucureștiului sau pe trotuar. Viceprimarul Bujduveanu a transmis, într-un interviu acordat recent Hotnews, că să se vor ridica mașinile, vor bloca roțile, vor fi amendați.

Pe 29 iunie, Consiliul General al Capitalei a aprobat un program de investiţii în valoare totală de 26,3 milioane de lei pentru Compania Municipală Parking, în baza căruia ar urma să fie amenajate 17.000 de noi locuri de parcare. Astfel, numărul locurilor de parcare ar urma să crească de la 13.000, în prezent, la 30.000.

Potrivit unui comunicat transmis de PNL, aceste locuri de parcare ar urma să genereze încasări de un milion de lei pe zi. Unele vor fi la bordură şi vor fi marcate cu albastru, altele se vor afla pe spaţii închise cu barieră.

 

 

VIDEO EXCLUSIV. Emisiunea ,,Piramida educației’’, realizată de către Revista Patronatului Român și NORMEDIA

Emisiunea ,,Piramida educației’’, realizată de către Revista Patronatului Român și NORMEDIA, a debutat pe 6 iulie cu invitatul nostru special, Cristian Ghiță, Redactor Șef la Euro-Atlantic Resilience Journal și Coordonator comunicare E-ARC, Centrul Euro Atlantic pentru Reziliență.

Tema principală – ”Reziliența în fața dezinformării”.

,,Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență este un consorțiu de instituții din România sub umbrella instituțională a Ministerului Afacerilor Externe. Scopul nostru este să devenim în timp un Centru de excelență care să ofere expertiză în domeniul rezilienței statelor din NATO și UE. Reziliența este un concept relativ nou, recent, care are aplicativitate în mai multe domenii. Reziliența este capacitatea unui sistem de a face față unui șoc și de a reveni la starea inițială.

Atunci când un sistem suferă o criză, când este pus la încercare, nu este suficient ca el să revină la starea inițială, el trebuie să învețe din aceste experiențe și să facă un pas în față. ,,Succesul reprezintă capacitatea de a trece de la un eșec la altul fără a-ți pierde entuziasmul’’, a declarat Cristian Ghiță.

Centrul este organizat, în momentul de față, pe 7 comunități de interese.

Acest proiect reprezintă o inițiativă concretă şi strategică a României care contribuie la întărirea rezilienței NATO, UE și a statelor membre și se înscrie în demersurile susținute de sporire a profilului și relevanței României în cadrul celor două organizații.

E-ARC va urmări și promova obiectivele României, NATO și ale UE în domeniul rezilienței și va facilita un răspuns cuprinzător la nivel guvernamental (whole-of-government) și al societății (whole-of-society).

,,Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență va fi un punct de întâlnire între instituțiile statului, mediul academic, mediul privat, societatea civilă, publicul larg(……). Reziliența societală este un concept pe care îl acoperim. Dezinformarea este un instrument des folosit de actorii noștri ostili(……).Am avut discuții cu mediul privat. Vedem esențială colaborarea noastră cu mediul de afaceri. Reziliența este un efort comun(……)Misiunea noastră este de a propune soluții. Acest lucru se poate doar prin politici publici. Vom avea întâlniri cu actori importanți din domeniu. Ne dorim ca oamenii să citească independent(……). Nu ne putem concentra doar pe orașe și să uităm de tinerii din mediul rural.

Cartea trebuie să fie accesibilă pentru oricine(….). Accesul la carte și apetitul pentru carte.(….)Influențele anti-occidentale sunt mai degrabă indirecte. Eforturilor actorilor ostili merg spre exploatarea slăbiciunilor și a neîncrederii(…..). Criza militară ne oferă multe lecții. Totul trebuie regândit. Filosofia NATO era pe baza unei superiorități tehnologice. Tipul acesta de conflict din Ucraina schimbă viziunea câmpului de luptă. Vedem altfel războiul.”, a adăugat Cristian Ghiță.

