Vești proaste pentru șoferi! Nu plătești parcarea în București, riști amendă instant, cu noul sistem radar de identificare

0
56
Vești proaste pentru șoferi! Nu plătești parcarea în București, riști amendă instant, cu noul sistem radar de identificare

Începând cu 1 iulie, conducătorii auto care nu plătesc pentru locurile de parcare din București vor putea fi identificați într-o secundă datorită unor patrule cu radare mobile operate de Compania Municipală Parking București. Sistemul este capabil să verifice până la 3000 de autoturisme pe oră.

Compania municipală deține două mașini cu radare mobile și 16 fără, care vor monitoriza cele 28.000 de locuri de parcare cu plată din centrul Bucureștiului. Locurile marcate cu dungă albastră sunt administrate de Primăria Capitalei prin intermediul Companiei Parking București și, din martie 2023, se aplică un tarif unitar de 5 lei pe oră, sau se poate cumpăra un abonament.

Radarele mobile vor verifica numărul de înmatriculare și dacă taxa de parcare a fost achitată, în mai puțin de o secundă. Dacă autoturismul este parcat fără achitarea abonamentului sau a tarifului orar, se va emite o amendă. Aceasta va include o fotografie cu locul, data și ora, ceea ce ar trebui să evite disputele ulterioare în instanță.

În funcție de durata nerespectării regulamentului, pot fi emise mai multe amenzi în aceeași zi, a declarat consilierul USR, Nicorel Nicorescu.

Lansarea patrulelor cu radare mobile a fost confirmată de viceprimarul Stelian Bujduveanu, responsabil cu gestionarea parcărilor din capitală. Aceasta vine în urma criticilor constante la adresa administrației primarului Nicușor Dan, privind lipsa unui sistem de verificare automată a mașinilor parcate pe locurile cu plată, în urma introducerii revoluției parcărilor în august 2022.

Pentru locurile de parcare marcate cu albastru, tariful este de 5 lei pe oră, de luni până duminică, între orele 08:00 și 20:00. Există și abonamente disponibile pentru persoane fizice, juridice și instituții, la prețul de 30 de lei pe zi sau 500 de lei pe lună. Riveranii beneficiază de un abonament de 50 de lei pe lună sau de 500 de lei pe an.

Plata tarifelor de parcare se poate face prin mai multe metode, inclusiv tichete preplătite, SMS sau online, folosind platformele/aplicațiile electronice specifice. Parcarea este gratuită pentru mașinile electrice și hibride, cu anumite excepții.

Vești proaste pentru șoferi! Nu plătești parcarea în București, riști amendă instant, cu noul sistem radar de identificare
Vești proaste pentru șoferi! Nu plătești parcarea în București, riști amendă instant, cu noul sistem radar de identificare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.