Acasă Blog Pagina 45

Schema prin care primarii din Bihor ocolesc restructurările cerute de premierul Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan, devenit simbolul „eficienței administrative” în România, s-a trezit prins într-un paradox. Reforma pe care o predică la București – reducerea birocrației și a aparatului bugetar – este „fentată” chiar în județul său, Bihor, unde primarii au găsit o metodă ingenioasă de a păstra toți oamenii pe statul de plată, dar în altă parte.

De fațadă, primăriile și-au redus organigramele. În realitate, angajații concediați formal au fost „relocați” în cadrul Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Bihor, unde figurează drept „personal contractual” plătit pentru servicii de audit, urbanism sau administrație.

Plățile nu se mai fac sub formă de salarii, ci apar la capitolul „bunuri și servicii”, mascând astfel costurile reale cu personalul.

Rezultatul: în timp ce guvernul anunță reduceri de posturi, în Bihor, numărul real al angajaților din administrație a crescut.

Conform simulărilor publicate recent de Guvern, Bihorul este „premiantul” României la eficiență administrativă. La o reducere de 40% a organigramelor, în județ ar fi afectate doar 53 de posturi dintr-un total de peste 3.100. În scenariul de 45%, dispar doar 72 de posturi, adică 2% din total.

Pe hârtie, Bihorul pare un model. În realitate, este doar cel mai abil în a fenta sistemul. În loc de concedieri, primarii au transferat angajații la ACoR Bihor, pe posturi plătite din bugetele locale sub formă de „servicii externe”.

Asociația Comunelor din România (ACoR), filiala Bihor, a fost creată ca organizație non-profit, menită să ofere consultanță și formare profesională administrațiilor locale.

În teorie, scopul era nobil: sprijinirea primăriilor din mediul rural, lipsa de personal specializat și colaborarea între UAT-uri. În practică, ACoR Bihor a devenit un paravan pentru menținerea angajaților „restructurați”, dar și un mecanism de redistribuire a fondurilor publice în afara oricărui control.

Dacă în 2019 asociația avea doar 45 de angajați și venituri de 2 milioane de lei, în 2024 numărul a crescut la 80, iar în 2025 la 92 de angajați.
Veniturile anuale depășesc acum 7 milioane de lei, majoritatea provenind din plăți lunare făcute de primării pentru „servicii administrative”.

Cazul comunei Hidișelu de Sus este emblematic. Primarul liberal Adrian Petroi plătește lunar 63.500 de lei către ACoR Bihor. Oficial, banii sunt pentru servicii de urbanism și lucrări administrative. În realitate, reprezintă salariile a 9 angajați – muncitori, șoferi și electricieni – care continuă să lucreze pentru primărie, doar că figurează ca personal al ACoR.

„Avem un șofer, muncitori la utilaje și un electrician pentru iluminatul public. Dacă angajam firme private, ne-ar fi costat triplu. Așa, îi plătim prin ACoR și lucrăm cu oamenii noștri”, explică primarul Petroi.

Alte exemple:

  • Tulca plătește 5.700 lei/lună pentru un angajat;

  • Avram Iancu virează 36.000 lei pentru trei persoane;

  • Mădăraș – 52.500 lei pentru patru funcționari;

  • Dobrești – peste 3.000 lei pentru audit intern.

Toate sumele provin din bugetele locale și sunt raportate la categoria „bunuri și servicii”, nu „cheltuieli de personal”.

Pe hârtie, reforma e dusă la capăt. În realitate, banii publici merg tot către aceleași persoane, dar sub o altă etichetă contabilă.

  1. Primăria „restructurează” posturile pentru a se încadra în cerințele guvernului.

  2. Angajații sunt trecuți pe statele de plată ale ACoR, care emite lunar facturi către primărie.

  3. Primăria plătește serviciile ca și cum ar apela la o firmă privată.

  4. ACoR virează salariile angajaților „relocați”.

Astfel, fiecare primărie poate continua să funcționeze cu același personal, fără să fie sancționată de Guvern sau Curtea de Conturi, deoarece asociația nu intră direct sub incidența controlului instituțiilor publice.

Inițial, ACoR oferea doar servicii de audit intern, profitând de obligația legală ca fiecare primărie să fie auditată o dată la trei ani.
Ulterior, asociația a adăugat urbanismul pe listă, apoi serviciile administrative, transformându-se într-o veritabilă rețea de prestări pentru primării.

Tarifele:

  • între 1.500 și 4.000 lei/lună pentru audit;

  • alte 2.000–7.000 lei/lună pentru urbanism;

  • între 5.000 și 60.000 lei/lună pentru „servicii administrative”.

Toate acestea fără baze de calcul clare, fără criterii de cost și fără verificări externe.

„Este o portiță perfect legală, dar complet imorală. Primarii își pot păstra angajații și pot face angajări politice fără concursuri publice”, explică un expert în finanțe publice, sub protecția anonimatului.

Pe baza acestor artificii contabile, premierul Ilie Bolojan prezintă Bihorul ca model de eficiență. Însă datele reale îl contrazic.

Dacă se adaugă la cele 53 de posturi „tăiate” din organigrame și 92 de persoane angajate indirect prin ACoR, rezultă că în Bihor nu s-a redus nimic. Dimpotrivă, numărul total al angajaților a crescut.

„Practic, Bihorul nu a făcut o reformă, ci a inventat o metodă de a ocoli legea”, afirmă sociologul politic Dan Lupu, într-un comentariu pentru BIHOREANUL.

ACoR Bihor este o persoană juridică de drept privat, declarată „de utilitate publică”.
Această formulare o plasează într-o zonă gri, unde Curtea de Conturi nu are competență directă de control.

Astfel, milioane de lei din bugetele comunelor sunt transferați anual în afara sferei de audit public, fără o justificare detaliată a cheltuielilor.

„Este o gaură neagră în care se scurg fondurile publice locale. Practic, primăriile finanțează o structură care nu poate fi verificată”, avertizează economistul Claudiu Negru.

Lipsa de control a permis și alte derapaje. Printre angajații ACoR Bihor se regăsesc fostul primar al Beiușului, Adrian Domocoș, condamnat pentru abuz în serviciu și eliberat condiționat în 2021, dar și două foste subalterne ale sale – Daniela Petruț și Doina Blaga – condamnate în același dosar.

Toți trei ocupă acum posturi de auditor, adică verifică legalitatea cheltuielilor din primării.

Un paradox grotesc: oameni condamnați pentru corupție sunt plătiți din bani publici să „controleze” legalitatea altor instituții publice.

Primarii recunosc manevra, dar o justifică prin blocarea angajărilor.

„Posturile sunt înghețate. Dacă nu am apela la ACoR, primăria s-ar bloca”, spune Dorin Toma, edilul PSD din Avram Iancu.

„Am angajat pe ACoR administratorul pieței și muncitorii pentru utilaje. Nu furăm, doar ne adaptăm”, explică Florin Copos, primarul PNL din Dobrești și actual președinte al ACoR Bihor.

Întrebat câte primării folosesc acest mecanism și cât plătesc lunar, Copos a promis că va transmite o listă completă. Ulterior, nu a mai răspuns la apelurile și solicitările oficiale ale BIHOREANULUI.

Ceea ce la București e prezentat drept „modelul Bolojan” s-a transformat în „schema Bolojan” – un sistem sofisticat de mascare a cheltuielilor de personal sub forma unor „servicii administrative”.

Primarii au păstrat angajații, clientela politică e mulțumită, iar cifrele arată impecabil.

Doar contribuabilul pierde: banii săi merg într-un circuit opac, fără transparență și fără eficiență reală.

În loc să reducă birocrația, Bihorul a perfecționat arta de a o ascunde.

„Reforma administrației publice locale din Bihor este o iluzie statistică – o lecție despre cum poți păcăli guvernul, presa și electoratul în același timp”, concluzionează un raport al Centrului pentru Integritate Publică Oradea.

 

Sursă: Ebihoreanul.ro

CORNELIU VIȘOIANU: Depresie națională sau o nouă societate? – Între alienarea tehnologică și renașterea umană

Nevoia de prezență fizică, exacerbată de saturația digitală și insecuritatea globală, contrastează cu riscul de depresie națională. Excluderea nealiniaților la progresul tehnologic și re-umanizarea arată că societatea caută un echilibru, o readaptare a educației în care etica e deasupra profitului.

În epoca transformării digitale accelerate, o întrebare fundamentală își face simțită prezența în conștiința colectivă: ne îndreptăm către o depresie națională – o stare de criză existențială la scară socială – sau către nașterea unei noi societăți, reconfigurate prin redescoperirea esenței umane?

Răspunsul la această dilemă nu este nici simplu, nici univoc, deoarece trăim simultan ambele realități: presiunea disocierii tehnologice și impulsul puternic al re-umanizării.

În acest excurs despre viitorul apropiat, urmăresc să disecăm împreună tensiunea fundamentală din societate, ca motor al schimbării, examinând modul în care progresul tehnologic, deși un catalizator al eficienței și al cunoașterii, poate genera, în absența unui ideal etic coerent, o criză profundă a sensului și apartenenței.

În paralel, vom analiza semnele tot mai clare ale unei reîntoarceri conștiente către prezența fizică și relațiile autentice, care ar putea reprezenta fundația unei renașteri sociale reale.

Prin explorarea acestor două forțe antagonice, vom încerca să schițăm contururile unei căi de echilibru, în care tehnologia să devină un instrument al împlinirii umane, și nu un agent al distrugerii ei.

Anatomia unei posibile depresii naționale – de la marginalizare la pierderea sensului

Comunitățile mici sau cele extinse au caracteristicile unor organisme vii și implicit sănătatea sau patologiile comunitare pot fi identificate și mai ales abordate ca un întreg. Când o parte semnificativă a populației simte că nu mai are un rol valoros în societate, că nu mai poate contribui sau că este lăsată în urmă de trenul progresului, rezultatul nu este doar frustrarea individuală, ci o depresie națională („national depression”[1]) similară cu situația de acum un secol, când recesiunea economică globală severă a acelor ani, a fost marcată de șomaj ridicat, sărăcie și colaps economic.

Acest fenomen nu se traduce neapărat prin revoltă socială, ci printr-o apatie colectivă, o lipsă de viziune și o scădere a rezilienței psihologice a întregii societăți. El descrie o condiție socială patologică, caracterizată printr-un sentiment colectiv de deznădejde și lipsă de perspectivă.

