Acasă Blog Pagina 35

50% din apa României se pierde în rețea: peste 565 de milioane de metri cubi anual, potrivit datelor oficiale trimise la Bruxelles

Redacția Normedia
-
0
50% din apa României se pierde în rețea: peste 565 de milioane de metri cubi anual, potrivit datelor oficiale trimise la Bruxelles

România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize invizibile ale infrastructurii publice: jumătate din apa potabilă produsă și introdusă în rețelele de distribuție se pierde înainte de a ajunge la consumatori.

Datele oficiale raportate la nivel european arată că, doar într-un singur an, peste 565 de milioane de metri cubi de apă s-au scurs prin conducte vechi, avarii, consum necontorizat sau erori de măsurare.

Cifrele apar într-un set de date tehnice transmise de autoritățile române către Comisia Europeană pentru anul 2024, în cadrul aplicării Directivei europene privind apa potabilă (UE 2020/2184). Informațiile includ raportările a 47 de mari operatori regionali de apă și indică un fenomen structural, nu o anomalie punctuală.

Potrivit raportării oficiale, în 2024 au fost introduși în sistemele publice de alimentare cu apă din România 1.226.147.819 metri cubi de apă potabilă (indicatorul System Input Volume – SIV). Din această cantitate, doar 660.713.605 metri cubi au fost facturați efectiv consumatorilor (Revenue Water – RW).

Diferența – 565.434.214 metri cubi – reprezintă apa pierdută sau nefacturată, încadrată la nivel european în categoria „Non-Revenue Water”. Practic, aproape 50% din apa tratată și pompată în rețea nu produce niciun venit și nu ajunge la utilizatorii finali.

Autoritățile române au precizat că anul 2024 a fost ales drept „an reprezentativ pentru anii anteriori și pentru schimbările climatice recente”, ceea ce sugerează că nivelul pierderilor este constant și persistent, nu rezultatul unui eveniment excepțional.

Categoria „Non-Revenue Water” nu se referă doar la conducte sparte. Ea include:

  • pierderi fizice cauzate de infrastructura veche și avariile frecvente;

  • consum necontorizat sau contorizat incorect;

  • furturi de apă;

  • erori administrative și tehnologice.

În multe sisteme regionale din România, între 30% și 50% din apa introdusă în rețea se pierde, niveluri considerabil mai ridicate decât cele întâlnite în statele vest-europene, unde pierderile sunt adesea sub 15%.

Datele agregate arată că fenomenul nu este distribuit uniform. Zece operatori regionali cumulează aproximativ 326 de milioane de metri cubi de apă pierdută anual, adică aproape 58% din totalul pierderilor naționale.

Cei mai mari „consumatori invizibili” sunt:

  • RO-WaterSupplier-39 – 59,6 milioane m³/an

  • RO-WaterSupplier-06 – 52,1 milioane m³/an

  • RO-WaterSupplier-24 – 45,4 milioane m³/an

  • RO-WaterSupplier-29 – 34,3 milioane m³/an

  • RO-WaterSupplier-17 – 30,5 milioane m³/an

În documentele transmise la Bruxelles, operatorii nu sunt identificați nominal, ci prin coduri standardizate, fără localizare geografică sau denumire comercială, ceea ce limitează transparența publică.

Un alt indicator tehnic relevă amploarea degradării infrastructurii. În unele sisteme, pierderile depășesc 30.000 de metri cubi de apă pe kilometru de conductă, pe an. În multe regiuni, valorile se situează între 15.000 și 20.000 m³/km/an, de câteva ori peste nivelurile considerate acceptabile în Uniunea Europeană.

Acest lucru indică rețele vechi, slab întreținute și o lipsă cronică de investiții eficiente în reabilitare și monitorizare.

Un aspect extrem de sensibil este faptul că datele raportate nu au fost auditate extern. În tabelul oficial transmis Comisiei Europene, la rubrica „audit independent” apare mențiunea „No” pentru toți operatorii.

Informațiile provin exclusiv din auto-raportările companiilor de apă, centralizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Autoritatea a confirmat că datele au fost colectate prin chestionare tehnice și financiare și că Direcția Generală Mediu a Comisiei Europene a confirmat primirea lor.

Lipsa unui audit extern ridică însă întrebări legitime privind acuratețea și comparabilitatea datelor.

Raportat la populația deservită de rețelele publice de apă – aproximativ 14,8 milioane de locuitori –, pierderile capătă o dimensiune concretă: peste 38 de metri cubi de apă pierduți anual pentru fiecare persoană, adică aproape 40.000 de litri.

„Asta înseamnă o treime până la o jumătate de vagon cisternă de apă pierdută anual pentru fiecare locuitor deservit”, explică expertul în infrastructură de apă Dan Rădulescu.

Pierderile nu sunt doar o problemă economică, ci și una de mediu, mai ales în contextul schimbărilor climatice și al discuțiilor privind construirea unor noi lacuri de acumulare.

Potrivit lui Dan Rădulescu, datele raportate la Bruxelles sunt în linie cu rapoartele anterioare, inclusiv cu raportul Curții de Conturi din 2024 privind politicile publice în domeniul apei și canalizării.

„Nu este deloc derizoriu ca 50% din apă să fie pierdută. În marea majoritate a cazurilor, pierderile sunt fizice. Problema este cunoscută, dar soluționarea ei presupune investiții masive și lucrări care perturbă viața comunităților”, subliniază expertul.

Până în 2028, Comisia Europeană urmează să stabilească praguri oficiale de pierderi acceptabile la nivelul Uniunii. Statele care le depășesc vor fi obligate să elaboreze planuri concrete de reducere a pierderilor și modernizare a rețelelor, într-un termen de doi ani de la adoptarea actului delegat.

Subiectul este corelat cu Strategia UE pentru reziliența apei, construită pe trei piloni: protejarea ciclului apei, eficiența utilizării și accesul echitabil la apă curată. Principiul-cheie este clar: reducerea pierderilor trebuie să fie prioritară, înaintea investițiilor costisitoare în noi surse de apă.

Datele analizate se referă doar la operatorii mari. Situația reală, incluzând operatorii mici și rețelele locale slab monitorizate, ar putea fi chiar mai gravă.

Cu fiecare an de amânare, infrastructura se degradează, pierderile cresc, iar costurile viitoare devin mai mari. Apa care se pierde astăzi va trebui plătită mâine, fie prin tarife mai mari, fie prin investiții masive din fonduri publice.

Sursă: G4Media

Manda, transformat în latifundiar, va lua 8,5 milioane de euro de la UE prin pesedistul Chesnoiu pentru două ferme de cartofi

Redacția Normedia
-
0
Manda, transformat în latifundiar, va lua 8,5 milioane de euro de la UE prin pesedistul Chesnoiu pentru două ferme de cartofi

Două proiecte agricole cu finanțare europeană, în valoare cumulată de peste 8,5 milioane de euro, scot la iveală o rețea de interese politice transpartinice și ridică semne de întrebare privind modul în care sunt distribuite fondurile europene destinate dezvoltării rurale.

Beneficiarii direcți sunt firme controlate de pesediștii Claudiu Manda și Ovidiu Aurelian Flori, alături de liberalul Constantin Cosmin Enea, în timp ce instituția care urmează să aprobe finanțările este condusă de un alt lider PSD, Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA.

Proiectele vizează înființarea a două ferme de cartofi în localitatea Ișalnița, județul Dolj, comună condusă chiar de Ovidiu Flori, nașul de cununie al cuplului Claudiu Manda – Lia Olguța Vasilescu. Coincidențele de nume, funcții și interese economice conturează un tablou familiar în care fondurile europene par să alimenteze mai degrabă rețele politice decât o competiție reală în agricultură.

Cele două proiecte apar pe lista finală publicată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în cadrul intervenției DR-16 – „Investiții în sectorul legume și/sau cartofi”. Programul este finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu cofinanțare de la bugetul de stat.

AFIR este condusă de Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, care se află în prezent sub acuzație penală pentru abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații confidențiale. Deși trimis în judecată, Chesnoiu continuă să ocupe o poziție-cheie în distribuirea banilor europeni, inclusiv pentru proiecte depuse de colegi de partid sau aliați politici.

Primul proiect, „Înființare fermă cartofi”, a fost depus de Dalor SRL și a obținut punctaj maxim – 100 de puncte în evaluarea AFIR. Valoarea totală a investiției este de 19,876 milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro.

Până în iulie 2025, Dalor SRL a fost controlată direct de familia Flori: Ovidiu Aurelian Flori (55%) și soția sa, Iuliana Larisa Flori (45%). Structura acționariatului s-a schimbat însă radical chiar înainte de evaluarea proiectului.

