Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a lansat marți un atac direct la adresa contracandidatului său, Marcel Ciolacu, liderul PSD. Lasconi a criticat declarațiile recente ale acestuia privind funcționarea justiției, subliniind că realitatea din România demonstrează contrariul. Aceasta a adus în discuție cazuri de prescripție a dosarelor și scăparea de justiție a unor mari corupți.
„Am citit declarația lui Marcel Ciolacu care spune că ‘Justiția funcționează, hai să o lăsăm în pace’. Serios? Cum să spui că funcționează când doar într-un an au fost închise 5.000 de dosare prin prescriere? Asta înseamnă mii de cazuri de corupție, evaziune fiscală și alte infracțiuni grave care au fost lăsate fără nicio sentință,” a declarat Lasconi într-un comunicat.
Premierul Marcel Ciolacu, într-un interviu acordat Rock FM, a afirmat că programul său prezidențial nu include reforme în justiție, deoarece consideră că „justiția funcționează” și trebuie „lăsată în pace”. Acesta a adăugat că subiectul justiției a fost discutat suficient în trecut și nu mai necesită atenție prioritară.
Lasconi a răspuns vehement la aceste afirmații, invocând numeroase cazuri de mari corupți care au scăpat de pedepse și exemple de nepotism și privilegii ale celor aflați la putere.
„Cum putem să închidem ochii când marii fugari, condamnați pentru corupție, ne zâmbesc sfidător în pozele de pe Instagram, în timp ce stau pe plaje și iahturi luxoase? Cum să spunem că totul e în regulă, ‘să închidem acest capitol’, când avem cazuri revoltătoare, precum cel al lui Mario Iorgulescu, care a fost scăpat de condamnarea de 14 ani pentru omor după ce a ucis un tânăr, conducând drogat și cu viteză mare?” a spus Lasconi.
Lidera USR a subliniat că „justiția nu funcționează”, acuzând sistemul de favorizarea celor privilegiați și a familiilor acestora, în detrimentul unei justiții egale pentru toți cetățenii.
Lasconi a prezentat soluții clare, promițând o justiție mai eficientă și corectă, incluzând întărirea DNA-ului, măsuri pentru prevenirea fugii infractorilor din țară, și o reformă profundă a CSM-ului. Aceasta și-a exprimat dorința de a construi „o Românie în care nimeni nu este mai presus de lege” și în care privilegiile celor de la putere să nu mai fie tolerate.
„Vom face confiscare extinsă reală, astfel încât averile hoților să fie recuperate. Vom debaroniza justiția și vom reforma CSM-ul,” a promis Elena Lasconi, reafirmând angajamentul său față de o justiție dreaptă și egală pentru toți cetățenii României.
Sursa Foto: Facebook/ Mario Iorgulescu