Cum construiești o carieră solidă în business într-o piață care schimbările sunt abrupte? Cum transformi eșecurile în algoritmi de decizie, iar experiența acumulată – într-un set de instrumente aplicabile?

Lucian Arghire, Partner & Senior Consultant la Brightway®, este unul dintre acei oameni care preferă să vorbească prin fapte, nu prin clișee. Cu peste 35 de ani de experiență în management, consultanță, training și antreprenoriat, Lucian a format sute de lideri, a coordonat zeci de proiecte la nivel național și internațional și a dezvoltat simulări de business folosite de companii din cele mai variate industrii.

În acest interviu, vorbim despre adevărata esență a educației antreprenoriale în România, despre ce diferențiază un lider autentic de unul decorativ, despre lecțiile utile ale eșecului și despre de ce, pentru un antreprenor la început de drum, nu perfecțiunea este cheia, ci acțiunea curajoasă și calibrată.

Nu trebuie să fii pregătit complet. Trebuie doar să începi.” – acesta este mesajul central al conversației cu Lucian, un manifest pentru toți cei care sunt gata să intre în ringul antreprenorial, cu realism, claritate și voință de creștere.

1. Cum a început parcursul tău profesional? Ce te-a adus în zona de business, training și consultanță?

Parcursul meu profesional a început într-o perioadă complet diferită față de contextul actual. Absolvisem Facultatea de Electrotehnică și Automatizări la Politehnica din București, cu o pregătire solidă, dar ancorată în zona tehnică. Era sfârșitul unei epoci ale unui sistem totalitar și începutul anilor ’90, în care România intra într-o etapă de tranziție profundă – economică, politică, socială și își căuta repere. Totul era nesigur, dar în același timp, se deschideau uși pentru cei care aveau curajul să încerce ceva pe cont propriu.

Am fost printre primii care au înțeles potențialul domeniului IT&C, iar în anii ’90 mi-am înființat propria firmă. Nu aveam experiență de business, dar aveam pasiune, dorință de a învăța. A urmat o perioadă intensă de învățare prin eșecuri – clienți care nu plătesc, parteneriate fragile, presiunea cash-flow-ului – toate m-au forțat să dezvolt gândire strategică și reacție rapidă. Dar și bucuria de a construi ceva de la zero, de a inova, de a lua decizii.

Pe măsură ce businessul a crescut, am trecut de la rolul operațional la unul strategic. Am început să conduc echipe, să definesc procese, să coordonez proiecte. Asta m-a forțat să dezvolt competențe de leadership, management financiar, negociere – lucruri pe care nu le învățasem în facultate, dar pe care a trebuit să le învăț repede, pentru că altfel n-aș fi supraviețuit.

Prin 1996, am început să colaborez cu Open University Business School UK, unde am urcat treptele de recunoaștere academică, ocupând poziția de Director de Curs în modului Managementul Relațiilor cu Clienții și Cumpărătorii, în cadrul programului de MBA susținut în România prin Codecs.

Acolo am realizat că am o capacitate valoroasă: să traduc concepte teoretice în practică, să transform cunoașterea în acțiune.

Acesta a fost momentul în care am înțeles că, dincolo de antreprenoriat, am o altă misiune: să creez contexte de învățare aplicată, în care alți lideri și antreprenori să se poată dezvolta și să obțină rezultate notabile în piață, comparabile cu rezultatele organizațiilor care au intrat în Piața de Business a României. Așa a apărut Brightway® – nu ca o companie de training, ci ca un laborator de transformare prin experiență reală.

În fapt, consultanța și trainingurile au reprezentat un pași naturali, bazați pe o experienjță practică, necunoscută Consultanților de business din Vest. Am dorit ca toată experiența acumulată în business să fie pusă în slujba celor care voiau să crească, dar nu știau de unde să înceapă sau cum să evite greșeli costisitoare. Pentru acest demers, am dezvoltat programe tip simulări de business, în care instrumentele de management aveau aplicabilitate imediată în organizațiile pe care le-am mentorat, cu rezultate transformaționale, uimitor de benefic pentru Beneficiari, pentru Piața Românească.

Astăzi, după mai bine de 29 de ani în domeniul Consultanței de Management, cred cu tărie că cele mai valoroase lecții vin din practică. Rolul meu e să creez acel spațiu de învățare unde oamenii pot experimenta, greși, înțelege și se adapta permanent la mediul de business în continuă transformare.