Politicile publice tradiționale de combatere a șomajului (ex. cursurile de reconversie profesională) nu mai sunt suficiente; ele trebuie reinventate pentru a aborda criza existențială și emoțională cauzată de pierderea statutului social și a identității legate de muncă.

Din această perspectivă, raportat la comunitate, conceptul de „depresie națională” depășește cu mult sfera economică sau cea a sănătății psihice individuale. Mecanismul său de declanșare este profund legat de impactul social al tehnologiei, care acționează pe multiple planuri.

Automatizarea ca sursă de marginalizare existențială

Preluarea rapidă și masivă a locurilor de muncă de către roboți și sisteme de inteligență artificială nu reprezintă doar o problemă de șomaj tehnic. Ea constituie o mutilare a identității sociale cu implicații profunde.

Pentru mulți indivizi, munca nu este doar un mijloc de subzistență, ci o sursă fundamentală de demnitate, apartenență și contribuție la binele comun. Când această resursă a identității este alterată, nu doar veniturile scad, ci și stima de sine iar sentimentul de utilitate socială se năruie.

Procesul este cumulativ și totodată diabolic prin natura sa. Inițial, afectează sectoarele cu task-uri repetitive și manuale. Dar odată cu avansul exponențial al inteligenței artificiale, el vine să atingă și profesii cognitive considerate până recent sigure: analiști, contabili, jurnaliști, chiar și unii specialiști în domeniul creativ.

Ceea ce rămâne este o societate profund polarizată: o minoritate de posesori ai cunoștințelor tehnice de ultimă oră și o majoritate crescândă a celor „deconectați”, care se simt progresiv în plus față de mecanismul social.

Când această majoritate va depăși o anumită masă critică, riscul nu va fi doar al unor frământări sociale punctuale, ci al unui adevărat colaps al coeziunii naționale.

Statul nu mai este perceput ca un mediator al intereselor comune, ci ca un simplu administrator al unei tranziții care îi exclude structural pe cei mai mulți.

În aceste condiții, lipsa identității sociale va fi ușor transferată și către lipsa identității naționale ceea ce va crea prin compensare comunitară o exacerbare subconștientă a naționalismului.

Alienarea Digitală și Eroziunea Spațiului Comun

Mediul digital, deși conceput pentru conectivitate, poate genera o paradoxală singurătate de masă. Platformele de socializare înlocuiesc adesea dialogurile profunde cu performanțe de suprafață, iar comunicarea asincronă și lipsită de non-verbal distorsionează înțelegerea emoțională.

La început a fost cuvântul. Cuvântul era rostit de un om și auzit de un altul, împreună cu vibrațiile nevăzute ale afectului și atitudinii. În comunicarea autentică, cuvântul este întregit de răspunsul non-verbal primit de la receptor, indiferent de poziția acestuia de acceptare sau refuz. Azi omul devine un simplu nod într-o rețea, dar un nod izolat, privat de căldura și autenticitatea contactului direct.

Comunicarea digitală creează un vid în spațiul public tradițional. Piețele, bisericile, bibliotecile publice, chiar și locurile de muncă ca spații de socializare își pierd treptat funcția, înlocuite de ecrane și interacțiuni virtuale. Rezultatul este o sărăcire a țesutului social, o atrofie a competențelor de interacțiune reală și o incapacitate tot mai mare de a gestiona conflictele și de a construi încredere.

Această alienare este un teren fertil pentru depresia colectivă, deoarece oamenii, deși mai „conectați” tehnic decât oricând, se simt mai singuri și mai puțin înțeleși. Lipsa de spații comune autentice duce la dispariția terenurilor neutre unde diferitele grupuri sociale se puteau întâlni și își puteau recunoaște reciproc umanitateaE foarte greu să bei o bere cu calculatorul!

Criza sensului și absența proiectului comun

În afara pierderii locului de muncă și a erodării relațiilor, depresia națională este alimentată de o Criză a Sensului. Societățile pre-moderne, deși sărace material, erau bogate în sensuri colective oferite de religie, tradiție și comunitate.

Societatea modernă, hiper-conectată și hiper-informată, pare să fi pierdut această capacitate de a genera proiecte comune care să mobilizeze și să ofere speranță. Progresul tehnologic este adesea prezentat ca un scop în sine, dar acesta nu răspunde întrebărilor fundamentale ale existenței: Care este scopul nostru colectiv? Ce lăsăm în urmă? Cum contribuim la ceva mai mare decât noi înșine?

Tehnologia, în loc să fie pusă în slujba unui ideal uman colectiv, devine un scop în sine, iar oamenii devin simplii ei servitori.

Inversarea de roluri nu poate funcționa, chiar dacă unii au percepția falsă potrivit căreia  inteligența artificială are atribute umane.

Semnele speranței, re-umanizarea ca răspuns terapeutic  și renașterea socială

În fața acestor tendințe alarmante, societatea începe să manifestă mecanisme de auto-protecție și adaptare. Cel mai semnificativ semn este o reîntoarcere către prezența umană reală, care poate fi interpretată nu ca o nostalgie, ci ca un răspuns adaptativ profund și ca fundament al unei potențiale renașteri.

Dubla criză – economică (șomaj tehnologic) și etică (intelect fără ideal) – profilează o reacție socială fundamentală, ce poate fi interpretată ca o tentativă de auto-vindecare a societății: dorința crescută de a se întâlni fizic.

Acest fenomen observat cu precădere în perioada post-pandemie și amplificat de climatul de incertitudine globală, nu este un simplu efect secundar, ci un act profund de compensare și ancorare.

Anii de videocall-urimesaje și rețele sociale au indus o oboseală digitală (digital fatigue[2]). Comunicarea mediată, deși eficientă logistic, este fundamental săracă din punct de vedere senzorial și emoțional.

Revalorizarea contactului fizic în era post-digitală

După o perioadă de hiper-conectare virtuală (amplificată de pandemia COVID-19), oamenii redescoperă valoarea terapeutică și existențială a contactului față în față.

Principalele virtuți umane, suport al continuității sociale, uitarea și speranța, au rădăcini profunde în ADN-ul cultural uman și folosesc drept protecție față de agresiunile externe. Omul uită ce a fost rău și speră la mai bine, atâta vreme cât există un sens și implicit o motivație. Tot astfel și comunitățile. Chiar și la război, dar să facem cumva să ne întâlnim!

Întâlnirile fizice nu mai sunt văzute doar ca opțiuni de divertisment, ci ca necesități psihologice esențiale pentru sănătatea mentală. Ele oferă ceea ce tehnologia nu poate oferi: schimbul non-verbal complet, sincronizarea emoțională subtilă, senzația de apartenență și încredere care se construiește prin simpla prezență împărtășită într-un spațiu comun.

Această revalorizare este un act de compensare pentru golul lăsat de comunicarea mediată. Ea indică o inteligență colectivă care recunoaște în mod instinctiv limitele tehnologiei în a satisface nevoi umane fundamentale.

Cererea tot mai mare pentru experiențe autentice, de la retreat-uri fără semnal la evenimente comunitare locale sau private, festivaluri de muzică live sau simple întâlniri în parcuri sau de familie, este un indiciu că societatea încearcă să-și reechilibreze circuitul emoțional.

Aceasta nu este o respingere a tehnologiei, ci o căutare a unui echilibru în care tehnologia să servească relațiile umane, nu să le înlocuiască.

Comunitatea ca refugiu și cadru de reconstrucție în fața insecurității globale

Contextul geopolitic tensionat, criza climatică și instabilitatea economică creează un sentiment generalizat de vulnerabilitate și imprevizibilitate. În astfel de clipe, instinctul uman se orientează către ceea ce este sigur și palpabil – comunitatea și relațiile apropiate, de proximitate.

Rudele chiar și cele mai nesuferite, devin parteneri frecventabili pentru comunicarea autentică, deoarece atitudinile neplăcute sau prezența fie ea chiar dezagreabilă este acceptabilă în contrast cu vidul de comunicare tot mai prezent si lipsa de repere convenționale.

Întâlnirile reale devin astfel acte de ancorare, modalități de a reconstrui un micro-univers de predictibilitate, sprijin mutual și încredere într-o lume globală haotică.

Această reapariție a valențelor comunității nu este doar o regăsire a unui model vechi, ci poate fi baza unei noi societăți emergente. Dacă societatea industrială a fost bazată pe producție în masă și stat-națiune, iar cea digitală pe globalizare și individualism radical, societatea emergentă ar putea fi rețeaua-locală (glocalizare[3] societală), unde tehnologia este utilizată pentru a consolida, nu pentru a înlocui, legăturile comunitare de proximitate.

Platformele digitale ar putea servi, de exemplu, la organizarea mai eficientă a activităților comunitare locale, la schimbul de servicii între vecini sau la gestionarea resurselor comune, dar fundamentul rămâne interacțiunea fizică și încrederea construită față în față. Deja trocul digital a devenit funcțional prin schimburile directe între indivizi si are o dinamică impresionantă.

Redescoperirea valorii timpului și a atenției ca act de rezistență

Un alt semn de re-umanizare îl constituie conștientizarea tot mai largă a necesității de a ne controla timpul și atenția. Mișcări precum „digital detox” sau creșterea interesului pentru practici mindfulness nu sunt doar trenduri, ci răspunsuri la economia atenției care duce la atrofierea conștienței. Recâștigarea controlului asupra propriei atenții este un prim pas către recâștigarea controlului asupra propriei vieți și propriilor relații.

Calea către echilibru – redefinirea progresului și a educației

Pentru a evita depresia națională și a consolida tendința de re-umanizare, este necesar un efort conștient de redirecționare a progresului. Acesta implică o redefinire a valorilor la nivel sistemic.

Noul imperativ social ar trebui să fie de la eficiență la împlinire întrucât modelul dominant de progres, măsurat aproape exclusiv prin creștere economică și eficiență tehnică, și-a arătat limitele. Este necesar să introducem în calculul progresului indicatori de bunăstare psihosocialăcoeziune socială, încredere interpersonală, acces la spații comune și sănătate mentală.

Scopul nu ar trebui să fie doar să producem mai mult și mai repede, ci să creăm condițiile pentru o viață împlinită pentru toți cetățenii. Politicile publice ar trebui să prioritizeze investițiile în infrastructură socială (parcuri, centre comunitare, spații culturale) la fel cum investesc în infrastructură digitală și apoi acestora să li se confere și recunoască sensul.

Sistemul educațional actual este în mare măsură un instrument al erei industriale, concentrat pe producerea de specialiști. Pentru societatea viitoare, educația trebuie să devină holistică.

