Conform Statului deputaților și senatorilor, participarea la lucrările Camerei din care fac parte reprezintă pentru deputaţi şi senatori o obligaţie legală, morală şi regulamentară. Însă, sunt foarte mulți care absentează cu lunile de la lucrările comisiilor sau de la Plen. Activitatea parlamentarilor poate fi monitorizată pe site-ul Camerei Deputaților/ Senatului.

Principalele drepturi politice ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi obligaţiile corelative acestora sunt următoarele:

  • Dreptul la iniţiativă legislativă;
  • Dreptul de a iniţia şi de a susţine moţiuni simple sau de cenzură;
  • Dreptul de a iniţia şi de a susţine hotărâri ale Camerei, în orice problemă de competenţa acesteia;
  • Dreptul de a face declaraţii politice, de a pune întrebări, de a face interpelări şi alte asemenea intervenţii;
  • Dreptul de a cere întrunirea în sesiune extraordinară a Camerei sau a structurilor de lucru ale acesteia;
  • Dreptul de a sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. a) -c) din Constituţie, republicată;
  • Dreptul de a cere suspendarea din funcţie sau punerea sub acuzare a Preşedintelui României, în condiţiile art. 95 şi 96 din Constituţie, republicată;
  • Dreptul de a cere punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului, în condiţiile art. 109 din Constituţie, republicată;
  • Dreptul de control parlamentar sub toate formele de exercitare a acestuia, în reglementarea prevăzută de lege şi de regulamentele parlamentare;
  • Dreptul la cuvânt, libertatea de exprimare şi dreptul de vot.

Chiar dacă au aceste drepturi, activitatea parlamentară la unii este 0, deoarece aleg să nu se implice pentru comunitate.

Pe lângă aceste drepturi politice, parlamentarii mai au și alte drepturi:

  • Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă
  • Dreptul la paşaport diplomatic
  • Dreptul la asistenţă medicală
  • Dreptul la vechime în muncă
  • Dreptul la transport
  • Dreptul la cheltuieli de protocol
  • Dreptul la indemnizaţie
  • Dreptul de asociere în grup parlamentar
  • Dreptul la diurnă de deplasare şi cheltuieli de cazare
  • Dreptul de a alege organele de conducere
  • Dreptul de a fi ales în structuri parlamentare

De asemenea, parlamentarii ar trebui să organizeze în cadrul birourilor parlamentare din circumscripţia electorală activităţi specifice relaţiilor publice. Însă, la mulți dintre aceștia relația cetățean-ales al poporului – lipsește cu desăvârșire.

Totodată, ar putea să se adreseze organelor administraţiei publice centrale şi locale, pentru a transmite sau a se informa asupra solicitărilor şi petiţiilor cetăţenilor din circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, pentru rezolvarea, în conformitate cu prevederile legale, a problemelor acestora sau pentru a obţine informaţii cu caracter public necesare exercitării mandatului.

Când vom avea alegeri parlamentare aveți în vedere aceste rânduri, deoarece este necesar ca în Parlament să fim reprezentați de oameni implicați și capabili.

De reținut!

Un parlamentar nu administrează și nu guvernează o țară.

NU se ocupă cu asfaltarea unui drum.

NU poate construi poduri, spitale, cămine culturale etc.

NU poate prelua din atribuțiile unui ministru, primar, președinte de Consiliu Județean etc.

Sursă foto: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here