OPINIE: Operațiunea Bryansk: ”Cui prodest?” Acțiunea care a ratat obiectivele. Raidul, folosit de Rusia pentru a-și tura motoarele propagandei

0
73
OPINIE Operațiunea Bryansk ”Cui prodest” Acțiunea care a ratat obiectivele. Raidul, folosit de Rusia pentru a-și tura motoarele propagandei. Foto: Hepta

O serie de știri apar în ziua de joi, 02.03.2023, ce anunță un atac în regiunea de frontieră Bryansk. Lucrurile se precipită, Putin își anulează întâlnirea cu consiliul său de securitate și toată lumea părea că este într-o confuzie totală.

Primele informații sugerează că partizani ruși desfășoară o operațiune în 2 localități, canalele pro-ruse intră în turație maximă și anunță prăpăd, civili uciși și tot felul de grozăvii – primul gând logic al oricui este că Rusia mai înscenează o acțiune sub steag fals și caută o justificare pentru ceva anume.

Pentru câteva ore, nimeni nu înțelege nimic, se anunță schimburi de focuri între trupele FSB și partizani, victime, apoi apar două filmări pe canalul de telegram al RDK (Corpul de Voluntari Ruși), o facțiune paramilitară ce aparține Legiunii Interanționale a Ucrainei.

În aceste două filmări apar voluntarii îmbrăcați în echipament militar dați cu bandă galbenă peste tot, ca nu cumva să nu se înțeleagă că ei n-ar lupta pentru Ucraina și încep a recita, ca într-un spectacol deseori pus în scenă de Rusia atât de slab, o serie de anunțuri încât este greu, pur și simplu, să înțelegi ce caută acolo.

Cui nu-i sunt familiare personajele respective, ar putea spune: „Clasic! Rusia mai pune încă un show pentru a legitima cine știe ce viitoare crimă de război!”, însă în video apare chiar Denis Nikitin (Kapustin), liderul RDK, lucru confirmat de mai mulți urmăritori veterani ai războiului început în 2014.

Așadar, conform mesajelor lor, au intrat din Ucraina în Bryansk, Rusia, pentru a le arăta că „lupta de rezistență” a început, iar ei luptă pentru Rusia, împotriva lui Putin.

Lucrurile încep să se clarifice, purtătorul de cuvânt GUR, Andriy Yusov, confirmă prezența lor acolo și comunică astfel: „În acest moment, pe toate canalele de internet puteți vedea știri despre „ucraineni” care au ucis copii, au luat ostateci, dar în același timp au fugit în grabă și așa mai departe.

Toate acestea sunt minciuni ale propagandiștilor de la Kremlin. RDK a venit în regiunea Bryansk pentru a le arăta compatrioților că există speranță că rușii liberi, cu armele în mână, pot lupta împotriva regimului.” Așadar, erau ruși, nu ucraineni, iar mesajul lasă de înțeles că ucrainenii n-au nicio treabă cu acțiunea respectivă.

Între timp, Podolyak, consilierul președintelui ucrainean, iese cu mesajul că acțiunea respectivă nu este condusă de ei, nu are nicio legătură cu Ucraina și că este o operațiune sub steag fals.

Evident, toate gurile de propagandă diseminau informații din ce în ce mai prăpăstioase și care victimizau poporul rus. Și, deci, cum rămâne? O întrebare pusă de toți observatorii războiului.

Acum, că am reușit să rezum întâmplarea, vom trece la adevăratul subiect – lupta de rezistență, partizanatul și lupta de gherilă.

Gherila, partizanatul, rezistența

Războiul de gherilă, sau “războiul purecelui”, este definit ca fiind o formă de rezistentă armată a unui grup mic, sau mediu, format din civili, facţiuni paramilitare sau armate, prin care se încearcă atacarea unor obiective militare, politice si economice, de durată lunga de obicei ca o formă de razboi de uzură, cu scopul de a-şi atinge obiectivele.

El mai este definit ca fiind un stil de luptă aplicat de catre o armată mica, domestică, compactă si rapidă, dar mai slab echipata, cu resurse economice mai mici, împotriva unei armate invadatoare mari şi greoaie.

