Acasă Blog Pagina 208

Appraisal & Valuation SA: Creștere de peste 56% a profitului net în 2023 (Ad)

Între evenimentele semnificative care au marcat activitatea companiei, anul trecut, se numără înființarea subsidiarei Appraisal & Valuation SA (APP Investiții SA), al cărei rol vizează achiziționarea altor companii, care vor fi gestionate sub forma unui holding independent de activitatea principală – serviciile de evaluare.

În toamna anului trecut, APP Investiții SA a achiziționat o firmă din domeniul hotelier și al transportului de mărfuri, al cărei un patrimoniu a fost evaluat la 3 milioane de euro.

Appraisal & Valuation SA, compania deținătoare a brandului NAI Romania & Moldova și emitent listat pe BVB (simbol: APP), a înregistrat o creștere de peste 56% a profitului net, în 2023, față de anul anterior, potrivit rezultatelor preliminare neauditate.

Astfel, profitul a urcat de la 608.893 de lei, la finele anului 2022, până la 953.523 de lei, în 2023, pe fondul sporirii activelor societății de la 9,15 milioane de lei la 11,26 milioane de lei.

„Mă bucur că, la a treia raportare financiară anuală de când suntem listați la Bursa de Valori București, am putut anunța că profitul nostru a înregistrat o creștere consistentă, într-un context economic plin de provocări. În ceea ce privește activitatea de bază a companiei, evaluarea, ne menținem între liderii pieței, având cel mai extins portofoliu de servicii de profil și rămânând deschiși către atragerea în echipă a unor specialiști de top.

În paralel, planurile noastre de extindere a activității Appraisal & Valuation s-au concretizat prin înființarea unei subsidiare destinate investițiilor, APP Investiții SA, al cărei rol va consta în consolidarea patrimoniului actual, precum și în achiziția și managementul unor companii, care vor fi administrate ca un holding independent de activitatea noastră principală”, a declarat Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

NAI Romania a confirmat și în 2023 că este una dintre companiile solide din piața serviciilor de evaluare, statut atestat de:

  • Evaluarea, pentru trei ani consecutivi (2021-2024), a tuturor activelor Hidroelectrica SA, compania care a făcut obiectului cele mai mari listări pe o bursă europeană, în 2023;

  • Anul trecut, APP a câștigat licitația publică pentru atribuirea unui contract, din partea municipiului Timișoara, pentru „servicii de evaluare și expertiză privind elaborarea rapoartelor de evaluare”. Acordul-cadru are o valoare de 4,55 milioane de lei și se va desfășura pe 4 ani.

Prin subsidiara sa, APP Investiții SA (al cărei domeniu principal de activitate este „Activități ale holdingurilor” – cod CAEN 642), Appraisal & Valuation a achiziționat 100% din capitalul societății Valyscom Roiesti SRL, care are ca obiect de activitate „Hoteluri și alte facilități de cazare, Restaurante și Transporturi rutiere de mărfuri”.

Appraisal & Valuation: Creștere de peste 56% a profitului net în 2023 (Ad)
Appraisal & Valuation: Creștere de peste 56% a profitului net în 2023 (Ad)

Societatea achiziționată deține un teren de 5.608 mp și o construcție de 4.458 mp (cu destinația hotel, restaurant și sală de evenimente), în municipiul Craiova, precum și mijloace fixe destinate activității hoteliere și camioane de marfă. În 2022, Valyscom Roiesti SRL a înregistrat venituri totale de 4,39 milioane de lei, un profit de peste 79.000 de lei, având un patrimoniu de aproximativ 3 milioane de euro.

###

Despre Appraisal & Valuation

Fondată în 2010, Appraisal & Valuation SA (listată la BVB, sub simbolul APP) deține brandul NAI Romania, fiind unul dintre liderii de piaţǎ pentru servicii de evaluǎri și în același timp, reprezentantul exclusiv al NAI Global în România şi Republica Moldova. NAI Global reprezintǎ o rețea de companii imobiliare comerciale independente și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare comerciale din întreaga lume, formată din 5.000 de profesioniști și 375 de birouri, aflate în 55 de țări din întreaga lume.

Portofoliul de servicii al companiei include: evaluări imobiliare, evaluarea companiilor, evaluarea obiectelor de artă, a terenurilor agricole, a fermelor de producție, a halelor de depozitare și producție, a hidrocentralelor și microhidrocentralelor, a parcurilor eoliene și fotovoltaice, precum și a echipamentelor tehnice. APP a evaluat toate activele celui mai mare emitent listat pe BVB, SPEEH Hidroelectrica SA (simbol: H2O), în cei doi ani premergători listării și continuă evaluarea după listarea companiei.

