Acasă Blog Pagina 39

Ciudatul caz al judecătorului Vasilică Pralea: achitări definitive, pensionare rapidă și o angajare controversată în învățământ

Cazul fostului judecător Ovidiu Vasilică Pralea ridică semne de întrebare serioase cu privire la imparțialitatea actului de justiție, la traseele post-magistratură și la posibile conflicte de interese care, deși nu sunt dovedite penal, conturează un tablou profund problematic pentru încrederea publică în instituțiile statului.

După ce a pronunțat o achitare definitivă într-un dosar de corupție care viza conducerea municipiului Bacău, Pralea s-a pensionat și, la scurt timp, s-a angajat ca profesor într-o școală de top din oraș, într-un context administrativ ce implică direct familia unuia dintre edilii achitați.

În martie 2024, un complet al Curtea de Apel Bacau, condus de judecătorul Pralea, i-a achitat definitiv pe fostul primar al municipiului Bacău, Cosmin Necula, și pe fostul viceprimar Daniel Dragos Stefan, ambii trimiși în judecată de Directia Nationala Anticoruptie.

Cei doi fuseseră condamnați în primă instanță, de Tribunalul Neamț, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, pentru participație improprie la abuz în serviciu. Procurorii DNA susțineau că, în 2017, edilul și adjunctul său au determinat Consiliul Local Bacău să aprobe finanțări nerambursabile pentru două asociații care se clasaseră mult sub linia de finanțare, în detrimentul unor proiecte mai bine punctate, încălcând prevederile Legii 350/2005.

Un element cu totul atipic în acest dosar este renunțarea la cererea de strămutare formulată de Cosmin Necula la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cererea avea șanse reale de admitere, având în vedere că judecata pe fond fusese deja strămutată anterior, din Bacău la Neamț.

Cu toate acestea, în octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de retragera cererii, fără a mai intra pe fond. Surse judiciare au declarat că un astfel de gest este extrem de rar, aproape nemaîntâlnit în practica penală. Explicația oferită ulterior de Cosmin Necula – că avocatul ar fi depus cererea fără știrea sa – nu a convins pe deplin mediul juridic local.

În urma rejudecării apelului, completul condus de Pralea a dispus achitarea ambilor inculpați, motivând că faptele nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Decizia a fost definitivă și a pus capăt unui dosar de corupție cu miză politică majoră în Bacău.

La doar câteva luni după această hotărâre, judecătorul Pralea s-a pensionat, deși avea sub 50 de ani. Potrivit unor dezvăluiri anterioare din presă, el ar fi obținut, în condiții contestate de surse din sistem, recunoașterea a aproape nouă ani de activitate anterioară în Poliție ca vechime în magistratură, fapt care i-ar fi permis accesul la o pensie de aproximativ 25.000 de lei lunar.

Controversa nu se oprește însă la pensionare. În anul 2025, Ovidiu Vasilică Pralea figurează ca profesor la Scoala Spiru Haret Bacau, una dintre cele mai bine cotate unități de învățământ din municipiu. El predă Istorie și Educație socială, având un contract individual de muncă și un salariu brut de peste 8.000 de lei.

Problema majoră semnalată de avertizori de integritate și de cadre didactice este contextul instituțional în care s-a realizat această angajare.

La momentul angajării lui Pralea, șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratul Scolar Judetean Bacau era Mariana Stefan, soția fostului viceprimar Daniel Dragoș Ștefan – unul dintre inculpații achitați definitiv de completul condus de Pralea cu un an înainte.

Deși Inspectoratul Școlar și școala susțin oficial că Mariana Ștefan nu a semnat niciun document legat de angajare, iar decizia a aparținut exclusiv conducerii unității de învățământ, coincidența temporală și relațională alimentează suspiciuni legitime privind aparența de conflict de interese.

Inspectoratul Școlar a confirmat că, la momentul angajării, Pralea nu deținea certificat de absolvire a modulului psihopedagogic, necesar în mod obișnuit pentru predarea disciplinelor de specialitate. Școala a invocat excepții prevăzute de legislație și deficitul de profesori de istorie din județ.

Cu toate acestea, cadre didactice din Bacău susțin că situația a generat nemulțumiri profunde, mai ales în condițiile în care un profesor pensionar cu venituri foarte mari ocupă ore pentru care alți profesori sunt nevoiți să facă naveta sau să accepte fracții de normă.

Privite individual, fiecare dintre aceste elemente poate avea o explicație legală. Privite însă în ansamblu, ele conturează un caz care ridică probleme serioase de etică, integritate și transparență:

  • achitarea definitivă a unor politicieni locali de rang înalt;

  • retragerea inexplicabilă a unei cereri de strămutare;

  • pensionarea rapidă cu beneficii substanțiale;

  • angajarea ulterioară într-o instituție publică, într-un context relațional sensibil.

Cazul Pralea nu este doar despre o persoană sau o decizie punctuală. Este despre credibilitatea Justiției, despre traseele privilegiate dintre putere, administrație și instituțiile publice, și despre modul în care aparențele de imparțialitate sunt la fel de importante ca imparțialitatea însăși.

Într-un stat de drept, chiar și suspiciunile rezonabile trebuie analizate și clarificate public. Altfel, fiecare astfel de caz devine o fisură suplimentară într-un sistem deja fragilizat de lipsa de încredere.

Sursă: G4Media

MApN sesizează DNA după un control la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare. Acuzații de concursuri trucate, misiuni inventate, tăieri ilegale de lemn și magazine clandestine

Ministerul Apărării Naționale a declanșat un cutremur instituțional după ce un control operativ desfășurat la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare a scos la iveală o serie de nereguli grave, cu potențial penal.

Anunțul a fost făcut public joi de ministrul Apărării, Radu Miruță, care a confirmat că Ministerul Apararii Nationale a sesizat Directia Nationala Anticoruptie. În urma verificărilor, comandantul unității a fost destituit, iar documentația a fost transmisă procurorilor anticorupție.

Potrivit declarațiilor oficiale, controlul a identificat concursuri de angajare trucate, misiuni fictive folosite pentru decontări ilegale și majorarea nejustificată a pensiilor, utilizarea bunurilor militare în scop personal, defrișări ilegale, precum și existența unei rețele de magazine ilegale care funcționau fără respectarea normelor fiscale sau sanitare. Cazul este considerat de conducerea MApN drept unul dintre cele mai grave episoade recente de derapaj instituțional dintr-o unitate militară.

În conferința de presă, ministrul Apărării a precizat că sesizarea DNA a fost inevitabilă în urma constatărilor. „Documentele au fost înaintate structurilor abilitate. Un calup destul de mare de oameni au fost trimiși către DNA, s-a dispus întreruperea mandatului comandantului și organizarea unui nou concurs”, a declarat Miruță. Totodată, a anunțat că au fost dispuse măsuri pentru recuperarea prejudiciilor.