– 35% din părțile sociale au fost cesionate către Imoband Oltenia, firmă controlată de Claudiu Manda;
– prin intermediul Imoband Oltenia, Manda a intrat indirect și prin Staragriculture SRL, care a primit 10% din Dalor;
– alte 10% au ajuns la Coliseum SA, compania liberalului Constantin Cosmin Enea;
– Iuliana Larisa Flori, funcționar de rang înalt în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și-a cesionat participația către Serligh Music, controlată de Cristian Sergiu Flori, fratele primarului.

În final, firma care cere milioane de euro din fonduri europene ajunge să fie controlată de un mix de lideri politici PSD și PNL, plus rudele acestora.

Al doilea proiect aparține firmei Agrii Green Agriculture, care a solicitat o finanțare de 23,677 milioane de lei, adică aproximativ 4,5 milioane de euro, tot pentru o fermă de cartofi în Ișalnița. Și acest proiect a obținut punctaj maxim.

Agrii Green Agriculture a fost înființată la finalul anului 2022 de Claudiu Manda și Ovidiu Aurelian Flori, cu părți sociale egale. Administrator a fost numit Cristian Sergiu Flori, fratele primarului.

În 2024 și 2025, structura acționariatului a fost ajustată astfel încât și liberalul Constantin Cosmin Enea să intre în firmă, prin Coliseum SA, consolidând astfel o alianță politică PSD–PNL în jurul acelorași investiții agricole.

Faptul că ambele ferme sunt planificate în Ișalnița, comuna condusă de Ovidiu Flori, nu este lipsit de relevanță. Localitatea devine astfel un pol agricol artificial creat prin fonduri europene, dar și un exemplu de capturare politică a dezvoltării locale.

Primarul Flori este, totodată, nașul de cununie al lui Claudiu Manda și al Liei Olguța Vasilescu, una dintre cele mai influente figuri din PSD. Această rețea de relații personale și politice se reflectă acum în proiecte de milioane de euro.

Toate aceste proiecte sunt evaluate și urmează să fie finanțate de AFIR, instituție aflată sub conducerea lui Adrian Chesnoiu. Deși acesta este trimis în judecată de DNA, nu există în prezent o interdicție care să-l împiedice să coordoneze distribuirea fondurilor europene.

Situația ridică însă întrebări serioase de integritate: cum pot fi garantate imparțialitatea și corectitudinea evaluării, atunci când beneficiarii sunt colegi de partid sau aliați politici direcți?

Cazul Claudiu Manda ilustrează o tendință tot mai vizibilă în politica românească: transformarea liderilor politici în mari proprietari agricoli, prin intermediul firmelor fără istoric solid în agricultură, dar cu acces privilegiat la finanțări publice.

Investigații anterioare au arătat că Manda a acumulat terenuri și participații prin firme cu puțini sau chiar fără angajați, profituri modeste, dar cu capacitate ridicată de a atrage bani publici.

Dincolo de nume și partide, cazul scoate la iveală o problemă structurală: fondurile europene destinate agriculturii riscă să devină instrumente de consolidare a puterii politice, nu de dezvoltare competitivă.

Atunci când proiecte de milioane de euro ajung constant la firme controlate de politicieni sau de rudele acestora, încrederea în mecanismele europene de finanțare este subminată, iar fermierii reali rămân, adesea, în afara jocului.

Sursă: Defapt

Procuroarea Deriuș a povestit în detaliu cum i-a blocat șeful DNA Voineag ancheta împotriva unui primar PNL apropiat al Liei Savonea

Redacția Normedia
-
0
Procuroarea Deriuș a povestit în detaliu cum i-a blocat șeful DNA Voineag ancheta împotriva unui primar PNL apropiat al Liei Savonea

Acuzații extrem de grave la adresa conducerii Direcției Naționale Anticorupție ies din nou la suprafață, după ce procuroarea Laura Deriuș a relatat public, în detaliu, modul în care ancheta pe care o instrumenta împotriva primarului PNL din Chiajna, Mircea Minea, ar fi fost blocată sistematic din interiorul DNA.

În centrul acuzațiilor se află chiar șeful instituției, Marius Voineag, despre care Deriuș afirmă că ar fi tolerat sau girat imixtiuni directe în actul de urmărire penală.

Contextul este cu atât mai sensibil cu cât dosarul îl viza pe un edil despre care presa a relatat că ar avea legături indirecte cu președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, prin afaceri imobiliare derulate de rude apropiate ale primarului.

Laura Deriuș, fost procuror DNA, a vorbit deschis într-un interviu televizat despre perioada în care a fost repartizată la Secția a II-a a Direcției Naționale Anticorupție, imediat după numirea sa în noiembrie 2022. Potrivit declarațiilor sale, încă din primele luni a constatat un tipar de blocaj instituțional, care nu ținea de complexitatea cauzelor, ci de lipsa de voință a superiorilor.

„Din partea conducerii DNA și a secției la care am fost numită s-au întâmplat activități de imixtiune și blocare a anchetei. Toate s-au finalizat cu concluzia că nu corespund profilului de procuror DNA”, a declarat Deriuș.

Dosarul cel mai sensibil era cel care îl viza pe primarul din Chiajna, într-o cauză distinctă de cea pentru care Mircea Minea fusese deja trimis în judecată în 2023. De această dată, ancheta avea ca obiect proceduri de achiziții publice suspecte, cu un prejudiciu considerabil.

Potrivit procuroarei, investigația viza o procedură de achiziție prin care Primăria Chiajna a cumpărat uși metalice pentru o școală și o grădiniță dintr-un sat al comunei. Deși justificarea oficială era uzura unor uși de lemn, modul de derulare a procedurii ridica serioase semne de întrebare.

„Contractul a fost construit astfel încât să fie eligibili producători de ansambluri metalice, nu furnizori de uși. Câștigătorul a cumpărat ușile de pe piață cu aproximativ 500.000 de lei și le-a revândut primăriei cu 2,4 milioane de lei”, a explicat Deriuș.

Diferența de preț și structura licitației indicau, în opinia sa, existența unei înțelegeri prealabile, care justifica solicitarea unor percheziții domiciliare și extinderea urmăririi penale.

Conform relatării Laurei Deriuș, fiecare pas procedural era condiționat de aprobarea șefului de secție, adus în DNA chiar de Marius Voineag, fost procuror DIICOT. Problema, spune ea, era că aceste aprobări nu mai veneau niciodată.

„Mi se spunea constant: «Scrie-mi pe mail și te caut eu». Era o metodă prin care se realiza orice blocaj în activitatea mea”, a afirmat procuroarea.

Mai mult, deși avea aproximativ 15 lucrări finalizate, Deriuș figura oficial ca neavând nicio lucrare predată, tocmai din cauza refuzului superiorilor de a semna documentele necesare.

Situația a escaladat atunci când, profitând de absența temporară a șefului de secție, Deriuș a reușit să obțină semnătura înlocuitorului acestuia pentru solicitarea mandatelor de percheziție. Judecătorul de drepturi și libertăți a aprobat cererea.

La revenirea în funcție, șeful secției ar fi reacționat imediat: a redactat un referat în care susținea că activitatea procuroarei „nu este în regulă” și a solicitat revocarea ei din DNA. Ulterior, a infirmat ordonanța de continuare a urmăririi penale, motivând că „nu sunt probe suficiente”.

„Cum să spui că nu sunt probe, când tocmai ai blocat percheziția domiciliară, care are exact scopul de a obține probe?”, a întrebat retoric Laura Deriuș.

Dosarul capătă o dimensiune suplimentară prin contextul dezvăluit anterior de Rise Project, care a arătat că fratele și cumnata primarului Mircea Minea au derulat afaceri imobiliare cu Lia Savonea, actuala președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deriuș a recunoscut că era conștientă de acest context și de riscul de subiectivism: „Știam că mă pot lovi de un anumit tip de protecție informală”.

Marius Voineag a respins public acuzațiile, afirmând că nu este vorba despre presiuni și că primarul din Chiajna a fost trimis în judecată chiar în mandatul său. Deriuș a contracarat însă acest argument, precizând că, la acel moment, Voineag se afla în funcție de doar trei săptămâni și nu avea control real asupra secției.

Mai mult, dosarul blocat ulterior era un alt dosar, distinct, cu fapte noi și prejudicii suplimentare.

Poate cea mai gravă consecință a acestor blocaje este una ireversibilă: timpul. Laura Deriuș susține că, la trei ani de la momentul în care a fost scoasă din dosar, aproximativ 80% din fapte sunt deja prescrise.

Această realitate ridică întrebări fundamentale despre eficiența luptei anticorupție și despre modul în care deciziile administrative din interiorul DNA pot influența soarta unor anchete sensibile.

