Într-o comună de munte din Caraș-Severin, cu mai puțin de 200 de locuitori stabili, realitatea de zi cu zi arată ca un paradox administrativ: oamenii se plâng că nu au apă potabilă sigură și că sistemul de canalizare e construit, dar nefuncțional, în timp ce primarul își face apariția la serviciu cu elicopterul.

Iar în anii electorali, comuna pare să „înflorească” peste noapte: numărul de voturi și de vize de flotant explodează, ridicând întrebări serioase despre turismul electoral și despre modul în care se decide puterea într-o comunitate mică, dar cu potențial imobiliar și turistic mare.

Comuna Brebu Nou, alcătuită din satele Brebu Nou și Gărâna, este un loc cunoscut în toată țara pentru peisajele din Munții Banatului și pentru Festivalul de Jazz de la Gărâna. Aici, însă, dincolo de imaginea de destinație premium, infrastructura publică spune o altă poveste: proiecte anunțate, finanțări acordate, dar rezultate care întârzie sau nu se văd.

În 26 august 2025, la prânz, un elicopter albastru aterizează în Gărâna, în curtea unei case aflate în construcție. Din cabină coboară chiar primarul comunei, Iosif Gabriel Bordea, ales în 2024. Apoi, după câteva minute, acesta ajunge la primărie.

Primarul a explicat că zboară „din pasiune”, fiind pilot privat, și că deplasările nu ar avea legătură cu instituția: „Îmi place să zbor… e plăcerea mea”. Tot el afirmă că se deplasează în timpul programului și la proiectanți, majoritatea fiind în Timișoara, unde comuna are colaborări pentru diverse lucrări: iluminat, canalizare, reabilitări.

Elicopterul folosit este un Robinson R44 Raven II, o aeronavă ușoară de uz privat, al cărei preț de piață poate ajunge la sute de mii de dolari. Aparatul este înregistrat în Austria pe o firmă legată de familia Bordea, potrivit informațiilor publice. Imaginea unui edil care se deplasează cu elicopterul într-o comună fără apă potabilă sigură a devenit, inevitabil, simbolică: pentru unii, este un semn de opulență; pentru alții, o dovadă că „lucrurile merg altfel” în administrație.

Un element important: Autoritatea Aeronautică Civilă Română a transmis ulterior precizări potrivit cărora, în condițiile descrise, operațiunea de aterizare nu ar încălca normele aeronautice aplicabile, iar prezentarea ca „neautorizată” ar fi nefundamentată. Cu alte cuvinte, disputa nu e doar despre zbor, ci despre percepție, context și priorități.

Potrivit recensământului din 2021, comuna avea 166 de locuitori. La alegerile locale din iunie 2024, s-au exprimat 339 de voturi valabile. Diferența este uriașă pentru o comună atât de mică și se explică printr-un fenomen cunoscut în România: vizele de reședință (flotanții).

Înainte de alegeri, între ianuarie și 10 aprilie 2024, 157 de persoane și-au stabilit reședința temporară în comună. În ziua votului, un observator a semnalat că persoane necunoscute comunității au venit și au votat în grupuri, cu acte provizorii. În total, 177 de persoane au votat pe liste suplimentare, depășind numărul celor de pe listele permanente.

Fenomenul nu a fost singular. În 2020, s-a repetat aproape la indigo: peste 150 de persoane cu viză temporară, vot masiv pe liste suplimentare, rezultat strâns legat de această mobilizare.

Pentru localnici, povestea e veche. Oamenii vorbesc despre case în care apar, în acte, zeci de flotanți. După alegeri, „dispar”. Într-o comunitate mică, unde toată lumea știe pe toată lumea, apariția bruscă a unui număr mare de „noi locuitori” nu trece neobservată.

Un localnic, Victor Vlad, s-a trezit că primește prin poștă documente oficiale adresate unei persoane necunoscute, care figura cu reședința temporară la adresa lui. Ulterior, a aflat că cinci persoane aveau viză de flotant „la el acasă”, deși nu le cunoștea.