Mesajul transmis public a fost unul ferm: toleranță zero față de abateri, indiferent de rang. „Armata României nu poate funcționa cu rețele informale, cu trafic de influență sau cu folosirea resurselor publice în interes privat”, a subliniat ministrul.

Una dintre cele mai grave constatări vizează ocuparea ilegală a unor posturi de soldat și soldat profesionist. Controlul a relevat că criteriile de selecție au fost modificate ulterior, astfel încât candidați inițial respinși să fie declarați admiși. În unele cazuri, rezultatele finale ar fi fost schimbate, iar declarațiile persoanelor implicate indică plăți de bani către organizatorii concursurilor.

Dacă aceste acuzații se confirmă, vorbim despre un mecanism de fraudare a recrutării într-o unitate militară, cu impact direct asupra integrității instituției și a siguranței sistemului de apărare.

Controlul a scos la iveală și un sistem de misiuni fictive, raportate în acte, dar inexistente în realitate. Scopul: încasarea ilegală de sume de bani, care ulterior au fost folosite pentru majorarea punctajului de pensie. Potrivit ministrului, aceste practici ar fi dus la creșteri artificiale de până la 2.000 de lei ale pensiilor unor cadre militare.

Este un aspect deosebit de sensibil, într-un context public deja tensionat de discuțiile despre pensii speciale și echitatea sistemului de salarizare și pensionare din sectorul public.

O altă componentă gravă a dosarului se referă la folosirea logisticii militare în scop personal. Camioane ale unității ar fi fost utilizate pentru transporturi private, inclusiv pentru lemn tăiat ilegal din fondul forestier, care ajungea ulterior în gospodăriile celor aflați la conducerea unității.

Militarii din subordine ar fi fost folosiți la lucrări în curți și proprietăți personale ale superiorilor, practici care încalcă flagrant regulamentele militare și legislația muncii.

Printre descoperiri se numără și existența unei rețele de magazine clandestine, care funcționau fără autorizații, nu declarau venituri și nu respectau norme sanitare minime. Potrivit MApN, aceste activități erau tolerate sau chiar coordonate din interiorul unității, ceea ce ridică suspiciuni de complicitate și protecție instituțională.

Controlul a mai identificat misiuni fictive de transport pentru personalul de conducere, pentru care se decontau combustibilul și indemnizațiile de deplasare, fără ca respectivele curse să fi avut loc. Practica ar indica un sistem bine organizat de fraudare, nu simple abateri punctuale.

Sesizarea DNA deschide un dosar complex, care va viza atât faptele individuale, cât și eventualele rețele din interiorul unității. Destituirea comandantului este doar primul pas administrativ. MApN a anunțat organizarea unui nou concurs pentru conducerea batalionului și implementarea unor măsuri de control suplimentare.

În paralel, instituția va încerca recuperarea prejudiciilor, însă experiența arată că astfel de procese sunt dificile și de durată, mai ales când bunurile și banii au fost deja dispersați.

Cazul de la Satu Mare are un impact major asupra credibilității Armatei Române, într-un context regional sensibil și într-o perioadă în care România își consolidează rolul pe flancul estic al NATO. Deși conducerea MApN subliniază că este vorba despre un caz izolat, amploarea neregulilor ridică întrebări despre mecanismele de control intern și despre cât de rapid pot fi detectate astfel de derapaje.

Pentru ministrul Radu Miruță, dosarul Batalionului 52 Geniu Tisa devine un test major de credibilitate. Modul în care va fi gestionată ancheta, transparența comunicării și rezultatele concrete – inclusiv eventuale trimiteri în judecată – vor arăta dacă mesajul de „toleranță zero” este susținut de fapte.

Un lucru este cert: sesizarea DNA marchează un moment de ruptură. Dacă ancheta va confirma acuzațiile, cazul Satu Mare ar putea deveni un precedent pentru curățarea sistemului și pentru întărirea disciplinei într-una dintre cele mai sensibile instituții ale statului român.

Sursa foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Sursă: G4Media

An endless act of tenderness | Un act nesfârșit de tandrețe (Adv)

Într-un prezent traversat de epuizare, polarizare și fragilitate relațională, tandrețea devine mai mult decât un gest intim: devine o formă de poziționare. Expoziția de grup „An Endless Act of Tenderness | Un act nesfârșit de tandrețe”, prezentată de Safiticmuniti Gallery în parteneriat cu Agenția București, în spațiul expozițional de la Pâine Goală, propune un cadru de reflecție asupra grijii, empatiei și vulnerabilității ca practici cotidiene, dar și ca strategii de rezistență colectivă.

Lucrările reunite deschid un spațiu sensibil de întâlnire, în care relațiile, corpurile și emoțiile sunt privite cu atenție, răbdare și responsabilitate.

Expoziția de grup “An endless act of tenderness | Un act nesfârșit de tandrețe” îndeamnă la o poziționare autoreflexivă față de practicile personale ale empatiei și tandreței, dar și la o privire critică asupra politicilor grijei. Cunoaștem iubirea față de celălalt precum un imperativ categoric, însă care sunt extensiunile sale într-un univers real, al acțiunilor? Ne survine, oare, pe plan societal setul practici care ne pregătesc pentru a avea grijă de ceilalți, de noi înșine sau de a ne lăsa să fim îngrijiți?

Situată într-un climat socio-politic contemporan marcat de dihotomizare tribală, precaritate și burnout, expoziția propune îngrijirea spațiului inter- și intra-relațional nu numai ca pe un act de reziliență personală, ci și ca pe un act politic, de consolidare a sentimentului împărțit de siguranță, și de ce nu, întru supraviețuire și înflorire colectivă.

Artiștii din această selecție aduc în prim plan o sinteză atentă a experiențelor proprii și colective, decantate printr-o constelație de metodologii diverse, comunicând fiecare pe frecvența și intenționalitatea mediului artistic ales. Colajele amintesc de constituirea sinelui din fragmente aleatorii întâlnite în drum, cărțile-obiect construiesc arhive ale fricilor inexplicabile și ale amintirilor imposibil de narat, pictura și sculptura crează universuri idealecare nu se supun acelorași reguli precum al celui pe care îl locuim.