Pe lângă competențele tehnice, ea trebuie să cultive în mod deliberat inteligența emoțională, empatia, gândirea critică, etica și abilitățile de colaborare.

Mai important, trebuie să redea sensul muncii asupra sinelui, să învețe tinerii nu doar să domine lumea exterioară, ci și să-și domine propriile impulsuri inferioare, transformându-și intelectul dintr-un instrument de dominare într-unul de slujire și creație armonioasă.

O astfel de educație ar produce nu doar ingineri și economiști, ci și oameni integri, capabili să construiască și să mențină acea „ambianță colectivă de armonie” care este esențială.

Noi forme de organizare socială și economică și alegeri conștiente întru o nouă umanitate

Economia colaborativă, cooperativele de muncitori, platformele de proprietate comună reprezintă modele economice care pot diminua efectele marginalizării. Acestea redistribuie nu doar venituri, ci și putere, sens și apartenență. În loc să fie simpli angajați sau consumatori, oamenii devin co-proprietari și co-decidenți, ceea ce le redă demnitatea, autonomia și puterea de a lua decizii.

Sfidarea în fața căreia ne aflăm nu este tehnologică, ci umană și filosofică. Tehnologia este un instrument puternic, dar neutru. Direcția pe care o va lua depinde de voința noastră colectivă. Depresia națională nu este un destin inevitabil, ci un pericol care poate fi evitat printr-o acțiune conștientă.

Semnele încurajatoare ale re-umanizării, ale reîntoarcerii către prezență și comunitate, ne arată că organismul social posedă resurse de autoreglare. Aceste tendințe trebuie recunoscute, susținute și integrate în politicile publice și în proiectele de dezvoltare.

Piramida lui Maslow nu este un moft, este realitatea ce nu poate fi răsturnată după placul fiecăruia! Viitorul nu trebuie să fie o luptă între tehnologie și uman, ci o căutare a sintezei. Nu trebuie să ajungem să plătim pentru a putea primi o palmă (altfel un gest political incorrectness).

Prin realinierea progresului tehnic cu nevoile psihologice și spirituale profund umane, putem trece dincolo de riscul depresiei naționale și puteam pune bazele unei societăți noi, mai conștiente, mai conectate autentic și, în cele din urmă, mai umane.

Alegerile pe care le facem astăzi în domeniul educației, al politicilor economice și al organizării sociale vor determina dacă tehnologia va fi un călău al condiției umane sau un instrument de împlinire al ei.

Alegerea este, în ultimă instanță, una de voință conștientă. Pentru a evita colapsul social, nu este suficient să inovăm tehnologic, ci trebuie să ne asumăm sarcina fundamentală de a reconstrui fundația etică a cunoașterii. A investi în acea disciplină interioară care transformă intelectul din instrument de dominare în slujitor al armoniei.

Nevoia de prezență umană autentică nu este o slăbiciune, ci un semnal de alarmă și, totodată, o busolă. Ea ne arată că cea mai importantă tehnologie pe care o putem dezvolta este cea a relațiilor umane și a armoniei colective, fundamentul esențial pe care se poate construi o societate prosperă și împlinită.

Natura oferă un model de viabilitate ciclică și regenerare care lipsește societății umane obsedate de creșterea liniară și de înlocuirea rapidă. O educație centrată pe natură ar implica recunoașterea ciclurilor și implicit învățarea acceptării fazelor de repaus, de decădere și de renaștere (opusă presiunii constante pentru performanță maximă), recunoașterea și promovarea unor valori eterne precum sustenabilitateainterdependența și moderația (antiteza dorințelor joase care conduc la dominație) și cultivarea disciplinei interioare prin integrarea cunoașterii spirituale și morale alături de cunoașterea materiei.

Această readaptare a sistemului de educație ar putea forma o nouă generație de oameni instruiți care văd intelectul nu ca pe o armă de dominare, ci ca pe un instrument de slujire conștientă a armoniei colective.

Întoarcerea la natură, la valori autentice și la comunitate nu înseamnă un refuz al progresului, ci o căutare a înțelepciunii necesare pentru a-l pune în slujba vieții și nu a distrugerii ei.

[1] https://www.britannica.com/event/Great-Depression

[2] https://letsignit.com/blog/digital-fatigue

[3] https://www.scribd.com/doc/202629673/glocalizarea

Sursă: Adevărul

Cum a ajuns ministrul Alexandru Nazare să primească două apartamente nedeclarate, cumpărate cu banii soției unui fost client al DNA. Schema „creditării” printr-o firmă de fațadă și conexiunile cu dosarul Apa Nova

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, apare în centrul unei scheme financiare dubioase prin care a ajuns să beneficieze indirect de două apartamente nedeclarate, achiziționate prin firma Comunicare SRL — companie controlată în proporție de peste 95% chiar de el.

Surse din documentele oficiale consultate de DeFapt.ro arată că banii pentru aceste achiziții, în valoare de 727.000 de lei, provin de la Valérie Antoinette Denise Royer Semenescu, soția controversatului om de afaceri Ovidiu Semenescu, un fost inculpat în dosarul de corupție Apa Nova, instrumentat de DNA.

Deși femeia de afaceri deține mai puțin de 5% din firmă, ea este cea care a creditat societatea, finanțând achiziția celor două imobile. În schimb, Nazare – acționarul majoritar – nu a investit niciun leu, dar s-a ales cu două apartamente de lux în patrimoniul propriei firme.

Firma Comunicare SRL, cu sediul în București, are o structură simplă:

  • Alexandru Nazare – 95,24% din părțile sociale;

  • SIS Finance Consulting SRL – 4,76%, firmă deținută integral de Valérie Royer Semenescu.

Potrivit bilanțurilor contabile din 2023 și 2024, societatea a fost creditată de asociați cu 727.000 de lei. Documentele arată însă că acești bani nu provin de la Nazare, ci de la asociata minoritară, prin intermediul SIS Finance Consulting SRL.

În aceeași perioadă, firma a raportat active imobilizate de peste 951.000 de lei — o categorie contabilă care include bunuri precum clădiri, apartamente, terenuri sau echipamente.

🔹 Din totalul investițiilor, 727.000 lei provin din creditul acordat de Valérie Semenescu.
🔹 Restul de 224.000 lei provin din profitul firmei.

Rezultatul: Comunicare SRL a cumpărat două apartamente noi într-un complex rezidențial din zona Mall Vitan, plus două locuri de parcare.

Extrasele de carte funciară consultate de DeFapt.ro arată clar:

  • un apartament de 81,8 mp;

  • un altul de 48,7 mp;

  • două locuri de parcare aferente.

Ambele imobile au fost achiziționate în 2024 de firma lui Nazare, Comunicare SRL.

Deși aceste bunuri ar trebui declarate ca active deținute de compania ministrului, Nazare nu le-a menționat nici în declarația de avere, nici în cea de interese, încălcând astfel prevederile legale privind transparența funcțiilor publice.

Punctul central al acestei povești îl reprezintă familia Semenescu – o verigă importantă în numeroase afaceri controversate.

Soțul Valériei, Ovidiu Traian Semenescu, este un personaj cu un trecut complicat:

  • fost reprezentant neoficial al grupului francez Veolia (Apa Nova) în România;

  • reținut de DNA în 2015 pentru spălare de bani și evaziune fiscală;

  • acuzat de trafic de influență în favoarea companiilor care câștigau contracte publice;

  • suspectat în Bulgaria de implicare într-o rețea care ar fi încercat destabilizarea sistemului judiciar.

Anchetatorii DNA susțineau că Semenescu a încasat sute de mii de euro prin contracte fictive, mascând mita în afaceri aparent legale.
Una dintre firmele folosite în acel dosar era chiar SIS Finance Consulting SRL, actualul partener minoritar al lui Nazare.

Istoria firmei SIS Finance Consulting SRL explică foarte bine traseul banilor.
Inițial, compania era controlată de Ovidiu Semenescu, printr-o structură elvețiană – SIS Finance SA, înregistrată la Fribourg.

În 2018, societatea elvețiană a fuzionat cu Intell Finance, condusă de actuala sa soție, Valérie Antoinette Royer Semenescu.
Astfel, după 2018, femeia a devenit de facto continuatoarea afacerilor soțului, inclusiv a SIS Finance Consulting SRL, care avea să intre ulterior în parteneriat cu firma lui Alexandru Nazare.

Comunicare SRL nu este o firmă oarecare. Istoria ei e strâns legată de PNL și de oamenii de la vârful politicii.

Fondată în 2005 de liberalul Gabriel Dumitrașcu, fost vicepreședinte PNL București, compania a fost preluată în 2007 de Florin Roman, actual deputat PNL și apropiat al lui Nazare.

În 2011, Roman i-a cesionat afacerea Mihaelei Țoiu, soția lui Nazare. După moartea acesteia, în 2022, Nazare a moștenit 95,24% din firmă.

Astfel, compania a devenit vehiculul perfect pentru achiziții fără expunere publică — legalizate pe persoană juridică, dar neincluse în declarațiile de avere ale demnitarului.

Contactat în repetate rânduri de DeFapt.ro, ministrul Alexandru Nazare a refuzat să ofere un punct de vedere clar.

Inițial, a transmis prin SMS:

„Sunt cu Comisia în discuții pe SAFE. Rog scrieți.”

După ce i-au fost trimise întrebările în scris, ministrul nu a mai răspuns.
În schimb, surse din Ministerul Finanțelor au confirmat că apartamentele nu sunt trecute în evidențele declarației de avere, deși figurează ca active ale unei firme controlate de el.

De partea cealaltă, Ovidiu Semenescu s-a apărat public în trecut, spunând:

„Sunt un om de afaceri respectat, care a refuzat să colaboreze cu mafia instituționalizată. Nu am fost niciodată condamnat. Acuzațiile sunt rodul unei campanii politice.”

Specialiști în integritate publică explică faptul că un demnitar care deține o firmă activă este obligat să declare toate activele societății dacă acestea pot reprezenta surse de venit sau avantaje patrimoniale.

Expertul anticorupție Cătălin G. Popescu:

„Chiar dacă apartamentele sunt cumpărate pe persoană juridică, ele sunt un beneficiu patrimonial indirect. În plus, proveniența banilor – de la o persoană legată de un fost inculpat DNA – ridică semne de întrebare privind un posibil conflict de interese.”

Într-un caz similar, ANI a sesizat Parchetul în 2022, după ce un secretar de stat cumpărase un apartament printr-o firmă de familie, fără a-l declara.