Appraisal & Valuation SA este membru corporativ al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR), organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile legii.

Appraisal & Valuation: Creștere de peste 56% a profitului net în 2023 (Ad)
Appraisal & Valuation: Creștere de peste 56% a profitului net în 2023 (Ad)

AFIR, un nou pas pentru sprijinirea fermierilor români. Fonduri europene obținute mai rapid prin tehnologia UiPath

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face un nou pas pentru sprijinirea fermierilor români care își doresc să acceseze fonduri europene prin implementarea platformei de automatizare de procese de business a UiPath (NYSE: PATH), companie lider în tehnologie software de automatizare a întreprinderilor și inteligență artificială.

Cu ajutorul automatizării, AFIR simplifică modalitatea de obținere a documentelor și autorizațiilor necesare pentru dosarul cererii de finanțare de către fermieri. Acest demers are un impact direct asupra modului în care aceștia accesează finanțări pentru investiții prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferindu-le un timp considerabil redus în procesarea dosarelor de finanțare și, implicit, costuri mai mici pentru obținerea și depunerea autorizațiilor și avizelor necesare.

„Agricultura este o prioritate strategică și ocupă un loc extrem de important în economia României. Pentru a veni in sprijinul fermierilor români, ne concentrăm pe susținerea dezvoltării agriculturii și a zonelor rurale prin oferirea de finanțare și sprijin pentru proiecte care contribuie la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții comunităților locale. Tehnologia a stat dintotdeauna la baza transformării și a progresului și în acest caz automatizarea bazată pe Inteligența Artificială (AI) joacă un rol extrem de important în  accelerarea și eficientizarea unor procese cheie pentru fermieri,” a declarat George CHIRIȚĂ,  Directorul general al AFIR.

În acest scop, AFIR folosește soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor procese birocratice și cronofage. Automatizarea permite solicitarea în mod direct a unor documente instituțiilor publice. De asemenea, sprijină extragerea unor informații ale solicitanților și ale beneficiarilor FEADR de la instituții cu care Agenția a încheiat protocoale de colaborare.

Astfel, pe baza Codului Unic de Identificare (CUI) și/ sau a Codului Numeric Personal (CNP), AFIR a preluat, până în prezent, în sistemul informatic de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), circa 10.000 de certificate constatatoare, stocate în Sistemul de gestiune al documentelor construit prin utilizarea Microsoft SharePoint, în folderul aferent fiecărui proiect de investiții. Totodată, AFIR preia de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din sistemul PATRIMVEN, o serie de documente aferente beneficiarilor noștri precum: certificate de atestare fiscală, cazier fiscal, bilanț anual, semestrial și istoric bilanț.

De asemenea, și la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost implementate soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor proceduri repetitive, precum obținerea datelor furnizate de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Automatizarea bazată pe Inteligența Artificială este un motor al progresului și are potențialul de a revoluționa și accelera tranziția către o agricultura digitalizată. Prin facilitarea accesului mai rapid și cu costuri mai mici ale fermierilor români la fonduri europene, AFIR oferă un ajutor necesar acestei categorii care conduce la creșterea performantei în agricultură, creând premisele pentru un parcurs mai bun pentru sectorul agricol din România. Ne bucură parteneriatul strâns cu AFIR și impactul imediat al rezultatelor obținute împreună,” a declarat Daniel DINES, cofondator și Chief Innovation Officer al UiPath.

Automatizarea va asigura extragerea cazierului judiciar

În momentul de față, AFIR utilizează o funcționalitate nouă – un robot care descarcă de pe E-factura, respectiv de pe site-ul Ministerului de Finanțe, facturile ce reprezintă toate serviciile achiziționate de AFIR. De asemenea, prin automatizare se asigură și transformarea ulterioară a acestora în format PDF pentru a putea fi verificate și introduse în sistemul contabil de către departamentul de resort din Agenție. Totodată, Agenția utilizează un robot să descarce din ROCRIS, pe baza CNP/ CUI, extrasul de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice, precum și să le încarce pe acestea în SharePoint, în fișierul aferent fiecărui proiect pe care îl gestionează. ” a precizat Daniel IFRIM, directorul IT al Agenției.