Nu pronunțăm cuvântul SCHIMBARE, care are o conotație negativă, deoarece spune despre tine că ceea ce ai făcut până acum este greșit, că tu ești „eronat”, ceea ce nu este adevărat pentru că suntem ceea ce suntem tocmai că am reușit prin experiențele noastre să obținem un echilibru funcțional – de unde și respingerea naturală la tot ce vine nou.

Discutăm în procesul de dezvoltare despre ADAPTARE, unde experiențele fiecăruia sunt date de intrare valide pentru echipele antreprenorilor, pentru businessurile pe care le conduc. Este unul principiile de bază a echipei mele, Brightway, în toate programele de training și consultanță.

2. Ai predat cursuri de MBA, ai condus proiecte internaționale și ai format sute de oameni. Care este ingredientul-cheie al unui program de training reușit?

Pentru mine, ingredientul-cheie al oricărui program de training reușit este aplicabilitatea imediată. Poți vorbi elegant despre modele de leadership, despre cifre, despre strategii sau teorii din școală, dar dacă omul care participă la curs nu înțelege ce are de făcut concret, de a doua zi, la jobul lui – atunci totul a fost doar o prezentare frumoasă, nu un training real.

De aceea, am fost mereu preocupat să transform informația în instrumente clare și să creez contexte de învățare care să imite cât mai fidel situațiile din viața profesională. Nu doar pentru a testa participanții, ci pentru a-i face să simtă, la propriu, ce înseamnă să iei o decizie greșită, să te grăbești, să fii superficial sau să nu-ți asculți echipa. În momentul în care simți pe pielea ta „costul” acestor decizii – chiar și într-o simulare – începi să înveți cu adevărat.

De aici a pornit și dezvoltarea simulărilor noastre de business pentru toate „verticalele competențelor unui antreprenor”: Leadership, Management Financiar, Organizare, Time management, Motivare, Negociere, Comunicare, … care s-au transformat în „produse” construite 100% intern, pentru piața românească, aplicabile oriunde. Nu sunt simple jocuri. Sunt antrenamente reale, în care participanții devin pentru câteva ore manageri, antreprenori, lideri de echipă, coordonatori de resurse sau negociatori, în contexte cât se poate de apropiate de realitate.

Sunt programe în care se greșește mult, ca în viața reală, în care învățăm să privim Greșeala ca o oportunitate de învățare fără pentru a nu o repeta, a diminua consecințele umane și materiale. Pentru că în siguranța acelei simulări poți învăța plecând de la problemele reale ale ficărui participant, aceștia realizând zeci de conștientizări privind calitatea comunicarea, decizia strategiile pe baza KPI’s (indicatorilor de performanță) financiari, de proces, de piață, nivelul de competență.

Participanții își antrenează capacitățile de identificare din timp a consecințelor deciziilor ce urrmează a le adopta, trecând mental prin greșeală, simțind fiorii impactului de pierderi. Astfel devin super-vigilenți, activi, interesați, deschiși către introspecție și recalibrarea acțiunilor viitoare, obținând noi capacități de ADAPTAPTARE.

Un alt ingredient important este conexiunea umană. Eu nu vin să țin prelegeri. Vin să lucrez cu oameni. Să-i fac să gândească, să pună întrebări, să se contrazică, să caute soluții. Umorul și interactivitatea fac parte din metoda mea de lucru, nu pentru divertisment, ci pentru că sunt canale prin care poți sparge rigiditatea și poți activa participarea reală.

Un training bun e acela care nu se încheie când se termină sesiunea, ci care continuă în comportamentele, deciziile și rezultatele participanților. Învățarea nu înseamnă ce ai înțeles în sală, ci ce ai aplicat după ce ai ieșit din ea. Dacă reușim să ajutăm un om să facă un pas real în dezvoltarea lui – nu doar să-l „inspirăm” – atunci trainingul a reușit. Iar dacă putem face asta cu întreaga echipă a unei companii, impactul se traduce direct în rezultate de business.