Cazul relatat de Laura Deriuș nu este doar o dispută profesională sau o acuzație individuală. El scoate la iveală vulnerabilități structurale ale sistemului judiciar: concentrarea puterii decizionale, lipsa de transparență și posibilitatea ca dosare sensibile să fie îngropate prin inacțiune.

Într-un context în care încrederea publică în Justiție este deja fragilă, aceste dezvăluiri pun presiune suplimentară pe instituțiile de control și pe factorii politici să răspundă clar: cine verifică modul în care funcționează DNA atunci când chiar DNA este acuzată de abuz?

Sursă: Independentnews

ANAF va crea o divizie specială pentru tranzacțiile cu criptomonede, după reorganizare. Adrian Nica: „Avem cinci ani să îi prindem”

Redacția Normedia
-
0
ANAF va crea o divizie specială pentru tranzacțiile cu criptomonede, după reorganizare. Adrian Nica: „Avem cinci ani să îi prindem”

Agenția Națională de Administrare Fiscală intră într-o nouă etapă de modernizare și adaptare la economia digitală.

În urma procesului amplu de reorganizare anunțat pentru 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va înființa, pentru prima dată, o divizie specializată exclusiv în monitorizarea și investigarea tranzacțiilor cu criptomonede.

Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Adrian Nica, care a transmis un mesaj ferm către contribuabilii ce folosesc piața cripto pentru a ascunde venituri sau activități ilegale: statul român are timp și instrumente să îi identifice.

„Poate astăzi nu suntem atât de bine pregătiți cum ne-am dori pe partea de cripto, dar avem cinci ani la dispoziție să devenim mai buni și să îi prindem pe toți cei care folosesc criptomonedele pentru fraudă sau spălare de bani”, a declarat Adrian Nica, citat de Agerpres.

Decizia vine într-un context în care tranzacțiile cu active digitale – Bitcoin, Ethereum, stablecoins și alte tokenuri – au cunoscut o creștere accelerată în România, atât ca volum, cât și ca număr de utilizatori. În lipsa unei structuri dedicate, controlul fiscal asupra acestui sector a fost fragmentat, iar multe operațiuni au rămas în afara radarului autorităților.

Noua divizie va avea rolul de a:

  • identifica tranzacțiile nedeclarate realizate prin criptomonede;

  • analiza fluxurile financiare suspecte;

  • combate spălarea banilor și evaziunea fiscală în mediul digital;

  • colabora cu alte instituții naționale și europene în anchete transfrontaliere.

Potrivit conducerii ANAF, nu este vorba despre o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva investitorilor de bună-credință, ci despre alinierea României la practicile fiscale moderne, într-un domeniu insuficient reglementat până acum.

Mesajul central transmis de Adrian Nica a fost legat de termenul de prescripție de cinci ani, prevăzut de legislația fiscală. Chiar dacă, în prezent, capacitatea ANAF de a urmări în detaliu tranzacțiile cripto este limitată, acest lucru nu înseamnă că faptele rămân nepedepsite.

„Dacă astăzi cineva crede că nu știe nimeni ce face cu criptomonedele, trebuie să înțeleagă că, timp de cinci ani, instituțiile statului pot documenta acele fapte. Iar când avem probele, sancțiunile vor veni”, a subliniat șeful ANAF.

Cu alte cuvinte, lipsa controlului imediat nu echivalează cu impunitatea. Tranzacțiile sunt stocate pe blockchain, iar datele pot fi analizate retroactiv, mai ales în contextul cooperării internaționale.

Înființarea diviziei de criptomonede face parte dintr-o reorganizare mai amplă a ANAF, care vizează:

  • digitalizarea controalelor fiscale;

  • reducerea evaziunii în zonele cu risc ridicat;

  • specializarea inspectorilor pe domenii economice complexe.

Adrian Nica a descris acest moment drept „o perioadă de pionierat”, recunoscând că instituția pornește cu un deficit de expertiză, dar și cu un plan clar de recuperare a decalajelor.

După operaționalizarea noii structuri, ANAF promite că va face publice:

  • atribuțiile exacte ale diviziei cripto;

  • tipurile de controale efectuate;

  • rezultatele obținute, inclusiv sumele recuperate la buget.

Din perspectiva autorităților, criptomonedele sunt atractive pentru activități ilegale din mai multe motive:

  • anonimatul relativ al tranzacțiilor;

  • lipsa intermediarilor tradiționali (bănci);

  • dificultatea urmăririi fluxurilor financiare transfrontaliere.

În România, mulți investitori individuali nu declară câștigurile din tranzacții cripto, fie din necunoaștere, fie din dorința de a evita plata impozitelor. Conform legislației fiscale în vigoare, câștigurile din transferul de monedă virtuală sunt impozabile, iar nedeclararea lor poate atrage:

  • obligații fiscale suplimentare;

  • penalități și dobânzi;

  • sancțiuni contravenționale sau penale, în cazuri grave.

Noua divizie a ANAF va avea tocmai rolul de a reduce această zonă gri.

Inițiativa României nu este una izolată. La nivelul Uniunii Europene, autoritățile fiscale și financiare își consolidează capacitățile de supraveghere a pieței cripto, în contextul noilor reglementări privind:

  • combaterea spălării banilor (AML);

  • raportarea tranzacțiilor digitale;

  • identificarea beneficiarilor reali.

Prin crearea unei structuri specializate, ANAF se aliniază acestor tendințe și își pregătește terenul pentru aplicarea eficientă a normelor europene, inclusiv a schimbului automat de informații între state.

Pentru cei care tranzacționează criptomonede legal și își declară veniturile, înființarea diviziei ANAF nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare. Dimpotrivă, autoritățile susțin că scopul este clarificarea regulilor și creșterea predictibilității fiscale.

În schimb, pentru cei care folosesc criptomonedele ca instrument de:

  • ascundere a veniturilor;

  • spălare de bani;

  • finanțare a activităților ilegale,

noua structură transmite un mesaj fără echivoc: timpul anonimatului fiscal se apropie de final.

Sursa foto: Dan Kitwood/Getty Images

Sursă: Digi24

 

Autostrăzile A7 și A8, integrate în planurile NATO. Detalii despre proiectele cu rol dual finanțate prin SAFE și termenele de execuție

Redacția Normedia
-
0
Autostrăzile A7 și A8, integrate în planurile NATO. Detalii despre proiectele cu rol dual finanțate prin SAFE și termenele de execuție

România face un pas major în consolidarea securității pe flancul estic al NATO, prin integrarea unor proiecte-cheie de infrastructură rutieră în mecanismele europene dedicate mobilității militare.

Autostrăzile A7 – Autostrada Moldovei și A8 – Autostrada Unirii nu mai sunt doar investiții de dezvoltare regională, ci devin elemente strategice cu rol dual, civil și militar, finanțate prin Programul SAFE.

Potrivit datelor oficiale, România va beneficia de 4,2 miliarde de euro pentru construirea și adaptarea unor segmente esențiale din A7 (Pașcani – Suceava – Siret) și A8 (Moțca – Iași – Ungheni), proiecte care vor permite tranzitul rapid al trupelor și tehnicii militare grele, în caz de necesitate, dar care vor avea efecte directe și asupra economiei și conectivității regionale.

Programul SAFE (Security Action for Europe) este unul dintre instrumentele prin care Uniunea Europeană sprijină statele membre în dezvoltarea infrastructurii critice cu relevanță pentru apărare. Accentul este pus pe coridoarele de mobilitate militară, care trebuie să permită deplasarea rapidă a forțelor aliate între state, în special în zonele considerate vulnerabile din punct de vedere geopolitic.

Pentru România, situată la granița estică a UE și în proximitatea războiului din Ucraina, includerea autostrăzilor A7 și A8 în acest mecanism reprezintă o recunoaștere a importanței strategice a regiunii Moldovei.

Finanțarea prin SAFE presupune respectarea unor standarde tehnice specifice, care să permită circulația vehiculelor militare grele, inclusiv tancuri și convoaie logistice. Deși la prima vedere cerințele par complexe, autoritățile române susțin că normele naționale sunt deja, în mare parte, compatibile cu standardele NATO.

Gabriel Budescu, directorul Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), a explicat că provocările sunt mai degrabă de natură procedurală decât tehnică.

„Există o cerință clară ca autostrada să corespundă unui normativ european privind circulația convoaielor militare. Din ce știm, acest normativ se suprapune cu cel românesc. Structura drumurilor proiectate în prezent poate suporta acest tip de trafic, dar vom face verificări riguroase în faza de proiectare și execuție”, a declarat Budescu.

Practic, grosimea stratului de rezistență, structura podurilor și a pasajelor, dar și razele de curbură sau capacitatea nodurilor rutiere vor fi analizate suplimentar pentru a asigura compatibilitatea militară.