AFIR gestionează de 23 de ani fondurile europene nerambursabile acordate României pentru finanțarea investițiilor în agricultură și a dezvoltării spațiului rural, precum și pentru efectuarea plăților către fermieri. Fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală gestionate la nivelul AFIR reprezintă o prioritate și au contribuit la creșterea agriculturii și a nivelului de trai în mediul rural prin absorbția celor 21 de miliarde de euro, plăți efectuate către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, pe parcursul a 3 exerciții financiare: SAPARD (2000 – 2006), Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 și PNDR 2014 – 2020. De anul acesta, AFIR implementează Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul căruia fermierii pot beneficia de fondurile alocate în valoare de 5,87 miliarde de euro pentru proiecte de investiții în agricultură și dezvoltare rurală.

Suntem și de această dată în poziția onorantă de a fi printre primele sau chiar prima instituție care gestionează fonduri europene și care a implementat roboți software în derularea fluxurilor procedurale începând cu anul 2020, cu scopul clar de a debirocratiza și digitaliza și mai mult actul administrativ. Dezvoltarea unor soluții de ultimă generație pentru a crește și mai mult performanța Agenției reprezintă un demers constant care are ca obiectiv performanța administrativă, eliminarea proceselor repetitive și creșterea gradului de transparență și obiectivitate a utilizării fondurilor europene”, a adăugat George CHIRIȚĂ.

AFIR este prima instituție care a digitalizat în întregime procesul de implementare a proiectelor finanțate cu fonduri europene, acordate prin FEADR. Cadrul procedural al AFIR se bazează pe mecanisme, fluxuri și sisteme on-line cu cel mai bun raport cost-eficiență și timp-performanță, dezvoltate împreună cu parteneri din domeniul IT.

Despre AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este o instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) având ca atribuție implementarea tehnică și financiară a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027  (PS 2027).

Agenția își desfășoară activitatea conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41 din 18 iunie 2014, privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), aprobată prin Legea 43 din 17 martie 2015.

AFIR a preluat patrimoniul APDRP și atribuțiile ce decurg din funcția de monitorizare a Programului SAPARD, precum și atribuțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, cât și pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Mai mult decât atât, AFIR va respecta criteriile de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenței prin deciziile Comisiei Europene.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este formată din 13 direcții specializate la nivel central, din 8 Centre Regionale și din 41 de Oficii Județene.

VIDEO EXCLUSIV. Eduard Dabrowski, invitat special la lansarea emisiunii „Sănătate și bani pentru o viață bine trăită”. Episodul inaugural „Pasiune prin muzică”

Lansarea emisiunii „Sănătate și bani pentru o viață bine trăită”, invitat special Eduard Dabrowski.

Episodul inaugural „Pasiune prin muzică” marchează un moment de cotitură în abordarea integrată a bunăstării personale în media românească.

Emisiunea este o inițiativă NORMEDIA în parteneriat cu Revista Patronatului Român. Gazda emsiunii a fost directorul general al NORMEDIA, Sandu Mihai.

Premiera, care a avut loc pe 19 martie, a pus în lumină perspectiva inedită a tânărului dirijor și compozitor Eduard Dabrowski. Cunoscut pentru talentul și pasiunea sa pentru muzică, a oferit telespectatorilor o perspectivă asupra modului în care arta și în special muzica pot influența pozitiv starea de bine și echilibrul financiar al oamenilor. Prin experiențele și povestirile sale personale, Dabrowski a ilustrat cum dedicarea pentru muzică i-a modelat propria viață, aducându-i nu doar împlinire sufletească, ci și stabilitate.

A fost un dialog despre importanța urmăririi unei cariere care nu doar că alimentează contul bancar, dar și inima și sufletul. Într-un mod autentic și emoționant, Dabrowski dezvăluie cum muzica l-a ajutat să treacă prin provocări, să își găsească echilibrul interior și să își construiască un stil de viață sănătos.

De asemenea, s-a vorbit despre importanța educației muzicale în dezvoltarea personală a tinerilor, până la modul în care muzica poate contribui la reducerea stresului și îmbunătățirea sănătății mentale. De asemenea, a fost analizată relația dintre succesul în cariera artistică și gestionarea eficientă a resurselor financiare.

