AFIR primește până în data de 15 octombrie 2020 solicitări de finanțare prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Pragul de calitate pentru primirea proiectelor, începând cu 16 septembrie, este de 25 de puncte. Din totalul de 43 de milioane euro alocate pentru finanțare în această sesiune, tinerii fermieri mai au la dispoziție 38,19 milioane euro, din care 19,9 milioane euro sunt alocați tinerilor din diaspora.
Situația proiectelor depuse la zi, în timp real, precum și a disponibilului de fonduri poate fi urmărită pe site-ul AFIR, la: .
AFIR încurajează pe toți cei interesați să depună cererea de finanțare și să consulte situația depunerilor la zi, pentru a evalua corect șansele de a obține finanțare în contextul posibilității depunerii unui număr mare de proiecte cu punctaj similar. În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în funcție de nivelul de calificare în domeniul agricol. De asemenea, în cazul în care există proiecte cu același punctaj şi aceleași priorități, departajarea se va face în ordine descrescătoare a dimensiunii economice a exploatației agricole exprimate prin standard output (SO).
Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii.