Finanțare de 100 de milioane euro pentru proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”

0
78

Guvernul României a aprobat negocierea și semnarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 100 milioane de euro, pentru susținerea proiectului „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”.

„Una dintre prioritățile mandatului meu este să fac tot posibilul astfel încât educația să primească finanțarea necesară pentru ca toți elevii și preșcolarii să aibă acces la o infrastructură școlară modernă și sigură. În calitate de ministru al Finanțelor, am solicitat Guvernului mandat să negociez și să semnez cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare un Acord de Împrumut în valoare de 100 de milioane de euro, pentru investiții în infrastructura școlară, atât de necesare, în special în zonele mai puțin dezvoltate ale țării”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile” se va derula pe o perioadă de 6 ani, data limită de tragere a împrumutului fiind 30 iunie 2027. Acesta va fi implementat de către Ministerul Educației, prin Unitatea de Management a Proiectului. Costul total al proiectului va fi de 100 de milioane euro, sumă finanțată integral din împrumutul acordat României de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Principalele elemente ale proiectului cuprind o componentă de investiții integrate în infrastructura școlară, activități de comunicare și informare, sprijin pentru transportul elevilor, precum și alte facilități temporare. O atenție sporită va fi acordată sălilor de clasă inteligente, prin investiții în mobilier școlar și prin activități de informare și instruire în acest domeniu.

Proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile” include o componentă de sprijin pentru investiții în infrastructura școlilor durabile și moderne, prin planificarea investițiilor în vederea dezvoltării unor modele pentru școlile viitoare, precum și prin alte activități de informare și pregătire a comunităților în cazul producerii unor eventuale dezastre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here