Un element de noutate absolută este caracterul transfrontalier al proiectelor, condiție impusă de Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor SAFE. Astfel, România nu se oprește la granița de pe Prut.

În cazul A8, proiectul include lucrări pe teritoriul Republicii Moldova, o premieră pentru infrastructura rutieră gestionată de statul român. Este vorba despre reabilitarea a aproximativ 14 kilometri de drum existent, construirea unui segment nou de autostradă de 4,7 kilometri, precum și realizarea unui nod multimodal și a unui drum de legătură.

„A trebuit să demonstrăm clar caracterul transfrontalier al investiției. Acesta este elementul de noutate și provocarea principală, inclusiv din perspectiva legislativă și a recepției lucrărilor”, a explicat directorul CNIR.

Pentru a evita blocajele birocratice, costurile aferente lucrărilor din afara României au fost incluse sub formă de sume forfetare, asumate contractual.

Integrarea A7 și A8 în planurile NATO transformă aceste autostrăzi în axe strategice de mobilitate între Europa Centrală, Marea Neagră, Republica Moldova și, indirect, Ucraina.

Autostrada Moldovei (A7) va asigura legătura rapidă între sudul și nordul regiunii, până la frontiera de la Siret, în timp ce Autostrada Unirii (A8) va conecta estul României cu vestul, dar și cu Chișinăul, prin nodul de la Ungheni.

Pentru a nu pierde finanțarea europeană, România trebuie să respecte un calendar extrem de strict. Toate contractele de execuție trebuie semnate până în 2027, iar finalizarea lucrărilor este estimată pentru 2030.

A8 Moțca – Iași – Ungheni: patru loturi

  • Lot 1 Moțca – Târgu Frumos (27 km)
    Constructor desemnat: asocierea Danlin XXL – Groma Hold Ltd – Intertranscom Impex – Evropeiski Patishta
    Valoare: 4,76 miliarde lei
    Execuție: 3 ani

  • Lot 2 Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km) – în licitație

  • Lot 3 Lețcani – Iași (17,7 km) – în licitație

  • Lot 4 Iași – Pod Ungheni (15,47 km) – în licitație

CNIR prioritizează primele două loturi, considerate critice pentru legătura cu A7 și pentru funcționarea centrului operațional de la Podul Iloaiei.

Secțiunea Pașcani – Suceava este derulată de CNAIR și este împărțită în două loturi, ambele câștigate de Grupul UMB.

Ultima secțiune, Suceava – Siret, este proiectată ca drum expres și include, în premieră, lucrări de modernizare pe teritoriul Ucrainei, respectiv 15 km din drumul național M19, până la punctul de frontieră.

Dincolo de dimensiunea militară, aceste autostrăzi vor avea un impact major asupra:

  • dezvoltării economice a Moldovei;

  • atragerii investițiilor;

  • reducerii decalajelor regionale;

  • integrării infrastructurale cu Republica Moldova.

Prin includerea în planurile NATO și finanțarea prin SAFE, A7 și A8 devin infrastructură critică europeană, nu doar proiecte naționale.

Autostrăzile A7 și A8 marchează o schimbare de paradigmă: infrastructura nu mai este doar un instrument de dezvoltare economică, ci și un pilon al securității colective. Pentru România, investițiile de miliarde de euro reprezintă o oportunitate istorică de a-și consolida poziția strategică în regiune și de a demonstra că poate livra proiecte majore, la timp, într-un context geopolitic extrem de sensibil.

Sursă: Adevărul

Procuroarea Laura Deriuș îl acuză pe Procurorul General că i-a propus o avansare pentru a nu vorbi cu „Recorder” despre presiunile din Justiție

Redacția Normedia
-
0
Procuroarea Laura Deriuș îl acuză pe Procurorul General că i-a propus o avansare pentru a nu vorbi cu „Recorder” despre presiunile din Justiție

Fosta procuroare DNA Laura Deriuș lansează o acuzație extrem de gravă la adresa conducerii Ministerului Public.

Aceasta susține că, cu aproximativ o lună înainte de apariția investigației Recorder despre presiunile din Justiție, i s-ar fi propus, „de la nivelul Procurorului General”, o oportunitate de avansare profesională, într-un context pe care îl interpretează drept o încercare de a o reduce la tăcere.

Afirmațiile au fost făcute public vineri seara, în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin, și vin să completeze seria de dezvăluiri despre presiunile exercitate asupra magistraților incomozi, într-un moment de maximă tensiune pentru credibilitatea Justiției române.

Laura Deriuș nu este un nume necunoscut în spațiul public. Fosta procuroare DNA s-a remarcat prin denunțarea presiunilor exercitate de superiori în dosare sensibile, inclusiv printr-un demers fără precedent la Palatul Cotroceni, unde a reclamat blocaje, imixtiuni și tentative de influențare a activității sale profesionale.

Spre deosebire de alte voci critice din sistem, Deriuș susține că toate afirmațiile sale sunt susținute de documente, proceduri și înscrisuri, nu doar de relatări verbale sau „povești” transmise informal.

„Dacă aveam convingerea că sunt un caz izolat, nu aș fi luptat. Nu aș fi evidențiat aceste aspecte”, a declarat ea, subliniind că presiunile erau omniprezente, iar tăcerea multor colegi a permis perpetuarea acestor practici.

Elementul central al noilor acuzații îl reprezintă invitația primită de Laura Deriuș la o discuție „la nivel de procuror general”, cu aproximativ o lună înainte ca Recorder să publice materialul său despre starea Justiției.

În acea perioadă, jurnaliștii Recorder trimiteau solicitări oficiale către procurori și judecători, cerând puncte de vedere despre presiunile din sistem. Coincidența temporală este, în opinia Laurei Deriuș, esențială.

„Am fost invitată să discut despre o oportunitate profesională. La momentul respectiv nu am înțeles de ce mi se oferă. După apariția materialului Recorder, am înțeles miza”, a spus ea.

Procuroarea nu a dorit să precizeze ce funcție i-ar fi fost propusă, subliniind că a refuzat din start orice discuție despre avansări, tocmai pentru că nu era interesată de beneficii personale, ci de clarificarea problemelor de fond din sistem.

Deși Laura Deriuș nu îl numește direct în fragmentul difuzat pe post, referirea la „nivelul Procurorului General” îl plasează implicit în centrul controversei pe Alex Florența, actualul Procuror General al României.

Până la acest moment, nu există o reacție publică oficială din partea Procurorului General sau a Ministerului Public cu privire la acuzațiile lansate de fosta procuroare DNA.

Absența unui răspuns ridică însă întrebări suplimentare, în special în contextul în care independența magistraților reprezintă un pilon fundamental al statului de drept și un criteriu esențial în evaluările europene privind Justiția din România.

Un aspect important evidențiat de Laura Deriuș este alternanța dintre presiuni și oferte aparent binevoitoare. Potrivit acesteia, blocajele din activitate, imixtiunile în dosare și propunerile de „oportunități profesionale” nu ar fi fost întâmplătoare, ci parte dintr-un mecanism informal de control.

„Aspectele legate de imixtiuni și de blocaj au fost alternative cu diverse propuneri, oportunități profesionale care mi s-au propus succesiv”, a explicat fosta procuroare.

Mesajul implicit, sugerează ea, ar fi fost unul clar: acceptarea unei avansări în schimbul tăcerii sau, cel puțin, al retragerii din spațiul public.

Dezvăluirile Laurei Deriuș sunt relevante nu doar ca episod individual, ci ca simptom al unei probleme sistemice. Dacă afirmațiile se confirmă, ele ar indica existența unor practici care subminează grav:

  • independența procurorilor;

  • transparența decizională din Ministerul Public;

  • încrederea publicului în actul de justiție.

Mai mult, faptul că propunerea ar fi venit într-un moment-cheie, înaintea publicării unei investigații jurnalistice, ridică suspiciuni legate de modul în care conducerea sistemului reacționează la riscurile de imagine.

Cazul scoate din nou în evidență rolul esențial jucat de Recorder în aducerea la lumină a problemelor structurale din Justiție.

Faptul că simpla trimitere a unor solicitări jurnalistice ar fi declanșat reacții la nivel înalt sugerează sensibilitatea extremă a subiectului și vulnerabilitatea instituțională în fața dezvăluirilor publice.

Laura Deriuș a mai subliniat un aspect delicat: mulți magistrați aleg să plece „de bună voie”, fără a face publice motivele reale ale retragerii lor. În lipsa documentelor și a unor voci dispuse să vorbească, sistemul rămâne opac, iar practicile discutabile continuă.

„Cunosc multe cazuri în care colegii au înțeles să plece de bună voie, iar aspectele care stau la baza acelor plecări nu sunt evidențiate de înscrisuri”, a afirmat ea.