Cazul Nazare dezvăluie o nouă formă de corupție subtilă în mediul politic românesc: finanțarea demnitarilor prin asociați cu conexiuni în zona gri a afacerilor internaționale.

Valérie Antoinette Royer Semenescu – o femeie de afaceri cu sub 5% dintr-o companie – a investit 727.000 de lei din fonduri proprii pentru a cumpăra două apartamente deținute azi de o firmă controlată aproape integral de un ministru în funcție.

Fie că este vorba de un „ajutor între prieteni” sau de o formă mascată de influență, cazul ridică întrebări serioase despre integritatea și transparența în guvernul României.

Sursă: Defapt

Escrocheria cu apartamente de pe Airbnb, o schemă sofisticată de fraudă bazată pe identități furate și conturi criptografice. Firele duc la „hackerul briliant” din dosarul Hexi Pharma

Cu câteva zile înainte de debutul noului an universitar, zeci de studenți din marile centre universitare ale României – București, Craiova și Timișoara – au devenit victime ale unei escrocherii informatice ingenioase.

Apartamente reale, listate corect pe Airbnb, au fost replicate fraudulos pe platforme de anunțuri precum OLX, Imobiliare.ro sau Publi24, iar banii de chirie au fost redirecționați către conturi criptografice și o firmă fondată de Miron Panaitescu, personaj-cheie din dosarul Hexi Pharma.

Schema, sofisticată și dificil de depistat, este una dintre cele mai elaborate fraude online descoperite recent în România. Reporterii Snoop au documentat în exclusivitate firele rețelei care leagă furtul de identitate, frauda digitală și spălarea banilor prin criptomonede.

Modelul de fraudă urmează o structură repetitivă, dar ingenioasă:

  1. Escrocul rezervă un apartament real pe Airbnb pentru 1-2 zile, obținând adresa și codul de la cutia poștală unde se află cheia.

  2. Ulterior, postează anunțuri false cu același imobil pe site-uri de chirii, la prețuri sub media pieței.

  3. Se prezintă drept proprietar, sub identități false (nume asiatice, numere de telefon din Cipru) și comunică doar prin WhatsApp, evitând orice contact direct.

  4. Solicită copii de buletin pentru întocmirea contractului de închiriere, pretinzând că va înregistra documentul la ANAF.

  5. Victimelor li se cere să plătească 500-800 de euro avans într-un cont indicat de escroc.

  6. Apoi, escrocul le trimite un link fals de semnătură electronică, generat prin platforma Panda.doc, și un cod QR pentru „verificare la ANAF” – în realitate, un proces de verificare biometrică pentru deschiderea unui cont cripto în numele victimei.

  7. După transferul banilor, escrocul dispare, lăsând chiriașii cu un contract fals și proprietarii reali în stare de șoc.

Pe 13 septembrie 2025, inginerul IT Călin-Ionuț Dumitrescu, 39 de ani, din București, primește un apel neașteptat de la Poliția din Craiova. Este informat că este suspect într-un dosar de înșelăciune imobiliară.

„Am crezut că e o glumă. Eu eram în concediu la Veneția. Dar am aflat că cineva se folosește de buletinul meu pentru a păcăli oameni în mai multe orașe”, spune el.

În următoarele zile, zeci de persoane îl contactează acuzându-l că le-a închiriat apartamente fictive. Toate aveau copii ale buletinului său și contracte semnate electronic cu numele lui.

„Am devenit fără voia mea un escroc imaginar. Am făcut plângeri la Poliție, dar nimeni nu mi-a oferit sprijin real”, mărturisește Dumitrescu.

Pe numele său există deja trei plângeri penale la Craiova, trei la București și trei la Timișoara – toate pentru fapte comise de persoane necunoscute care i-au furat identitatea.

În Drumul Taberei, proprietarul unui apartament, Cristi, descoperă că locuința sa este listată pe OLX la un preț derizoriu. „Am fost contactat de o femeie care mi-a spus că apartamentul meu apare pe mai multe site-uri de închirieri. Când am verificat camerele video, am văzut că în două zile avuseseră loc șapte vizionări”, spune el.

Escrocul, sub identitatea „Meer Shah”, rezervase apartamentul pentru o noapte prin Airbnb, obținând toate detaliile de check-in. Cu aceste informații, a organizat vizionări fictive și a încasat chirii în avans de la mai mulți tineri.

Unul dintre aceștia, Matei, a pierdut 800 de euro. „Părea serios, avea răspunsuri la tot. Mi-a spus că va înregistra contractul la ANAF, că are loc de parcare și că îmi oferă chiar dovadă de flotant. Totul părea legal”, povestește tânărul.

Contractul primit era complet fals – iar contul în care a virat banii era un cont cripto din Estonia, deschis în numele propriu, pentru a masca urmele reale ale banilor.

Elementul central al escrocheriei îl reprezintă platformele de schimb de criptomonede (exchange), unde victimele sunt manipulate să-și creeze conturi prin verificări faciale și scanarea buletinului.

După ce depun banii, aceștia sunt convertiți în cripto și retrași imediat în portofele digitale anonime. De acolo, devin imposibil de urmărit.

Un tânăr din Timișoara, Nicholas, a evitat în ultimul moment frauda, realizând că escrocul îi deschisese un cont pe o platformă numită Bull Bitcoin, folosindu-i datele biometrice.

„M-a amenințat că îmi bagă 20.000 de euro în cont și că nu scap. Am reclamat la platformă și mi-au blocat contul”, spune Nicholas.

Cea mai interesantă descoperire a investigației Snoop este faptul că o parte din bani nu au mers în criptomonede, ci în contul unei firme din România: Ewiger Exitus SRL din Târgoviște.

Un student, Cristi Enescu, care nu a reușit să facă plata prin cod QR, a primit un cont bancar românesc. Titularul: Ewiger Exitus SRL.
A transferat 3.000 de lei, pierduți definitiv.

Firma, cu un profit de peste 2 milioane de lei în 2024, a fost fondată de Miron Panaitescu, fostul administrator din grupul Hexi Pharma, implicat în fraude financiare și furt informatic încă din anii ’90.

Miron Victor Panaitescu, 52 de ani, este un nume vechi în lumea fraudelor digitale din România. În 2003, a fost condamnat definitiv la 11 ani de închisoare pentru furt informatic și transfer ilegal de acțiuni, cauzând pagube de peste 100 de miliarde de lei vechi.

Ulterior, a fost implicat în scandalul Hexi Pharma, fiind considerat creierul financiar al rețelei care a diluat dezinfectanți medicali. În 2023, a primit o condamnare de 5 ani și o lună de închisoare pentru evaziune fiscală, însă în 2025 procesul a fost închis prin prescriere.

Ewiger Exitus, compania fondată de el în 2019, a fost transferată pe numele Loredanei Ion, o tânără de 23 de ani din Săbăreni, județul Giurgiu, cu venituri modeste.

Contactată de jurnaliști, Loredana a negat orice legătură, dar ulterior a recunoscut că îl cunoaște pe Panaitescu și că „au lucrat împreună”.

Reporterii au reușit să-l contacteze pe Panaitescu, care a negat orice implicare:

„Nu am nicio legătură cu firma. Eu nu cred în criptomonede. În spatele unui dolar adevărat e un dolar curat. În spatele criptomonedelor e doar un ciorap murdar”, a declarat ironic fostul „hacker briliant”.

Escrocheria este încă activă. În fiecare săptămână apar noi conturi de WhatsApp, noi identități furate și noi victime. Toate au un numitor comun:

  • închirieri fictive pe baza datelor de pe Airbnb;

  • conturi bancare deschise cu acte falsificate;

  • direcționarea sumelor către conturi criptografice sau firme-paravan.

Poliția din București, Craiova și Timișoara a confirmat deschiderea mai multor dosare de înșelăciune și furt de identitate, dar niciuna dintre plângeri nu a fost soluționată până la data publicării acestui material.

Frauda de pe Airbnb nu este doar o simplă escrocherie imobiliară. Este un ecosistem criminal modern, care îmbină:

  • furtul de date personale;

  • exploatarea platformelor legitime (Airbnb, PandaDoc, OLX);

  • tehnologia blockchain ca mijloc de spălare a banilor;

  • și companii paravan care funcționează aparent legal.

În spatele tuturor acestor operațiuni se profilează figuri vechi din lumea fraudelor financiare românești, precum Miron Panaitescu, reciclat din scandalul Hexi Pharma în economia digitală.

România se confruntă, astfel, cu un nou tip de criminalitate – una în care infractorii nu mai au nevoie de arme, ci doar de o conexiune Wi-Fi și câteva identități furate.

Articol integral pe: SNOOP 

 

Cronica unui fiasco fără sfârșit: 1.000 de zile de haos administrativ în rețeaua fantomă a direcțiilor județene pentru tineret

De peste o mie de zile, România întreține o iluzie administrativă: 42 de direcții județene pentru familie și tineret (DJFT) care, deși există pe hârtie, nu au funcționat niciodată în realitate.

Aceste direcții ar fi trebuit să fie pilonul principal al politicilor publice pentru tineri și familii, în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) – o structură creată în decembrie 2021 special pentru Gabriela Firea, în urma alianței PNL-PSD din perioada guvernului Nicolae Ciucă.

În fapt, ceea ce trebuia să fie o rețea națională de sprijin pentru tineret s-a transformat într-o rețea fictivă de posturi bugetate, sedii inexistente și direcții-fantomă, fără programe, fără activitate și fără beneficiari reali.

După instalarea guvernului Ciucă, PSD a cerut un portofoliu nou pentru Gabriela Firea – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Pentru ca ministerul să aibă obiect de activitate, guvernul a dispus divizarea direcțiilor județene pentru sport și tineret (DJST), aflate anterior în subordinea Ministerului Sportului.

Astfel, componentele dedicate tineretului urmau să fie transferate către noul minister, iar partea de sport să rămână la ministerul de profil. Pe hârtie, totul părea logic. În practică, însă, procesul nu a fost implementat niciodată complet.

Din cele 42 de direcții județene de familie și tineret prevăzute, doar 7 au fost înființate legal, iar restul de 35 nu au avut nici sediu, nici buget, nici personalitate juridică.

Deși n-au funcționat niciodată, aceste direcții au fost bugetate.
Ministerul Familiei a primit 117 milioane de lei între 2022 și 2024 pentru instituțiile subordonate.