 

 

FOTO. Fostul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, a fost împușcat. Care este starea sa

Fostul premier japonez, Shinzo Abe, s-a prăbușit pe șcenă după ce a fost împușcat la un eveniment din orașul Nara. Abe a fost împușcat de două ori, iar a doua lovitură l-a lovit în spate, făcându-l să cadă la pământ. Rapoartele spun că atacatorul său a fost arestat. Fostul guvernator, Yoichi Masuzoe a declarat într-un tweet că domnul Abe, în vârstă de 67 de ani, se afla într-o stare de stop cardiorespirator.

NARA, JAPAN – JULY 08: In this aerial image, former Prime Minister Shinzo Abe is on a stretcher to a helicopter after being shot in front of Yamatosaidaiji Station on July 8, 2022 in Nara, Japan. Abe collapsed after shots were heard while he was campaigning at a rally. A suspect was apprehended and taken into custody, as Abe was rushed to a hospital via helicopter. (Photo by The Asahi Shimbun via Getty Images)

Termenul este adesea folosit înainte ca un deces să fie confirmat oficial în Japonia. ,,Fostul prim-ministru, Abe, a fost împușcat în jurul orei 11:30, ora locală (02:30 GMT) în Nara. Un bărbat, despre care se crede că ar fi agresorul, a fost arestat. Starea fostului premier Abe este momentan necunoscută”, a declarat reporterilor, Secretarul șef al cabinetului, Hirokazu Matsuno. „Din orice motiv, un astfel de act barbar nu poate fi niciodată tolerat și îl condamnăm ferm”.

NARA, JAPAN – JULY 08: Former Prime Minister Shinzo Abe bleeds from chest after being shot in front of Yamatosaidaiji Station on July 8, 2022 in Nara, Japan. Abe is shot while making a street speech for upcoming Upper House election. (Photo by The Asahi Shimbun via Getty Images)

Videoclipurile care circulă pe rețelele de socializare, care nu au putut fi verificate, par să arate paramedici înghesuiți în jurul domnului Abe, în mijlocul unei străzi. Domnul Abe ținea un discurs pentru un candidat în Nara când a avut loc atacul – martorii oculari spun că au văzut un bărbat care a deschis focul. Prima lovitură pare să fi ratat, dar a doua lovitură l-a lovit pe domnul Abe în spate. A căzut imediat la pământ sângerând. Securitatea l-a reținut apoi pe atacator, care nu a încercat să fugă. Postul de știri local NHK a declarat că domnul Abe a fost „conștient și receptiv” în timp ce era transportat după împușcături, citând surse din poliție.

NARA, JAPAN – JULY 08: (EDITORS NOTE: Image contains graphic content.) Former Prime Minister Shinzo Abe bleeds from chest after being shot in front of Yamatosaidaiji Station on July 8, 2022 in Nara, Japan. Abe collapsed after shots were heard while he was campaigning at a rally. A suspect was apprehended and taken into custody, as Abe was rushed to a hospital via helicopter. (Photo by The Asahi Shimbun via Getty Images)

Poliția a confiscat arma atacatorului și l-a identificat. NHK a adăugat că suspectul a folosit o armă făcută personal. Rapoartele din presa locală spun că atacatorul este considerat un fost membru al Forței de autoapărare maritimă a Japoniei. Fotografiile făcute în timp ce suspectul era reținut arată o pușcă cu două țevi improvizată sau făcută în casă. Violența cu arme este foarte rară în Japonia, iar armele sunt extrem de greu de deținut. Violența politică este, de asemenea, extrem de rară. Domnul Abe avea cu el o echipă de poliție de securitate. Însă, se pare că agresorul a fost încă capabil să ajungă la câțiva metri de domnul Abe fără nici un fel de control sau barieră. Împușcarea unei persoane atât de proeminente este profund șocantă într-o țară care se mândrește că este atât de sigură. Domnul Abe, care a fost cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei, a deținut mandatul în 2006 timp de un an și apoi din nou din 2012 până în 2020, înainte de a demisiona din motive de sănătate. Ulterior, acesta a dezvăluit că a suferit o recidivă de colită ulceroasă, o boală intestinală. În timp ce a fost în funcție, a fost cunoscut pentru politicile sale în materie de apărare și politică externă și a căutat de mult să modifice constituția pacifistă a Japoniei de după război.