Deocamdată, acuzațiile Laurei Deriuș rămân neclarificate oficial. Ele ar putea genera însă:

  • solicitări de explicații în CSM;

  • sesizări parlamentare;

  • sau chiar investigații interne, dacă presiunea publică va crește.

Într-un stat de drept funcțional, astfel de afirmații nu pot fi ignorate, mai ales când vin din partea unui magistrat care și-a asumat public costurile profesionale ale demersului său.

Cazul Laurei Deriuș reprezintă un test de maturitate pentru Justiția română. Nu doar pentru a stabili dacă acuzațiile sunt întemeiate, ci și pentru a demonstra că sistemul are capacitatea de a se auto-curăța și de a proteja magistrații care vorbesc.

Dacă tăcerea va fi răspunsul instituțional, suspiciunile se vor adânci. Dacă, dimpotrivă, vor exista explicații clare și verificări transparente, Justiția ar putea câștiga un capital de încredere extrem de necesar.

Sursă: Independentnews

Victor Negrescu propune o taxă europeană pe jocurile de noroc pentru finanțarea educației: o nouă sursă de venit pentru bugetul UE

Redacția Normedia
-
0
Victor Negrescu propune o taxă europeană pe jocurile de noroc pentru finanțarea educației: o nouă sursă de venit pentru bugetul UE

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a lansat o propunere care ar putea schimba modul în care Uniunea Europeană își finanțează politicile publice esențiale: introducerea unei taxe europene pe industria jocurilor de noroc și a pariurilor online, cu scopul de a direcționa fondurile obținute exclusiv către educație, tineret și dezvoltarea competențelor.

Inițiativa vine într-un moment de presiune bugetară majoră asupra Uniunii Europene, în contextul negocierilor pentru viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM), al costurilor crescute pentru securitate, tranziție verde și digitalizare, dar și al riscului ca statele membre, inclusiv România, să fie afectate de eventuale reduceri sau noi contribuții naționale.

Potrivit lui Victor Negrescu, taxa europeană pe jocurile de noroc reprezintă o soluție corectă și realistă, care nu transferă povara financiară asupra cetățenilor și nici nu pune presiune suplimentară pe bugetele naționale.

„Vorbim despre o industrie digitală, transfrontalieră, care beneficiază masiv de piața unică europeană, dar care este în prezent insuficient reglementată și impozitată inegal. Este firesc ca o parte din profiturile acestei industrii să fie redirecționate către binele public, în special către educație”, a explicat Negrescu.

Industria jocurilor de noroc online a cunoscut o creștere accelerată în ultimul deceniu, impulsionată de digitalizare, accesul facil la platforme online și publicitatea agresivă. În multe state membre, reglementările sunt fragmentate, iar impozitarea diferă semnificativ, ceea ce creează avantaje fiscale artificiale și stimulează evaziunea.

Propunerea lui Victor Negrescu a fost formalizată printr-un amendament depus la raportul Parlamentului European privind viitorul buget pe termen lung al UE, co-semnat de peste 20 de eurodeputați și susținut de intergrupul Parlamentului European pentru educație.

Amendamentul solicită ca 20% din viitorul buget european să fie direcționat către educație și formarea competențelor, o creștere semnificativă față de alocările actuale.

Inițiativa beneficiază de sprijinul grupului Socialiștii și Democrații, dar și de interes din partea unor eurodeputați din alte familii politice, atrași de ideea unei surse proprii de venit la nivel european, independentă de contribuțiile statelor membre.

Sectorul jocurilor de noroc și al pariurilor online este considerat de inițiatori ideal pentru o taxare la nivel european, din mai multe motive:

  • este transfrontalier, operând dincolo de granițele naționale;

  • este puternic digitalizat, ceea ce permite monitorizarea și colectarea mai eficientă a taxelor;

  • generează profituri semnificative, adesea concentrate în câteva jurisdicții;

  • ridică probleme sociale majore, precum dependența, protecția minorilor și spălarea banilor.

Propunerea lui Negrescu nu se limitează la o taxă fiscală, ci include și introducerea unor reguli europene clare pentru sectorul online: combaterea activităților ilegale, reducerea evaziunii, protejarea minorilor și prevenirea dependenței de jocuri de noroc.

Fondurile colectate prin această taxă ar urma să devină resurse proprii ale bugetului UE, fiind direcționate exclusiv către priorități strategice europene:

  • educație și formare profesională;

  • politici de tineret;

  • competențe digitale;

  • programe de prevenție și incluziune socială.

Pentru România, o astfel de alocare ar putea însemna mai multe fonduri europene pentru școli, universități, formare profesională și digitalizare, fără ca statul român să fie obligat să contribuie suplimentar la bugetul UE.

România este una dintre țările care ar putea beneficia direct de această inițiativă. În contextul în care:

  • sistemul educațional românesc se confruntă cu subfinanțare cronică;

  • abandonul școlar rămâne ridicat;

  • competențele digitale sunt sub media europeană,

o creștere a fondurilor europene dedicate educației ar avea un impact structural pozitiv.

„Este o soluție care ajută Europa să-și consolideze bugetul fără a penaliza România sau cetățenii săi”, a subliniat Victor Negrescu, insistând asupra faptului că inițiativa protejează statele cu economii mai fragile de presiuni fiscale suplimentare.

Publicația Politico a remarcat că propunerea ar putea „omorî mai mulți iepuri dintr-o singură lovitură”: întărirea veniturilor Uniunii, reducerea fragmentării reglementărilor digitale și limitarea efectelor negative ale industriei jocurilor de noroc.

Totuși, inițiativa nu este lipsită de provocări. Industria jocurilor de noroc are un lobby puternic la nivel european, iar unele state membre ar putea fi reticente față de o taxă comună, invocând suveranitatea fiscală.

Propunerea lui Victor Negrescu deschide o discuție mai amplă despre viitorul finanțelor europene. Pe fondul extinderii competențelor UE și al așteptărilor tot mai mari din partea cetățenilor, devine tot mai clar că actualul model de finanțare bazat aproape exclusiv pe contribuțiile statelor membre este insuficient.

Taxa europeană pe jocurile de noroc ar putea deveni un precedent important, demonstrând că Uniunea poate identifica surse proprii de venit, corelate cu obiective sociale și educaționale.

Sursă: Mediafax

Târgul Primăverii powered by Săfițicuminți aduce creativitatea locală și buna dispoziție la 1UP Gamers Pub

Redacția Normedia
-
0
Târgul Primăverii powered by Săfițicuminți aduce creativitatea locală și buna dispoziție la 1UP Gamers Pub

Primăvara își face simțită prezența în București printr-un eveniment dedicat creativității, comunității și descoperirilor autentice.

Târgul Primăverii powered by Săfițicuminți va avea loc în perioada 28 februarie – 1 martie 2026, între orele 12.30-19.30, la 1UP Gamers Pub, situat pe Strada D.I. Mendeleev nr. 29. Intrarea este liberă.

Evenimentul își propune să creeze un spațiu cald și prietenos în care publicul să se conecteze cu artiști, artizani și branduri locale românești, oameni pasionați care transformă ideile în creații unice. Târgul celebrează începutul primăverii prin culoare, diversitate și experiențe autentice, într-un cadru relaxat, perfect pentru toate vârstele.

 

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea:

  • Descoperi produse handmade și obiecte de design unic, realizate cu atenție la detalii și multă pasiune;
  • Participa la workshopuri interactive, unde vor avea ocazia să învețe tehnici creative direct de la artizani;
  • Petrece timp de calitate în zona de boardgames, un spațiu dedicat distracției alături de prieteni și familie;
  • Degusta produse locale, cafea de specialitate și delicii de sezon, într-o atmosferă relaxată și primitoare.

Târgul Primăverii este mai mult decât un eveniment de shopping – este o invitație la relaxare, inspirație și susținerea comunității creative locale. Fie că vizitatorii vin pentru a găsi cadouri speciale, pentru a se bucura de experiențe interactive sau pur și simplu pentru a petrece timp frumos, evenimentul oferă un context ideal pentru a întâmpina noul sezon cu energie pozitivă.

Hai să sărbătorim împreună primăvara cu creativitate, culoare și comunitate!

Locație: 1UP Gamers Pub, Str. D.I. Mendeleev 29, București
Perioadă: 28 februarie – 1 martie 2026
Program: 12.30-19.30
Acces: gratuit
Eveniment Facebook: https://fb.me/e/5AFoS6QtS

Cine verifică plagiatul ministrului Justiției și ce legături are Comisia de Etică a Universității din Craiova cu cercul politic al lui Radu Marinescu

Redacția Normedia
-
0
Cine verifică plagiatul ministrului Justiției și ce legături are Comisia de Etică a Universității din Craiova cu cercul politic al lui Radu Marinescu

Declanșarea verificărilor privind acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției, Radu Marinescu, a readus în prim-plan o problemă recurentă în România: credibilitatea comisiilor de etică universitară atunci când acestea sunt chemate să judece chiar tezele unor persoane aflate la vârful puterii politice.