Doar 2 milioane de lei au fost alocate direcțiilor județene de tineret – exclusiv pentru salarii.
Nu s-a organizat niciun program, nici o tabără, nici o acțiune dedicată tinerilor.

„Bugetul DJFT Gorj pe 2024 a fost de 711.959 lei, folosit doar pentru plata salariilor. Nu avem sediu, nu avem programe, nu avem patrimoniu. Existăm doar formal”, a declarat directoarea Alexandra Popescu (DJFT Gorj).

Situația se repetă la nivel național.

  • La DJFT Dâmbovița, bugetul a fost de 334.000 lei, pentru trei salarii.

  • La DJFT Vâlcea, directorul a raportat „zero activitate”, dar un salariu lunar brut de peste 13.000 lei.

  • DJFT Caraș-Severin a avut director timp de doar două luni, fără buget alocat.

În total, milioane de lei au fost cheltuite pentru direcții fără personal, fără activitate și fără vreun impact asupra tinerilor.

Ironia supremă vine din faptul că în Strategia Națională pentru Tineret 2024–2027, guvernul listează direcțiile județene de tineret printre „punctele tari” ale domeniului.

În iunie 2024, la momentul adoptării strategiei, 35 de direcții nu aveau personalitate juridică, sediu, director sau personal, dar figurau oficial ca instituții active.

În tot acest timp, programele pentru tineret au fost complet blocate, iar România a pierdut acces la mai multe linii de finanțare europeană care necesitau cofinanțare prin aceste structuri.

După ce puterea politică a Gabrielei Firea a început să scadă în 2024, Ministerul Familiei a fost desființat prin ordonanță de urgență semnată de premierul Marcel Ciolacu.

Direcțiile pentru tineret au fost trecute, teoretic, în subordinea Ministerului Muncii, urmând ca în vara lui 2025 să fie transferate la consiliile județene.
Descentralizarea nu s-a mai realizat niciodată.

În septembrie 2025, Ministerul Muncii condus de Petre Florin Manole (PSD) a propus desființarea completă a DJFT-urilor și transferul atribuțiilor către Agenția Națională pentru Sport.

Doar două săptămâni mai târziu, pe 2 octombrie, același minister a revenit asupra deciziei, anunțând că direcțiile „vor fi păstrate”.

Rezultatul: nimeni nu știe ce urmează, iar rețeaua rămâne într-un vid administrativ, la granița dintre ficțiune și risipă bugetară.

Procesul de preluare a patrimoniului între DJST-uri și DJFT-uri a fost blocat din start.
Numeroase centre de agrement și tabere de tineret nu erau intabulate sau aveau litigii juridice nerezolvate.

„Nu poți transfera bunuri fără acte clare. Nu te joci cu patrimoniul statului”, a declarat Horațiu Gorun, director DJST Gorj.

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, confirmă că Ministerul Familiei „a refuzat preluarea din cauza neregulilor din acte”, deși aceste probleme existau de zeci de ani.

În lipsa unei hotărâri de guvern care să listeze clar bunurile ce trebuie transferate, niciun patrimoniu nu a fost predat.

Transferul de personal dintre DJST-uri și DJFT-uri ar fi trebuit să includă circa 360 de angajați, însă acesta nu s-a realizat niciodată.
Sute de funcționari au fost plătiți lunar fără a avea atribuții reale, deoarece activitatea lor nu mai exista în mod legal.

„Am pierdut toate programele pentru tineri și colaborările cu ONG-urile. Am rămas fără obiectul muncii”, spune Nicoleta David (DJST Sibiu).

Taberele naționale și sociale nu au mai fost finanțate din 2020, iar centrele care se autofinanțau au supraviețuit doar din activități private ocazionale.

În cei trei ani de existență, Ministerul Familiei a cheltuit peste 700 de milioane de lei, din care 600 de milioane au mers pe cheltuieli administrative și de personal.
În plus, ministerul a plătit o chirie de aproape 1 milion de euro pentru sediul central din București.

Toate acestea pentru un minister care, în practică, nu a produs nicio politică publică funcțională și niciun rezultat concret pentru tineri sau familii.

Deși haosul era cunoscut încă din 2022, Parlamentul nu a acționat.
Fostul președinte al Comisiei pentru Tineret din Senat, Constantin Bogdan Matei (PSD), a recunoscut că „problema descentralizării este în analiză”.

La Camera Deputaților, Oana Țoiu (USR) a spus că Gabriela Firea nu a răspuns niciodată solicitărilor oficiale de audiere.

„Am cerut raportul ministrului Firea și nu am primit niciun răspuns. Nici premierul Ciolacu nu a răspuns interpelării din iulie 2024”, afirmă deputatul Cristian Brian (USR).

Lipsa de coordonare, dublarea instituțiilor și mimarea activității au generat pierderi uriașe și blocaje cronice în politicile pentru tineret.

România a ajuns să fie singura țară din UE care:

  • Nu are o rețea funcțională de direcții de tineret;

  • Nu organizează tabere naționale din fonduri publice;

  • Nu are o bază de date oficială privind tinerii beneficiari ai programelor guvernamentale.

Pe scurt, politica de tineret a fost sacrificată pentru o funcție politică.

La finalul a peste 1.000 de zile de improvizații, bilanțul este rușinos:

  • 42 de direcții inexistente;

  • 700 de milioane de lei cheltuiți;

  • zero programe pentru tineri;

  • zero transparență și zero răspundere politică.

Guvernele Ciucă, Ciolacu și Bolojan au moștenit și perpetuat un experiment administrativ absurd, în care România plătește lunar salarii pentru instituții care nu funcționează.

„Este dificil să faci funcțional ceva ce a fost creat doar pentru a satisface un interes politic personal. PSD a vrut un minister pentru Gabriela Firea și a sacrificat pentru asta întreaga politică de tineret a României.”

Aceasta este cronica unui fiasco fără sfârșit – un studiu de caz despre cum ambițiile politice pot distruge politici publice esențiale și pot transforma instituțiile statului într-o caricatură costisitoare a guvernării.

Articol integral pe Dela0.ro

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Eșecul PNRR: România pierde sute de milioane de euro din cauza primarilor care nu au implementat proiectele | Doar 30% realizare, 7 miliarde de euro pierdute

România continuă să piardă sume uriașe din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul european care ar fi trebuit să transforme țara și să aducă infrastructură modernă în localitățile mici. La aproape patru ani de la lansarea PNRR, țara noastră a pierdut deja peste 7 miliarde de euro, iar alte sute de milioane riscă să fie returnate din cauza incapacității autorităților locale de a implementa proiectele asumate.

Potrivit unei anchete realizate de emisiunea „România, te iubesc!”, doar o treime din proiectele finanțate prin PNRR pentru apă, canalizare și digitalizare locală au fost duse la bun sfârșit. Restul au fost întârziate, blocate sau abandonate, fie din incompetență, fie din interese politice și economice locale.

Din cele 600 de milioane de euro alocate pentru introducerea canalizării și a apei curente în zeci de localități, 355 de milioane s-au pierdut deja, iar alte 200 de milioane sunt în pericol de a fi returnate.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că dacă țintele asumate nu sunt atinse, România va plăti penalități de peste 278 de milioane de euro:

„Dacă nu se îndeplinește niciun fel de țintă, România riscă penalități uriașe. Primarii ar trebui sancționați la vot, dar și legal, pentru modul defectuos în care gestionează fondurile.”

Problema majoră este că multe proiecte nici măcar nu au început lucrările, deși finanțarea a fost aprobată și banii au fost alocați.

Un alt capitol eșuat din PNRR este digitalizarea administrației locale. Jumătate de miliard de euro au fost alocați pentru modernizarea primăriilor, crearea arhivelor digitale, plata online a taxelor și emiterea semnăturilor electronice.

Rezultatul? În multe comune, angajații încă lucrează pe hârtie, iar calculatoarele zac nefolosite.

Reporter: „Nu lucrați la calculator?”
Primarul Dumitru Costea, comuna Găneasa: „Nu lucrăm. Lucrăm pe telefon, că lucrăm pe teren.”

România riscă să piardă peste 250 de milioane de euro doar din această componentă, în condițiile în care termenul pentru finalizarea proiectelor de digitalizare expiră în primăvara lui 2026.

Guvernul a decis să oprească toate proiectele care nu au fost implementate în proporție de cel puțin 30%, iar lista localităților vizate este lungă. Printre ele se află și Lehliu Gară, unde lucrările de canalizare și apă au rămas doar pe hârtie.

Liviu Juncu, administrator public Lehliu Gară: „Dacă facem depresie la fiecare pierdere, nu mai suntem capabili să mergem mai departe. Deci nu facem depresie din asta.”

În realitate, autoritățile locale au pierdut ani întregi în contestații și documentații incomplete, iar cetățenii au rămas fără utilități esențiale.

Din totalul de 28,4 miliarde de euro alocați prin PNRR, România a reușit să atragă mai puțin de jumătate. Fostul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, avertizează că 7,8 miliarde de euro sunt în aer:

„Dacă și fostul ministru recunoaște că stăm în aer cu 7,8 miliarde, înseamnă că așa stau lucrurile. Ritmul de implementare e extrem de lent.”

Blocajele administrative, birocrația și corupția locală sunt principalele cauze identificate de experți. În unele cazuri, proiectele au fost „adaptate” de autorități pentru a servi interese personale.

Investigația ProTV a descoperit multiple cazuri în care fondurile PNRR au fost redirecționate către proiecte cu beneficii directe pentru aleși locali și rudele acestora.

În comuna Modelu (Călărași), o finanțare de două milioane de euro pentru canalizare a fost pierdută complet, după ce primăria a cerut schimbarea proiectului cu doar câteva luni înainte de termenul-limită.

Laurențiu Arsenescu, șef Achiziții: „La un moment dat am avut două proiecte. Unul a intrat în execuție, celălalt a rămas în lucru. E firesc ca acum proiectul de canalizare să fie adaptat.”

În realitate, proiectul a fost blocat pentru că lucrările ar fi trebuit să traverseze străzi asfaltate recent — asfaltări făcute de o firmă apropiată de primărie.

Un angajat al primăriei a recunoscut pentru reporterii ProTV:

„Au zis că sunt asfaltate, dar nu e asfaltată niciuna. Aia a fost așa, la vrăjeală. Ca să schimbăm soluția tehnică. Să nu mai spargă străzile.”

În Lehliu Gară, proiectele pentru apă și canalizare au fost gestionate de societatea URBAN SA, controlată de apropiați ai administrației locale.