Empatia ne folosește, aici, ca un fel de instrument de atenționare : “Ai grijăaici; pășești într-un loc vulnerabil!”. Lucrările invită publicul să asiste conștient la această fragilitate împărțită comun și să se repoziționeze față de narațiunile dominante ale autosuficienței, marketate atât de agresiv. Tandrețea, în acest context, este atitudinea radicală, ce privește individul dintr-o perspectivă umanistă, în afara rolurilor sale utilitariste. (Octavia Anghel, Agenția București)

Strada Ion Brezoianu 10, București

Expozitie de grup; vernisaj 12 februarie, ora 19.00

Durata expozitie: 12 februarie -15 martie 2026

Eveniment facebook https://fb.me/e/5IublmGux

 

Comună fără apă potabilă și canalizare funcțională, dar cu navetă la primărie cu elicopterul. Populația se dublează în anii electorali

Într-o comună de munte din Caraș-Severin, cu mai puțin de 200 de locuitori stabili, realitatea de zi cu zi arată ca un paradox administrativ: oamenii se plâng că nu au apă potabilă sigură și că sistemul de canalizare e construit, dar nefuncțional, în timp ce primarul își face apariția la serviciu cu elicopterul.

Iar în anii electorali, comuna pare să „înflorească” peste noapte: numărul de voturi și de vize de flotant explodează, ridicând întrebări serioase despre turismul electoral și despre modul în care se decide puterea într-o comunitate mică, dar cu potențial imobiliar și turistic mare.

Comuna Brebu Nou, alcătuită din satele Brebu Nou și Gărâna, este un loc cunoscut în toată țara pentru peisajele din Munții Banatului și pentru Festivalul de Jazz de la Gărâna. Aici, însă, dincolo de imaginea de destinație premium, infrastructura publică spune o altă poveste: proiecte anunțate, finanțări acordate, dar rezultate care întârzie sau nu se văd.

În 26 august 2025, la prânz, un elicopter albastru aterizează în Gărâna, în curtea unei case aflate în construcție. Din cabină coboară chiar primarul comunei, Iosif Gabriel Bordea, ales în 2024. Apoi, după câteva minute, acesta ajunge la primărie.

Primarul a explicat că zboară „din pasiune”, fiind pilot privat, și că deplasările nu ar avea legătură cu instituția: „Îmi place să zbor… e plăcerea mea”. Tot el afirmă că se deplasează în timpul programului și la proiectanți, majoritatea fiind în Timișoara, unde comuna are colaborări pentru diverse lucrări: iluminat, canalizare, reabilitări.

Elicopterul folosit este un Robinson R44 Raven II, o aeronavă ușoară de uz privat, al cărei preț de piață poate ajunge la sute de mii de dolari. Aparatul este înregistrat în Austria pe o firmă legată de familia Bordea, potrivit informațiilor publice. Imaginea unui edil care se deplasează cu elicopterul într-o comună fără apă potabilă sigură a devenit, inevitabil, simbolică: pentru unii, este un semn de opulență; pentru alții, o dovadă că „lucrurile merg altfel” în administrație.

Un element important: Autoritatea Aeronautică Civilă Română a transmis ulterior precizări potrivit cărora, în condițiile descrise, operațiunea de aterizare nu ar încălca normele aeronautice aplicabile, iar prezentarea ca „neautorizată” ar fi nefundamentată. Cu alte cuvinte, disputa nu e doar despre zbor, ci despre percepție, context și priorități.

Potrivit recensământului din 2021, comuna avea 166 de locuitori. La alegerile locale din iunie 2024, s-au exprimat 339 de voturi valabile. Diferența este uriașă pentru o comună atât de mică și se explică printr-un fenomen cunoscut în România: vizele de reședință (flotanții).

Înainte de alegeri, între ianuarie și 10 aprilie 2024, 157 de persoane și-au stabilit reședința temporară în comună. În ziua votului, un observator a semnalat că persoane necunoscute comunității au venit și au votat în grupuri, cu acte provizorii. În total, 177 de persoane au votat pe liste suplimentare, depășind numărul celor de pe listele permanente.

Fenomenul nu a fost singular. În 2020, s-a repetat aproape la indigo: peste 150 de persoane cu viză temporară, vot masiv pe liste suplimentare, rezultat strâns legat de această mobilizare.

Pentru localnici, povestea e veche. Oamenii vorbesc despre case în care apar, în acte, zeci de flotanți. După alegeri, „dispar”. Într-o comunitate mică, unde toată lumea știe pe toată lumea, apariția bruscă a unui număr mare de „noi locuitori” nu trece neobservată.

Un localnic, Victor Vlad, s-a trezit că primește prin poștă documente oficiale adresate unei persoane necunoscute, care figura cu reședința temporară la adresa lui. Ulterior, a aflat că cinci persoane aveau viză de flotant „la el acasă”, deși nu le cunoștea.

Explicația oficială a fost că reședința fusese stabilită în baza unui contract de comodat, însă Vlad susține că situația a fost posibilă și din cauza unui proiect de redenumire a străzilor și renumerotare a locuințelor, gestionat prost, care a creat confuzii: două gospodării ajunseseră, practic, cu adrese identice, iar localnicii nu fuseseră informați clar.

Chiar și dacă vorbim de erori administrative, efectul rămâne: în an electoral, vize de flotant emise rapid, în bloc, pe adrese care ridică suspiciuni. Într-o comună cu 166 de locuitori, astfel de mișcări pot decide rezultatul alegerilor.

Paradoxul devine și mai mare când cobori din sfera politică în cea a utilităților. Localnicii descriu, în termeni simpli, o problemă esențială: lipsa unui sistem modern și sigur de alimentare cu apă. Uneori apa ar veni „colorată”, alteori ar fi „curată”, dar potabilitatea rămâne o discuție, nu o certitudine.

Există proiecte vechi și noi. În anii trecuți, au fost alocați bani pentru modernizarea rețelei, iar rapoarte administrative au indicat procente de realizare. Totuși, primarul însuși recunoaște că în Brebu Nou se folosește încă o rețea veche, parțial funcțională, din anii ’70. În privința sistemului nou, edilul admite că nu poate garanta potabilitatea: proiectarea „din birou” nu s-ar fi potrivit perfect cu realitatea din teren și ar fi nevoie de „actualizări”.

La canalizare, situația este descrisă aproape absurd: „rețeaua e construită, dar nu e funcțională”. Proiecte, stații de pompare, stații de epurare – pe hârtie există. În practică, localnicii vorbesc despre instalații degradate, acoperite de vegetație, și despre un sistem care nu deservește comunitatea.

Într-un sat turistic precum Gărâna, unde prețurile terenurilor și ale proprietăților pot fi ridicate, lipsa utilităților nu afectează doar confortul, ci și dezvoltarea corectă și predictibilă a zonei.

De ce ar fi o comună atât de mică un câmp de bătălie electorală? O explicație vehiculată de localnici ține de terenuri și dezvoltări imobiliare. Gărâna este un nume puternic în turismul de eveniment, iar zona atrage investiții. Când o comunitate mică devine atractivă, controlul primăriei înseamnă control asupra autorizațiilor, proiectelor, contractelor și direcției de dezvoltare.

