DIICOT: Medic, prins în flagrant cu peste 20kg de cannabis. Valoarea de piață a drogurilor se ridică la 200.000 de euro

0
88
Vești proaste pentru turiști. Amsterdam interzice canabisul în Cartierul Roşu

Un medic ortoped din Arad a fost prins în flagrant în timp ce primea o livrare de 20 de kilograme de cannabis. El a fost reținut pentru 24 de ore și este acuzat de trafic de droguri. Potrivit procurorilor DIICOT, valoarea de piață a drogurilor se ridică la 200.000 de euro, potrivit News.ro.

Actualizare: Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au anunțat că au dispus reținerea a 3 inculpați sub acuzația de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc. Această măsură a fost luată după ce doi dintre inculpați au fost prinși în flagrant în municipiul Timișoara cu 3 colete ce conțineau 20 de kilograme de cannabis, evaluat la aproximativ 200.000 de euro. Drogurile au fost aduse din Spania și au intrat în țară prin intermediul unei firme de curierat.

În urma investigațiilor, s-a constatat că inculpații intenționau să predea întreaga cantitate de droguri celui de-al treilea inculpat. Acesta din urmă a fost prins în flagrant pe raza municipiului Arad la scurt timp după preluarea drogurilor de la ceilalți doi.

Știre Inițială: Medicul ortoped, angajat la Spitalul Județean Arad, a fost prins în flagrant în timp ce prelua drogurile de la două persoane care le aduseseră din Timișoara. Se presupune că medicul trebuia să plătească suma de 2.000 de euro pentru droguri. Drogurile proveneau din Spania, iar tranzacția a avut loc în cartierul Micalaca din Arad. Cei doi transportatori ai cannabisului au fost prinși la Timișoara și au colaborat cu anchetatorii.

Medicul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi cercetat pentru trafic de droguri. Se așteaptă ca judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș să fie sesizat pentru a decide asupra propunerii de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaților. 

DIICOT: Medic, prins în flagrant cu peste 20kg de cannabis. Valoarea de piață a drogurilor se ridică la 200.000 de euro
DIICOT: Medic, prins în flagrant cu peste 20kg de cannabis. Valoarea de piață a drogurilor se ridică la 200.000 de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.