Prima investiție urma să aducă utilități într-un cartier nou, construit pe terenurile fostului administrator public al orașului – actual primar – cumnat cu șeful URBAN SA, compania care a depus proiectul.

Al doilea proiect, pentru conectarea familiilor nevoiașe, este executat de firma de casă a președintelui Consiliului Județean, rudă prin alianță cu un deputat local.

Aceste conexiuni de afaceri au ridicat suspiciuni de conflict de interese și deturnare a fondurilor PNRR, dar până acum niciuna nu a fost investigată penal.

În cartierul nou din Lehliu Gară, 349 de locuințe așteaptă de trei ani să fie conectate la rețeaua de apă și canalizare. Oamenii s-au mutat cu speranța unei vieți decente, dar realitatea este că nu există nici măcar infrastructura de bază.

„Avem doar rețeaua de gaze care se oprește la colțul străzii. Nu avem apă, canalizare sau drumuri asfaltate”, a spus un locuitor.

Acesta este doar un exemplu din cele sute de localități mici care ar fi trebuit să beneficieze de investițiile prin PNRR, dar unde birocrația, incompetența și interesele politice au blocat dezvoltarea.

Pierderile nu sunt doar simbolice, ci se traduc în miliarde de euro care nu vor mai ajunge în economia locală.

  • 7 miliarde de euro – sume pierdute sau în pericol de pierdere;

  • 355 de milioane – pierderi confirmate pentru proiectele de apă și canalizare;

  • 278 de milioane – penalități posibile;

  • sub 50% – rata totală de atragere a fondurilor PNRR.

În plus, proiectele neterminate riscă să genereze obligații de rambursare și pierderi suplimentare la bugetul de stat.

De la autostrăzi nefinalizate la școli smart fără elevi, România riscă să devină „țara proiectelor neterminate”, în ciuda celei mai mari finanțări europene din istorie.

„Corupție, incompetență, toate pot fi bifate când vorbim despre PNRR. A fost un examen național pentru administrația locală, iar majoritatea primarilor l-au picat”, concluzionează echipa România, te iubesc!.

Uniunea Europeană a oferit României o șansă istorică de modernizare, dar banii se pierd din cauza indolenței și a lipsei de viziune.

Până la finalul anului 2025, guvernul trebuie să demonstreze că poate implementa cel puțin 70% din proiectele asumate, altfel alte miliarde de euro vor fi pierdute definitiv.

Sursă: ȘtirileProTv

Marius Voineag: „Am primit doar patru sesizări de la ANAF, tot anul. Mă așteptam la mai mult” | Cazul ANAF Giurgiu: ștergeri de datorii pe șpagă și replica DNA pentru Nicușor Dan

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a primit în ultimul an doar patru sesizări oficiale de la ANAF, a declarat șeful instituției, Marius Voineag, într-un interviu acordat Antena 3. „Mă așteptam la mult mai mult”, a spus procurorul-șef, explicând că instituția continuă să investigheze fapte grave de corupție, dar lipsa semnalărilor din partea autorităților fiscale reprezintă o problemă majoră.

Voineag a dat și un exemplu concret al modului în care corupția din administrația fiscală subminează sistemul de stat, povestind cazul fostului șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Giurgiu, Mihai Sebe, acuzat că ștergea datorii uriașe contra mită.

„AJF Giurgiu reușea să facă șterse datorii de zeci de milioane de lei contra mite de zeci de mii de euro. Îi învăța pe contribuabili cum să-și mute sediul fiscal ca să le poată șterge datoriile. Era o rețea care profita de funcția publică și de lipsa de control”, a declarat Marius Voineag.

Declarația șefului DNA vine pe fondul unei critici mai ample privind lipsa de implicare a ANAF și a altor structuri din Ministerul Finanțelor în semnalarea fraudelor și evaziunii fiscale.

„Am primit doar patru sesizări în tot anul. Mă așteptam la mult mai mult. Cu toate acestea, avem spețe complexe, dosare consistente, însă colaborarea instituțională trebuie să fie reală, nu formală”, a spus Voineag.

Deși România are cea mai mare rată a evaziunii fiscale din Uniunea Europeană – aproape 30% pierdere din TVA, echivalentul a peste 9 miliarde de euro anual – instituțiile statului care ar trebui să depisteze fraudele par neinteresate.

Același lucru fusese semnalat și de Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), într-un interviu recent pentru Context.ro:

„Autorităților nu le pasă, deci nu identifică evaziunea, sau o identifică, dar nu o raportează. România este campioană la pierderi din TVA și la lipsa de reacție”, a spus Kovesi.

Cea mai recentă anchetă prezentată de Voineag evidențiază un mecanism corupt în interiorul ANAF, în care funcționari de rang înalt manipulau registrele fiscale pentru a șterge datorii ale firmelor, în schimbul unor sume importante de bani.

Procurorii DNA au documentat cum Mihai Sebe, fostul șef al Administrației Finanțelor Publice Giurgiu, le explica datornicilor cum să își mute sediul fiscal din raza județului, pentru ca el să poată ulterior anula obligațiile restante.

„Fiind șef, avea un ascendent asupra funcționarilor. Se ocupa personal de firmele care își schimbau sediul. În momentul în care translația fiscală era făcută, reușeau să șteargă datoriile. Era un sistem bine pus la punct”, a explicat șeful DNA.

În dosarul Giurgiu, anchetatorii au descoperit că datoriile șterse ilegal depășeau zeci de milioane de lei, în timp ce mita totală primită de funcționari era de ordinul zecilor de mii de euro.

Voineag a reacționat și la criticile formulate de primarul general Nicușor Dan, care declarase recent că DNA „nu a mai anchetat mari cazuri de corupție de ani de zile”.

În replică, șeful DNA a subliniat că instituția sa are în lucru dosare de mare complexitate și importanță politică, dar că nu a fost comunicată suficient activitatea publică.

„Am considerat că atenția președintelui ne ajută. După o perioadă electorală lungă, poate nu am comunicat suficient rezultatele. Dar am avut dosare consistente, cu prim-vicepreședinți de partide, miniștri, secretari de stat. Ne-am axat pe fapte, nu pe persoane”, a declarat Voineag.

Procurorul-șef a promis o transparență sporită și o strategie de comunicare mai eficientă, astfel încât opinia publică să fie mai bine informată despre activitatea DNA.

Voineag a precizat că rata achitărilor în dosarele DNA a scăzut semnificativ, ceea ce demonstrează o creștere a calității probatoriului și a anchetelor.

„Am reușit să reducem rata achitărilor de la 27% la 21%. Este un indicator important, pentru că arată că livrăm dosare solide, bazate pe probe clare. Am lucrat la calitate, nu la cantitate”, a spus procurorul-șef.

Totuși, acesta a admis că lipsa sesizărilor din partea instituțiilor statului – în special ANAF și Poliția Economică – limitează aria de acțiune a DNA în privința corupției din administrația fiscală.

Atât DNA, cât și Parchetul European au criticat pasivitatea ANAF în identificarea și raportarea fraudelor fiscale.

În România, ANAF dispune de toate instrumentele necesare pentru detectarea evaziunii – baze de date, raportări financiare și interconectare cu sistemele bancare –, dar, potrivit șefilor celor două parchete, nu folosește aceste resurse pentru a sesiza infracțiunile.

„Este inexplicabil cum într-o țară cu deficit record și cu presiune fiscală crescută nu se investighează evaziunea de mare amploare. Ori nu știu, ori nu vor să vadă”, spunea recent Kovesi.

În contrast, alte state membre UE – precum Portugalia, Italia sau Spania – colaborează constant cu EPPO și trimit sute de sesizări anual, ceea ce a dus la recuperarea unor prejudicii de ordinul miliardelor de euro.

Voineag a subliniat că DNA continuă să ancheteze corupția administrativă și economică, în special în instituțiile care gestionează bani publici, licențe sau taxe.

„Cazul de la Giurgiu este doar un exemplu. Există un sistem paralel, bazat pe influență și bani. De la ștergeri de datorii, până la contracte publice și fonduri europene. Corupția de zi cu zi e cea care produce cele mai mari pierderi”, a spus Voineag.

El a adăugat că DNA lucrează la o nouă strategie de prioritizare a dosarelor, concentrată pe prejudiciile mari și impactul social al corupției.

Întrebat despre colaborarea cu EPPO (Parchetul European), condus de Laura Codruța Kovesi, Marius Voineag a afirmat că aceasta este „corectă și funcțională”, deși există suprapuneri de competență în unele cazuri.

„Avem o colaborare instituțională solidă. EPPO are competență pe fonduri europene și TVA transfrontalier, iar DNA rămâne principalul actor în investigarea corupției interne. Ne completăm, nu ne suprapunem”, a spus Voineag.

Pentru a face față noilor tipuri de corupție – fraude digitale, spălare de bani, manipulări contabile – DNA a început să investească în specialiști financiari și IT.

„Am întărit echipele, am adus experți financiari și analizăm mai bine fluxurile de bani. Corupția s-a modernizat, s-a digitalizat. Trebuie să fim cu un pas înainte”, a subliniat procurorul-șef.

Marius Voineag a concluzionat că lipsa de reacție a ANAF și a altor autorități face ca o mare parte din corupția economică să rămână nedescoperită.

„Noi nu putem deschide dosare fără informații. Trebuie ca instituțiile care văd frauda – ANAF, Curtea de Conturi, Vamă – să o semnaleze. DNA este pregătită, dar are nevoie de cooperare reală”, a spus el.

 

Sursă: G4Media

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Laura Codruța Kovesi: „Nu am primit nicio sesizare privind Portul Constanța. Autorităților nu le pasă sau nu vor să vadă frauda” | România, lider în UE la evaziune fiscală cu 30% pierdere din TVA

România are cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană – 30% pierdere din TVA, dar în același timp, nu există nicio sesizare oficială privind fraude vamale în Portul Constanța, cel mai mare nod comercial al țării.

Declarația aparține șefei Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, care a vorbit într-un interviu acordat Context.ro despre indiferența autorităților române și lipsa totală de acțiune în combaterea marilor fraude fiscale.

Potrivit Laurei Codruța Kovesi, niciun caz privind Portul Constanța – poarta de intrare a mărfurilor din afara UE – nu a fost raportat la EPPO, deși în porturile din alte state europene au fost descoperite fraude uriașe, de sute de milioane de euro.