În acest tablou, imaginea primarului care vine cu elicopterul capătă o semnificație mai mare decât un simplu hobby: devine o metaforă pentru o administrație care pare că trăiește „deasupra” problemelor de la sol.

Brebu Nou – Gărâna arată ca o Românie în două viteze. Pe de o parte, peisaje spectaculoase, festivaluri și promisiunea unei dezvoltări turistice. Pe de altă parte, lipsa utilităților de bază, proiecte nefuncționale și o aritmetică electorală care ridică semne de întrebare.

Într-o localitate în care un copil poate să nu aibă apă sigură la robinet, iar canalizarea „există” doar ca lucrare, discuția despre elicopter nu e despre aviație. E despre priorități, despre transparență și despre cum se exercită puterea într-o comunitate mică, unde câteva zeci sau sute de vize de flotant pot rescrie rezultatul alegerilor.

Sursa foto: Context.ro

Sursă articol: Context.ro

Val de concedieri voluntare la Dacia: unul din 10 angajați va fi înlocuit cu roboți. Automatizarea schimbă radical uzina de la Mioveni

Uzina Dacia din Mioveni traversează una dintre cele mai profunde transformări din ultimele decenii. Aproximativ 1.000 de angajați, adică aproape unul din zece salariați, sunt vizați de un amplu program de concedieri voluntare, pe fondul accelerării procesului de robotizare și automatizare a producției.

Informațiile confirmate de surse sindicale și relatate de presa economică indică faptul că plecările vor începe chiar din 1 martie 2026, însoțite de pachete consistente de salarii compensatorii.

Decizia vine într-un context complicat pentru industria auto europeană, marcat de scăderea cererii, presiunea noilor norme de emisii și tranziția accelerată către producția automatizată. Pentru mii de familii din județul Argeș, schimbarea nu este doar una statistică, ci una cu impact direct asupra stabilității economice și sociale.

Surse din interiorul companiei estimează că între 900 și 1.000 de salariați vor părăsi uzina prin acest program de plecări voluntare. În prezent, uzina Dacia are aproximativ 11.000 de angajați, ceea ce înseamnă o reducere de aproape 9–10% din forța de muncă.

Pachetele compensatorii sunt diferențiate în funcție de vechimea în companie:

  • până la 2 ani vechime: 25.000 lei net + salariul la zi

  • 2–4 ani vechime: 63.000 lei

  • 4–8 ani vechime: 113.000 lei

  • 8–12 ani vechime: 137.000 lei

  • 12–16 ani vechime: 167.000 lei

  • peste 16 ani vechime: 210.000 lei (peste 40.000 euro)

În plus, există o categorie specială de angajați – persoane cu boli profesionale sau invalidități rezultate din accidente de muncă – care pot primi până la 240.000 de lei, echivalentul a aproape 50.000 de euro.

Deși oficial vorbim despre „plecări voluntare”, surse din interiorul uzinei spun că automatizarea masivă este principala cauză a acestui proces. În ultimii ani, gradul de robotizare al uzinei de la Mioveni a crescut la aproximativ 60%, iar planurile prevăd extinderea rapidă a liniilor complet automatizate.

„Multe operațiuni care până acum erau realizate manual sunt preluate de roboți industriali. Este un proces ireversibil”, explică un specialist din industria auto. Practic, muncitorii necalificați sau semi-calificați sunt cei mai vulnerabili, în timp ce nevoia de tehnicieni IT, ingineri de automatizări și specialiști în mentenanță crește.

Uzina din Mioveni nu face decât să urmeze un trend deja consolidat în fabricile moderne din Europa Occidentală, însă ritmul rapid al schimbării amplifică impactul social.

Pe lângă robotizare, conducerea companiei a transmis sindicatelor că este analizată și posibilitatea reducerii volumelor de producție în 2026. Cererea de automobile în Europa a încetinit, iar tranziția către modele electrice și hibride generează incertitudine în privința mixului de producție.

Dacia, cunoscută pentru modelele sale accesibile, se confruntă cu presiuni suplimentare generate de noile ținte de emisii impuse de UE, care pot afecta profitabilitatea anumitor modele cu motoare termice. În acest context, restructurarea forței de muncă este privită ca o măsură de adaptare la noile realități ale pieței.

Dacia face parte din Renault Group, iar deciziile strategice sunt corelate cu planurile globale ale grupului. Renault a anunțat în ultimii ani investiții masive în digitalizare, automatizare și optimizarea costurilor, inclusiv prin reducerea personalului în mai multe uzine europene.

În acest context, Mioveniul nu este o excepție, ci parte a unei strategii industriale mai largi, menite să mențină competitivitatea pe termen lung. Totuși, spre deosebire de alte state, în România dependența regională de un singur mare angajator amplifică riscurile sociale.

Pentru județul Argeș, Dacia nu este doar un angajator, ci coloana vertebrală a economiei locale. Mii de locuri de muncă indirecte – în transport, logistică, furnizori de componente, servicii – depind de activitatea uzinei.

Sindicatele avertizează că un val de plecări simultane poate genera:

  • presiune pe piața muncii locale;

  • scădere a consumului;

  • dificultăți de reintegrare profesională pentru angajații peste 45–50 de ani.

Chiar dacă sumele compensatorii sunt consistente, ele reprezintă o soluție temporară, nu un plan de reconversie profesională.

Pentru cei aproximativ 10.000 de angajați care vor rămâne în uzină, transformarea vine cu noi cerințe profesionale. Automatizarea presupune:

  • competențe digitale;

  • capacitatea de a lucra cu sisteme robotizate;

  • adaptabilitate la procese industriale complexe.

Conducerea Dacia a anunțat programe de formare internă, însă nu este clar dacă acestea vor fi suficiente pentru a acoperi ritmul schimbărilor tehnologice.

În ciuda restructurărilor, Dacia rămâne unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, fiind constant în top 10 companii din România ca volum al taxelor și impozitelor plătite. Orice reducere a activității sau a personalului are, implicit, un impact și asupra finanțelor publice.

Valul de concedieri voluntare de la Dacia reflectă o realitate dură a economiei moderne: automatizarea aduce eficiență și competitivitate, dar vine cu costuri sociale semnificative. Pentru uzina de la Mioveni, anul 2026 marchează o schimbare de paradigmă – de la forță de muncă intensivă la producție high-tech.

Întrebarea-cheie rămâne dacă statul român și autoritățile locale vor reuși să transforme această tranziție într-o oportunitate de reconversie profesională, sau dacă Mioveniul riscă să devină un nou exemplu de comunitate vulnerabilizată de progresul tehnologic.