NARA, JAPAN – JULY 08: In this aerial image, the site where former Prime Minister Shinzo Abe is shot in front of Yamatosaidaiji Station on July 8, 2022 in Nara, Japan. Abe collapsed after shots were heard while he was campaigning at a rally. A suspect was apprehended and taken into custody, as Abe was rushed to a hospital via helicopter. (Photo by The Asahi Shimbun via Getty Images)

El a susținut, de asemenea, o politică economică care a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Abenomics” – construită pe relaxarea monetară, stimulente fiscale și reforme structurale. El a fost succedat de aliatul său apropiat, Yoshihide Suga, care a fost înlocuit ulterior de Fumio Kishida.

În 2014, au existat doar șase incidente de deces din cauza folosirii armelor în Japonia, comparativ cu 33.599 în SUA. Oamenii trebuie să treacă printr-un examen strict și teste de sănătate mintală pentru a cumpăra o armă – și chiar și atunci, sunt permise doar puștile cu aer comprimat. Voci proeminente din întreaga lume s-au grăbit să condamne incidentul, fostul premier al Australiei, Kevin Rudd, numind-o „atac la adresa susținătorilor democrației”. Ambasadorul SUA în Japonia, Rahm Emanuel, a declarat că domnul Abe a fost un „lider remarcabil al Japoniei și un aliat neclintit al SUA”, adăugând că SUA „se roagă” pentru bunăstarea lui.

 

Lista hotelurilor și pensiunilor care acceptă vouchere de vacanță în 2022. Află acum unde îți poți petrece timpul de relaxare

Agențiile de turism au emis lista hotelurilor și pensiunilor din România care acceptă cazarea pe baza voucherelor de vacanță 2022. Aflați unde vă puteţi petrece vacanţa în acestă vară.

Începând din acest an, tichetele de vacanță 2022 vor fi disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei.

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanţă, în valoare de 943.831.114 de lei (190 de milioane de euro).

Românii care au primit vouchere de vacanță din 2022 le pot folosi deja pentru a achita sejururi în țara atât la mare cât și la munte, dar pot fi cumpărate și city break-uri în orașele și municipiile din România la hoteluri și pensiuni turistice.

De asemenea, pot fi achitate servicii complete masă plus cazare și alte facilități din locațiile alese, cu condiţia ca pachetul ales să includă cel puțin o noapte de cazare.

Mai mult, părinții vor putea plăti cu vouchere de vacanță 2022 şi taberele copiilor.

Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, însă statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv.

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână

Voucherele de vacanță au rolul de a încuraja turismul autohton, iar în ultimii ani măsura introdusă de guvern a generat o creștere substanțială a turismului în toată țara.

Căutările pentru vacanțe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, după ce mai mulți angajați din învățământ și spitale au început deja să primească banii pentru voucherele de vacanță 2022.

Lista hotelurilor și pensiunilor unde se folosesc voucherele de vacanță 2022

Lista completă cu agențiile turistice, hotelurile și pensiunile care acceptă plata cazării cu vouchere de vacanță 2022 poate fi citită integral AICI.

Cine beneficiază de vouchere de vacanță 2022

Voucherele de vacanță 2022 sunt folosite de angajații de la stat, însă și persoanele de la privat pot beneficia de acești bani, în cazul în care agenții economici doresc acest lucru. Ministrul Turismului a anunțat că o parte din cheltuielile suportate de mediul privat vor fi compensate din bugetul de stat.

Diferența dintre voucherele de vacanță primite de către bugetari, și cele primite de către angajații din sistemul privat, este valoarea lor. În cazul celor din urmă, poate fi de șase ori salariul minim pe economie.