Pe 16 ianuarie 2026, Universitatea din Craiova a anunțat că Comisia de Etică a instituției a început analiza sesizărilor privind teza de doctorat a ministrului. Decizia a venit la câteva zile după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o investigație care arată că peste 50% din lucrarea de doctorat a lui Radu Marinescu ar fi plagiată, potrivit standardelor academice internaționale.

Întrebarea-cheie nu este doar dacă teza este plagiată, ci cine verifică plagiatul și în ce măsură acești verificatori sunt independenți de persoana analizată.

Potrivit informațiilor publice de pe site-ul universității, Comisia de Etică este alcătuită din cadre didactice și reprezentanți ai studenților, având o componență aparent echilibrată din punct de vedere academic. Totuși, o analiză atentă a profilurilor membrilor scoate la iveală legături sensibile cu zona politică, judiciară și de forță a statului.

Vicepreședintele comisiei, Adrian Nicolescu, este fiul lui Constantin Nicolescu, fost împuternicit ca șef al Poliției Române și fost șef al IPJ Dolj. Acesta din urmă a fost menționat în mai multe anchete de presă privind legături controversate cu mediul interlop din Craiova și a participat la evenimente private ale unor lideri politici de prim rang din PSD.

Mai mult, Radu Marinescu, în calitate de avocat, l-ar fi reprezentat în instanță chiar pe Constantin Nicolescu, fapt care ridică serioase semne de întrebare privind conflictul de interese indirect al vicepreședintelui comisiei.

Problema imparțialității devine și mai delicată dacă analizăm cariera juridică anterioară a actualului ministru al Justiției. Înainte de intrarea în politică, Radu Marinescu a fost avocat și a reprezentat personaje controversate din zona criminalității organizate.

Printre acestea se numără Alex Bodi, trimis în judecată pentru proxenetism și constituire de grup infracțional organizat. În acest dosar, Marinescu a obținut returnarea rechizitoriului la DIICOT și ridicarea temporară a controlului judiciar, o „victorie” pe care a comentat-o public la acel moment.

Din același cerc infracțional face parte și Adrian Tâmplaru, ceea ce conturează o rețea de relații juridice care ajunge, indirect, până în zona de influență a sistemului judiciar superior.

Radu Marinescu este cunoscut drept apropiat al primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe care a reprezentat-o ca avocat în celebrul dosar „Fațada”, în care aceasta era acuzată de luare de mită și spălare de bani. Dosarul a fost, în cele din urmă, clasat.

Universitatea din Craiova, instituția care verifică acum acuzațiile de plagiat, este condusă de rectorul Cezar Ionuț Spînu, cumnatul Liei Olguța Vasilescu și fost vicepreședinte al PSD Craiova. De asemenea, funcția de secretar-șef al universității este ocupată de Alina Sorina Pistrițu, sora primarului Craiovei.

Această suprapunere între politică, administrație universitară și justiție creează un context în care verificarea imparțială a unui plagiat de rang ministerial devine extrem de problematică.

Un alt element relevant este faptul că vicepreședintele Comisiei de Etică este căsătorit cu Andreea Mariana Nicolescu, judecătoare de penal la Curtea de Apel Craiova. Într-un sistem în care carierele judiciare și academice sunt adesea interconectate, astfel de relații ridică întrebări legitime despre presiuni informale și autocenzură instituțională.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat public la scandal, subliniind că nici premierul, nici Guvernul nu pot certifica neplagiatul, această responsabilitate revenind exclusiv instituțiilor academice abilitate.

Declarația sa este corectă din punct de vedere formal, dar lasă deschisă problema esențială: cât de credibilă este certificarea atunci când comisia este alcătuită din persoane cu legături directe sau indirecte cu cel verificat?

Cazul Marinescu depășește cu mult problema unei teze de doctorat. El pune sub semnul întrebării:

  • independența comisiilor de etică universitară;

  • capacitatea statului de a sancționa furtul intelectual la nivel înalt;

  • credibilitatea reformelor din justiție promovate chiar de un ministru acuzat de plagiat.

În ultimii ani, România a fost martora unui model repetitiv: politicieni acuzați de plagiat, investigații declanșate târziu, comisii „prietenoase” și decizii care sting scandalurile fără a lămuri fondul problemei.

Întrebarea fundamentală rămâne: poate o universitate profund conectată politic să judece obiectiv plagiatul unui ministru al Justiției? Răspunsul nu ține doar de proceduri, ci de încrederea publică.

Dacă verdictul va fi unul de neplagiat, suspiciunile vor persista. Dacă va fi confirmat plagiatul, va fi un test major pentru capacitatea sistemului de a se autoreforma.

Până atunci, acest caz rămâne o radiografie dureroasă a intersecției dintre politică, justiție și mediul academic în România.

Sursă: Presshub

INTERVIU | Antonio Momoc: „Comunicarea nu este doar despre mesaj, claritate și persuasiune, ci despre încredere și responsabilitate”

Redacția Normedia
-
0
INTERVIU | Antonio Momoc: „Comunicarea nu este doar despre mesaj, claritate și persuasiune, ci despre încredere și responsabilitate”

Profesor universitar, sociolog, abilitat să conducă doctorate în științele comunicării, specialist în comunicare politică și media digitale, Antonio Momoc este una dintre vocile academice care au analizat constant transformările spațiului public românesc și internațional.

Cu o carieră care îmbină cercetarea, predarea, experiența media și leadershipul academic, el vorbește despre educație formală și alternativă, democrație, digitalizare și rolul comunicării într-o societate polarizată.

  1. Ați traversat aproape toate etapele carierei academice și aveți CV profesional în media și comunicare. Cum se leagă aceste lumi în parcursul dumneavoastră?

Pentru mine, parcursul academic și carierea în jurnalism și comunicare nu au fost niciodată o tranziție de la „ceva” la „altceva”, ci o continuitate firească, o împletire naturală. Le-am perceput mereu ca pe două spații complementare, unite printr-un numitor comun: comunicarea ca practică socială, ca mecanism de influență, dar și ca responsabilitate publică. Am început ca student în practica profesională la radio și televiziune într-o perioadă în care jurnalismul se făcea cu multă disciplină profesională, cu verificare atentă a informațiilor și cu o asumare clară a rolului public al ziaristului. Era o vreme în care a merge pe teren, dialogul direct cu oamenii și respectul față de public reprezentau regulă profesională, nu excepții.

Experiența din media mi-a oferit contactul direct cu  factorii de decizie și cu nevoia de claritate și relevanță în comunicarea cu publicul. Am învățat din practica jurnalistică ce înseamnă să informezi cu responsabilitate și să construiești un mesaj care să fie ușor de înțeles, să conteze pentru audiență, să fie de interes pentru cititori și să producă efecte emoționale.

În același timp, am observat limitele jurnalismului teoretic, de catedră, intuitiv: am avut și am câțiva colegi la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, în Departamentul de Jurnalism, care nu au activat niciodată ca jurnaliști, care nu au lucrat o zi în presa cotidiană. Problema nu e că nu au lucrat în presă, ci că ei au conceput planuri de învățământ pe baza cărora predau, formează sau pregătesc studenți la jurnalism. În calitate de decan al FJSC, când am inițiat reforma curriculară, am propus reducerea numărului de cursuri pe semestru (de la 9 la 6 cursuri și tot atâtea examene) în acord cu standardele ARACIS. Mi-am atras reproșuri, acuzații și memorii că „aș vrea să dau colegi afară”, că „aș fi vrut să le iau normele pe care au dat concurs”. Astfel reforma curriculară a fost blocată. Eu cred că sunt relevante instrumentele teoretice solide în jurnalism, dar nu cred că poți forma viitori jurnaliști fără să fi avut vreodată niciun contact cu nicio redacție, fără să fi practicat jurnalismul. Strict la aceste cazuri mă refer.

Teoria, în schimb, m-a ajutat să privesc critic modul în care funcționează mass media tradițională, iar observația directă, ca ziarist în diferite redacții, mi-a confirmat ipotezele și îngrijorările. Universitatea din București mi-a oferit cadrul pentru reflecție, pentru cercetare, pentru analiză critică și pentru înțelegerea proceselor de comunicare publică. Cercetarea mi-a permis să privesc mesajele publice dincolo de suprafață, să analizez structurile de putere, relația dintre tehnologie, politică și societate. Am înțeles că ceea ce vedem expus în mass-media este doar partea vizibilă a unor mecanisme mult mai complexe.