Explicația oficială a fost că reședința fusese stabilită în baza unui contract de comodat, însă Vlad susține că situația a fost posibilă și din cauza unui proiect de redenumire a străzilor și renumerotare a locuințelor, gestionat prost, care a creat confuzii: două gospodării ajunseseră, practic, cu adrese identice, iar localnicii nu fuseseră informați clar.

Chiar și dacă vorbim de erori administrative, efectul rămâne: în an electoral, vize de flotant emise rapid, în bloc, pe adrese care ridică suspiciuni. Într-o comună cu 166 de locuitori, astfel de mișcări pot decide rezultatul alegerilor.

Paradoxul devine și mai mare când cobori din sfera politică în cea a utilităților. Localnicii descriu, în termeni simpli, o problemă esențială: lipsa unui sistem modern și sigur de alimentare cu apă. Uneori apa ar veni „colorată”, alteori ar fi „curată”, dar potabilitatea rămâne o discuție, nu o certitudine.

Există proiecte vechi și noi. În anii trecuți, au fost alocați bani pentru modernizarea rețelei, iar rapoarte administrative au indicat procente de realizare. Totuși, primarul însuși recunoaște că în Brebu Nou se folosește încă o rețea veche, parțial funcțională, din anii ’70. În privința sistemului nou, edilul admite că nu poate garanta potabilitatea: proiectarea „din birou” nu s-ar fi potrivit perfect cu realitatea din teren și ar fi nevoie de „actualizări”.

La canalizare, situația este descrisă aproape absurd: „rețeaua e construită, dar nu e funcțională”. Proiecte, stații de pompare, stații de epurare – pe hârtie există. În practică, localnicii vorbesc despre instalații degradate, acoperite de vegetație, și despre un sistem care nu deservește comunitatea.

Într-un sat turistic precum Gărâna, unde prețurile terenurilor și ale proprietăților pot fi ridicate, lipsa utilităților nu afectează doar confortul, ci și dezvoltarea corectă și predictibilă a zonei.

De ce ar fi o comună atât de mică un câmp de bătălie electorală? O explicație vehiculată de localnici ține de terenuri și dezvoltări imobiliare. Gărâna este un nume puternic în turismul de eveniment, iar zona atrage investiții. Când o comunitate mică devine atractivă, controlul primăriei înseamnă control asupra autorizațiilor, proiectelor, contractelor și direcției de dezvoltare.

În acest tablou, imaginea primarului care vine cu elicopterul capătă o semnificație mai mare decât un simplu hobby: devine o metaforă pentru o administrație care pare că trăiește „deasupra” problemelor de la sol.

Brebu Nou – Gărâna arată ca o Românie în două viteze. Pe de o parte, peisaje spectaculoase, festivaluri și promisiunea unei dezvoltări turistice. Pe de altă parte, lipsa utilităților de bază, proiecte nefuncționale și o aritmetică electorală care ridică semne de întrebare.

Într-o localitate în care un copil poate să nu aibă apă sigură la robinet, iar canalizarea „există” doar ca lucrare, discuția despre elicopter nu e despre aviație. E despre priorități, despre transparență și despre cum se exercită puterea într-o comunitate mică, unde câteva zeci sau sute de vize de flotant pot rescrie rezultatul alegerilor.

Sursa foto: Context.ro

Sursă articol: Context.ro

Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, în vârstă de 45 de ani, este unul dintre cele mai elocvente exemple ale modului în care ,,elitele” administrative și energetice din România se suprapun între sectorul public și cel privat.

Cu 11 surse de venit lunar, dintre care șase provin din companii unde statul este acționar și cinci din mediul privat, Benghea Mălăieș a devenit un personaj-controversat în zona guvernanței corporative, dar și un simbol al cumulului de funcții din economia românească.

Potrivit ultimei declarații de avere, publicată în 2024, veniturile sale cumulate depășesc 700.000 de lei anual, provenind din indemnizații de conducere, salarii, contracte de management și dividende. Profilul său ridică întrebări serioase despre limitele etice ale cumulului de funcții, dar și despre eficiența reformei companiilor de stat.

Absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor din cadrul ASE și cu un master în Business Administration, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș și-a început cariera în consultanță, lucrând pentru McKinsey & Company și Ernst & Young. Acest start i-a oferit un capital profesional solid, dar adevăratul salt a venit odată cu intrarea în administrația publică.

Între 2005 și 2007, Benghea Mălăieș a fost director de cabinet și consilier al ministrului de Finanțe Sebastian Vlădescu. Această poziție i-a deschis accesul către numeroase consilii de administrație ale companiilor de stat, unde avea să devină o prezență constantă în următorii 20 de ani.

În prezent, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș se află simultan în trei consilii de administrație ale unor companii strategice și ocupă cinci funcții de director general în societăți mixte stat–privat din sectorul energetic.

Este membru în CA la:

• Nuclearelectrica, compania strategică a statului român din domeniul energiei nucleare;

• Romgaz, unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din Europa Centrală și de Est;

• Rasirom, companie aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informații.

Numirile în aceste structuri au avut loc în intervalul noiembrie–decembrie 2025, consolidând poziția lui Benghea Mălăieș în vârful sectorului energetic și de securitate.

Din mai 2023, Benghea Mălăieș este director general la:

• S. Parc Fotovoltaic Turceni SA

• S. Parc Fotovoltaic Rovinari SA

• S. Parc Fotovoltaic Pinoasa SA

• S. Parc Fotovoltaic Bohorelu SA

• S. Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz (CCCG) Turceni SA

Aceste companii sunt rezultatul parteneriatului dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy, fiecare cu o participație de 50%.

Scopul acestui parteneriat este tranziția energetică a Olteniei, prin dezvoltarea de parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaze. Cu toate acestea, lucrările nu au început nici după trei ani, deși structura managerială este plătită constant.

Doar Benghea Mălăieș a încasat:

• 31.093 lei de la fiecare parc fotovoltaic;

• 108.819 lei de la CCCG Turceni.

Totalul anual doar din aceste funcții se ridică la 233.191 lei, sumă la care se adaugă indemnizațiile din consiliile de administrație ale companiilor de stat.

De-a lungul timpului, Benghea Mălăieș a fost membru sau director în numeroase companii publice:

• CA Transelectrica (2010–2013) și director general al companiei;

• director financiar la TAROM (2021);

• CA CFR Călători, Loteria Română, Imprimeria Națională, RADEF;

• CA Distribuție Energie Electrică România SA (2022–2024).

Această listă îl plasează printre cei mai „versatili” manageri ai statului român, cu acces repetat la poziții-cheie indiferent de culoarea politică a guvernelor.

Pe lângă funcțiile publice, Benghea Mălăieș obține venituri consistente din mediul privat. Este membru în CA la:

• StanleyBet Capital;

• SAI Capital Point (fosta Certinvest).

De asemenea, este asociat majoritar în Credia Fintech SRL, companie de producție de energie fondată în 2019, și administrator în ABM Administrare Management SRL, de unde a încasat dividende de 240.000 lei.

În total, veniturile din privat se ridică la aproximativ 400.000 de lei anual.

Potrivit declarației de avere, Benghea Mălăieș a acordat împrumuturi firmelor și persoanelor fizice în valoare totală de circa 1,3 milioane de lei. Printre entitățile menționate se află și firme controlate sau influențate de manageri de top din energie, inclusiv din zona Complexului Energetic Oltenia.

Un detaliu relevant este legătura profesională cu Iulius Dan Plaveti, actualul președinte al Directoratului CEO, care este, practic, superiorul său ierarhic în proiectele fotovoltaice, dar și fost partener indirect de afaceri.

Deși se declară independent politic, cariera lui Benghea Mălăieș a prosperat sub guverne PNL și PSD deopotrivă. În 2020, a candidat pentru Consiliul General al Municipiului București din partea Partidului Verde, fără succes.