”Toți salariații din domeniul public pot beneficia de tichete de vacanță în valoare de 1450 de lei. Mai mult, orice salariat din sectorul privat, dacă patronul dorește, poate beneficia de tichet de vacanță, dar nu e limitat la o sumă, la 1.450 de lei, ci suma poate merge până la de șase ori salariul minim pe economie, cu niște beneficii pentru patron, în sensul că toată suma o poate deduce, o poate pune pe cheltuieli, iar pentru respectiva sumă nu plătește contribuții”, a declarat Constantin Daniel Cadariu, Ministrul Turismului.

 

 

Bani pentru investitori! Două finanțări pentru eficiență energetică și gestionarea deșeurilor

Bani mai mulți pentru investitori din finanțări venite de la stat. O serie de firme românești vor putea obține, în anumite condiții, noi fonduri nerambursabile de câte 15.000-200.000 de euro pentru gestionarea deșeurilor, respectiv, 50.000-500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică, prin două linii de finanțare scoase în pregătire.

Cele două linii de finanțare 2022 care vor contribui la obiective de mediu:

  1. Ajutoare de minimis de 15.000-200.000 euro prin Programul de Tranziție către Economia Circulară

Miercuri, 6 iulie, Ministerul Economiei a scos în dezbatere un poriect de hotărâre de guvern pentru aprobarea Mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziție către Economia Circulară pentru operatorii economici din industria prelucrătoare.

Printre beneficiarii eligibili se numără firmele românești micro, mici și mijlocii cu activitatea principală industrie prelucrătoare, conform secţiunii C poziţiile 1310-3320, sau/şi recuperarea materialelor, conform secţiunii D poziţiile 3831-3832 inclusiv, respectiv, conform secţiunii S pozițiile  9511 și pozițiile de la 9521 până la pozițiile 9529 din Clasificarea activităţilor din economia naţională – CAEN.

Aceste firme vor putea primi granturi de câte 15.000-200.000 euro fiecare. Antreprenorii vor trebui să pună și ei cel puțin 15% la cheltuielile eligibile. Bugetul e cam mic: în 2022 sunt prevăzute fonduri totale de 10 milioane de lei, de la stat. Apoi, ar urma să se acorde câte 20 milioane lei pe an, până în 2026.

Firmele vor putea să investească acești bani în obiective de economie circulară, cum ar fi:

  • Transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare (exemple: prevenirea generării de deșeuri și reducerea acestora, precum și utilizarea eficientă a resurselor, reutilizare, reparare și reciclare);
  • Dezvoltarea activităților de cercetare/inovare, proiectare ecologică a produselor si serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare.
  • Înființarea și/sau dotarea şi/sau modernizarea laboratoarelor de testare pentru materialele și produsele rezultate din activități de economie circulară, precum şi acreditarea acestora, după caz;
  • Înființarea și/sau dotarea și operarea de centre de reparații si recondiționare a bunurilor în vederea reutilizării deșeurilor și reparării bunurilor (aparate electrice și electronice, articole textile, încălțăminte, mobilă, biciclete, vehicule electrice);
  • Dezvoltarea activităților de reciclare a deșeurilor post-consum;

Descarcă de AICI proiectul de HG.

  1. Sprjin de 50.000-500.000 euro pentru eficiență energetică

Schema de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri va avea un buget de 350 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene din Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, conform unui proiect de ordonanță de urgență inițiat recent de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Din acești bani, firmele românești vor putea accesa granturi de câte 50.000-500.000 de euro pe proiect, fără să depășească însă valoarea maximă de cinci ori cifra de afaceri realizată de beneficiar în exercițiul financiar 2021.

Înscrierile se vor face pe portalul de granturi IMM Recover, iar implementator va fi Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, conform proiectului de OUG.