În același timp, experiența în presă m-a ajutat să nu rămân izolat într-un discurs academic abstract sau chiar abscons, așa cum li se întâmplă unor dascăli la ore. La cursurile mele am căutat mereu să conectez teoria cu realitatea social-politică, să vorbesc studenților despre concepte cu relevanță practică sau explicativă, dar și despre exemple și practici concrete, despre ce se întâmplă în redacții, în relația cu presiunea politică sau economică. Cred cu tărie că un profesor de comunicare care nu înțelege practica din interiorul unei instituții publice sau organizații private riscă să devină irelevant, iar un practician care ignoră teoria riscă să repete greșeli fără să le înțeleagă cauzele.

Pentru mine, relația dintre mass-media și mediul academic este una de echilibru. Viața în presă te învață să fii conectat la actualitate, universitatea îți oferă instrumentele să înțelegi și să descifrezi prezentul. Împreună, ele construiesc un mod de a gândi comunicarea publică nu doar ca o profesie, ci ca un instrument de responsabilitate socială.

  1. Ați menționat reforma curriculară pe care ați inițiat-o la FJSC. Ce a însemnat pentru dumneavoastră mandatul de decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării?

Mandatul de decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București a fost, pentru mine, una dintre cele mai intense și mai extenuante experiențe profesionale. Managementul academic este mult mai mult decât o funcție administrativă; a fost un exercițiu complex de leadership academic, asumare de decizii strategice și gestionare a unor momente de criză reale. Am preluat această responsabilitate într-un context extrem de dificil, la decretarea stării de urgență din cauza pandemiei COVID-19: atunci am fost obligați să mutăm activitatea didactică în mediul online în absența unei infrastructuri online de predare și evaluare.

Una dintre primele provocări a fost adaptarea instituțională rapidă, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea actului educațional. Digitalizarea subită a scos la iveală vulnerabilități, dar și oportunități. A trebuit să regândim metodele de predare, evaluare și interacțiune cu studenții, menținând în același timp rigoarea academică. Pentru mine, a fost esențial ca facultatea să nu devină doar un furnizor de cursuri online, ci să rămână un spațiu de reflecție, dialog și formare critică. Avantajul meu era acela că cu ani în urmă am condus Departamentul de E-Learning și Învățământ la Distanță. Acea experiență m-a ajutat să implementez rapid la nivel de facultate instrumentele digitale de predare și formare: am digitalizat fondul de carte al bibliotecii, am introdus prima Bibliotecă Virtuală și astfel am pus la dispoziție profesorilor și studenților toate cărțile din bibliografie necesare studiului, pregătirii orelor de curs și seminar, dar și pregătirii tematicii din sesiunile de examen, inclusiv din sesiunile de finalizare a studiilor de licență și master.

Un obiectiv important al mandatului meu a fost consolidarea legăturii dintre facultate și mediul profesional. Am considerat mereu că jurnalismul și comunicarea nu pot fi predate și învățate într-un mod pur teoretic. Studenții trebuie să înțeleagă realitățile din piața media, presiunile economice, transformările tehnologice și implicațiile politice ale comunicării publice. De aceea, am încurajat colaborările cu profesioniști din industrie, dezbaterile publice, conferințele tematice și deschiderea facultății către profesie. Am organizat inclusiv în pandemie seria de conferințe Serile FJSC la care am invitați din jurnalism și din industria comunicării.

Modernizarea sediului facultății de la etajul 6 din Complex Leu cu bani din sponsorizări a fost proiectul în jurul căruia am reușit să conving să vină organizații mass media, firme de PR și publicitate, alumni. Studioul de televiziune de la etajul 6 din Complex Leu a fost amenajat printr-o sponsorizare a grupului Digi RCS-RDS. O sală de seminar a fost amenajată cu ajutorul Brico Depot, cei care au transformat balcoanele care arătau deplorabil în spații verzi unde să-și petreacă studenții pauzele dintre cursuri. Tot cu ajutorul Brico am mobilat o bucătărie pentru profesori. Agenția de PR Graffiti Plus a modernizat la rândul ei o sală de curs. Sunt doar câteva exemple: cu bani privați am dat un aspect modern spațiilor de învățământ, laboratoarelor și sălilor de curs. Companiile private au răspuns solicitărilor mele de sponsorizare pentru că au crezut în proiectul meu și în studenții noștri.

Am susținut, de asemenea, interdisciplinaritatea ca direcție strategică. Comunicarea nu poate fi separată strict de sociologie, științe politice, antropologie sau studii de media digitale. În acest sens, am încurajat dialogul între departamente, organizarea de conferințe științifice și proiecte de cercetare interdisciplinare și dezvoltarea unor programe curriculare mai flexibile și mai conectate la realitatea profesională.

Mandatul de decan a fost un test de reziliență. Am căutat să împac viziuni antagonice în facultate și să obțin un echilibru între profesorii care apărau tradiția și cei care își doresc schimbarea. Dificultatea a constat în a-i face pe colegi să aibă încredere unii în alții și să lucreze împreună în ciuda unor perspective adverse cu privire la rolul școlii de jurnalism în formarea viitorilor profesioniști. A însemnat să protejez valorile academice ale instituției, dar și nevoile studenților de adaptare la o profesie care suferă transformări profunde. A fost, fără îndoială, o perioadă solicitantă, dar și una care mi-a confirmat convingerea că universitatea trebuie să fie un actor activ în spațiul public, nu doar un observator pasiv al acestuia.

  1. Predați comunicare politică și media digitale. Cum s-a schimbat radical acest domeniu?

Schimbarea în comunicarea politică și în media digitale este una profundă, structurală. În era social media impactul agendei cetățeanului asupra agendei politice este izbitor. Dacă în urmă cu câteva decenii vorbeam despre mesaje centralizate și unidirecționale, construite pentru televiziune, radio sau presă scrisă, astăzi ne aflăm într-un ecosistem fragmentat, în care mesajele circulă simultan pe zeci de platforme, în formate diferite și către publicuri segmentate. Asta afectează formarea unei percepții comune la nivel general, cauzată de experiențe online diverse, de comunități de interese ultra-fragmentate. Comunicarea politică nu mai este un monolog adresat „electoratului”, ci un ansamblu de micro-narațiuni adaptate unor comunități specifice, definite de interese antagonice, nevoi sociale diferite și identități digitale. Ultr-conservatori și ultra-progresisți se izolează și se radicalizează în bulele lor unii împotriva celorlalți. Ura îi unește pe cei care nu pot accepta că grupul ideologic la care au aderat s-ar putea înșela, ar putea greși. Dacă centrul politic este afectat atunci democrația liberală este în criză.

Așa cum arătam în cartea mea, Comunicarea 2.0.: New media, participare și populism, (Ed. Revistei Timpul, Iași, 2024), platformele sociale au schimbat radical regulile comunicării publice. Algoritmii decid ce vedem, când vedem și în ce context emoțional. Micro-targetarea permite transmiterea unor mesaje diferite către segmente diferite de public, fără ca acestea să se întâlnească vreodată în spațiul public, vezi mirarea celor care au aflat în ziua rezultatului votului de Călin Georgescu. În acest context, influencerii, creatorii de conținut și platformele alternative de informare devin actori politici de facto, chiar dacă asumă rol de formatori de opinie și pretind că informează corect și dezinteresat. Rolul de informare nu mai aparține exclusiv instituțiilor media consacrate, ci este preluat într-o rețea fluidă, într-un mediu digital greu de reglementat.

Această transformare aduce însă riscuri majore. Emoționalizarea excesivă a discursului politic favorizează polarizarea, intoleranța și radicalizarea. Mesajele care stârnesc furie, frică sau indignare sunt favorizate de algoritmi și circulă mai rapid decât cele raționale, argumentate. Dezinformarea nu este un accident, ci, în multe cazuri, o strategie deliberată. Influencerii sunt suspectați de agende ascunse, jurnaliștii se bucură de o încredere tot mai mică. În războiul percepțiilor din era post-adevăr, credibilitatea actorilor publici este ținta dezinformării din toate direcțiile.

Din acest motiv, consider că rolul educației digitale și al gândirii critice în comunicare politică este mai important ca oricând. Nu mai este suficient să îi învățăm pe studenți cum să construiască mesaje eficiente sau campanii persuasive. Trebuie să învățăm despre etică, chestionarea propriilor prejudecăți, responsabilitate și impact social. Comunicarea politică este o formă de putere. O putere soft, de influență socială. Iar puterea, neînsoțită de responsabilitate, devine periculoasă.