Libertatea a încercat să îl contacteze pentru un punct de vedere privind cumulul de funcții și criteriile de numire în CA-urile companiilor de stat, însă acesta nu a răspuns solicitărilor.

Profilul lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș este relevant nu doar ca poveste individuală, ci ca simptom al unui sistem în care aceiași oameni circulă între stat și privat, acumulând funcții, venituri și influență. În contextul promisiunilor repetate privind reforma guvernanței corporative, cazul său ridică întrebarea esențială: cât de sustenabil este un model în care un singur manager poate avea 11 surse de venit simultan, în timp ce proiecte strategice rămân blocate ani la rând?

Sursă: Libertatea

Un raport confidențial al Corpului de Control al Ministerului Finanțelor scoate la iveală modul în care banca de stat EximBank a finanțat masiv, cu garanții guvernamentale, mai multe companii aflate deja în dificultate financiară majoră.

Documentul, realizat pe parcursul a peste un an de verificări și având peste 400 de pagini, indică expuneri de miliarde de lei către trei beneficiari principali: Unifarm, Blue Air și Grup Servicii Petroliere (GSP).

Deși raportul este finalizat de mai bine de un an și jumătate, niciun ministru al Finanțelor nu și-a asumat oficial concluziile sale. Documentul a rămas „la sertar”, fără semnătură și fără măsuri clare, în pofida riscurilor evidente pentru bugetul public.

Controlul a vizat activitatea EximBank în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2023. În acest interval, banca statului a acordat credite garantate de Guvern unor companii cu indicatori financiari slabi, unele deja aflate în pragul insolvenței. Concluziile nu au fost asumate nici de Marcel Boloș, nici de Tanczos Barna, nici de actualul ministru, Alexandru Nazare.

Fostul ministru Marcel Boloș a susținut că raportul nu a fost finalizat în timpul mandatului său, în timp ce succesorii săi au cerut „clarificări suplimentare”. Între timp, riscurile semnalate de Corpul de Control s-au materializat: GSP a intrat în insolvență la finalul lui 2025, iar șansele de recuperare integrală a banilor s-au diminuat drastic.

Raportul califică explicit situația creditelor acordate Unifarm și Blue Air drept un „eșec instituțional”. Potrivit inspectorilor, obiectivele pentru care au fost acordate garanțiile guvernamentale nu au fost atinse, nici din perspectiva statului, nici din cea a companiilor beneficiare.

În cazul Unifarm, companie de stat implicată masiv în achizițiile din pandemie, creditele nu au dus la stabilizarea financiară sau la o reformă reală a managementului. La Blue Air, sprijinul financiar nu a reușit să salveze compania aeriană, care a intrat ulterior în colaps operațional și financiar.

Cea mai dură parte a raportului vizează Grup Servicii Petroliere, compania controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Corpul de Control arată că EximBank a tratat GSP cu o toleranță ieșită din comun, acordând credite prin derogări de la regulile impuse de BNR.

Între 2019 și 2023, GSP a primit mai multe finanțări, deși indicatorii financiari nu îndeplineau criteriile standard de creditare. La începutul anului 2024, o mare parte din aceste credite deveniseră deja „în dificultate”, iar în primăvara aceluiași an erau clasificate drept neperformante.

Expunerea EximBank față de GSP a ajuns la aproape 667 de milioane de lei, o parte semnificativă fiind garantată de stat. Practic, aproximativ o treime din risc era transferat direct asupra bugetului public, prin garanțiile acordate de Ministerul Finanțelor.

Pe 31 decembrie 2025, GSP a cerut intrarea în insolvență, confirmând temerile Corpului de Control. În acest moment, probabilitatea ca statul român să fie nevoit să acopere pierderi din bani publici este ridicată.

Jurnaliștii de investigație semnalaseră încă din 2022 riscurile asociate creditelor acordate GSP, însă avertismentele nu au dus la schimbări de politică sau la stoparea finanțărilor.

Raportul mai analizează și contractul de subînchiriere a sediului EximBank, semnat cu RAAPPS. Datele arată diferențe semnificative între chiria plătită proprietarului de drept și sumele încasate de firma intermediară.

