Normedia.ro vă prezintă un interviu în exclusivitate cu Radu Lucian Fodoreanu – ministru consilier BPCE Singapore, despre piața din Singapore, oportunitățile de dezvoltare ale companiilor românești și avantajele pe care acestea le-ar putea avea.

Domnule Ministru Consilier Radu Fodoreanu, vă mulțumim că ați acceptat acest interviu.
- Înțelegem că Singapore este o piață mică, dar competitivă și exigentă. Înainte de a intra în detalii, ne puteți spune cum ați ajuns în această poziție și ce ați învățat din această experiență?
Experiența anterioară acumulată pe spațiul Asia, lucrând timp de aproape 10 ani în cadrul biroului comercial din cadrul Consulatului General al României în Shanghai (China), a contribuit foarte mult la prezența mea în Singapore.
Singapore trebuie privit ca cea mai importantă rampă de lansare de produse și servicii din ASEAN, și o carte de vizită pentru toți cei care își doresc să facă distribuție de produse și servicii în ASEAN. Accesul pe piețele din jurul Singapore devine mult mai facil o dată cu prezența produselor și serviciilor cu succes aici, standardele de calitate fiind considerate mult mai ridicate decât în tările din zonă.
- Piața din Singapore este una dificilă de penetrat, iar standardul de calitate și disponibilitate a produselor este foarte înalt. Cu toate acestea, produsele românești, în special cele alimentare și apele minerale, ar avea un potențial bun pe piață. Ce particularități ale acestor produse românești credeti că ar putea fi apreciate de consumatorii din Singapore?
Populația Singapore este de aproximativ 6 milioane de locuitori. Fiind considerat cel mai scump oraș din lume, potrivit stasticiilor din ultimii 2 ani, Singapore găzduiește peste 240.00 de milionari, reprezentând aproximativ 7,5% din populația Singapore. Conform statisticilor internaționale, 1 din 17 rezidenți ai Singapore este milionar, astfel acest oraș ocupând locul 5 în lume din acest punct de vedere.
Cu o densitate atât de mare de cetățeni cu venituri foarte consistente, completată de 1 milion de rezidenți internaționali care muncesc în industrii precum cea financiară, educație, cercetare, consultanță, etc piața de consum implică standarde de calitate și aprovizionare foarte ridicate.
Parametrii sanitari și de calitate ridicați ai produselor din U.E. pot fi considerați un punct forte pentru accesul pe piața din Singapore, în ultimii ani fiind multe dezbateri în Asia pe teme de siguranță alimentară și creșterea standardelor sanitare pentru produsele din această zonă geografică.
Legat de ape minerale sau plate, vinuri, băuturi răcoritoare sau bere, Singapore este o țară/oraș fără resurse naturale. În prezent, apa potabilă și de consum este importată din Malaezia. De asemenea, clima tropicală, cu temperaturi constante de peste 30 de grade și umiditate crescută, ajută la cererea pentru consumul de lichide.

- România este al treilea cel mai mare exportator de software din UE în Singapore. Cum a reușit industria noastră de software să pătrundă această piață atât de competitivă?
Fiind o insulă fără resurse, Singapore a fost nevoit să investească în dezvoltarea altor industrii. Astfel, în timp, Singapore a devenit principalul hub de servicii IT al ASEAN-ului. La acest lucru s-a ajuns prin programe de finanțare de tip “start-up”, înființarea de clustere de IT, organizarea de evenimente expoziționale recunoscute precum Asia Tech X Singapore (AtxSG), forumuri și conferințe pe tehnologie, IT, dezvoltare de software și necesarul de dezvoltare de software pentru consumul intern al orașului și a dependențelor sale, precum aeroportul Changi (locul 1 în lume) și portul din Singapore (considerat cel mai tehnologizat port din lume).
Astfel, Singapore a devenit un magnet pentru companiile de succes din domeniul IT din lume, iar companiile din România, participând constant la târgul Asia Tech X Singapore (AtxSG), au identificat parteneri pe plan local și în timp au început colaborări fructuoase. Un ultim exemplu de prezență româneasca pe piața din Singapore este achiziția companiei singaporeze Horangi Cyber Security de către Bitdfender.
Prezența mai multor sedii de multinaționale pentru ASEAN în Singapore a atras companiile din zona IT, acestea semnând contractele aici și implementând și dezvoltând soluțiile contractate pentru tot ASEAN-ul.

