Modificări cu privire la rolul și responsabilitatea consiliilor de administraţie ale spitalelor publice

0
129

Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență la propunerea Ministerului Sănătății modificări cu privire la rolul și responsabilitatea consiliilor de administraţie ale spitalelor publice.

Consiliile de administrație ale spitalelor vor avea noi atribuții:

  • să avizeze orice achiziție directă care depășește suma de 50.000 lei;
  • să propună realizarea unui audit extern asupra tuturor activităților desfășurate în spital.

Ce înseamnă acest lucru?

„Conform rapoartelor DNA despre corupția din sănătate, sumele pretinse de manageri care luau mită pentru contracte cu spitalul au reprezentat un procent fix din valoarea facturilor plătite, cuprins în intervalul 5-20%. Nu vom mai avea aranjamente pe care le face managerul de spital cu o companie sau alta fără să treacă prin licitaţie și printr-un proces de transparenţă.”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătații.

Măsurile care au intrat în vigoare răspund nevoii de a eficientiza activitatea spitalelor publice din România, printr-o implicare mai activă a consiliilor de administrație. De asemenea, ele se înscriu în obiectivele Guvernului și Ministerului Sănătății de a crește transparența și de a opri corupția din sistemul sanitar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.