Mai puține drumuri la Agenția pentru Intervenție și Plăți pentru Agricultură

0
93

830.000 de fermieri din România vor fi scutiți să mai alerge după hârtii pentru a beneficia de plățile directe. Fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, documente care nu sunt emise de terţi. 

Extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploataţiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi solicitate fermierilor. Instituțiile statului vor comunica între ele, așa cum se întâmplă în orice țară civilizată. Agricultorii, mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare.

Toate modificările sunt cuprinse într-un proiect de lege al parlamentarilor PNL, votat de Camera Deputaților și care va merge la președintele României pentru promulgare.

Sursă foto: AgroIntel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here