- Prezența fizică și interacțiunea directă sunt extrem de valoroase pentru clienții din Singapore, în special în ceea ce privește serviciile. Cum s-ar putea implica antreprenorii români în acest sens? Cum ar putea fi aceștia ajutați de către reprezentanții României?
Aceasta este o caracteristică a zonei asiatice. Afacerile se fac față în față. Încrederea se câștigă, în primul rând, prin prezență fizică și interacțiune directă.
Este și normal, cei 2 potențiali parteneri vin de pe continente diferite, din culturi diferite, cutume și legislații diferite și mentalități distincte. Chiar dacă există interconectări multiple, globalizare și internet, disputele comerciale ramân greu de rezolvat între entități de pe continente diferite.
Rolul misiunilor diplomatice ale României în lume este de a impulsiona și contribui la dezvoltarea bilaterală pe toate palierele, incluzând și cea comercială. Ambasada României în Singapore are ca primă prioritate sprijinirea companiilor românești doritoare să acceseze piața locală, în funcție de cât de detaliată și realizabilă este cererea acestora.

- Vă mulțumim pentru sfaturile și oportunitățile prezentate. Ați subliniat importanța participării la evenimente expoziționale din Singapore. Cum pot companiile românești să se pregătească mai bine pentru aceste evenimente pentru a maximiza șansele de succes?
Singapore este considerat principalul hub de prezentare și distribuție de produse și servicii din ASEAN. Dacă esti prezent cu un produs sau serviciu vandabil în Singapore, sansele ca cererea importatorilor și distribuitorilor din țările ASEAN pentru acel produs să crească sunt foarte mari.
Există o serie de programe de promovare cu subvenționare de la stat, PPE și PINT, coordonate de Agenția Română pentru Investiții Străine și Comerț Exterior. Încurajăm toate companiile românești doritoare să se extindă sau să își exporte produsele și serviciile să apeleze aceste programe.
CCIR, camerele de comerț județene, camerele de comerț bilaterale, asociațiile profesionale și alte entități organizează periodic participări la expoziții internaționale și misiuni economice externe. Cei care coordonează aceste tipuri de acțiuni au contacte și experiență la nivel internațional, care accesate pot duce la parteneriate și schimburi comerciale benefice pentru mediul de afaceri din România.
Recomandarea echipei ambasadei este de a se participa anual la târgurile de profil din Singapore pe domeniile de interes, precum: Agri-Food Tech Expo Asia 2023, FHA&Prowine, Vinexpo Singapore 2023, FHA Horeca pentru industria alimentară și băuturi și Singapore Week of Innovation & Technology (SWITCH), Gastech 2023, Singapore Airshow, Asia Tech X Singapore (AtxSG), Citizen Inovation și IDEA, Cyber Week 2023, APM (Asia Pacific Maritime), Aviation Festival Asia, Cloud Expo Asia, FinTech Festival Singapore, pentru cei interesați de tehnologie în diverse industrii.
Participarea anuală la acest tip de evenimente va ajuta la identificarea de parteneri și va demonstra seriozitatea și intenția companiilor românești de a fi prezente în piața ASEAN.

- În final, care sunt principalele lecții pe care le-ați învățat din experiența dumneavoastră în Singapore și ce sfaturi ați avea pentru companiile românești care caută să intre pe piața din Singapore?
O țară fără resurse și fără potențial agricol, este o țară forțată să le importe. Cerere pentru produse alimenatare și băuturi va fi permanentă.
Parte din strategia de aprovizionare a Singapore este de a lucra cu cât mai multe surse, astfel reducând întreruperile în cazul în care apar probleme în lanțurile de distribuție.
Fiind o piață greu de accesat, dar cu ramificații în tot ASEAN-ul, este nevoie de strategie de marketing adaptată zonei, dacă nu prezență fizică permanentă atunci măcar constanță în prezența la evenimente expoziționale cu caracter anual și foarte multă răbdare.
Aprecierea pieței din Singapore pentru industria de software din România, dovedită deja de locul ocupat la export și prezența deja numeroasă a produselor software românești, indiferent dacă sunt tranzacționate on-line sau prin contractarea fizică prin intermediul societăților cu capital românesc înființate în Singapore, ne face să fim încrezători în potențialul de creștere pe această latură economică.
Industrii precum cercetarea, dezvoltarea și inovarea, dezvoltarea de software, cyber security, start-up-urile în zona tehnologică, serviciile și produsele de înaltă tehnologie, inteligența artificială, sunt puternic încurajate și finanțate de autoritățile locale, oferind astfel infinite oportunități de colaborare pentru companiile românești interesate de a colabora cu Singapore.
Singapore dă “trendul” în ASEAN. Singapore este poarta pentru produse și servicii, colaborări și parteneriate regionale pentru orice industrie. O data ce s-a reușit în Singapore, se poate considera că jumătate din strategia de acces pe piețele din țările ASEAN s-a materializat deja.
