„Marșul îngerilor” a ajuns la cea de a V-a ediție

0
411
RECLAMĂnormedia.ro

„Marșul îngerilor” este un eveniment anual, care are loc pe data de 5 decembrie, organizat de Asociația Vocea Copiilor Abandonați, în amintirea copiilor care au pierit în orfelinatele groazei din România. Anual, zeci de tineri se sinucid în orfelinate, pentru că nu mai fac față abuzurilor și neglijenței unui sistem netransparent, dificile de monitorizat și controlat. 

În contextul actual, cea de a V-a ediție a evenimentului „Marșul îngerilor” va avea loc, începând cu orele 20:30, în mediul online. Cu această ocazie vom vizionadin fața calculatoarelor, un documentar intitulat „Pe urmele unui tânăr pierdut în sistem”. Regia aparține lui Bogdan Adrian Trandafir.

„În mod normal, pe 5 decembrie am fi ieșit, ca de fiecare dată în ultimii 5 ani, să aprindem o lumânare în fața clădirilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Autorității pentru Protecția Copiilor, în amintirea copiilor decedați în orfelinatele din România. Dată fiind situația actuală, anul acesta am decis să marcăm în mod diferit evenimentul. Această idee aparține tinerilor crescuți în orfelinate, sub coordonarea organizațiilor „Vocea Copiilor Abandonați” și a Consiliului Tinerilor Instituționalizați din România, cu susținerea și ajutorul regizorului documentarului, Bogdan Trandafir. Sper ca tot mai mulți oameni să vizioneze acest film și să ridice un gând bun spre cer, pentru acești îngerași“, a declarant Visinel Balan.

Context

În prezent, 50.000 de copii și tineri se află în sistemul de asistență în România, dintre care 14.000 se află în centre de plasament. Mărturiile zecilor de tineri ar trebui să cutremure o societate întreagă, însă poveștile lor nu primesc o voce dincolo de câteva articole de presă citite cu groază și uitate repede. Subiectul răzbate cu greu în societate și în politicile guvernamentale. Mai mult, anchetele întârzie să apară în condițiile în care mii de copii continuă să fie abuzați și neglijați de sistemul construit pentru îngrijirea și integrarea lor în societate.

Sâmbătă, 5 decembrie, tragem, din nou, un semnal de alarmă pentru soarta acestor copii și tineri, care de la vârste atât de fragede, ajung la capătul puterilor.

RECLAMĂnormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here