O secțiune importantă a emisiunii a fost dedicată importanței accesului la cultură și artă pentru toate segmentele societății. Eduard Dabrowski și moderatorii au discutat despre modalități prin care muzica poate deveni mai accesibilă și cum poate contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru un număr cât mai mare de oameni. A fost subliniat rolul esențial al instituțiilor culturale și al comunităților locale în promovarea artelor și în sprijinirea artiștilor.

Pe parcursul episodului, se discută și despre cum pasiunile, cum ar fi muzica, pot deveni surse de venit și cum abilitățile creative pot fi monetizate în mod etic și eficient. Acest lucru subliniază o idee esențială: că urmărirea pasiunilor nu trebuie să fie un lux, ci o componentă integrală a unui plan de viață echilibrat și împlinit.

În plus, „Pasiune prin muzică” nu se limitează la povestea personală a lui Dabrowski, ci invită și la reflecție asupra rolului muzicii în societate. Se analizează cum accesul la cultură și la educație muzicală poate avea un impact pozitiv asupra comunităților, promovând sănătatea mentală și coeziunea socială. Discuțiile pun accent pe importanța susținerii artiștilor și a instituțiilor culturale, într-un timp în care bugetele pentru artă și cultură sunt adesea primele care suferă tăieri.

Conversația explorează nu doar realizările lui Dabrowski, ci și filosofia sa de viață, arătând cum pasiunea pentru muzică poate influența în mod pozitiv atât sănătatea personală, cât și succesul financiar.

În contextul mai larg al emisiunii „Sănătate și bani pentru o viață bine trăită”, episodul „Pasiune prin muzică” servește drept un nucleu al faptului că sănătatea nu se referă doar la aspectul fizic, ci include și starea de bine emoțională și mentală. Acesta promovează ideea că să investești în pasiunile tale poate avea un efect terapeutic și, în același timp, poate deschide noi oportunități financiare.

În plus, viitoarele episoade ale emisiunii promit să aducă în fața publicului o gamă variată de specialiști și experți, care să ofere noi perspective și soluții practice pentru îmbinarea armonioasă a sănătății, bunăstării financiare și vieții în general.

Link-uri:

VIDEO. Eduard Dabrowski, invitat special la lansarea emisiunii "Sănătate și bani pentru o viață bine trăită". Episodul inaugural "Pasiune prin muzică"
VIDEO. Eduard Dabrowski, invitat special la lansarea emisiunii „Sănătate și bani pentru o viață bine trăită”. Episodul inaugural „Pasiune prin muzică”

”Cadourile Președintelui” Klaus Iohannis îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu, demisionat după scandalul de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu fost condamnat pentru corupție

Președintele Klaus Iohannis a provocat o dezbatere aprinsă în spațiul public prin recentele sale decizii de a decerna distincții naționale unor figuri controversate din domeniul educației românești.

Printre cei decorați se numără fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care a demisionat urmare a unui scandal de plagiat, și Mihnea Costoiu, fost condamnat cu suspendare într-un caz de corupție, dar care a evitat în final pedeapsa prin prescripție, scrie Edupedu.

Deciziile de decorare vin în contextul sărbătoririi a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (AUF), o ocazie marcată printr-o ceremonie fastuoasă la Clubul Diplomatic din București. În această lumină, președintele Iohannis a ales să evidențieze contribuțiile aduse de anumite personalități la promovarea limbii și culturii francofone, inclusiv în cadrul comunității academice.

”Cadourile Președintelui” Klaus Iohannis îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu, demisionat după scandalul de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu fost condamnat pentru corupție
”Cadourile Președintelui” Klaus Iohannis îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu, demisionat după scandalul de plagiat, și cu „Serviciul Credincios” pe Mihnea Costoiu fost condamnat pentru corupție

Însă, în spatele medaliilor și aplauzelor, se ascund povestiri pline de controverse. Sorin Cîmpeanu, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, este o figură polarizantă, mai ales după demisia sa din 2022, urmare a acuzațiilor de plagiat. Aceste acuzații au umbrit realizările sale anterioare și au aruncat o umbră de îndoială asupra integrității academice în România.

Pe de altă parte, Mihnea Costoiu, onorat cu Ordinul „Serviciul Credincios”, este un alt exemplu de personalitate ale cărei merite sunt umbrite de trecutul judiciar. Faptul că a fost condamnat în dosarul „Baza Cutezătorii”, chiar dacă a scăpat ulterior datorită prescripției, ridică semne de întrebare cu privire la criteriile de selecție pentru astfel de onoruri.