Acest stil de război este caracterizat prin incursiuni, atacuri de noapte, rapide, successive, având avantajul mobilitaţii şi al terenului înalt, şi de multe ori este devastator asupra moralului şi rezistenţei fizice şi economice al oponentului.

Mişcarea de rezistentă are 3 obiective principale. Obiectivul politic işi propune să demaşte agresorul în faţa opiniei publice mondiale, să dezvăluie scopurile politice reale şi să arate caracterul ilicit al războiului declanşat de către acesta.

Obiectivul economic doreşte în mod special protejarea avuţiei naţionale, împiedicarea forţelor invadatoare (sau în cazul nostru forțelor naționale/guvernamentale) de a folosi în interesul lor materiile prime, instalaţiile energetice etc. prin sabotaje, distrugeri, capturări etc.

Obiectivul militar işi propune angajarea agresorului în conflicte locale, pe spaţii cât mai întinse pentru a le produce pagube de personal, materiale şi de armament, astfel încât să echilibreze forţele dintre acestea şi să-i diminueze capacitatea de atac si apărare.

Spre deosebire de soldatul convenţional, luptătorul de gherilă ( luptator pentru libertate ) are o conştiinţă politică puternică, iar motivaţia lui este la fel de importantă ca şi abilităţile lui de luptă.

Această conştiinţă politică şi motivaţie este obţinută prin nutrirea suportului populaţiei pentru insurgenţă naţională, prin suportul pentru gherila locală, care furnizeaza o bază psihologică spre populaţie pentru politică, dupa victoria obţinută; legitimizarea acţiunilor prin suportul populaţiei; dezvoltarea încrederii între forţele de gherilă şi populaţie; asigurarea ajutorării gherilei de către populaţia actuală prin resurse şi informaţii; promovarea implicării în problemele civice și naţionale.

Tacticile folosite au fost de-a lungul timpului foarte variate şi aplicate în mod diferit, dar ele sunt în mod general acceptate ca fiind distrugerea instalaţiilor militare; distrugerea şi subminarea forţelor de poliţie; sabotarea şi tăierea tuturor formelor de comunicare cu exteriorul: cabluri, radiouri, mesageri, instalaţii de telecomunicaţii etc; amestecarea gherilei cu populaţia; răpirea oficialilor, executarea prizonierilor; organizarea şi stabilirea unui tribunal public şi adunarea populaţiei pentru acest eveniment; ridiculizarea şi umilirea “simbolurilor personale” ale guvernului de represiune în prezenţa populaţiei şi participanţilor populari străini prin batjocura şi slogane; procurarea informaţiilor din randul populaţiei dar şi prin acţiuni speciale desfăşurate împotriva guvernului sau forţelor invadatoare.

Totul este destul de clar până aici, așadar rămâne întrebarea: Unde se încadrează operațiunea din Bryansk în definițiile de mai sus? Răspunsul – nicăieri

Era extrem de important ca o astfel de acțiune să provină din interior și să nu aibă nicio legătură cu Ucraina, „inamicul invadat”, pentru că atlfel este delegitimizată, iar această acțiune poate fi manipulată ca fiind una executată la ordinul adversarului. În cazul nostru nu are relevanță că cei prezenți pe teritoriul Rusiei erau ruși din Corpul de Voluntari Ruși, absolut niciuna, mai ales că operațiunea a fost declanșată inițial de pe teritoriul Ucrainei, infiltrându-se, conform detaliilor oferite ulterior, peste graniță, anterior studiind mai bine de o lună patrulele, punctele și ritualurile de zi cu zi ale forțelor ruse.

O altă problemă este că toată acțiunea s-a desfășurat, cu cea mai mare probabilitate (pentru că nu avem de unde să știm sigur, dar putem presupune în acest caz), cu acele benzi galbene aplicate peste echipamentele din dotare, astfel afișând cu certitudine proveniența lor (Ucraina), delegitimizând și mai puternic operațiunea.

