Smart village: Noul concept de dezvoltare a satelor românești cu ajutorul fondurilor europene

0
558

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a discutat, în sistem videoconferință, cu reprezentanții Asociației Comunelor din România pentru despre fondurile pe care le au la dispoziție în viitoarea perioadă de programare și despre pașii concreți pe care pot să îi facă pentru a putea să îi atragă astfel încât să fie create adevărare smart villages.

„România este angajată pe drumul ireversibil al modernizării. De aceea, cu ajutorul celor aproximativ 80 miliarde de euro în viitoarea perioadă de programare vrem să punem bazele unui parteneriat pentru modernizarea satului românesc. Deschiderea noastră este maximă pentru administrațiile locale din mediul rural deoarece vrem să creionăm împreună lucruri frumoase pentru comunitățile. Ne dorim ca oamenii pe care să aibă condiții de trai foarte bune, similare cu cele din mediul urban”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș în cadrul întâlnirii.

Modernizarea satului românesc a fost principalul subiect, pe agenda întâlnirii regăsindu-se:

● Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri referitoare la susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri temporare de sprijin ale acestora (http://mfe.gov.ro/oug-dezvoltare-teritoriala-a-localitatil…/);
● Posibilitățile de finanțare din fonduri europene a dezvoltarii comunelor prin proiecte de tip „smart village” în cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027 (http://mfe.gov.ro/…/perioade-de-program…/perioada-2021-2027/);
● Posibilitățile de finanțate a dezvoltării comunelor prin proiecte de tip „smart village” din cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență și elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență (http://mfe.gov.ro/oug-masuri-pentru-elaborarea-pnrr/).

Printre participanții la discuție s-au numărat Emil Drăghici – primarul comunei Vulcana Băi (Dâmbovița), Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud (Alba)/președinte ACOR Alba, Valentin Ivan – primarul comunei Sadu (Sibiu)/președinte ACOR Sibiu, Ștefan Moscu – primarul comunei Cârligele (Vrancea)/președinte ACOR Vrancea, Benoni Moruzi – primarul comunei Aroneanu (Iași)/președinte ACOR Iași, Benone Rababoc – primarul comunei Talpa (Teleorman)/președinte ACOR Teleorman, Nicolae Panea – primarul comunei Ștefan cel Mare (Călărași)/președinte ACOR Călărași, Nuți Roșu – primarul comunei Făcăieni (Ialomița) și Nicu Oneț – administratorul public al comunei Dudeștii Noi (Timiș).

Aceștia au venit cu propuneri concrete astfel încât banii europeni să fie investiți pentru bunăstarea cetățenilor și au apreciat inițiativa ministrului Fondurilor Europene de a veni cu o soluție pentru reducerea decalajelor dintre urban și rural.

Smart villages & cities din bani europeni

Începând cu perioada 2021-2027 localitățile urbane din România cu statut de municipiu reședință de județ, municipii și orașe pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru implementarea conceptului de „smart city”, iar unitățile administrativ teritoriale urbane (municipiile reședințe de județ, municipiile și orașele) care au în structura administrativ teritorială comune aparținătoare, pot să depună proiecte pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru soluții de tip „smart village”.

Atât orașele, cât și comunele vor avea la dispoziție 800 milioane euro pentru a implementa proiectele care vor contribui la dezvoltarea localităților, dintre care 200 milioane euro le vor fi acordate comunelor.

Astfel, în mediul rural pot fi finanțate din bani europeni proiecte de mobilitate urbană, regenerare urbană, alimentare cu apă și canalizare, infrastructură de drumuri interioare ale satelor și conectivitatea acestora la rețeaua rutieră județeană și pentru soluții inteligente de conectare la utilități și transport public călători.

Comunele care fac parte din această categorie pot depune proiecte pentru finanțare în cadrul Programelor Operaționale Regionale și al Programului Operațional Dezvoltare Durabilă.

Sursă foto: Smart-village-network.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.