Foto: Inquam Photos/Adel Al-Haddad

Sursă: Digi24

Cine este Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, românul cu 11 venituri pe lună: șase la stat și cinci la privat

Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, în vârstă de 45 de ani, este unul dintre cele mai elocvente exemple ale modului în care ,,elitele” administrative și energetice din România se suprapun între sectorul public și cel privat.

Cu 11 surse de venit lunar, dintre care șase provin din companii unde statul este acționar și cinci din mediul privat, Benghea Mălăieș a devenit un personaj-controversat în zona guvernanței corporative, dar și un simbol al cumulului de funcții din economia românească.

Potrivit ultimei declarații de avere, publicată în 2024, veniturile sale cumulate depășesc 700.000 de lei anual, provenind din indemnizații de conducere, salarii, contracte de management și dividende. Profilul său ridică întrebări serioase despre limitele etice ale cumulului de funcții, dar și despre eficiența reformei companiilor de stat.

Absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor din cadrul ASE și cu un master în Business Administration, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș și-a început cariera în consultanță, lucrând pentru McKinsey & Company și Ernst & Young. Acest start i-a oferit un capital profesional solid, dar adevăratul salt a venit odată cu intrarea în administrația publică.

Între 2005 și 2007, Benghea Mălăieș a fost director de cabinet și consilier al ministrului de Finanțe Sebastian Vlădescu. Această poziție i-a deschis accesul către numeroase consilii de administrație ale companiilor de stat, unde avea să devină o prezență constantă în următorii 20 de ani.

În prezent, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș se află simultan în trei consilii de administrație ale unor companii strategice și ocupă cinci funcții de director general în societăți mixte stat–privat din sectorul energetic.

Este membru în CA la:

  • Nuclearelectrica, compania strategică a statului român din domeniul energiei nucleare;

  • Romgaz, unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale din Europa Centrală și de Est;

  • Rasirom, companie aflată sub autoritatea Serviciului Român de Informații.

Numirile în aceste structuri au avut loc în intervalul noiembrie–decembrie 2025, consolidând poziția lui Benghea Mălăieș în vârful sectorului energetic și de securitate.

Din mai 2023, Benghea Mălăieș este director general la:

  • S. Parc Fotovoltaic Turceni SA

  • S. Parc Fotovoltaic Rovinari SA

  • S. Parc Fotovoltaic Pinoasa SA

  • S. Parc Fotovoltaic Bohorelu SA

  • S. Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz (CCCG) Turceni SA

Aceste companii sunt rezultatul parteneriatului dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy, fiecare cu o participație de 50%.

Scopul acestui parteneriat este tranziția energetică a Olteniei, prin dezvoltarea de parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaze. Cu toate acestea, lucrările nu au început nici după trei ani, deși structura managerială este plătită constant.

Doar Benghea Mălăieș a încasat:

  • 31.093 lei de la fiecare parc fotovoltaic;

  • 108.819 lei de la CCCG Turceni.

Totalul anual doar din aceste funcții se ridică la 233.191 lei, sumă la care se adaugă indemnizațiile din consiliile de administrație ale companiilor de stat.

De-a lungul timpului, Benghea Mălăieș a fost membru sau director în numeroase companii publice:

  • CA Transelectrica (2010–2013) și director general al companiei;

  • director financiar la TAROM (2021);

  • CA CFR Călători, Loteria Română, Imprimeria Națională, RADEF;

  • CA Distribuție Energie Electrică România SA (2022–2024).

Această listă îl plasează printre cei mai „versatili” manageri ai statului român, cu acces repetat la poziții-cheie indiferent de culoarea politică a guvernelor.

Pe lângă funcțiile publice, Benghea Mălăieș obține venituri consistente din mediul privat. Este membru în CA la:

  • StanleyBet Capital;

  • SAI Capital Point (fosta Certinvest).

De asemenea, este asociat majoritar în Credia Fintech SRL, companie de producție de energie fondată în 2019, și administrator în ABM Administrare Management SRL, de unde a încasat dividende de 240.000 lei.

În total, veniturile din privat se ridică la aproximativ 400.000 de lei anual.

Potrivit declarației de avere, Benghea Mălăieș a acordat împrumuturi firmelor și persoanelor fizice în valoare totală de circa 1,3 milioane de lei. Printre entitățile menționate se află și firme controlate sau influențate de manageri de top din energie, inclusiv din zona Complexului Energetic Oltenia.

Un detaliu relevant este legătura profesională cu Iulius Dan Plaveti, actualul președinte al Directoratului CEO, care este, practic, superiorul său ierarhic în proiectele fotovoltaice, dar și fost partener indirect de afaceri.

Deși se declară independent politic, cariera lui Benghea Mălăieș a prosperat sub guverne PNL și PSD deopotrivă. În 2020, a candidat pentru Consiliul General al Municipiului București din partea Partidului Verde, fără succes.

Libertatea a încercat să îl contacteze pentru un punct de vedere privind cumulul de funcții și criteriile de numire în CA-urile companiilor de stat, însă acesta nu a răspuns solicitărilor.

Profilul lui Andrei Gabriel Benghea Mălăieș este relevant nu doar ca poveste individuală, ci ca simptom al unui sistem în care aceiași oameni circulă între stat și privat, acumulând funcții, venituri și influență. În contextul promisiunilor repetate privind reforma guvernanței corporative, cazul său ridică întrebarea esențială: cât de sustenabil este un model în care un singur manager poate avea 11 surse de venit simultan, în timp ce proiecte strategice rămân blocate ani la rând?

Sursă: Libertatea

Firma familiei Videanu, subcontractată la prelungirea Magistralei M4 de metrou. Contract de miliarde, rețea amplă de firme și fonduri europene

Prelungirea Magistralei M4 de metrou din București, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din România ultimilor ani, readuce în prim-plan legătura dintre marile investiții publice și firmele controlate de familii cu greutate politică.

Potrivit documentelor analizate de NewsCenter și Buletin de București, Theda Mar Design SRL, companie controlată de familia fostului primar general și ministru al Economiei Adriean Videanu, se regăsește pe lista subcontractorilor implicați în extinderea Magistralei M4.

Contractul principal pentru realizarea lucrărilor are o valoare totală de aproximativ 3,43 miliarde de euro (circa 17 miliarde de lei), fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile, bugetul de stat și alte surse de finanțare publică. Deși firma familiei Videanu nu este titularul contractului, rolul său de subcontractor într-un proiect de asemenea anvergură ridică întrebări legitime despre transparență, concurență și influență politică în marile investiții publice.

Theda Mar Design SRL este o companie specializată în lucrări de pardosire și placare a pereților, domeniu esențial în fazele de finisaj ale unui proiect de infrastructură subterană. Societatea este controlată integral de Mivida RO Holding SRL, firmă al cărei asociat unic este Miorița Videanu, soția fostului edil al Capitalei.