„Nu am primit absolut nicio informație despre infracțiuni vamale. Este cel mai curat port, dacă ne luăm după rapoarte. Nu avem niciun fel de sesizare legată de Portul Constanța. Și totuși, suntem frontieră externă a Uniunii Europene”, a declarat Kovesi.

În mod ironic, Kovesi a afirmat că, statistic vorbind, Portul Constanța ar putea fi considerat „cel mai curat port din UE”, întrucât nu există nicio sesizare penală transmisă de autoritățile române către Parchetul European privind posibile infracțiuni vamale.

Această situație contrastează profund cu ceea ce se întâmplă în alte porturi europene, unde EPPO a instrumentat dosare masive de fraudă cu TVA, evaziune vamală și contrabandă, prejudiciile ajungând la miliarde de euro.

„Sunt convinsă că acest lucru se întâmplă și în România, doar că nu este raportat. Fie nu detectează, ceea ce este grav, fie nu raportează, ceea ce este la fel de grav. Concluzia este simplă: ori nu le pasă, ori nu vor să vadă”, a spus procurorul-șef european.

România se află pe primul loc în Europa la pierderi din TVA, cu un deficit estimat la 30% din încasările potențiale, adică aproximativ 9 miliarde de euro anual, conform datelor Comisiei Europene.

În pofida acestor cifre alarmante, autoritățile române au transmis doar trei sau patru sesizări către Parchetul European în ultimul an, potrivit Laurei Codruța Kovesi.

„Dacă ne uităm pe statistici, s-a făcut un salt spectaculos de 300% – de la zero sesizări la trei sau patru. Dar asta nu înseamnă mare lucru. În patru ani de activitate a EPPO, am primit foarte puține cazuri de la România privind TVA. Iar cele mai multe le-am descoperit prin informațiile obținute din alte state membre”, a explicat Kovesi.

Fosta șefă a DNA a criticat dur atitudinea autorităților române, subliniind că Parchetul European nu poate acționa fără sesizări oficiale din partea instituțiilor naționale, cum ar fi ANAF, Direcția Vamală sau Poliția Economică.

„Există două posibilități: fie nu detectează frauda – ceea ce este extrem de grav –, fie o detectează, dar nu o raportează, ceea ce e la fel de grav. Pentru mine, nu există o a treia explicație. Ceea ce se întâmplă în porturile din Italia, Grecia, Spania se întâmplă cu siguranță și în România”, a afirmat Kovesi.

Ea a mai explicat că, în cele mai multe cazuri, fraudele cu TVA descoperite de EPPO în alte state implicau companii românești, dar informațiile despre aceste firme nu au venit niciodată de la autoritățile din România, ci din investigațiile efectuate în străinătate.

Kovesi a amintit că ANAF continuă să invoce motive birocratice pentru a nu sesiza Parchetul European, deși are acces complet la toate datele financiare.

„Am auzit mereu aceeași scuză: că nu avem un prejudiciu de 10 milioane de euro. Dar nu trebuie să fie de 10 milioane. Dacă o companie are tranzacții cu firme din alte state membre, trebuie sesizat EPPO. Restul e treaba noastră. Problema este că nimeni nu vrea să vadă”, a spus Kovesi.

Procurorul-șef european a explicat că, în România, instituțiile de control se concentrează pe firme mici, „care vând pufuleți sau înghețată”, în timp ce marile rețele de evaziune cu sume de zeci de milioane de euro rămân netulburate.

Pentru a ilustra modul în care Parchetul European poate ajuta statele membre, Kovesi a oferit exemplul „Cazului Admiral”, o anchetă deschisă în Portugalia și extinsă în 14 state membre, privind o rețea de fraudă cu TVA estimată inițial la 2,2 miliarde de euro.

„Autoritățile portugheze au spus că nu există prejudiciu în Portugalia și nu pot deschide dosarul. Noi am deschis la EPPO și am dovedit că prejudiciul total era uriaș. Am sechestrat conturi, bunuri și am recuperat 80 de milioane de euro doar pentru Portugalia”, a explicat Kovesi.

În privința Portului Constanța, Kovesi a subliniat că EPPO nu a primit niciun raport, nicio sesizare și nicio informație privind infracțiuni vamale sau de corupție.

„Poate că alte parchete naționale au astfel de dosare, dar la noi nu a ajuns nimic. Este inexplicabil, având în vedere că Portul Constanța este o poartă strategică de intrare în Uniunea Europeană. Este imposibil să fie perfect curat”, a afirmat șefa EPPO.

În schimb, în porturile altor state membre, cum ar fi Grecia sau Italia, au fost descoperite grupări organizate care operau fraude transfrontaliere cu TVA și mărfuri de contrabandă, unele implicând chiar funcționari vamali corupți.

Kovesi a amintit operațiunea „Calypso”, derulată în Grecia, unde au fost găsiți 5,2 milioane de euro cash la perchezițiile unor vameși.

Procurorul-șef european a mai atras atenția asupra legislației românești care permite închiderea dosarelor de evaziune fiscală dacă prejudiciul este achitat, o prevedere ce, în opinia ei, încurajează infractorii.

„Când creezi un prejudiciu de 50 de milioane de euro și plătești înapoi doar jumătate de milion, iar a doua zi ești liber, asta nu e justiție. Statul se declară mulțumit, dar pierderea reală rămâne uriașă. E o metodă care nu combate, ci stimulează evaziunea”, a spus Kovesi.

Ea a subliniat că nivelul de detectare a fraudei în România este „foarte, foarte mic”, iar multe fapte rămân nedescoperite sau neluate în seamă.

Kovesi a explicat că Parchetul European are capacitatea de a colabora rapid și eficient între statele membre. Într-un caz din Italia, o simplă informație privind un suspect aflat în România a dus, în doar trei ore, la blocarea conturilor și confiscarea a zeci de mii de euro.

„În EPPO, procurorii se sună între ei. Informațiile pot fi obținute în câteva ore, nu în luni. Este un mecanism european care funcționează, dar doar dacă statele îl folosesc”, a explicat procurorul-șef european.

Kovesi a refuzat să comenteze direct declarațiile unui vicepremier român despre „șpaga de supraviețuire”, dar a recunoscut că mituirea funcționarilor publici pentru a evita controalele este o realitate.

„Când funcționarii care ar trebui să verifice iau mită, nu mai există control. Corupția și evaziunea sunt fenomene care se hrănesc reciproc. Nu se întâmplă doar în România, dar la noi impactul este uriaș, pentru că pierdem miliarde de euro anual”, a spus ea.

În final, Kovesi a transmis un mesaj tranșant către autoritățile române:

„Parchetul European nu poate merge în porturi, nu poate deschide containere. Noi facem investigații, dar trebuie să fim sesizați. România trebuie să decidă dacă vrea cu adevărat să lupte cu frauda. Până atunci, Portul Constanța va rămâne, pe hârtie, cel mai curat port din Uniunea Europeană.”

Sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

Sursă: Context

Sorin Oprescu, prins pe aeroportul din Salonic. Fostul primar al Capitalei, reținut de poliția greacă. România cere extrădarea pentru pedeapsa de 10 ani și 8 luni de închisoare

ostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de poliția greacă pe aeroportul din Salonic, potrivit surselor judiciare. Fostul edil, condamnat definitiv în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, era dat în urmărire internațională de peste trei ani.

Acțiunea de reținere a fost rezultatul unei operațiuni transfrontaliere coordonate de Poliția Română, în colaborare cu autoritățile elene și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit unui comunicat oficial transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), fostul edil a fost localizat și reținut în proximitatea aeroportului din Salonic, în cursul zilei de 4 octombrie 2025.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Grecia, a fost localizat și reținut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic. Pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis la data de 13 mai 2022, de către Tribunalul București”, a transmis Poliția Română.

Sorin Oprescu ar fi fost identificat pe baza unei informări operative primite de la polițiștii români din cadrul Biroului Sirene România, care au transmis date privind deplasările fostului edil în Grecia.

În momentul reținerii, Oprescu nu a opus rezistență, fiind condus la sediul poliției din Salonic, unde a fost audiat de procurorii greci.

În mai 2022, Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea împotriva lui Sorin Oprescu, după ce Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de detenție.

Fostul primar a fost găsit vinovat de luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

Conform procurorilor, Oprescu ar fi primit sume importante de bani de la funcționari din Primăria Capitalei și de la oameni de afaceri, în schimbul atribuirii unor contracte publice.

„Banii proveneau din mită și ajungeau în final la edilul general, prin intermediari. În unele cazuri, mita era mascată sub forma unor contracte fictive”, se arată în dosarul DNA.

Deși condamnat definitiv, Oprescu nu a fost găsit la domiciliul său în momentul în care polițiștii au venit să pună în executare mandatul. Ulterior, s-a aflat că acesta fugise din țară și se afla pe teritoriul Greciei.

Cazul lui Sorin Oprescu este similar cu alte situații recente în care persoane condamnate în România au ales să se refugieze în Grecia, profitând de diferențele legislative dintre cele două state.

În 2022, fostul primar fusese reținut o primă dată la Atena, dar autoritățile elene au refuzat extrădarea sa în România, invocând probleme de sănătate și solicitând clarificări suplimentare privind condițiile de detenție.

La acel moment, instanțele din Grecia au decis ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul lor, dar cu suspendarea executării – o decizie care a stârnit controverse în România.

De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a intervenit ulterior, stabilind că un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare fără consimțământul statului emitent – decizie care ar putea facilita acum extrădarea lui Oprescu.

După refuzul extrădării din 2022, autoritățile române au reluat demersurile legale pentru aducerea în țară a fostului edil.

În ultimele luni, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Central au derulat activități investigativ-operative complexe, iar în urma cooperării cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și omologii eleni, au obținut o nouă autorizație pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare.

„Sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost organizată o acțiune comună transfrontalieră, în colaborare cu omologii eleni, pentru depistarea bărbatului. În prezent, pe teritoriul Greciei se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului”, a transmis IGPR.

Autoritățile elene urmează să decidă dacă Sorin Oprescu va fi extrădat în România sau dacă își va executa pedeapsa pe teritoriul Greciei, conform legislației locale.

Procedura de extrădare poate dura câteva săptămâni, întrucât presupune o analiză a documentelor transmise de partea română și o decizie a instanței elene competente.

Surse judiciare afirmă că Ministerul Justiției din România a transmis deja toate actele necesare și că, de această dată, există șanse ridicate ca fostul primar să fie adus în țară, având în vedere noile norme europene privind cooperarea penală.

