Soluții pentru mediul educațional din Sectorul 3

0
255
RECLAMĂnormedia.ro

Chiar dacă programul oficial de campanie nu a fost încă publicat, dat fiind că prima zi a campaniei electorale este 28 august, candidatul dreptei unite la Primăria Sector 3 a capitalei, Adrian Moraru, a vorbi despre soluțiile pe care le propune pentru problemele deja existente în mediul educațional din sector.

Începând prin a menționa că întregul departament de management al educației din cadrul actualei Primării a Sectorului 3 a părăsit structura pe motive de neînțelegere cu actuala conducere a primarului Negoiță, Moraru afirmă că ”Primul lucru cel mai important este să reclădim această echipă care se ocupă zi de zi de proiectele de anvergură, care gândește investițiile și programele primăriei în susținerea procesului educațional”.

Printre principalele soluții oferite, dar și proiecte viitoare pe care acesta intenționează să le pună în practică după ce va prelua conducerea sunt reabilitarea și amenajarea curților școlilor in scop didactic si recreativ, oferirea de vouchere către părinți și profesori pentru achiziționarea de echipamente electronice necesare procesului educațional, dotarea școlilor cu materiale din zona laboratoare din zone de experiment sau reinstalarea serviciilor de pază ori upgradarea acestora la un nivel care să confere siguranță elevilor, profesorilor și patrimoniului școlilor.

”Noi, ca liberali, preferăm să nu avem aceste achiziții centralizate, așa cum a făcut actualul primar, când s-au achiziționat laptopuri de 800 lei cu 2800 lei. Noi preferăm să dam vouchere părinților si profesorilor pentru ca ei să își gestioneze activitatea, să își achiziționeze sau upgradeze tehnica pe care o au in funcție de nevoi. Ideea că vine primăria și spune ce firma de laptop sau ce firma de telefon trebuie să aibă toată lumea de sus și pana jos este una mai degrabă socialistă și mai degrabă orientata către profitul celor care fac achiziții. Din nou, administrația PNL care va conduce S3 va oferi vouchere si va lăsa libertatea beneficiarilor de ce echipamente au cea mai mare nevoie … Paza nu este un element de control sau forță, acești oameni sunt oameni ai protecției la un nivel mult mai mare, cum ar fi în clasele mai mari prevenția împotriva consumului de droguri, fenomenului de bullying etc . Paza este esențială”.

În ceea ce privește contextul pandemic actual, candidatul dreptei afirmă că în prezent nu există lansată o licitație de către primăria S3 pentru achiziționarea de produse de igienizare, de servicii de igienizare, materiale pentru distanțarea sociala ori pregătire în aceasta zonă și că nu s-a dat drumul achiziției de măști. ”Promitem că vom oferi măști elevilor din toamnă dacă primarul Negoiță nu catadicsește să ia această măsură curând. Acest lucru ține de primăria de sector și nu de guvern, primăria este cea care trebuie să aloce fondurile pentru achiziționarea de măști … Dacă am fi avut amenajate curțile școlilor și să avem spații de predare în aer liber, având copertina pentru soare și ploaie, în partea de primăvară si toamnă, puteam să desfășuram cu o parte din clase orele care țin de experimente, interacțiune, joc, muzica, desen. Sunt investiții minimale cu care putem obține efecte maxime, dacă se vrea”.

Moraru a menționat și posibilitatea creării unui parteneriat cu mediul privat în ceea ce privește învățământul pre-școlar, în urma căruia să fie oferite anumite spații sau terenuri pentru înființarea unor grădinițe, primăria venind cu infrastructura, respectiv dotare si personal. ”Este anormal să ai 10 grădinițe noi, care ar fi trebuit sa înceapă în acest an, însă sa nu ai oferte de înscrieri pentru ele. Grădinițele s-au construit în zone perfect inutile din punct de vedere al utilității. Acolo unde era cea mai mare nevoie, primăria nu a înțeles sa construiască aceste centre educaționale”, afirmă Moraru.

Un comentariu acid la adresa actualei conduceri a primăriei nu a întârziat să apară, Adrian Moraru criticând lucrul de mântuială al actualului primar Negoiță în ceea ce privește dotările IT ale școlilor din sector. ”În acest sector, pe același principiu cu cel al modernizării străzilor doar pe axul drumului, iar dacă mergi pe lateral 2-3 străzi nu mai există spațiu verde, actuala administrație a preferat să dea exemplu o singură școală, creând discrepanțe majore în încercarea părinților de a merge toți la singura școală modernizată cu adevărat din sector.”

Sursă foto: Inquam Photos

 

RECLAMĂnormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here