Firmele câștigătoare vor putea investi aceste fonduri în investiții precum:

  • Măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri, prin intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și construcțiilor anexe, intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor, achiziții de echipamente/utilaje/dotări necesare pentru producerea de energie.
  • Investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie a întreprinderilor, inclusiv în capacități de producție de energie din surse regenerabile.
  • Măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare/trigenerare existente sau noi, inclusiv pentru lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie (cu excepția biomasei) și destinate consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului;
  • Investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei (EMS) care va asigura, la nivelul întreprinderii, o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra si analiza datele centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real.

Condiții de eligibilitate a firmelor, la granturile de eficiență energetică, includ:

  • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din anii 2019, 2020 respectiv 2021;
  • au fost înființate până la data de 31.12.2021 inclusiv;
  • au avut minimum 1 angajat in anul 2021;
  • desfășoară activitatea de producție/prestări servicii către populație cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice precum și altor categorii de servicii de natură similară stabilite prin ghidul solicitantul de autoritatea de management a Programului Operațional Infrastructură Mare. Beneficiarul are obligația de a face dovada prin coduri CAEN specifice că a realizat cifra de afaceri aferentă codului CAEN specifică producție/servicii, pentru care solicită finanțarea, cu excepția celor menționate anterior, în valoare de minim 10.000 euro;
  • se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente și să mențină parametrii energetici specifici la care s-a angajat pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
  • dispun de cofinanțare proprie a proiectului stabilită în conformitate cu prevederile legale privind ajutorul de stat;
  • nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități

Descarcă de AICI proiectul de OUG care conține și grila de punctaj.

 

Cluj, din nou în top! 16 trasee turistice montane noi au fost omologate

Județul Cluj are acum 16 noi trasee turistice omologate în zonele Băișoara – Muntele Mare (7 trasee) și Munții Gilăului (9 trasee), două dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj.

Certificatele de omologare au fost emise de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în baza documentației elaborate de Consiliul Județean împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Traseele – unele istorice, altele noi – au fost optimizate de către angajații și voluntarii Serviciului Salvamont – Salvaspeo Cluj, cărora li s-au alăturat și reprezentanți ai ONG-urilor clujene, astfel încât turiștii să le poată parcurge în siguranță.

Condițiile materiale și financiare necesare lucrărilor de amenajare și întreținere a traseelor turistice montane sunt asigurate de către Consiliul Județean Cluj.

Cele 16 noi trasee omologate se adaugă celor 23 pentru care Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea pe parcursul anului precedent, pentru zonele Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Făget, Tarnița și Mărișel.

Traseele turistice omologate în zona turistică Băișoara – Muntele Mare sunt:

  • Stațiunea Muntele Băișorii – Șaua Plopiș – Șesul Cald (cruce galbenă);
  • Muntele Băișorii – Stațiunea Muntele Băișorii – Muntele Mare (cruce roșie);
  • Muntele Băișorii – Vf. Buscat – Vf. Pietrele Mărunte – Stațiunea Muntele Băișorii (punct galben);
  • Stațiunea Muntele Băișorii – Poruț – Moara de Pădure (bandă albastră);
  • Stațiunea Muntele Băișorii – Crucea Crencii (cruce albastră);
  • Stațiunea Muntele Băișorii – Balomireasa;
  • Balomireasa – Șaua Ursoaia (bandă roșie).
  • Traseele turistice omologate în zona turistică Munții Gilăului sunt:
  • Liteni – Poruț (triunghi roșu);
  • Măguri Răcătău – Smidele (bandă galbenă);
  • Măguri Răcătău – Piatra Groșilor (cruce galbenă);
  • Uzina – Lita – Poruț (cruce roșie);
  • Dobrin – Mănăstirea Muntele Rece – Finișel (triunghi roșu);
  • Moara de Pădure – Cetatea Lita – Moara de Pădure (punct galben);
  • Fîntînele – Circuit intrare defileu (punct roșu);
  • Fîntînele – Carieră (punct galben);
  • Fîntînele – Crucea Iancului (punct albastru).