Sorin Oprescu, în vârstă de 73 de ani, este medic chirurg și a fost primarul general al Capitalei între 2008 și 2015. A fost ales ca independent, cu sprijinul PSD, și a condus Bucureștiul timp de două mandate incomplete.

Cariera sa politică a fost marcată de acuzațiile de corupție și de anchetele penale care i-au pus capăt mandatului. În septembrie 2015, a fost reținut în flagrant de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la un om de afaceri.

După mai multe procese, în 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, pedeapsă pe care însă nu a început-o niciodată.

Potrivit anchetei DNA, între 2013 și 2015, în Primăria Capitalei funcționa un sistem de comisioane ilegale, în care firmele care primeau contracte de lucrări publice erau obligate să dea un procent din valoarea contractului către funcționari și persoane din anturajul primarului.

Procurorii au demonstrat că Sorin Oprescu a primit bani cash în propria locuință, iar mita era transmisă prin intermediul lui Bogdan Popa, directorul Administrației Cimitirelor și al altor instituții subordonate Primăriei.

În același dosar au fost condamnați mai mulți funcționari și oameni de afaceri.

Reținerea lui Sorin Oprescu a generat valuri de reacții în mediul politic și juridic românesc.

Unii comentatori au salutat „o revenire la normalitate”, subliniind că România trebuie să-și aducă toți condamnații acasă, în timp ce alții au avertizat că decizia finală a Greciei va fi un test important pentru aplicarea dreptului european.

Un oficial din cadrul Ministerului Justiției a declarat pentru G4Media:

„Este o procedură complexă, dar avem toate argumentele legale pentru a obține predarea. România trebuie să demonstreze că niciun condamnat nu poate scăpa doar traversând o frontieră.”

Cazul Sorin Oprescu rămâne emblematic pentru modul în care persoane condamnate pentru corupție reușesc să evite executarea pedepsei prin exploatarea breșelor din cooperarea judiciară europeană.

Dacă va fi extrădat, România ar bifa una dintre cele mai importante capturi ale ultimilor ani în rândul „fugarilor de lux”.

Dacă, în schimb, Grecia va refuza din nou predarea, se va confirma încă o dată imaginea unei justiții europene cu dublu standard, în care un fost edil condamnat pentru corupție poate trăi liber, la soare, în timp ce statul român își caută în continuare autoritatea pierdută.

Sursă: Defapt

Sursă foto: Jurnalist.ro

Dosarul Mocioalcă de la DNA. Cum a fost clasat cazul de corupție cu patru zile înainte de numirea sa ca vicepreședinte al Curții de Conturi

Vicepreședintele Curții de Conturi, Ion Mocioalcă, fost parlamentar și lider influent al PSD Caraș-Severin, a fost vizat în 2023 de un dosar de corupție instrumentat de DNA Timișoara, clasat însă cu patru zile înainte ca Parlamentul să îl voteze în funcția actuală de demnitar.

Potrivit documentelor obținute de Libertatea, clasarea a fost dispusă printr-o ordonanță emisă pe 6 octombrie 2023, iar motivul invocat de procurori a fost că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul are multiple ramificații, de la presiuni politice documentate în înregistrări audio, la intervenții la Ministerul Agriculturii și legături controversate între anchetatori, finii lui Mocioalcă și oameni din conducerea DNA. Totul s-a încheiat, însă, cu o soluție de clasare pe care denunțătorul a reușit să o obțină abia după un proces de peste un an, câștigat în instanță.

În februarie 2023, Marius Zarcula, pe atunci director al Direcției Agricole Caraș-Severin, a depus la DNA un denunț împotriva senatorului PSD Ion Mocioalcă și a lui Ionuț Mihai Popovici, vicepreședinte al organizației PSD Caraș-Severin.

Zarcula susținea că asupra sa s-au făcut presiuni directe pentru angajarea lui Sorin Simescu, un apropiat al partidului, pe un post la Direcția Agricolă.

„M-a sunat Mocioalcă și mi-a spus că trebuie să fac transferul. Mi-a zis că dacă nu fac ce trebuie, să uit de numele lui și de orice funcție în județ”, a declarat Zarcula pentru Rise Project, partener media al investigației.

DNA a autorizat măsuri de supraveghere tehnică pentru 60 de zile, prelungite ulterior cu încă două luni. Zarcula a fost colaborator cu identitate reală, fiind autorizat să înregistreze discuții relevante pentru anchetă.

În urma interceptărilor, procurorii au descoperit că Ion Mocioalcă a contactat direct pe Petre Daea, ministrul Agriculturii la acel moment, și pe Dumitru Jeacă, secretar general adjunct, pentru a urgenta aprobarea transferului lui Simescu.

Procurorii au extins ancheta „in rem” pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, infracțiune prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000.

În iunie 2023, investigația părea să avanseze. Dar, la începutul toamnei, dosarul a fost transferat unui alt procuror, iar pe 6 octombrie 2023 – cu patru zile înainte de votul din Parlament prin care Mocioalcă era desemnat vicepreședinte al Curții de Conturi – DNA Timișoara a dispus clasarea cauzei.

Marius Zarcula nu a fost informat despre rezultatul anchetei, deși avea acest drept legal. Într-un demers fără precedent în România, el a dat în judecată DNA Timișoara, cerând instanței să oblige procurorii să îi comunice ordonanța de clasare.

Tribunalul Caraș-Severin i-a dat dreptate:

„Prin necomunicarea ordonanței de clasare reclamantului, deși acesta era îndreptățit, se încalcă dreptul la un proces echitabil”, se arată în hotărârea instanței, menținută definitiv de Curtea de Apel Timișoara.

După aproape un an de la clasarea dosarului, DNA a fost obligată să furnizeze documentul, care dezvăluie motivele oficiale ale închiderii anchetei.

Ordonanța de clasare, semnată de procurorul Adrian Ghimiș, fost șef al DNA Timișoara, arată că probele – inclusiv înregistrările și declarațiile martorilor – nu dovedesc existența unor acțiuni care să constituie infracțiune.

„Nu rezultă existența unor acțiuni exercitate de suspecți care să se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea 78/2000. Invinuirile formulate sunt lipsite de fapte materiale concrete și nu sunt susținute de probe”, scrie procurorul în ordonanță.

În apărarea sa, Mocioalcă a transmis DNA un memoriu scris, negând orice implicare ilegală.

El a susținut că Zarcula „i s-a plâns” de lipsa personalului la Direcția Agricolă și că a contactat Ministerul Agriculturii doar pentru a se interesa de situație, nu pentru a exercita presiuni.

„Am perceput-o ca pe o solicitare normală. Directorii susținuți de PSD se consultau frecvent, inclusiv printr-un grup de WhatsApp numit Deconcentrații PSD”, a scris Mocioalcă în documentul trimis procurorilor.

Tot el a precizat că aceste discuții se purtau adesea la restaurantul Palace din Caransebeș, locul devenit, conform anchetei, un veritabil „cuib politic” al șefilor instituțiilor deconcentrate din județ.

Printre martorii audiați de DNA s-au numărat Silviu Hurduzeu (președintele Consiliului Județean Caraș-Severin), Ion Bejeriță (fost vicepreședinte PSD Caraș-Severin) și Ion Dragomir (prefectul județului) – toți fini ai lui Mocioalcă.

Aceștia au confirmat versiunea fostului lider PSD, declarând că Zarcula s-a plâns la întâlnirile de partid de lipsa de personal și că discuțiile despre transferuri „nu au avut caracter presant”.

Pentru denunțător, însă, aceste mărturii au părut „aranjate”, el afirmând că DNA a audiat doar persoane apropiate de Mocioalcă și a ignorat înregistrările relevante.

Investigația Rise Project a scos la iveală posibile conflicte de interese la vârful DNA.

În 2025, publicația a dezvăluit că procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, cumpărase un apartament într-un bloc construit de Eden Capital Development, companie în care este asociat Ion Bejeriță, finul lui Mocioalcă.

Mai mult, dezvoltatorul imobiliar era reprezentat juridic de ginerele lui Mocioalcă, avocatul Laurențiu Gorun, iar fiica acestuia, Larisa Gorun, era notar în tranzacțiile firmei.

DNA a respins acuzațiile, afirmând că toate deciziile au fost „validate ierarhic și confirmate de instanță”.

După publicarea dezvăluirilor, Direcția Națională Anticorupție a transmis un punct de vedere oficial, susținând că articolul Libertatea și ancheta Rise Project „preiau informații eronate”.

„Toate soluțiile dispuse în dosar au fost întemeiate pe ansamblul probatoriu și validate de controlul ierarhic și de instanțele de judecată”, a precizat DNA.

„Activitatea procurorilor demonstrează că nicio persoană menționată în articol nu este protejată. Soluția din dosar respectă legea și principiile de imparțialitate”, a mai transmis instituția.

După ce a primit ordonanța de clasare, Marius Zarcula a contestat-o la procurorul ierarhic superior, apoi în instanță.

DNA a respins plângerea, motivând că denunțătorul nu are calitate de „persoană vătămată”, deci nu poate contesta o soluție penală.

Tribunalul Caraș-Severin a confirmat acest argument, menționând că Zarcula „nu a dovedit un interes legitim” și că „nu a suferit o vătămare personală”.

„Soluția de clasare nu produce efecte directe asupra denunțătorului, care nu are calitate procesuală”, se arată în decizia definitivă a instanței.

La doar patru zile după închiderea dosarului, pe 10 octombrie 2023, Parlamentul a votat numirea lui Ion Mocioalcă în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României – una dintre cele mai influente instituții de control financiar din stat.

Dosarul său de la DNA nu mai era activ, iar ancheta a fost considerată „finalizată”, ceea ce a permis numirea fără impedimente legale.

Pentru unii observatori, coincidența temporală ridică semne de întrebare: cum s-a putut închide un dosar complex de corupție exact înaintea unei promovări politice majore?

Clasarea „Dosarului Mocioalcă” ilustrează o problemă recurentă a sistemului judiciar românesc: lipsa de transparență în deciziile de închidere a anchetelor care vizează politicieni de rang înalt.

Deși DNA insistă că totul s-a desfășurat legal, momentul oportun al clasării și legăturile dintre actorii implicați alimentează percepția publică potrivit căreia justiția funcționează selectiv.

În final, Ion Mocioalcă este astăzi unul dintre cei mai puternici oameni din aparatul de control al României – un post obținut la doar câteva zile după ce un dosar penal care îl viza a fost stins discret, fără trimitere în judecată, fără explicații publice și fără vinovați.

Sursă: Libertatea