În cursurile mele insist pe nevoia și importanța educației media. Studenții trebuie să înțeleagă nu doar cum funcționează platformele sociale, ci și cum pot fi manipulate. Trebuie să știe să distingă între informare și propagandă, între dezbatere democratică și manipulare emoțională, între propriile prejudecăți și adevăr factual. În epoca digitală, nu mai este suficient să comunicăm eficient; este esențial să comunicăm etic.

  1. În bursele din SUA și Italia ați cercetat media alternative și democrațiile contemporane. Ce ați descoperit?

Cercetarea asupra media alternative m-a obligat să ies din abordările simpliste de tip „bun” versus „rău”. Media alternative nu reprezintă, prin definiție, nici salvarea democrației, nici distrugerea ei. Media alternative se constituie ca un spațiu ambivalent, care reflectă tensiunile profunde din societățile contemporane. Pe de o parte, aceste platforme oferă vizibilitate unor voci marginalizate, unor teme ignorate de presa mainstream și unor comunități care nu se regăsesc în discursul media dominant. Din această perspectivă, media alternativă poate funcționa ca un spațiu de pluralism și contestare legitimă.

Problema apare atunci când lipsesc filtrele profesionale, normele etice și responsabilitatea editorială. Adică, frecvent. În absența acestora, media alternativă poate deveni un teren fertil pentru teorii conspiraționiste, dezinformare, minciună și radicalizare. Am observat, în cercetările mele, cum anumite platforme alternative capitalizează pe neîncrederea generalizată în instituții și pe anxietățile sociale, construind narațiuni simplificatoare, emoționale și adesea manipulatoare. Aceste narațiuni oferă explicații facile pentru probleme complexe și creează comunități bazate pe ură și resentiment. Consecința dramatică: agenda ultra-progresistă animă și alimentează reacția ultra-conservatoare.

Concluzia studiilor mele din cartea Comunicare politică și Internet. Populism și criza democrației liberale, (Tritonic, București, 2023) este că democrațiile contemporane sunt în criză de legitimitate sub amenințarea populismului iliberal, sub o presiune continuă exercitată de companiile digitale. Ritmul accelerat al informației, fragmentarea publicului și logica algoritmică a platformelor slăbesc spațiul deliberativ clasic de formare a opiniei. Dezbaterea publică e tot mai superficială, mai polarizată, mai toxică și mai greu de moderat. Nu tehnologia în sine este problema, ci modul în care este asimilată civic și integrată social și politic.

Deviația de la democrația liberală actuală este tentația soluțiilor autoritare: amenințări la adresa presei, cenzură, restricții și control asupra conținutului. Cercetarea mea arată că aceste derapaje subminează principiile democratice. Soluția propusă de universitari și profesioniștii media este alfabetizarea media. O societate democratică funcțională presupune cetățeni capabili să evalueze critic informația, să distingă între surse credibile și manipulare și să înțeleagă mecanismele din spatele producției de conținut digital.

Media alternativă constituie un simptom al crizei de legitimitate a presei tradiționale. Ascensiunea platformelor alternative de informare și creșterea consumului de presă alternativă reflectă criza de încredere în jurnaliști și în comunicatorii publici, inegalitățile sociale și vulnerabilitățile societăților noastre. Răspunsul nu trebuie să fie reducerea libertății de exprimare, ci investiția serioasă în educație digitală, gândire critică și responsabilitate publică.

  1. Cum vedeți rolul universității în societatea românească de azi?

Rolul universității în societatea românească de astăzi este unul esențial și, în același timp, provocator. Universitatea nu mai poate funcționa ca un spațiu izolat, autosuficient în propria sa tradiție, preocupat permanent de acumularea de punctaje, credite și clasificări în topuri administrative. Într-un context social marcat de polarizare și neîncredere, într-o eră a ascensiunii sistemelor digitale și a instrumentelor de Inteligență Artificială, universitatea trebuie să își asume un rol public activ, responsabil și vizibil public. Nu este suficient să formeze specialiști; miza reală este formarea unor cetățeni capabili să gândească critic, să își chestioneze propriile convingeri și prejudecăți, să argumenteze și să participe conștient la viața democratică.

Universitatea are obligația de a fi un spațiu autonom al dialogului rațional. Aici trebuie exersate dezbaterea civilizată, disponibilitatea la ascultarea părților, respectul pentru argument și capacitatea de a gestiona diferențele de opinie fără a aluneca în conflict sau etichetare. Într-o societate în care discursul public este adesea dominat de emoție, scandal și simplificări periculoase, universitatea trebuie să ofere un contrapunct: calm, analiză, contextualizare. Acesta nu este un lux intelectual, ci o necesitate democratică. Universitatea trebuie să fie un actor care intervine în spațiul public, nu doar prin comunicate sau poziții formale, ci prin expertiză aplicată, cercetare relevantă și prezență constantă în dezbaterile societale. Atunci când universitatea se retrage, acest vid este rapid ocupat de pseudo-experți, influenceri fără competență și opinii bazate pe scandal, miștocărie și inflamarea spiritelor, nu pe cunoaștere. Consecințele sunt vizibile: confuzie, radicalizare și pierderea încrederii în instituții.

În România, universitatea are și o misiune de reconstrucție a încrederii publice. Prin transparență, deschidere și conectare cu societatea civilă și mediul economic, poate deveni un reper de stabilitate și echilibru. Profesorii nu trebuie să fie doar furnizori de conținut, calificări și competențe, ci mentori, facilitatori ai gândirii critice și modele de responsabilitate intelectuală.

Personal, cred în educația alternativă. Așa am pus bazele companiei de training Red Carpet Production în anul 2014, pentru a-i pune pe covorul roșu pe clienții noștri. Cu expertiza din media și din universitate am inițiat o companie de formare profesională și dezvoltare personală și organizațională în comunicare. Cursurile livrate în mediul de business corporate de Public Speaking, Presentation Skills, Inteligență Emoțională în Comunicare, Media Relations, Managementul Timpului și Stresului, Comunicare internă răspund nevoilor de dezvoltare a resursei umane din companiile din România.

În calitate de membru fondator al Asociației Române de Training și Educație Alternativă, cred că educația complementară celei formale devine o formă de protejare a spiritului civic și a democrației. ARTE își propune ca misiune voluntară non-profit să meargă în satele, comune și orașele mici din țară să intervină în câteva direcții majore: educație digitală, educație financiară, reziliență la stres și inteligență emoțională în comunicare. Cred că universitarii trebuie să vină cu expertiza lor din înaltul catedrelor, facultăților și departamentelor înspre lumea socială de la firul ierbii, în școli generale, licee, în săli de conferințe, festivaluri, cafenele, parcuri și să vorbească cu oamenii obișnuiți. O societate care investește în educație investește, de fapt, în propria sa capacitate de a rezista manipulării, extremismului și degradării dialogului public.

  1. Ce mesaj aveți pentru tinerii care studiază jurnalismul și comunicarea?

Mesajul meu pentru tinerii care studiază jurnalismul și comunicarea este, înainte de toate, unul de responsabilizare. Trăim într-o epocă în care vizibilitatea pe rețele sociale este ușor de obținut, iar bătălia pentru atenție este obositoare, energofagă. Tocmai de aceea, îi încurajez să nu alerge exclusiv după expunere, like-uri sau validare rapidă, ci să caute sensul profund al profesiei pe care și-au ales-o. Vizibilitatea este importantă doar dacă vine cu impact social și mesaj responsabil. Comunicarea nu este doar un instrument tehnic, ci o formă reală de putere de influență simbolică. Iar orice formă de putere presupune discernământ, etică și asumare.

Jurnalismul și comunicarea înseamnă, în esență, capacitatea de a citi realitatea pentru ceilalți. Cuvintele, imaginile, narațiunile pot informa, pot educa, dar pot și manipula sau polariza. De aceea, este esențial ca viitorii profesioniști să învețe să pună întrebări incomode, să verifice informațiile din mai multe surse și să nu accepte explicații facile care le confirmă presupozițiile, suspiciunile sau propriile convingeri. Rolul jurnalistului și al comunicatorului responsabil este de a filtra, contextualiza și explica, nu de a amplifica zgomotul și confuzia. A învăța să gândești nu este un „bonus” academic, ci fundamentul rațiunii de a fi ca cetățean și ca profesionist.

I-aș încuraja să nu își piardă încrederea în ei și în generația lor. Lumea comunicării va continua să se schimbe rapid sub imperiul noilor tehnologii AI, dar nevoia de profesioniști lucizi, onești și bine pregătiți ca ei va rămâne constantă. Să urmărească prin efort constant, onestitate și pregătire cariera unde au chemare și vocație, și astfel vor deveni viitorii lideri din profesie și în societate.

1...343536...554Pagina 35 din 554