Potrivit datelor financiare publice, Theda Mar Design SRL:

  • are 55 de angajați,

  • a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 46,05 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 50% față de anul precedent,

  • a înregistrat un profit net de 1,52 milioane de lei, cu peste 120% mai mare decât în 2023.

La rândul său, Mivida RO Holding SRL are un capital social impresionant, de 177 milioane de lei, și controlează mai multe societăți comerciale din domeniul construcțiilor, amenajărilor interioare și designului. Holdingul a fost reactivat fiscal și figurează ca neplătitor de TVA, un detaliu care a atras atenția analiștilor economici.

Extinderea Magistralei M4 presupune construirea a 12 kilometri de metrou nou și 14 stații, proiectul urmând să lege Gara de Nord de zonele dens populate din sudul și vestul Capitalei. Magistrala este considerată strategică pentru reducerea traficului rutier și pentru integrarea mai bună a zonelor limitrofe în rețeaua de transport public.

Licitația a fost împărțită în două loturi majore:

  • Lotul I a fost câștigat de consorțiul Dogus Insaat Ve Ticaret A.S. – Trace Group Hold – GP Group JSC, contractul fiind semnat în decembrie 2025.

  • Lotul II a fost atribuit asocierii Construcții Erbașu – Concelex – Bog’Art, una dintre cele mai puternice alianțe de constructori români.

La data de 1 februarie 2026, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat oficial semnarea ordinului de începere a lucrărilor de proiectare și execuție pentru Lotul II.

Pentru implementarea proiectului, câștigătorii licitației au apelat la o rețea extinsă de subcontractori, fiecare specializat pe anumite segmente tehnice. Pe lângă Theda Mar Design SRL și UTI Construction and Facility Management (parte a grupului UTI Group), lista include:

  • Geohidroconsult SRL – lucrări geotehnice și hidrologice,

  • Gülermak Spółka Z Ograniczoną Odpowiedzialnością – expertiză în tuneluri și infrastructură subterană,

  • Electrocons Group Proiect Int’l – instalații electrice,

  • Saidel Engineering – proiectare și consultanță tehnică,

  • Electro-Alfa International – echipamente și soluții industriale.

Această structură de subcontractare este frecvent întâlnită în proiectele mari de infrastructură, unde complexitatea lucrărilor necesită competențe diverse și specializate.

Implicarea unei firme controlate de familia lui Adriean Videanu nu este lipsită de controverse. Videanu a fost una dintre figurile centrale ale politicii românești din anii 2000, ocupând funcțiile de primar general al Capitalei și ministru al Economiei. De-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu mai multe dosare și investigații publice, chiar dacă nu toate s-au soldat cu condamnări definitive.

În acest context, apariția firmei familiei sale într-un proiect de aproape un miliard de euro pe lot alimentează suspiciunile privind persistența influenței politice în atribuirea contractelor publice, chiar și sub forma subcontractării.

Reprezentanții autorităților locale susțin însă că procedura de atribuire a subcontractorilor respectă legislația în vigoare și că responsabilitatea principală revine constructorilor generali, nu beneficiarului final al proiectului.

Pentru că proiectul este finanțat în mare parte din fonduri europene, nivelul de transparență și control este, teoretic, mai ridicat. Autoritățile române au obligația de a respecta regulile UE privind achizițiile publice, concurența și prevenirea conflictelor de interese.

Cu toate acestea, experiența ultimilor ani arată că marile proiecte de infrastructură rămân vulnerabile la critici legate de selecția firmelor, de concentrarea contractelor și de accesul repetat al acelorași jucători economici la bani publici.

Durata totală de implementare a proiectului de extindere a Magistralei M4 este estimată la 60 de luni, incluzând faza de proiectare și cea de execuție. Finalizarea lucrărilor ar urma să aibă un impact major asupra mobilității urbane din București, dar și asupra economiei locale, prin volumele mari de investiții și numărul de locuri de muncă generate.

În același timp, proiectul devine un test important pentru capacitatea autorităților de a gestiona transparent fonduri publice uriașe și pentru modul în care România reușește să evite percepția că marile investiții rămân captive unor rețele de interese vechi.

Subcontractarea firmei controlate de familia Videanu la extinderea Magistralei M4 nu este, în sine, ilegală. Însă contextul politic și dimensiunea uriașă a proiectului transformă această informație într-un subiect de interes public major. Într-o Capitală care așteaptă de ani buni investiții serioase în transportul public, transparența și competiția reală rămân esențiale pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Sursă: Buletin de București

Înalta Curte condusă de Lia Savonea îi restituie diamantele fostului primar Daniel Tudorache, deși acesta a fost condamnat penal

Decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul fostului primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care justiția română tratează recuperarea prejudiciilor și confiscarea averilor obținute nejustificat de demnitari condamnați.

Deși Tudorache a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență, instanța supremă a decis să îi restituie bijuterii și diamante în valoare de sute de mii de euro, apreciind că procurorii nu au dovedit legătura directă dintre acestea și faptele penale.

Hotărârea a fost pronunțată de un complet de cinci judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție condusă în prezent de Lia Savonea, și a fost relatată inițial de publicațiile Buletin de București și G4Media. Cazul readuce în prim-plan o problemă structurală a sistemului judiciar: dificultatea – sau lipsa de voință – de a confisca averile substanțiale acumulate de politicieni condamnați pentru corupție.

Daniel Tudorache a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Judecătorii au stabilit că fostul edil a primit mită în valoare de aproximativ 57.000 de lei (circa 11.000 de euro), sumă care a fost confiscată. În plus, acesta a fost obligat să achite cheltuieli de judecată de aproximativ 52.000 de lei.

Însă, dincolo de această sumă relativ modestă, fostul primar rămâne cu o avere impresionantă. Potrivit anchetatorilor DNA, în perioada 2008–2018, Tudorache ar fi realizat cheltuieli masive care nu puteau fi justificate din veniturile sale legale: achiziții de imobile, transferuri de bani prin conturi deschise pe numele soției și menajerei, dar mai ales bijuterii de lux și diamante extrem de valoroase.

Printre acestea se numără:

  • un diamant evaluat la aproximativ 190.000 de euro,

  • inele și seturi de bijuterii cu valori cuprinse între 50.000 și 80.000 de euro,

  • bijuterii achiziționate în dolari americani, în valoare de peste 60.000 USD.

Toate aceste bunuri au fost însă restituite, instanța apreciind că nu există probe suficiente pentru a demonstra că ele provin direct din infracțiuni.