Reacțiile nu au întârziat să apară. În spațiul academic și printre cetățenii obișnuiți, deciziile prezidențiale au stârnit un val de critici. Într-o eră în care transparența și integritatea sunt mai valorizate ca oricând, astfel de decizii par să meargă împotriva curentului, provocând indignare și dezbatere.

Într-un final de mandat care ar fi trebuit să fie o perioadă de bilanț și reflecție, președintele Iohannis pare să fi ales un drum controversat. Aceste decizii ar putea avea repercusiuni nu doar asupra imaginii sale, dar și asupra percepției publice asupra sistemului de onoruri naționale. Într-un context educațional și politic deja tensionat, aceste „cadouri” de final de mandat nu fac decât să adâncească diviziunile și să stârnească noi întrebări despre valorile și prioritățile națiunii române.

Pe măsură ce dezbaterile continuă, rămâne de văzut cum vor influența aceste decizii ale lui Klaus Iohannis, peisajul politic și academic din România și care vor fi consecințele pe termen lung ale acestor controversate „cadouri de adio”.

”Cadourile Președintelui” Klaus Iohannis îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu
”Cadourile Președintelui” Klaus Iohannis îi decorează cu ordinul „Steaua României” pe Sorin Cîmpeanu

G4Media: Patru dintre candidații care vor deveni magistrați în urma unui concurs organizat de CSM, cercetați sau condamnați penal

Într-un context judiciar tensionat, patru dintre candidații recenți, validați de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a ocupa poziții de procurori și judecători, au trecut printr-un trecut penal controversat, potrivit investigației realizate de G4Media. Aceștia includ cazuri de ucidere din culpă, lovire, șantaj și falsuri în documente.

Concursul, destinat angajării a 467 de procurori și judecători cu cel puțin 5 ani de experiență în domeniul juridic, s-a încheiat recent, dar rezultatele sale aruncă umbre de îndoială asupra criteriilor de selecție și integritate ale instituției.

Printre candidații controversați se numără Sorina Petrea, grefieră acuzată de ucidere din culpă, și Robert Cosmin Preda, avocat implicat în cazuri de violență și șantaj. Deși Preda neagă acuzațiile, considerându-le un act de răzbunare, trecutul lor judiciar pune sub semnul întrebării criteriile de evaluare a bunei reputații impuse de CSM.

În plus, candidații Dumitru Gabriel Voiniciuc și Simona Cornelia Barbu au avut de asemenea dosare penale, însă au fost reabilitați, ridicând astfel problema interpretării legale a „bunei reputații”. Chiar dacă au fost înlăturate penalitățile, istoricul lor judiciar încă există și afectează percepția publică asupra justiției.

Decizia CSM de a permite acestor persoane să ocupe posturi în magistratură ridică întrebări serioase despre standardele de integritate și responsabilitate în sistemul judiciar român. Cazurile lor subliniază necesitatea unei analize mai profunde și posibil a unor reforme în cadrul proceselor de selecție și evaluare a candidaților pentru poziții atât de influente și importante.

Publicul și comunitatea juridică așteaptă acum clarificări și, eventual, măsuri corective din partea CSM, în lumina acestei situații care amenință să erodeze încrederea în justiția românească. Integritatea sistemului judiciar este esențială pentru funcționarea democratică a statului, iar incidente de acest fel subliniază importanța transparenței și a standardelor etice riguroase în evaluarea și selectarea magistraților

G4Media: Patru dintre candidații care vor deveni magistrați în urma unui concurs organizat de CSM, cercetați sau condamnați penal
G4Media: Patru dintre candidații care vor deveni magistrați în urma unui concurs organizat de CSM, cercetați sau condamnați penal

Reforma fiscală controversată: CCR, decizie pro-Ciolacu-Ciucă. Legea ce dezincriminează evaziunea sub un milion de euro este constituţională

O decizie recentă a Curții Constituționale a României (CCR) adâncește clivajul politic și public față de o nouă legislație care redefinește tratamentul evaziunii fiscale.

Adoptată în decembrie 2023, legea inițiată de premierul Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prevede că evaziunea fiscală, atâta timp cât prejudiciul nu depășește pragul de un milion de euro, va fi decriminalizată, sub condiția restituirii sumei datorate plus un adaos de 15%, scrie HotNews.

