CFR Călători va achiziționa 62 de trenuri electrice

0
63

,,Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunțul de participare așteptat de ani de zile. Este încă un pas spre modernizarea condițiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor orașe.Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite și automotoarele diesel care sunt folosite în prezent.’’, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Achiziția, finanțată din fonduri europene nerambursabile (POT 2021-2027) și din bugetul de stat al României, este împărțită în 3 loturi și acoperă câte o regiune a țării:

  • Lotul1 (Est) – include 20 de trenuri care vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava.
  • Lotul 2 (Centru – Vest) – include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița.
  • Lotul 3 (Sud) – include 19 trenuri care vor deservi direct municipiile București, Ploiești, Brașov, Constanța și Alexandria, prin intermediul nodului feroviar învecinat.

Trenurile din acest lot vor asigura inclusiv legătura cu stațiunile de pe Valea Prahovei.

În contractul – cu o valoare estimată cuprinsă între 3 miliarde de lei și 4 miliarde de lei (fără TVA) – este prevăzută inclusiv asigurarea reparației și întreținerii celor 62 de trenuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.