În perioada 2013–2018, firma privată Kiseleff Property SRL a încasat 4,6 milioane de euro din subînchiriere, în timp ce RAAPPS a primit doar 2,7 milioane de euro. Diferența a crescut în anii următori, ajungând la aproape 4 milioane de euro între 2018 și 2023. Aceste discrepanțe au ridicat semne de întrebare serioase privind eficiența și legalitatea aranjamentului.

Într-un comunicat recent, conducerea EximBank a susținut că responsabilitatea aprobării creditelor nu aparține managementului băncii, ci Guvernului și Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA). Totodată, banca a afirmat că ar fi avertizat autoritățile asupra riscurilor.

Raportul Corpului de Control contrazice parțial această versiune, arătând că opiniile de risc întocmite intern au minimalizat constant problemele, permițând continuarea finanțărilor.

Premierul Ilie Bolojan a declarat public că nu va tolera ca astfel de rapoarte să fie ținute la sertar și a anunțat posibile sesizări către Parchet. Cu toate acestea, până la începutul lui 2026, raportul nu a fost făcut public și nu a fost asumat oficial.

Actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, a cerut clarificări suplimentare și o notă de sinteză, dar nu a comunicat încă ce măsuri concrete vor fi luate.

Cazul EximBank ridică probleme serioase de guvernanță, responsabilitate și risc sistemic. Finanțarea unor companii aflate în dificultate, fără măsuri ferme de restructurare, a transferat riscuri uriașe asupra statului român.

În lipsa unei asumări politice clare și a unor reforme reale, EximBank riscă să devină un instrument de socializare a pierderilor, în timp ce câștigurile rămân private. Raportul Corpului de Control demonstrează că avertismentele au existat, dar deciziile au fost amânate, cu costuri care se vor vedea în anii următori.

Sursă: RiseProject

Vicepremierul Oana Gheorghiu a relansat una dintre cele mai sensibile dezbateri din spațiul public românesc: viitorul companiilor de stat și posibilitatea privatizării sau atragerii de parteneri strategici, inclusiv pentru operatorul aerian național TAROM. Într-o declarație făcută la Euronews România, oficialul a afirmat că refuzul investițiilor străine sub sloganul „nu ne vindem țara” reprezintă o greșeală majoră, care costă România bani, competitivitate și șanse de dezvoltare.

Declarațiile vin într-un moment în care Guvernul discută deschis despre reforma companiilor de stat, eficientizarea cheltuielilor publice și presiunile bugetare tot mai mari, într-un context economic european complicat. TAROM, una dintre cele mai vechi companii românești, se află de ani buni într-o situație financiară fragilă, acumulând pierderi constante și necesitând sprijin repetat de la bugetul de stat.

Pentru a-și susține poziția, Oana Gheorghiu a invocat Dacia drept exemplu de „model de succes” al unei companii românești care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă după privatizare. În opinia vicepremierului, vânzarea Dacia către grupul Renault nu a însemnat pierderea unui simbol național, ci dimpotrivă, transformarea acestuia într-un brand global.

„Ar trebui să ieșim din paradigma aceasta că nu ne vindem țara. Nu ne vindem țara, dar ne-o pierdem în fiecare zi cu fiecare ban pe care companiile de stat îl pierd”, a declarat Oana Gheorghiu. Ea a subliniat că Dacia produce astăzi unele dintre cele mai vândute automobile din Europa, în România, cu angajați români, generând locuri de muncă stabile, taxe și investiții locale.

Vicepremierul a amintit inclusiv investițiile colaterale realizate în comunitate, precum spitalul modern din Mioveni, construit cu sprijinul companiei, ca dovadă că parteneriatele serioase cu investitori străini pot avea efecte sociale pozitive, nu doar economice.

În acest context, Oana Gheorghiu a afirmat că și TAROM ar trebui analizată fără tabuuri. Oficialul nu a vorbit explicit despre o privatizare clasică, ci despre identificarea unui partener strategic care să ajute compania să iasă din zona pierderilor cronice.