Legea, care a trecut de Parlament pe 19 decembrie cu sprijinul coaliției PSD-PNL, a fost întâmpinată cu critici vehemente din partea opoziției. USR și Forța Dreptei au atacat rapid actul normativ, argumentând că acesta încurajează practicile ilicite și subminează integritatea sistemului fiscal. „Aceasta nu este doar o lege, este o invitație deschisă la evaziune fiscală”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR, evidențiind preocupările legate de potențialele repercusiuni ale acestei măsuri.

CCR a respins toate contestațiile, declarând legea constituțională, cu unanimitatea voturilor celor nouă judecători. Această hotărâre consolidează statutul legii, dar intensifică și mai mult dezbaterea publică și tensiunile politice. Susținătorii legii argumentează că aceasta va îmbunătăți colectarea taxelor și va reduce aglomerația din închisori, în timp ce criticii o consideră un pas înapoi în lupta împotriva corupției și a infracționalității economice.

Efectele acestei legi sunt încă de evaluat. Experții în fiscalitate și economie sunt divizați: unii văd în această abordare o metodă pragmatică de recuperare a datoriilor fiscale, în timp ce alții avertizează că setează un precedent periculos și slăbește mecanismele de control fiscal. Peisajul juridic modificat ridică întrebări serioase despre echitatea și eficacitatea sistemului de impozitare din România.

În rândul cetățenilor, reacțiile sunt mixte. Pe rețelele de socializare și în forumurile de discuții, mulți exprimă nemulțumire și îngrijorare față de noua legislație, temându-se că aceasta va crea o clasă protejată de afaceriști și politicieni. Alții, însă, sunt de părere că legea poate contribui la o mai bună conformare fiscală și la o reducere a evaziunii fiscale pe termen lung.

Dezbaterea în jurul noii legi reflectă dilemele profunde cu care se confruntă societatea românească în privința justiției și echității fiscale. Pe măsură ce legea își va arăta efectele, rămâne de văzut dacă va reuși să împace nevoia de eficiență fiscală cu cea de justiție socială și morală. Până atunci, România rămâne la răscruce, navigând între diferite viziuni de dezvoltare și progres.

Reforma fiscală controversată: CCR, decizie pro-Ciolacu-Ciucă. Legea ce dezincriminează evaziunea sub un milion de euro este constituţională
Reforma fiscală controversată: CCR, decizie pro-Ciolacu-Ciucă. Legea ce dezincriminează evaziunea sub un milion de euro este constituţională

Senatorul PNL Alexandru Nazare: Proiect de lege pentru o Românie fără interlopi și traficanți. „Clanurile interlope terorizează astăzi tot…”

Un nou proiect de lege inițiat de senatorul PNL Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor, propune modificări semnificative în legislația penală pentru a intensifica lupta împotriva traficului de droguri și a criminalității organizate.

Propunerile proiectului vizează pedepse mai aspre pentru traficanți, confiscarea extinsă a bunurilor provenite din activități infracționale și protejarea cetățenilor vulnerabili exploatați de interlopi, scrie QMagazine.

Una dintre prevederile cheie ale proiectului este dublarea pedepselor pentru traficanții de droguri. Această măsură are scopul de a descuraja activitățile ilegale legate de droguri și de a reduce traficul de substanțe interzise, care reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea și securitatea publică.

Proiectul propune introducerea confiscării extinse pentru grupările de crimă organizată. Astfel, instanțele de judecată vor putea dispune confiscarea bunurilor grupurilor infracționale atunci când există suspiciuni că acestea provin din activități ilegale. Această măsură are scopul de a lovi în averile obținute ilegal și de a reduce puterea financiară a grupurilor infracționale.

„Clanurile interlope terorizează astăzi tot mai multe cartiere, micile orașele și largi comunități de români, pentru că au căpătat forță financiară, s-au dezvoltat și au indus spaimă în societate. Clanurile interlope sunt grupări de crimă organizată care prosperă din nefericirea celorlalți, prin: amenințare și taxe de protecție, șantaj, proxenetism, exploatarea cerşetorie, camăta, trafic de droguri, de persoane etc.”, a explicat deputatul liberal în Expunerea de motive a proiectului, potrivit QMagazine.

În cadrul proiectului, se propune includerea în sfera infracțiunilor grave a unor activități precum amenințarea, șantajul, proxenetismul, exploatarea cerșetoriei și camăta. Aceste infracțiuni sunt considerate deosebit de grave și necesită sancțiuni adecvate pentru a descuraja perpetuarea lor.

