TBA – The Business Alliance a organizat dezbaterea „Soluții de Finanțare pentru Companii” la Universitatea Româno-Americană

0
1

TBA – The Business Alliance a organizat pe 26 noiembrie 2025, ora 18:30, un eveniment strategic dedicat temei „Soluții de Finanțare pentru Companii”, găzduit în Aula Universității Româno-Americane. Evenimentul face parte din seria lunară de întâlniri TBA, menite să conecteze antreprenorii români cu liderii din domeniul financiar, tehnologic și investițional.

Într-un context economic în care accesul la capital, costul finanțărilor și digitalizarea serviciilor financiare reprezintă teme prioritare pentru IMM-uri și companiile în dezvoltare, evenimentul TBA a reunit peste o sută de participanți – antreprenori, investitori, consultanți, directori financiari și profesioniști din industrii variate.

Discuțiile au avut un caracter aplicat, construit în jurul provocărilor reale pe care le întâmpină companiile aflate în diferite stadii de creștere: de la nevoia de lichiditate, la scalare, consolidare, diversificare de capital și adaptare la noile realități economice.

Pentru a acoperi un spectru complet de perspective, TBA a invitat trei experți cu o reputație solidă în domeniul finanțărilor și investițiilor:

  1. Iulia Enea – General Manager Instant Factoring

Reprezentant al unuia dintre cele mai dinamice IFN-uri de factoring digital din România, Iulia Enea a prezentat evoluția factoringului online, avantajele finanțării rapide pentru IMM-uri și modul în care digitalizarea poate transforma accesul la lichiditate.

„Într-o economie volatilă, viteza este un avantaj critic. Factoringul digital reduce presiunea pe cash flow într-un mod sigur, transparent și adaptat nevoilor companiilor mici și mijlocii. IMM-urile nu mai trebuie să aștepte luni pentru încasări – pot transforma facturile în capital de lucru în câteva ore.” – a declarat Iulia Enea.

  1. Andrei Perianu – Co-fondator Bankata, expert în investiții și fintech

Cu experiență internațională ca trader la Londra și specialist în wealth management, Andrei Perianu a prezentat evoluția pieței fintech și soluțiile inteligente de finanțare disponibile prin platformele digitale moderne.

„România traversează o perioadă în care antreprenorii au acces la mai multe instrumente financiare ca niciodată. Platformele fintech, agregatoarele de produse financiare și digitalizarea bankingului creează oportunități reale de creștere și optimizare. Viitorul finanțărilor este digital, transparent și orientat spre utilizator.” – a subliniat Andrei Perianu.

  1. Dan Paul –Președinte asociației Brokerilor din România

Un nume cu greutate în piața de capital, Dan Paul a vorbit despre listările recente, interesul investitorilor pentru companiile românești și avantajele accesării capitalului prin bursă.

„Bursa de Valori București devine tot mai mult o opțiune viabilă pentru companiile românești care vor să se finanțeze inteligent. Dacă în urmă cu câțiva ani listările erau excepții, acum asistăm la o maturizare a pieței. Capitalul disponibil există – companiile trebuie doar să își pregătească structura și strategia.” – a afirmat Dan Paul.

Pe parcursul evenimentului, participanții au discutat despre:

  • accesarea creditelor bancare în condiții optimizate,
  • alternative de finanțare non-bancară (factoring, IFN-uri, fintech-uri),
  • investiții și diversificare de capital,
  • digitalizarea proceselor financiare,
  • finanțarea prin piața de capital,
  • strategii de scalare sustenabilă pentru IMM-uri.

TBA – The Business Alliance și-a consolidat astfel rolul de facilitator al dialogului dintre mediul privat și structurile financiare relevante, punând accent pe transparență, educație și colaborare.

În cadrul evenimentului, organizatorii au prezentat calendarul întâlnirilor pentru anul 2026, toate urmând să se desfășoare în ultima zi de miercuri a lunii. Fiecare întâlnire va avea o temă specifică și va include unul sau doi invitați din business, finanțe, tehnologie sau educație antreprenorială. Organizatorii TBA au subliniat că misiunea alianței este aceea de a construi o comunitate puternică, care să contribuie activ la dezvoltarea mediului de afaceri românesc:

„TBA devine partener în toate evenimentele relevante și își asumă un rol activ în sprijinul antreprenorilor, atât prin networking, cât și prin educație, consultanță și facilitarea accesului la resurse și finanțare. Credem în colaborare, în transparență și în puterea comunităților unite.” – a declarat Florin Pețu, președintele TBA,

Un eveniment găzduit cu sprijinul Universității Româno-Americane

Universitatea Româno-Americană a devenit un partener strategic al TBA, oferind spațiu pentru evenimente, acces la comunitatea academică și un mediu profesional adecvat pentru dialog antreprenorial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.