3. Cum gestionezi tu eșecul? Ce le spui celor care trec prin perioade grele în business sau în viață?

Eu văd eșecul ca pe un profesor dur, dar foarte eficient. Nu-l tratez nici cu dramă, nici cu rușine. Îl analizez. Îl descompun. Îl învăț. În toți acești ani, am avut și reușite, dar și eșecuri reale – am greșit decizii de business, am pierdut bani, am închis firme, am avut oameni în care am investit și care nu și-au asumat ce aveau de făcut. N-a fost plăcut, evident. Dar am învățat că eșecul face parte din procesul de a construi ceva autentic.

Problema nu e că greșești. Asta li se întâmplă tuturor, mai ales dacă încerci lucruri noi, dacă inovezi, dacă îți asumi riscuri. Problema apare atunci când refuzi să înveți din greșelile tale. Când repeți aceleași tipare și te aștepți la rezultate diferite. Asta e adevărata pierdere: timpul și energia risipite pentru că nu ai avut curajul să înfrunți eșecul cu luciditate.

Când lucrez cu tineri antreprenori, le spun adesea: „Dacă nu înveți repede, devine scump. Nu doar financiar, ci și emoțional, relațional, profesional.” Unele greșeli le poți plăti cu ani din viață. Tocmai de aceea, e vital să îți construiești un mecanism prin care să analizezi la rece ce n-a mers, să-ți asumi partea ta și să ajustezi traseul.

Din fericire, trăim într-o perioadă în care nu mai e nevoie să înveți doar pe cont propriu. Ai acces la oameni care au trecut prin exact aceleași obstacole ca tine – și care sunt dispuși să îți împărtășească experiențele lor. Asta înseamnă să știi să cauți mentori, să pui întrebări, să te expui și la perspective externe. Consultanța, în esență, exact asta face: te ajută să arzi niște etape dureroase, fără să sari peste lecții.

În viața profesională, e important să normalizezi ideea de eșec. Nu ca pe o scuză, ci ca pe o parte firească din joc. Dacă încerci să-l eviți cu orice preț, vei juca tot timpul defensiv. Și în business, cine joacă doar să nu piardă, rar ajunge să câștige cu adevărat.

Împreună cu echipa Brightway, ne-am format un obicei simplu: după fiecare proiect, bun sau prost, tragem linie, analizezăm și identificăm pentru fiecare capitol 10 îmbunătățiri pe care le putem aduce programului viitor. E un fel de „audit de lecții” cu repoziționare adaptativă, pe care îl aplicăm constant. Astfel teama de critică este spulberată de identificarea beneficiilor celor 10 îmbunătățiri pe fiecare subproces.

Așadar, celor care trec acum printr-o perioadă grea le spun doar atât: nu fugi de eșec – stai față în față cu el. Privește-l ca pe o investiție în propria ta maturitate. Dacă înveți din el, te poți adapta devenind mai bun, așa că nu l-ai trăit degeaba.

4. Cum ar trebui să arate educația antreprenorială în România, dacă vrei să formezi oameni capabili să construiască pe termen lung?

Dacă vrem cu adevărat să formăm antreprenori care construiesc pe termen lung, trebuie să acceptăm că antreprenoriatul nu e o materie care se predă, ci o disciplină care se antrenează. De fapt, Teoria, reprezintă „perspective sistemice ale experianței altora” în contexte care chiar pot fi diferite de cele ale participanților (să nu uităm că mediul de business se schimbă abrupt). Așa apare și adversitatea manifestată față de teorie prin respingere, manifestată „finuț” de participanți prin replica „la noi este diferit”.  caz în care teoria chiar încurcă.

Educația antreprenorială în România are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la „predare” la „modelare comportamentală”. Tinerii au nevoie de un sistem care creează contextete în care informația să fie livrată imediat după procesul de conștientizare experențială.

Ce reprezintă contextele experențiale simulate? Este simplu: Laboratorul unde să poți să adopți decizii, să gestionezi resurse, să colaborezi, să negociezi, să identifici cum poți face mai bine lucrurile, chiar să eșuezi, evenimente în urma cărora se discută pe modele și instrumente de management. În viața reală Antreprenorul trăiește aceste lucruri zi de zi, dar fără a avea posibilitatea de analiză pe baza instrumentelor de management, consecințele fiind repetarea greșelilor, timp consumat, rezultate mediocre.

De aceea, simulările de business, proiectele practice, mentoratul și studiile de caz locale sunt esențiale.