Proiectul scurtează timpul necesar pentru actualizarea listei cu drogurile sintetice, de la 6 luni la 3 luni. Această modificare vine în contextul în care traficanții de droguri inventează substanțe tot mai puternice și mai periculoase, iar autoritățile trebuie să fie în pas cu aceste evoluții pentru a combate eficient traficul de droguri.

Proiectul propune introducerea unor sancțiuni severe pentru persoanele care ocupă funcții ce implică exercițiul autorității publice și facilitează traficul de droguri. Aceste sancțiuni sunt menite să descurajeze implicarea persoanelor cu funcții de autoritate în activități ilegale și să asigure integritatea instituțiilor publice.

Un alt aspect important al proiectului este introducerea unor măsuri specifice pentru protejarea persoanelor în vârstă care sunt exploatate de interlopi prin cerșetorie. Aceste măsuri vin în sprijinul cetățenilor vulnerabili și au scopul de a asigura siguranța și bunăstarea acestora.

Proiectul de lege prevede stimulente financiare pentru polițiștii implicați în combaterea traficului de droguri, criterii clare de performanță și prime de excelență pentru rezultatele obținute în destructurarea grupărilor infracționale. Aceste măsuri au rolul de a motiva și sprijini eforturile autorităților în combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri.

Senatorul PNL Alexandru Nazare: Proiect de lege pentru o Românie fără interlopi și traficanți. „Clanurile interlope terorizează astăzi tot...”
Senatorul PNL Alexandru Nazare: Proiect de lege pentru o Românie fără interlopi și traficanți. „Clanurile interlope terorizează astăzi tot…”

Recorder. Scandalul corupției din Sectorul 3: City managerul Marius Daniel Ciobîcă acuzat că favorizează firmele familiei sale

O nouă investigație publicată de Recorder dezvăluie un posibil caz de corupție și favoritism în administrația publică locală a Sectorului 3 din București.

Marius Daniel Ciobîcă, city managerul Sectorului 3 și apropiat al primarului Robert Negoiță, este în centrul atenției, fiind acuzat că direcționează milioane de euro din bugetul primăriei către firmele deținute de familia sa, scrie Recorder.

  • Ciobîcă, care ocupă funcția de city manager din 2020, este implicat în semnarea documentelor referitoare la caietele de sarcini pentru lucrări de infrastructură. Aceste documente ar fi fost parafate de către el, iar ulterior contractele au fost atribuite unei firme numite Challenge Concept SRL. Deși această firmă nu avea experiență în domeniu, ea a reușit să câștige mai multe contracte de lucrări în sectorul 3, condus de Negoiță, în valoare totală de aproape 14 milioane de euro.
  • Partenera fratelui lui Ciobîcă, Alina Gabriela Anton, este deținătoarea unei alte firme, Greenwise Solutions, care a câștigat contracte cu Primăria Sectorului 3 în valoare de peste două milioane de euro. Banii obținuți din aceste contracte au permis firmei să investească în domeniul imobiliar, cumpărând o clădire de birouri și spații comerciale. Fratele city managerului este administrator al acestei clădiri, iar una dintre firmele familiei amenajează un penthouse de lux la ultimul etaj, fără autorizație de construcție.
  • Confruntați cu acuzațiile, membrii familiei Ciobîcă și primarul Negoiță au negat sau au evitat să răspundă. Ciobîcă nu a menționat nicio proprietate în declarația de avere, deși se afișează cu mai multe mașini de lux.

Investigația aduce la lumină suspiciuni serioase privind practicile de atribuire a contractelor în administrația locală a Sectorului 3 și necesită o investigație imediată din partea autorităților pentru clarificarea situației și luarea măsurilor corespunzătoare în cazul în care se confirmă acuzațiile de corupție și favoritism.

Recorder. Scandalul corupției din Sectorul 3: City managerul Marius Daniel Ciobîcă acuzat că favorizează firmele familiei sale
Recorder. Scandalul corupției din Sectorul 3: City managerul Marius Daniel Ciobîcă acuzat că favorizează firmele familiei sale

Controversa ”Eurohold”: Transferul suspect al companiei de reasigurare EIG Re în afara grupului

O investigație recentă aduce în atenție un caz de transfer suspect al unei companii de reasigurare din cadrul grupului Eurohold, în urma unor manevre financiare aparent dubioase legate de Euroins România, scrie Libertatea.

