Controversă la Transgaz. Directorul își mărește salariul în timp ce prețurilor la energie au atins un nou record

0
59
Controversă la Transgaz. Directorul își mărește salariul în timp ce prețurilor la energie au atins un nou record. Compania deține monopolul transportului de gaze în România. Foto: Tw/@RRInternational
Controversă la Transgaz. Directorul își mărește salariul în timp ce prețurilor la energie au atins un nou record. Compania deține monopolul transportului de gaze în România. Foto: Tw/@RRInternational

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, companie deținută majoritar de stat, a încasat în 2022 venituri nete de 1,93 milioane de lei, cu peste 300.000 de lei mai mult decât în anul precedent, potrivit raportului de remunerare publicat de companie.

Veniturile lui Sterian în 2022 au provenit din remunerația variabilă netă (1.432.643 lei), remunerația fixă (392.368 lei) și zile de concediu (112.820 lei).

Această creștere a veniturilor vine într-un an cu prețuri record la energie, care au cauzat probleme majore atât pentru companii, cât și pentru consumatori. În contextul acestei creșteri, companiile de stat din sectorul energiei, inclusiv Transgaz, au raportat profituri fără precedent, de aproape 10 miliarde de lei, conform datelor centralizate de Economedia.

 

Transgaz, care deține monopolul transportului de gaze în România, și-a dublat profitul în 2022, ajungând la 369 milioane de lei, în timp ce veniturile au crescut cu 15%, la 1,57 miliarde de lei, chiar dacă a transportat cu 1 miliard de metri cubi mai puțin gaze față de 2021.

De menționat că Transgaz, în care Guvernul – prin Secretariatul General – deține o participație de 58,5%, are monopolul construcției și întreținerii sistemului intern de transport al gazelor naturale.

Însă, potrivit legislației în vigoare, tarifele pentru transportul gazelor sunt stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), limitând astfel marja de decizie economică a companiei.

Controversă la Transgaz. Directorul își mărește salariul în timp ce prețurilor la energie au atins un nou record. Foto: Tw/@EurActivRomania
Controversă la Transgaz. Directorul își mărește salariul în timp ce prețurilor la energie au atins un nou record. Foto: Tw/@EurActivRomania

Sterian, unul dintre cei mai prosperi angajați ai statului, a lucrat doar în sectorul public. În 2022, și-a achiziționat un apartament de 99 metri pătrați în Emiratele Arabe Unite, potrivit declarației sale de avere, așa cum a dezvăluit G4Media. Sterian, unul dintre cei mai longevivi lideri de companii de stat, a mai fost implicat în diverse scandaluri.

În plus, în 2022, Sterian a cumpărat și un apartament de 88 mp în București. Acesta mai deține o casă de locuit în București de 198 mp, cumpărată în 2020, și o casă de vacanță în Breaza, moștenită, precum și trei terenuri agricole în Brăila. În conturi, Sterian are 2,1 milioane lei, 333.129 dolari (aproximativ 1,4 milioane lei), 100.000 euro (aproximativ 0,5 milioane lei) și 36.939 dirhams (moneda din Emirate, aproximativ 44.000 lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.