Un tânăr are nevoie să acumuleze o experiență simulată inițial, să se inspire din cum funcționează marketingul digital în Silicon Valley, apoi să modeleze instrumentele și lecțiile învățate pentru piața din România. Și iarăși vorbim despre Adaptabilitatea modelelor la contextul românesc. Copierea acestora orbește care nu ia în considerare variabilele diferite ale contextului local, reprezintă o ecuație cu rezultate nemulțumitoare.

În cultura românească, greșeala este încă penalizată, acasă în familie, din clasele primare până în studenție. Ești „scos la tablă” pentru a-ți fi vânate greșelile, făcut de rușine în fața tuturor pentru că nu ai reținut pe de rost o teoremă (am avut personal în studenție acest moment cu unul din profesorii de talie mondială considerat una din mințile luminate ale matematicii – nu dăm nume, dar ca abilități de profesor acum pot să îl calific, sub-mediocru). Astfel avem o generație de antreprenori care se tem mai mult să greșească decât să înceapă. Este nevoie să schimbăm acest mindset. printr-o educație vie, contextualizată, bazată pe feedback real, cu accent pe autocunoaștere, inteligență emoțională și capacitatea de a lua decizii sub presiune.

În plus, educația antreprenorială trebuie să includă și componenta de autocunoaștere și gestionare a emoțiilor. Mulți antreprenori eșuează nu pentru că au o idee proastă, ci pentru că nu își cunosc propriile limite, nu știu să gestioneze stresul sau nu înțeleg relația cu echipa.

Educația antreprenorială pe termen lung trebuie să fie vie, practică, umană și contextualizată. Nu avem nevoie de cursanți de 10, ci de oameni care construiesc, greșesc inteligent și învață continuu.și cresc afaceri reale, cu impact în comunitățile lor.

5. Dacă ai vorbi azi cu un tânăr care vrea să înceapă un business, ce sfat i-ai da?

Dacă ar fi să ofer un singur sfat unui tânăr care vrea să înceapă un business, acesta ar fi:
„Începe. Nu perfect. Nu pregătit complet. Ci prezent, atent și dispus să înveți repede.”

Mulți tineri blochează startul în așteptarea unui „moment ideal” care nu vine niciodată. Adevărul e că perfecțiunea e o iluzie, iar piața nu recompensează ideile bune, ci executarea disciplinată a unor pași imperfecți.

Testează ideea în realitate. Nu în minte, nu în PowerPoint. Ia contact cu clientul, cu efortul real de vânzare, cu reacțiile dure, cu frustrarea. Fă primul pas cu ce ai: un prototip simplu, o pagină de prezentare, o conversație cu un potențial client. Fiecare interacțiune e o bucată de realitate pe care o poți transforma în lecție.

Al doilea lucru important este: nu te baza doar pe tine. Caută mentori, nu validatori. Diferența dintre cei doi e simplă: influencerul îți spune ce vrei să auzi, validatorul îți spune ce trebuie să auzi. Un mentor cu experiență te poate ajuta să eviți greșeli costisitoare și să vezi ce nu e evident din poziția de începător. Un sfat bun, venit la momentul potrivit, poate face diferența între a închide businessul într-un an sau a construi o companie sustenabilă.

Aș adăuga și o nuanță importantă: nu confunda profitul cu succesul. Da, profitul este esențial – fără el, n-ai cum să crești, să reinvestești sau să îți susții echipa. Dar sunt businessuri care produc bani și atât. Niciun impact, nicio direcție, nicio contribuție reală. La fel, sunt oameni care construiesc ceva cu sens, dar care uită să se uite la cifre – și se trezesc că pasiunea lor nu e sustenabilă.

Idealul este echilibrul: un business care generează valoare, aduce profit, dar și schimbare, sens, direcție. Iar pentru asta, e nevoie de răbdare. Nu te îndrăgosti de ideea ta, ci de procesul de a o îmbunătăți constant.

I-aș mai spune tânărului antreprenor un lucru simplu, dar greu de aplicat: nu uita de tine în tot acest proces. Businessul tău va crește atât cât crești tu ca om. Dacă nu știi să-ți gestionezi emoțiile, energia, relațiile – riști să devii propriul tău obstacol. Învață să te adaptezi, să delegi, să asculți, să spui „nu” și, mai ales, să te oprești din când în când pentru a respira și a reevalua drumul.