Iată principalele aspecte dezvăluite în anchetă:

Transferul controversat al EIG Re:

  1. Eurohold, grupul care a deținut Euroins România, a transferat firma EIG Re în afara grupului său, în contextul în care Euroins România a transferat activele către această companie în baza unui contract de reasigurare.
  2. Euroins România a intrat în faliment în 2023, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat un deficit de capital semnificativ. Înainte de acest moment, Euroins a transferat active în valoare de 1,6 miliarde de lei în Bulgaria.
  3. Eurohold a anunțat că va rechiziționa activele transferate, conform unei clauze din contract care prevedea ca banii să rămână la grupul bulgar în cazul preluării controlului de către stat.
  4. Grupul bulgar a eliminat din componența sa EIG Re, compania către care au fost transferate activele Euroins România. Astfel, dacă autoritățile vor decide în favoarea Euroins în disputa legală cu EIG Re, Eurohold nu va fi responsabil pentru plata activelor, deoarece EIG Re nu mai face parte din grup.

Reacția și perspectivele:

  1. Lichidatorul judiciar al Euroins România, CITR, a intentat proces împotriva EIG Re pentru recuperarea activelor transferate. În urma deciziei instanței, va fi stabilit dacă EIG Re trebuie să restituie sumele către Euroins.
  2. Un expert în domeniul asigurărilor a comentat că eliminarea EIG Re din grup ar putea fi o manevră pentru a minimaliza riscul pierderii de bani în cazul unei decizii defavorabile în justiție. Acesta indică faptul că EIG Re ar putea fi o companie fără valoare economică, cu active reduse de recuperat.

Investigația aduce în atenția publicului practici potențial dubioase în sectorul asigurărilor și necesită o monitorizare atentă din partea autorităților pentru a asigura respectarea legii și protecția intereselor consumatorilor și investitorilor în domeniul asigurărilor.

Controversa ”Eurohold”: Transferul suspect al companiei de reasigurare EIG Re în afara grupului
Controversa ”Eurohold”: Transferul suspect al companiei de reasigurare EIG Re în afara grupului

One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” – O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici (Ad)

Expoziția fotografică „One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle”, un proiect inovator conceput și creat de Mirela Munteanu și fotografiat de George Lucian Sipică explorează complexitatea emoțiilor feminine punând accentul pe importanța sănătății mentale.

Proiectul este realizat sub umbrela campaniei @campanieroine, având ca temă centrală explorarea diversității și complexității emoțiilor trăite și exprimate de femei inspiraționale din diverse domenii și culturi.

Pozele imortalizat frumusețea și profunzimea fiecărei emoții surprinse în cadrele expoziției, care s-a desfășurat la Casa Staicovici. Acest proiect a fost posibil datorită eforturilor colective ale unor persoane remarcabile precum Cristina Ivanovici și colaborarea deosebită cu Asociația Femeilor Liberale din București.
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle" - O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” – O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
Expoziția a avut onoarea de a prezenta publicului eroinele sale, femei extraordinare ce reprezintă o varietate de domenii profesionale și care, prin viața lor de zi cu zi, reușesc să inspire și să schimbe lumea din jurul lor.
Acestea sunt antreprenori, medici, avocați, terapeuți, tech strategy adviseri, activiști sociali, fondatoare ale umor comunități de femei, jurnalise, artiste, actrițe etc
Ele sunt Anca Elena Amariei, Bianca Taher, Cheherezada Okotaka Ebale, Felicia Macalet, Ioana Frîncu, Monica Macedonski, Marta Mattioli, Roxana Pistolea, Gabriela Gruia, Daria Niculcea și Teodora Akilo.
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle" - O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” – O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
Unul dintre aspectele esențiale ale expoziției este accentul pus pe importanța sănătății mentale și pe consolidarea unor modele feminine autentice. Într-o societate în care modelele și reperele autentice par a fi tot mai rare, „One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” reprezintă o inițiativă a proiectuluo Eroine, ce aduce în prim-plan valorile și reușitele cu adevărat relevante.
Expoziția este o invitație către public să se bucure de prezent, să își îmbrățișeze emoțiile și să își spună povestea proprie, fără teamă și cu autenticitate.
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle" - O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” – O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
Concept: Mirela Munteanu
Credite Fotograf Portrete: George Lucian Sipică
Credite fotografii Eveniment: Florin Oreviceanu
Urmariti-ne pe contul @campanieroine
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle" - O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici
One Woman Countless Emotions: The Heroes Chronicle” – O expoziție fotografică ce explorează trăirea și exprimarea emoțiilor, încheiată cu succes la Casa Staicovici