Civilul rus, care în cazul nostru este puternic dezinformat, manipulat, supus unei propagande continue de peste 20 de ani, nu are de unde să știe că cei pe care îi vede înarmați până în dinți sunt de fapt ruși și chiar dacă ar vedea ulterior acele două videoclipuri, tot nu ar crede că acești luptători ruși sunt motivați de schimbarea regimului din proprie inițiativă, că și-ar dori să reprezinte rezistența și că ei n-ar fi fost contractați sub formă de mercenari.

Următoarea problemă ce trimite toată acțiunea în derizoriu sunt o serie de informații mai vechi ce au ieșit din nou la suprafață, informații ce fac referire la conducerea RDK (AICI , AICI), componența acestuia și ideologia dominantă printre rândurile lor. Fără a intra în detalii, legăturile membrilor și al conducerii cu extrema dreaptă, precum și anumite acuzații din trecut de trafic de droguri și alte acțiuni ilegale, fac în așa fel ca acești „luptători pentru libertate” să își piardă orice credibilitate și valoare morală și pot fi portretizați și incluși foarte ușor în propaganda rusă drept „naziști”, astfel, din nou, avem o problemă de legitimate.

Așa cum explicam și în alte articole de-a lungul timpului, problema principală pentru un scenariu de „război civil” sau de ”schimbare de regim” în Rusia este reprezentată de faptul că în cazul populației generale ruse, nu există acel declic, acea mentalitate necesară pentru a porni un astfel de rapt, așadar este necesar ca o astfel de acțiune să fie pornită din cadrul silovikilor, guvernatorilor, cadrelor și altor personaje cu funcții în administrație sau structuri de forță, intelligence etc. Abia atunci, consider eu, că va putea fi angrenată populația generală, atrasă fiind într-o astfel de acțiune din mișcare în lupta pentru putere dintre facțiuni.

Astfel, din punctul meu de vedere, operațiunea desfășurată la Bryansk a fost un eșec, mai ales că cine trebuia să audă și să vadă, n-a făcut nici una, nici alta. Tot ce s-a văzut (ca și percepție), din păcate, a fost un schimb de focuri între infiltrați și forțele de ordine/FSB, fiind portretizat ca fiind un simplu raid.

O situație la fel de confuză este generată de toate cele 3 comunicate: GUR, RDK și Mykhailo Podolyak. Serviciul de intelligence al armatei spune că acțiunea a fost inițiată de luptători ruși pentru rezistență, RDK spune că a fost făcută de ei, dar din proprie inițiativă pentru că totuși fac parte din Legiunea Internațională, iar Podolyak spune că a fost operațiune sub steag fals și că n-are nicio legătură cu Ucraina.

Undeva este o fractură, fie între conducerea militară și politică, fie au declanșat acțiunea de capul lor, deși informațiile arată că nu aveau cum, fiind implicate prea multe persoane iar timpul de pregătire fiind prea mare (timp de o lună a durat planificarea și cercetarea conform surselor din cadrul RDK) pentru a fi considerată o acțiune impulsivă, fără vreun acord de vreundeva, mai ales că se pare că au mai executat infiltări pe teritoriul rus și în trecut. Mai mult, Nikitin (Kapustin) spune că acțiunea a fost aprobată de către autoritățile ucrainene.

Așadar, știm ce s-a dorit prin această operațiune, din declarațiile RDK, cine a executat-o, însă nu ne-am convins dacă și cine ar fi aprobat-o. Cert este că obiectivele politice, economice și strategice nu au fost atinse pentru declanșarea unei mișcări de rezistență, fiind un eșec total și soldându-se și cu morți de partea RDK.

Cui prodest?

OPINIE: Operațiunea Bryansk: ”Cui prodest? Clasic! Rusia mai pune încă un show pentru a legitima o viitoare crimă de război!”
OPINIE: Operațiunea Bryansk: ”Cui prodest? Clasic! Rusia mai pune încă un show pentru a legitima o viitoare crimă de război!”
OPINIE: Operațiunea Bryansk: ”Cui prodest? Clasic! Rusia mai pune încă un show pentru a legitima o viitoare crimă de război!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.