Dacă e ceva ce învățăm din toate aceste răspunsuri, e următorul adevăr simplu, dar esențial:

Cariera, ca și antreprenoriatul, nu e o construcție teoretică. E o realitate trăită.
Se clădește cu decizii. Cu acțiuni. Cu înfrângeri care dor. Cu lecții care te ard. Cu oameni care pleacă și idei care nu funcționează. Dar și cu momente care schimbă totul: când cineva îți spune „Asta m-a ajutat cu adevărat”, când vezi o echipă crescând, când simți că nu doar vinzi – ci creezi sens.

Așadar: începe, testează, învață repede, caută ghidare și nu pierde direcția. „Rețeta” mea nu-ți va garanta succesul, succesul se construiește! Îmi doresc ca experiența mea să te inspire pentru a-ți construi propria ta fundație solidă în antreprenoriat.

Cristina Belu este genul de profesionist care transformă cariere, nu doar CV-uri. Cu peste 15 ani de experiență în resurse umane, employer branding și leadership, Cristina și-a făcut un nume ca partener de încredere în construirea de echipe performante și în ghidarea oamenilor spre versiunea lor profesională cea mai bună.

Fie că a coordonat echipe complexe în industria media internațională sau că a consiliat top executivi în tranziții de carieră, abordarea ei a rămas aceeași: empatie, claritate și strategie. Astăzi, în calitate de Talent & Career Growth Partner, Cristina susține dezvoltarea sustenabilă a carierelor și construiește punți între potențialul uman și obiectivele de business.

În acest interviu sincer și valoros, descoperim cum se conturează o carieră construită cu intenție, ce greșeli frecvente fac tinerii profesioniști și cum arată, în viziunea Cristinei, viitorul leadershipului autentic.

1. Cristina, după peste 15 ani în HR, leadership și employer branding, ce te motivează azi să continui în acest domeniu?

Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt ce mă motivează azi, ar fi impactul. Impactul real, profund, uman, nu cel de bifat în rapoarte sau de afișat în prezentări. Am ajuns, după 15 ani de experiență în HR și leadership, la concluzia că munca noastră devine cu adevărat valoroasă atunci când are un efect vizibil în viețile celor cu care lucrăm.

Am început în acest domeniu cu mult entuziasm și cu dorința sinceră de a contribui la un mediu de lucru mai echilibrat. Pe parcurs, am trecut prin roluri operaționale, strategice, de coordonare, de implementare, de schimbare. Am gestionat echipe în tranziție, am condus proiecte de transformare organizațională, am creat programe de dezvoltare și employer branding – toate aceste experiențe m-au învățat un lucru fundamental: în spatele oricărui KPI, proces sau strategie, există oameni. Cu frici. Cu aspirații. Cu blocaje. Cu nevoia de a fi ascultați și văzuți.

Ce mă ține conectată azi la acest domeniu este tocmai partea umană a lui. Încă există un decalaj mare între ce scrie în broșura de onboarding și ce trăiesc angajații în realitate. Încă există manageri care confundă autoritatea cu leadershipul. Încă sunt oameni care cred că resursa umană e un „centru de cost” și nu o sursă de inovație și creștere.

Eu am ales să lucrez tocmai acolo unde alții spun „nu merge” – în cultura organizațională, în modul în care comunicăm în echipă, în felul în care încurajăm sau inhibăm potențialul. Ce mă motivează? Faptul că, uneori, printr-o simplă conversație bine dusă, poți schimba direcția unei cariere sau energia unei echipe. Că poți transforma burnout-ul într-un nou început. Că poți da cuiva claritatea de care avea nevoie ca să nu renunțe.

În ultimii ani m-am apropiat tot mai mult de zona de coaching și consultanță de carieră. Acolo simt că se produce magia. Lucrez cu oameni care sunt în tranziții – unii pleacă din roluri în care s-au simțit epuizați, alții vor să se reinventeze după 10-15 ani de carieră în aceeași industrie. Și când ajungi să le oferi nu doar un CV „optimizat”, ci încrederea că pot merge mai departe, că merită un nou început – atunci înțelegi de ce merită să rămâi în acest domeniu.

