Cariera lui Călin Georgescu, autoproclamat „anti-sistem”, este învăluită într-un paradox fascinant. Departe de imaginea de outsider pe care o promovează, traseul său arată o conectare profundă la rețelele puterii politice, culturale și academice din România. De-a lungul timpului, el a fost propulsat în poziții de vizibilitate de oameni politici, academicieni și personalități culturale de prim rang, construindu-și o imagine publică pe fundamente care sfidează retorica sa anti-establishment.
Rețeaua politică: Sprijin de la primari, lideri de partide și președinți
- În 2009, Sorin Oprescu, pe atunci primar al Capitalei, și-a exprimat intenția de a-l include pe Georgescu în ședințele Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, un organism strategic pentru planificarea urbană a Bucureștiului.
- La lansarea unui raport al institutului condus de Georgescu în 2009, printre vorbitori s-au numărat figuri precum Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, principele Radu, Mircea Geoană, Roberta Anastase și alte personalități de vârf.
- Începând cu 2010, numele său a fost vehiculat în presă ca potențial prim-ministru, fiind plasat alături de nume grele precum Mugur Isărescu și Lucian Croitoru, ca „economistul preferat al președintelui Traian Băsescu”.
- În 2008, a participat la prestigioasele Conferințe TNB, o platformă pentru personalități intelectuale.
- Georgescu a fost frecvent menționat laudativ în reviste de elită culturală precum Dilema Veche, Revista 22 și Observator Cultural în perioada 2008-2009. Aceste publicații, cu o audiență atentă la detalii, i-au creat o aură de credibilitate în mediul intelectual.
Prima mențiune a lui Georgescu ca potențial prim-ministru a apărut în 2010, sub forma unei speculații în Ziarul de Mureș. În doar un an, această idee a prins avânt, iar el a fost inclus pe lista scurtă a candidaților pentru funcția de premier, alături de figuri consacrate. Această traiectorie rapidă arată o orchestrare atentă a imaginii sale publice, sprijinită de rețele influente.
În ciuda succesului său în a se poziționa ca un potențial lider politic, un articol semnat de Dan Tapalagă în 2011 demasca această imagine, numindu-l „doctor în tromboane academice, un fel de Dan Puric al economiei”. Această descriere subliniază contrastul între imaginea de economist de elită și realitatea percepută de anumiți critici ca fiind una superficială și artificial construită.
Departe de a fi un outsider, Călin Georgescu este un exemplu al modului în care elitele politice, culturale și academice pot cultiva și promova un lider aparent independent. Traseul său sugerează că el este mai degrabă un produs al sistemului, cu conexiuni adânc înrădăcinate în toate nivelurile de influență. În această lumină, povestea sa servește ca un exemplu clasic al dinamicii puterii în România, unde barierele dintre sistem și „anti-sistem” devin greu de delimitat.