„Mă gândesc că și pentru TAROM s-ar putea găsi o soluție, un partener care să o ajute să ajungă pe linia de plutire”, a spus vicepremierul, precizând că este vorba despre o opinie personală, nu despre o decizie guvernamentală deja asumată.

TAROM se confruntă de ani de zile cu probleme structurale: flotă îmbătrânită, costuri operaționale ridicate, competiție acerbă din partea companiilor low-cost și o guvernanță adesea criticată pentru politizare. Deși compania a beneficiat de ajutoare de stat aprobate la nivel european, rezultatele financiare au rămas modeste, iar perspectivele sunt incerte fără reforme profunde.

Un punct central al discursului Oanei Gheorghiu a fost critica adusă clasei politice, pe care o acuză că alimentează artificial teama de investițiile străine. Vicepremierul a făcut un apel direct către politicieni să renunțe la retorica populistă și să privească pragmatic realitatea economică.

„Este un apel pe care îl fac la oamenii politici să nu înceapă din nou să cultive această sintagmă: ne vindem țara. Nu, nu ne vindem țara. Încercăm să folosim ce avem cât mai eficient cu putință”, a afirmat ea.

În viziunea sa, scopul nu este cedarea activelor strategice fără discernământ, ci crearea de valoare economică, care să se traducă în servicii publice mai bune: spitale, școli, infrastructură și salarii decente pentru angajații din sectorul public.

Oana Gheorghiu a mers mai departe, subliniind că majoritatea companiilor de stat din România nu sunt profitabile, cu excepția unor monopoluri naturale sau a unor entități care beneficiază de condiții speciale de piață. Potrivit vicepremierului, aceasta este o problemă sistemică, nu una punctuală.

„Ar trebui să vedem de ce companiile de stat din România nu produc bani. Sunt foarte puține cele care merg foarte bine și, în general, sunt monopoluri”, a explicat ea.

În opinia sa, există doar două soluții reale: fie depolitizarea totală și implementarea unei guvernanțe corporative autentice, fie atragerea unor parteneri privați care să aducă know-how, capital și disciplină managerială.

Vicepremierul a recunoscut că reforma companiilor de stat este una dintre cele mai dificile mize ale actualului guvern. Implementarea regulilor de guvernanță corporativă, selecția managementului pe criterii de competență și eliminarea influenței politice directe sunt obiective asumate, dar greu de pus în practică.

„Acolo este marea bătălie. Fie depolitizăm și lăsăm managementul sănătos să lucreze, fie găsim parteneri cu care aceste companii să crească”, a declarat Oana Gheorghiu. Ea a avertizat că, fără voință politică reală, reformele riscă să rămână doar pe hârtie, iar pierderile să continue.

Discuția despre privatizarea sau parteneriatul strategic pentru TAROM nu este una nouă, dar declarațiile vicepremierului readuc subiectul în prim-plan. Pentru guvern, TAROM reprezintă nu doar o companie aeriană, ci și un simbol al statului român, cu o puternică încărcătură emoțională și politică.

Orice decizie privind viitorul TAROM va genera controverse: de la temeri legate de pierderea controlului național până la îngrijorări privind locurile de muncă. Pe de altă parte, menținerea status quo-ului ar putea însemna continuarea subvenționării pierderilor, într-o perioadă în care presiunile asupra bugetului sunt tot mai mari.

Prin poziția sa, Oana Gheorghiu deschide o dezbatere necesară, dar incomodă, despre costurile reale ale refuzului reformei. Exemplul Dacia arată că privatizarea, atunci când este făcută transparent și strategic, poate aduce beneficii pe termen lung. Rămâne de văzut dacă România este pregătită să aplice aceeași logică și în cazul TAROM sau al altor companii de stat.

Cert este că mesajul vicepremierului este unul clar: fără reformă, fără depolitizare și fără parteneriate serioase, România riscă să continue să piardă valoare economică zi de zi, chiar și atunci când crede că „nu își vinde țara”.

Sursă: Libertatea