În paralel, lucrez și cu lideri și fondatori de business care vor să-și construiască echipe cu sens. Nu mai e suficient să oferi un salariu bun și un birou frumos. Oamenii caută cultură, valori aliniate, spațiu de creștere. Iar rolul meu este să-i ajut pe acești lideri să creeze contexte sănătoase, să comunice autentic, să își înțeleagă oamenii și să creeze loialitate, nu doar retenție.

Employer branding-ul, o altă arie de care m-am ocupat în profunzime, nu mai e, în 2025, despre sloganuri sau fotografii cu echipa la brunch. E despre consistență. Despre a livra în interior ceea ce promiți în exterior. Iar asta presupune un efort continuu de introspecție organizațională: cine suntem noi, ca angajator? Ce cultivăm și ce tolerăm? Cum arată experiența reală a angajatului, din prima zi până la momentul în care pleacă?

Am învățat să văd HR-ul ca pe un partener strategic, dar mai ales ca pe o funcție cu responsabilitate umană majoră. În HR, dacă nu ești atent, poți lăsa în urmă oameni frânți de un sistem. Dar dacă îți pasă cu adevărat, poți fi cel care aprinde din nou scânteia în cineva care o pierduse.

Sunt întrebată adesea: „De ce nu ai trecut complet în business? De ce ai rămas în HR?” Răspunsul meu e simplu: pentru că aici am simțit că pot crea schimbare pe termen lung. Un business fără oameni potriviți nu crește. Un lider care nu știe să comunice își pierde echipa. Un angajat care nu e văzut nu va inova. Totul pornește de la oameni.

Ce mă motivează azi? Să văd oameni care se ridică din burnout și își redescoperă misiunea. Să lucrez cu lideri care aleg vulnerabilitatea ca instrument de putere. Să susțin femei care vor să facă tranziția spre antreprenoriat. Să construiesc spații de învățare în care oamenii nu doar învață, ci se transformă.

Mă motivează să știu că munca mea nu e despre „poziții închise” sau „candidați plasați”, ci despre oameni care și-au recăpătat direcția. Despre profesioniști care și-au spus, după un proces de coaching: „Mă simt din nou eu.” Despre echipe care, după o intervenție de leadership coaching, au învățat să comunice real, nu doar procedural.

2. Care este cea mai frecventă greșeală pe care o vezi în rândul candidaților care își caută un nou drum profesional?

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care o văd, constant, este lipsa de direcție reală. Oamenii intră în „modul de criză” și încep să aplice la tot ce prind. Se tem că dacă nu trimit zeci de CV-uri, nu au nicio șansă. Dar când aplici la tot, de fapt nu aplici cu adevărat nicăieri.

Acesta este un comportament de supraviețuire, nu de strategie. Îți consumi energia în haos, alergând după oportunități care, poate, nici nu ți se potrivesc. Iar când vin refuzurile – și vin inevitabil – începi să-ți pierzi încrederea. Apare frustrarea, apare epuizarea, apare acea voce interioară care îți spune că „nu ești suficient de bun”.

Dar problema nu e lipsa de valoare, ci lipsa de direcție.

În coaching, primul pas nu este să lucrăm pe CV sau pe LinkedIn. Ci să înțelegem cine este omul din fața mea. Ce vrea cu adevărat? Care este valoarea lui unică? Ce își dorește să creeze în următorul capitol profesional? Îi pun întrebări grele: Ce te motivează? Ce nu mai ești dispus să accepți? Ce te-a făcut să rămâi blocat?

Fără claritate, nu poți construi un mesaj convingător. Ori candidatul de azi trebuie să fie nu doar competent, ci și coerent.

O altă greșeală majoră este lipsa de storytelling profesional. Mulți profesioniști extrem de capabili vin cu CV-uri standard, reci, tehnice. Își descriu joburile prin liste de responsabilități, nu prin rezultate, contribuții, lecții învățate. Nu spun povestea carierei lor, ci o înșiruire de titluri.

Și mai grav, nu știu să răspundă la întrebarea: De ce ar alege cineva exact pe tine?

Aici intervine munca mea. Împreună, transformăm experiența în mesaj. Învățăm cum să trecem din zona „am lucrat în X rol” în „iată cum am contribuit, ce am învățat și de ce sunt potrivit pentru următorul pas”. Asta e diferența dintre un profesionist care aplică „la grămadă” și unul care merge țintit, cu încredere și autenticitate.

