Un mecanism aparent tehnic, prevăzut de lege pentru situații excepționale, a ajuns să funcționeze ca o adevărată rețea de suplimentare a veniturilor în Justiție.
Detașările și delegările judecătorilor între instanțe sunt folosite tot mai frecvent nu pentru acoperirea unor lipsuri reale de personal, ci pentru încasarea de diurne consistente, plătite din bani publici. În unele cazuri, aceste sume ajung la 120.000–150.000 de lei pe an, adică echivalentul unui al doilea salariu.
O investigație publicată de PressHub scoate la lumină un fenomen sistemic, tolerat și aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, instituția care ar trebui să garanteze independența Justiției, dar care, prin deciziile sale, ajunge să creeze relații de dependență financiară între judecători și conducerile instanțelor.
Legea permite detașarea sau delegarea temporară a judecătorilor la alte instanțe decât cele unde sunt încadrați. Scopul inițial: acoperirea unor goluri de personal sau gestionarea unor volume excepționale de dosare. În practică însă, acest instrument este folosit pentru rotații artificiale între instanțe apropiate geografic, dar care generează drepturi financiare suplimentare.
Judecătorii detașați primesc:
-
diurnă zilnică,
-
decontarea transportului,
-
uneori și alte beneficii logistice.
În timp, aceste sume pot reprezenta până la o treime din venitul anual al magistratului, fără ca munca prestată să fie semnificativ diferită de cea de la instanța de bază.
Cele mai multe astfel de cazuri gravitează în jurul Curtea de Apel București, una dintre cele mai influente instanțe din țară. De aici, judecători sunt detașați la tribunale din județe apropiate – Giurgiu, Teleorman – și invers. Distanțele sunt relativ mici, dar suficient de mari pentru a justifica plata diurnei.
Unul dintre efectele colaterale ale acestui sistem este dependența judecătorilor de decizia CSM și de bunăvoința conducerii instanței. Prelungirea detașării înseamnă bani în plus; refuzul sau neprelungirea ei echivalează cu o scădere semnificativă a veniturilor.
Un exemplu relevant este cel al judecătoarei Olimpiea Crețeanu. Încadrată inițial la Judecătoria Sectorului 1, ea a fost delegată la Tribunalul Teleorman începând din mai 2022, delegare prelungită de șase ori de Secția pentru judecători a CSM.
În anul 2023, potrivit declarației de avere:
-
salariu: aproximativ 243.000 de lei
-
diurnă și transport: peste 120.000 de lei
Cu alte cuvinte, aproape jumătate din venitul anual provenea din detașare.
Crețeanu a ajuns ulterior judecătoare la Curtea de Apel București, iar numele ei apare în mai multe dosare sensibile, inclusiv:
-
achitarea lui Ioan Niculae și a lui Gheorghe Bunea Stancu în dosarul „Mită la PSD”, în 2013;
-
implicarea în procedurile judiciare după alegerile locale din Sectorul 1, în 2020;
-
rolul de judecător într-un dosar privind contestația AUR la numirea unor judecători la CCR.
Un alt nume menționat de PressHub este Petrică Iulian Bădoi, judecător la Tribunalul Teleorman. El a fost detașat la Curtea de Apel București în iulie 2024, iar ulterior detașarea i-a fost prelungită printr-o interpretare discutabilă a legii, care permite maximum șase luni într-un interval de 12 luni calendaristice.
Bădoi are un trecut care ridică semne de întrebare:
-
fost cenzor al Hotelului Turris, controlat de Liviu Dragnea;
-
sponsor PSD, cu o donație de 20.000 de euro în 2008;
-
judecătorul care a ridicat sechestrul de 35 de milioane de euro pus pe averea lui Ovidiu Tender.
Ajuns la Curtea de Apel București, Bădoi a participat la soluționarea unor dosare cu miză mare, inclusiv cel al medicului Irinel Popescu, unde prejudiciul depășește 8 milioane de euro.
Cea mai gravă problemă semnalată de investigație nu este nivelul diurnelor în sine, ci impactul asupra independenței judecătorilor. Un magistrat care știe că:
-
detașarea îi aduce zeci de mii de lei în plus,
-
prelungirea ei depinde de decizia CSM și de avizele conducerii instanței,
este mai puțin dispus să:
-
intre în conflict cu șefii ierarhici;
-
ia decizii care pot deranja puterea administrativă sau politică.
Astfel, independența devine mai degrabă teoretică, iar sistemul creează o formă subtilă de conformism.
Toate aceste detașări sunt aprobate de Secția pentru judecători a CSM, fără explicații publice detaliate privind:
-
necesitatea reală a detașării;
-
criteriile de selecție;
-
evaluarea impactului bugetar.
Deși vorbim de sume importante din bani publici, controlul este minim, iar rapoartele oficiale nu analizează dacă aceste mutări chiar îmbunătățesc actul de justiție.
Odată creat, mecanismul diurnelor se întreține singur:
-
judecătorii acceptă detașarea pentru venituri mai mari;
-
conducerile instanțelor obțin magistrați „flexibili”;
-
CSM validează rotațiile, invocând nevoi administrative;
-
precedentul devine regulă.
În timp, detașarea nu mai este excepția, ci o strategie de carieră.
Rețeaua diurnelor din Justiție scoate la iveală un paradox major: independența magistraților este finanțată printr-un mecanism care îi poate face dependenți. Atât timp cât detașările sunt folosite ca sursă de venit suplimentar, iar criteriile rămân opace, riscul ca deciziile judiciare să fie influențate indirect rămâne real.
Într-un sistem care cere încredere publică maximă, transparența și limitarea acestor practici nu mai sunt opționale, ci esențiale.