Deși DNA l-a acuzat pe Tudorache de spălare de bani, instanța l-a achitat pentru această infracțiune. Judecătorii au motivat că procurorii nu au reușit să facă legătura clară între veniturile nejustificate și o activitate infracțională concretă.

Mai mult, completul de judecată a arătat că, teoretic, anchetatorii ar fi putut solicita confiscarea extinsă a averii în cadrul infracțiunii de trafic de influență, mecanism juridic care permite confiscarea bunurilor nejustificate atunci când există o condamnare pentru corupție. Însă această cerere a fost formulată prea târziu, abia în apel, ceea ce a făcut imposibilă analizarea sa în dublu grad de jurisdicție.

Rezultatul: o condamnare penală fără consecințe reale asupra averii acumulate.

Cazul Tudorache este emblematic pentru modul în care dosarele de mare corupție se finalizează adesea în România: pedepse cu suspendare, confiscări simbolice și averi impresionante care rămân intacte.

Deși România este obligată, inclusiv prin angajamente europene, să întărească mecanismele de recuperare a prejudiciilor și de confiscare a produsului infracțiunii, practica judiciară arată că aceste instrumente sunt folosite rar și, de multe ori, ineficient.

Specialiștii în drept penal subliniază că lipsa confiscării extinse transmite un semnal periculos: riscul pentru politicienii corupți rămâne redus, iar beneficiile financiare ale infracțiunilor pot fi păstrate chiar și după o condamnare.

Decizia vine într-un moment sensibil pentru justiția română, marcat de controverse privind independența magistraților și de critici legate de lipsa de fermitate în dosarele care vizează politicieni influenți. Faptul că hotărârea este pronunțată de Înalta Curte, instanța supremă a țării, amplifică impactul public și simbolic al cazului.

Pentru opinia publică, mesajul este unul greu de digerat: chiar și atunci când un politician este condamnat pentru corupție, statul eșuează să recupereze bunurile obținute nejustificat, iar sancțiunea penală rămâne, în esență, una formală.

Restituirea diamantelor și bijuteriilor către Daniel Tudorache, în pofida condamnării sale penale, scoate la iveală limitele grave ale luptei anticorupție din România. Deși legislația oferă instrumente precum confiscarea extinsă, aplicarea lor depinde de strategia și rigoarea anchetatorilor, dar și de interpretarea instanțelor.

Cazul demonstrează că, în lipsa unor proceduri ferme și a unei voințe instituționale clare, condamnările pentru corupție riscă să rămână simple episoade de imagine, fără efecte reale asupra averilor și beneficiilor obținute ilegal. Iar pentru societate, costul este pierderea încrederii într-un sistem de justiție perceput ca indulgent cu cei puternici.

Foto: Inquam/Adel al-Haddad

Sursă: Defapt

Femeie de afaceri din România, țepuită de 2,5 milioane de dolari de un escroc care se dădea drept prințul moștenitor al Dubaiului

O femeie de afaceri din România a fost victima uneia dintre cele mai sofisticate escrocherii online documentate în ultimii ani, pierzând peste 2,5 milioane de dolari într-o schemă de tip romance scam și investment scam.

Potrivit unei investigații realizate de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), românca a fost convinsă că investește alături de prințul moștenitor al Dubaiului într-o fundație umanitară cu bugete de sute de milioane de lire sterline. În realitate, „prințul” era un escroc nigerian, Henry Eke, care a construit o rețea elaborată de identități false, conturi fictive și intermediari inventați.

Cazul scoate la iveală nu doar vulnerabilitatea victimelor în fața manipulării emoționale, ci și nivelul tot mai ridicat de profesionalizare al fraudelor online transfrontaliere, care folosesc platforme legitime, documente aparent autentice și narațiuni atent calibrate.

Totul a început în urmă cu aproximativ trei ani, când femeia de afaceri a fost contactată pe LinkedIn de un bărbat care pretindea că este prințul moștenitor al Dubaiului, membru al familiei conducătoare din Dubai. Profilul era atent construit: fotografii credibile, conexiuni internaționale, limbaj protocolar și referințe la proiecte filantropice globale.

„Era extrem de convingător, foarte bine informat și atent la detalii. Părea exact genul de persoană care nu ar avea niciun motiv să mintă”, a declarat victima pentru OCCRP. Propunerea părea irezistibilă: un parteneriat strategic pentru dezvoltarea unei fundații umanitare cu activități inclusiv în România, susținută – susținea escrocul – de capital privat din Orientul Mijlociu.

Pe parcursul a aproape doi ani de corespondență constantă, relația profesională a evoluat într-una profund personală. Falsul prinț a cultivat în mod sistematic o legătură emoțională, folosind apeluri video rare, mesaje zilnice și promisiuni de viitor, inclusiv planuri de căsătorie.

Această etapă este esențială în romance scam: odată ce victima este implicată emoțional, scepticismul scade, iar deciziile financiare devin mai ușor de influențat. Pentru a consolida credibilitatea, Henry Eke i-a prezentat victimei un „manager financiar” cu sediul la Londra și o „bancă parteneră” care ar administra fondurile fundației.

Românca a primit acces la un cont online care afișa peste 200 de milioane de lire sterline, bani destinați proiectelor umanitare. Interfața era sofisticată, cu grafice, extrase și notificări automate. În realitate, contul era complet fals.

Când femeia a încercat să retragă o sumă relativ mică pentru cheltuieli administrative, i s-a spus că este necesară plata unor „taxe de deblocare”, „comisioane bancare” și „costuri legale”. De fiecare dată când achita o sumă, apărea o nouă condiție.

În total, victima a transferat peste 2,5 milioane de dolari, bani obținuți prin credite bancare, ipotecarea locuinței personale și redirecționarea resurselor companiei pe care o conducea.

Punctul de cotitură a venit atunci când doi dintre complicii escrocului, nemulțumiți de modul în care Henry Eke împărțea banii, au decis să o contacteze direct pe victimă. Unul dintre ei, prezentat anterior drept „consilier financiar”, i-a transmis un mesaj șocant:

„Nu mai plăti niciun ban. Totul este o fraudă. Te-a înșelat cu peste 3 milioane de euro. Nu este prinț. A folosit tehnici de manipulare psihologică ca să te facă să crezi că este cine pretinde.”

Chiar și confruntat cu aceste dovezi, Henry Eke a continuat să nege, susținând că partenerii săi încearcă să-i saboteze relația și proiectul.

Investigația OCCRP a reconstituit traseul banilor și stilul de viață al escrocului. Henry Eke, cunoscut și sub pseudonimul „Excess Money”, trăia într-o vilă luxoasă din Abuja, capitala Nigeriei, identificată de jurnaliști prin analiza dezvoltatorilor imobiliari și a imaginilor publice.