Și mai e ceva important: mulți nu își acordă timp de reflecție după o pierdere profesională – fie că e vorba de concediere, burnout, stagnare sau o decizie personală de a pleca. Se aruncă imediat în procesul de căutare, fără să vindece ce e de vindecat, fără să tragă învățăminte.

Dar dacă nu înțelegi de ce ai ajuns să pleci sau ce ai fi avut nevoie diferit, riști să repeți exact același tipar într-un nou loc.

Am lucrat cu oameni care schimbaseră trei joburi în trei ani și îmi spuneau: „Niciunde nu mă regăsesc”. Iar când am început să săpăm, am descoperit că nu își ascultaseră niciodată cu adevărat nevoile. Alegeau mereu ce părea sigur, ce părea „bine văzut” sau ce le spunea altcineva că ar trebui să facă.

În realitate, orice căutare de job ar trebui să înceapă cu o căutare de sine. Când știi cine ești, ce poți și ce vrei, devii un candidat greu de ignorat – chiar și în contexte competitive.

Aș vrea să mai punctez și o greșeală subtilă, dar prezentă: confuzia dintre activitate și progres. Mulți îmi spun: „Am aplicat la 70 de joburi săptămâna asta”. Dar când îi întreb la care dintre ele chiar își doresc să ajungă – se blochează. Nu mai contează calitatea procesului, ci cantitatea. Asta nu doar că obosește psihic, dar nici nu aduce rezultate.

Mai degrabă, încurajez un proces de selecție atentă. Mai puține aplicații, dar bine gândite. Personalizate. Cu mesaj clar. Cu energie pusă acolo unde chiar există un potențial de potrivire.

A fi intențional în procesul de căutare înseamnă să știi să spui și „nu” – să nu te lași atras într-un job doar pentru că pare disponibil. Să întrebi în interviu, să evaluezi cultura, să te asiguri că rolul ți se potrivește, nu doar că tu te potrivești rolului.

Aș mai adăuga ceva: mulți candidați nu cer ajutor. Cred că trebuie să se descurce singuri, că „nu e mare lucru să-ți faci un CV” sau „oricum nu știe nimeni mai bine decât mine ce vreau”. Dar realitatea e că trăim vremuri în care joburile nu mai vin prin canale clasice. E despre rețele, poziționare, vizibilitate, recomandări.

Un coach, un mentor, un specialist în carieră nu îți dă un job – dar îți oferă oglinda de care ai nevoie ca să mergi mai sigur înainte.

Așa că, dacă aș rezuma cele mai frecvente greșeli, aș spune așa:

• Lipsa de claritate personală – aplici fără direcție.
• Lipsa de storytelling – nu știi cum să-ți spui povestea.
• Lipsa reflecției – repeți greșelile trecutului.
• Cantitatea bate calitatea – multe aplicații, puține relevante.
• Neasumarea unui proces de învățare – crezi că trebuie să te descurci singur.

Toate acestea se pot corecta. Dar primul pas este să te oprești din alergare și să te întrebi sincer: Ce îmi doresc cu adevărat? Cine sunt eu, dincolo de titlurile din CV? Ce loc îmi doresc să ocup în lume prin munca mea?

Când ai răspunsul, aplicațiile devin mesaje. CV-ul devine o poveste. Interviurile devin conversații. Iar drumul profesional nu mai e o loterie, ci o alegere conștientă.

3. Dacă ai avea în față o tânără absolventă care îți spune: „nu știu încotro s-o iau”, ce i-ai spune?

I-aș spune, din toată inima, că e perfect normal să nu știe. Nu doar normal, ci chiar sănătos. Trăim într-o cultură care pune o presiune uriașă pe tineri: să aibă claritate, să ia decizii rapide, să „știe ce vor să devină” înainte să apuce să se cunoască pe ei înșiși.

Școala, din păcate, nu pregătește oameni pentru realitatea profesională – ci pentru examene. Așa că momentul acela, după absolvire, în care te trezești cu diploma în mână și întrebarea „acum ce fac?” e aproape inevitabil.