Banii obținuți prin fraudă au finanțat vacanțe exotice, zboruri la clasa business, SUV-uri de lux, ceasuri exclusiviste și apariții publice alături de celebrități locale. Paradoxal, atât Eke, cât și un fost complice din Marea Britanie se prezentau online drept filantropi implicați în campanii caritabile și proiecte sociale.

„Există două realități paralele”, notează jurnaliștii OCCRP. „Într-una, viața unei femei a fost devastată financiar și emoțional. În cealaltă, aceiași oameni pozează în binefăcători ai societății.”

O parte din banii victimei au ajuns chiar într-o fundație nigeriană controlată de Eke, folosită pentru a crea aparența de legitimitate și pentru a spăla o parte din fonduri.

Cazul este un avertisment dur pentru antreprenori și investitori. Escrocheriile moderne nu mai seamănă cu fraudele grosolane din trecut. Ele folosesc branding credibil, platforme consacrate, consultanți falși și narațiuni adaptate psihologic fiecărei victime.

Experții în securitate cibernetică recomandă verificări independente, prudență în fața solicitărilor financiare neobișnuite și consultarea autorităților sau a specialiștilor înainte de transferuri majore de bani.

Pentru femeia de afaceri din România, lecția a venit prea târziu. Pentru ceilalți, însă, povestea ei poate fi diferența dintre o oportunitate reală și un coșmar financiar.

Sursă: Adevărul

RAPORTUL EXIMBANK: PRINCIPALII BENEFICIARI. Credite de miliarde, companii în insolvență și un document ținut la sertar

Un raport confidențial al Corpului de Control al Ministerului Finanțelor scoate la iveală modul în care banca de stat EximBank a finanțat masiv, cu garanții guvernamentale, mai multe companii aflate deja în dificultate financiară majoră.

Documentul, realizat pe parcursul a peste un an de verificări și având peste 400 de pagini, indică expuneri de miliarde de lei către trei beneficiari principali: Unifarm, Blue Air și Grup Servicii Petroliere (GSP).

Deși raportul este finalizat de mai bine de un an și jumătate, niciun ministru al Finanțelor nu și-a asumat oficial concluziile sale. Documentul a rămas „la sertar”, fără semnătură și fără măsuri clare, în pofida riscurilor evidente pentru bugetul public.

Controlul a vizat activitatea EximBank în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2023. În acest interval, banca statului a acordat credite garantate de Guvern unor companii cu indicatori financiari slabi, unele deja aflate în pragul insolvenței. Concluziile nu au fost asumate nici de Marcel Boloș, nici de Tanczos Barna, nici de actualul ministru, Alexandru Nazare.

Fostul ministru Marcel Boloș a susținut că raportul nu a fost finalizat în timpul mandatului său, în timp ce succesorii săi au cerut „clarificări suplimentare”. Între timp, riscurile semnalate de Corpul de Control s-au materializat: GSP a intrat în insolvență la finalul lui 2025, iar șansele de recuperare integrală a banilor s-au diminuat drastic.

Raportul califică explicit situația creditelor acordate Unifarm și Blue Air drept un „eșec instituțional”. Potrivit inspectorilor, obiectivele pentru care au fost acordate garanțiile guvernamentale nu au fost atinse, nici din perspectiva statului, nici din cea a companiilor beneficiare.

În cazul Unifarm, companie de stat implicată masiv în achizițiile din pandemie, creditele nu au dus la stabilizarea financiară sau la o reformă reală a managementului. La Blue Air, sprijinul financiar nu a reușit să salveze compania aeriană, care a intrat ulterior în colaps operațional și financiar.

Cea mai dură parte a raportului vizează Grup Servicii Petroliere, compania controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Corpul de Control arată că EximBank a tratat GSP cu o toleranță ieșită din comun, acordând credite prin derogări de la regulile impuse de BNR.

Între 2019 și 2023, GSP a primit mai multe finanțări, deși indicatorii financiari nu îndeplineau criteriile standard de creditare. La începutul anului 2024, o mare parte din aceste credite deveniseră deja „în dificultate”, iar în primăvara aceluiași an erau clasificate drept neperformante.

Expunerea EximBank față de GSP a ajuns la aproape 667 de milioane de lei, o parte semnificativă fiind garantată de stat. Practic, aproximativ o treime din risc era transferat direct asupra bugetului public, prin garanțiile acordate de Ministerul Finanțelor.

Pe 31 decembrie 2025, GSP a cerut intrarea în insolvență, confirmând temerile Corpului de Control. În acest moment, probabilitatea ca statul român să fie nevoit să acopere pierderi din bani publici este ridicată.

Jurnaliștii de investigație semnalaseră încă din 2022 riscurile asociate creditelor acordate GSP, însă avertismentele nu au dus la schimbări de politică sau la stoparea finanțărilor.

Raportul mai analizează și contractul de subînchiriere a sediului EximBank, semnat cu RAAPPS. Datele arată diferențe semnificative între chiria plătită proprietarului de drept și sumele încasate de firma intermediară.

În perioada 2013–2018, firma privată Kiseleff Property SRL a încasat 4,6 milioane de euro din subînchiriere, în timp ce RAAPPS a primit doar 2,7 milioane de euro. Diferența a crescut în anii următori, ajungând la aproape 4 milioane de euro între 2018 și 2023. Aceste discrepanțe au ridicat semne de întrebare serioase privind eficiența și legalitatea aranjamentului.

Într-un comunicat recent, conducerea EximBank a susținut că responsabilitatea aprobării creditelor nu aparține managementului băncii, ci Guvernului și Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA). Totodată, banca a afirmat că ar fi avertizat autoritățile asupra riscurilor.

Raportul Corpului de Control contrazice parțial această versiune, arătând că opiniile de risc întocmite intern au minimalizat constant problemele, permițând continuarea finanțărilor.

Premierul Ilie Bolojan a declarat public că nu va tolera ca astfel de rapoarte să fie ținute la sertar și a anunțat posibile sesizări către Parchet. Cu toate acestea, până la începutul lui 2026, raportul nu a fost făcut public și nu a fost asumat oficial.

Actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, a cerut clarificări suplimentare și o notă de sinteză, dar nu a comunicat încă ce măsuri concrete vor fi luate.

Cazul EximBank ridică probleme serioase de guvernanță, responsabilitate și risc sistemic. Finanțarea unor companii aflate în dificultate, fără măsuri ferme de restructurare, a transferat riscuri uriașe asupra statului român.

În lipsa unei asumări politice clare și a unor reforme reale, EximBank riscă să devină un instrument de socializare a pierderilor, în timp ce câștigurile rămân private. Raportul Corpului de Control demonstrează că avertismentele au existat, dar deciziile au fost amânate, cu costuri care se vor vedea în anii următori.

Sursă: RiseProject