Aș începe spunându-i că nu e singură. Că aproape toți, indiferent cât de siguri par pe Instagram sau LinkedIn, au trecut printr-o perioadă de confuzie, de testare, de „rătăcire controlată”.

Apoi, n-aș încerca să-i dau o soluție rapidă. Ci aș invita-o să ne uităm împreună la câteva întrebări esențiale.

1. Ce o motivează cu adevărat?

Asta nu înseamnă „ce job îți place?” sau „ce îți dorești să faci toată viața?” – ci mai degrabă:

• Ce te face curioasă?
• Ce fel de activități te fac să pierzi noțiunea timpului?
• Ce subiecte te entuziasmează când vorbești cu prietenii?

Motivația nu vine întotdeauna dintr-o pasiune clară. Poate veni din dorința de a contribui, de a învăța, de a crește într-un anume mediu. Poate fi legată de impact, de oameni, de inovație, de stabilitate.

2. În ce fel de medii se simte în siguranță și înflorește?

Unii oameni dau ce au mai bun în structuri clare, cu reguli și predictibilitate. Alții se simt sufocați acolo și au nevoie de libertate, varietate, provocare constantă.

Mediul în care lucrezi contează la fel de mult ca munca propriu-zisă. Poți avea „jobul visurilor tale” într-o cultură toxică și să ajungi epuizată. Sau poți avea un rol banal, dar într-un mediu în care ești văzută, respectată și încurajată – și să crești enorm.

3. Care sunt abilitățile ei naturale?

Fiecare dintre noi are o serie de talente înnăscute – lucruri pe care le facem ușor, fără efort exagerat. Poate e vorba de empatie, gândire logică, organizare, creativitate, comunicare, analiză.

Aici ajută mult feedback-ul de la oameni de încredere: „Ce crezi că fac bine și nu-mi dau seama?”, „În ce contexte m-ai văzut în formă maximă?” – întrebări simple care pot da răspunsuri revelatoare.

După ce explorăm aceste trei direcții – motivație, mediu, abilități – următorul pas este experimentarea.

I-aș spune așa:

„Nu trebuie să iei o decizie pe viață. Trebuie doar să faci primul pas. Orice pas. Pentru că direcția ți se clarifică doar mergând.”

I-aș recomanda să accepte un internship, chiar dacă nu e în „domeniul visat”. Să meargă la evenimente, workshopuri, sesiuni de networking, conferințe. Să urmărească oameni care o inspiră și să le scrie. Un mesaj sincer, autentic, poate deschide uși neașteptate.

Și mai ales, aș încuraja-o să lucreze cu un mentor sau un coach, dacă își permite. Uneori, câteva conversații bine ghidate pot economisi luni sau ani de încercări.

Totodată, i-aș spune ceva ce multă lume uită:

Cariera nu mai e o linie dreaptă.

Nu mai e despre „te angajezi, crești, ieși la pensie”. Este despre ramificații. Despre perioade de tranziție, de reinventare, de explorare. Astăzi poți fi HR, mâine poți fi coach, peste trei ani poți crea propriul business sau schimba complet domeniul.

Și nu e nimic greșit în asta, atâta timp cât nu te pierzi pe tine pe drum.

Aș mai încuraja-o să nu se compare. E atât de ușor să te uiți în jur și să vezi colegi care „par” că știu ce fac, care „au deja job”, care „au reușit”. Dar nu știi ce e în spatele acelei imagini. Fiecare are ritmul lui.

Și da, i-aș spune și despre răbdare.

Tendința e să vrem totul repede: job bun, salariu mare, echipă cool, echilibru viață-muncă. Dar realitatea e că în primii ani, înveți. Testezi. Greșești. Te ridici. Înveți din nou.

Aș încheia conversația cu ceva ce spun des în sesiunile mele de coaching:

„Construiește-ți cariera cu mintea unui arhitect și inima unui explorator. Gândește strategic, dar lasă loc pentru surprize. Nu ai nevoie de toate răspunsurile azi. Doar de disponibilitatea de a porni la drum.”

Și, mai presus de orice, i-aș aminti:

Tu nu ești jobul tău. Nu ești titlul din CV. Nu ești validarea primită sau respingerea trăită. Ești mai mult decât atât. Și drumul tău profesional va fi cu atât mai solid cu cât va fi construit pe cine ești tu cu adevărat, nu pe ce se „cere” în piață.