Tot mai mulți români din zona afacerilor și chiar din sistemul bugetar își mută averile în afara țării, iar Dubai a devenit, în ultimii ani, destinația preferată. Emiratul oferă lux, discreție, fiscalitate redusă și, cel mai important, o cooperare judiciară aproape inexistentă cu autoritățile române.

Unii investitori români aleg Dubaiul pentru oportunitățile uriașe din piața imobiliară, alții pentru refugiul financiar și protecția legală. Printre aceștia se numără și Sorin Doroftei, fondatorul imperiului de jocuri de noroc Las Vegas, trimis în judecată de DIICOT într-un dosar de crimă organizată, dar care deține nu mai puțin de 16 apartamente în Dubai.

Potrivit informațiilor obținute de G4Media.ro din surse imobiliare din Emirate, Sorin Doroftei a achiziționat 16 proprietăți în Dubai, majoritatea în fază de proiect, cu scop investițional.

Contactat de jurnaliști, Doroftei a refuzat să ofere detalii privind valoarea totală a investițiilor, limitându-se la a spune că acestea „au fost realizate înainte de problemele juridice” și au „scopul exclusiv de a genera profit”.

„Sunt investiții făcute în perioada de dinainte de ancheta DIICOT, menite să aducă randament pe termen lung. Nu există nicio legătură cu dosarul penal”, a declarat omul de afaceri pentru G4Media.ro.

În prezent, portofoliul său imobiliar din Emirate include apartamente în zone premium – Palm Jumeirah, Dubai Marina și Business Bay –, evaluate, potrivit experților imobiliari, la peste 5 milioane de euro.

Sorin Doroftei (43 de ani) și fratele său, Mihăiță Doroftei (47 de ani), sunt fondatorii brandului Las Vegas, unul dintre cei mai mari operatori de săli de jocuri din România.

În 2022, DIICOT i-a inculpat pe cei doi pentru constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj și acte de violență asupra competitorilor din piața jocurilor de noroc.

Conform anchetatorilor, frații Doroftei ar fi impus, prin intermediul unor rețele interlope, controlul asupra unor săli de jocuri, intimidând operatorii rivali și chiar blochează câștigurile jucătorilor care obțineau sume mari.

În noiembrie 2023, cei doi au fost trimiși în judecată alături de 72 de inculpați, printre care membri ai clanului Corduneanu din Iași.

Dosarul s-a complicat însă în vara lui 2025, când Curtea de Apel București a constatat „neregularități majore” în rechizitoriul DIICOT și a dispus refacerea unor acte procedurale, inclusiv anularea proceselor-verbale de analiză financiară.

Între timp, Mihăiță Doroftei a dispărut și este dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă.

După trimiterea în judecată, frații Doroftei au anunțat intenția de a vinde afacerile cu jocuri de noroc și de a investi în energie regenerabilă.

Potrivit unui comunicat transmis în 2024, grupul Doroftei deține proiecte fotovoltaice și eoliene în Neamț, Botoșani și Brașov, cu o capacitate totală de peste 128 MW și o valoare cumulată de 130 de milioane de euro.

Această mutare strategică marchează o repoziționare de imagine – de la industria jocurilor de noroc, asociată riscului și controversei, la un domeniu cu beneficii de imagine: energia curată.

Cazul Doroftei nu este izolat. Tot mai mulți români cu averi considerabile – unii cu probleme penale, alții din administrația publică – au ales Dubaiul pentru investiții imobiliare.

În 2022, RISE Project a analizat o scurgere masivă de date din piața imobiliară a Emiratelor, identificând zeci de români – de la funcționari publici și politicieni, până la antreprenori controversați – care dețin proprietăți nedeclarate.

Printre aceștia:

• generalul-medic Florin Paul, fost consilier al premierului Nicolae Ciucă, cu un apartament în Jumeirah Beach Residence evaluat la 128.000 de dolari;

• soții Mario și Luiza Tănase, cu funcții în Ministerul Economiei și Primăria Constanța, deținând o locuință de 70.000 dolari;

• Eugen Bogatu, fost vameș condamnat pentru trafic de influență, al cărui apartament din Murjan 5 valora peste jumătate de milion de dolari;

• Sorin Ștefan Cohuț, fost polițist de frontieră condamnat pentru mită, cu o proprietate în Oasis Tower One, evaluată la 215.000 de dolari.

Explicațiile pentru „migrarea” capitalului românesc spre Dubai țin de contextul economic global, dar și de particularitățile emirateze:

• fără impozit pe venit sau proprietate,

• randamente ridicate la închiriere (7–8% net anual),

• stabilitate politică și infrastructură ultramodernă,

• posibilitatea de a obține viză de investitor pentru rezidență permanentă.

„Interesul pentru piața imobiliară din Dubai a crescut vizibil în ultimii ani, inclusiv în rândul românilor. Este o piață dolarizată, stabilă, cu potențial de randament ridicat și protecție juridică limitată pentru autoritățile străine”, explică Daniel Crainic, director de marketing la imobiliare.ro.

Profilul cumpărătorului român este, potrivit acestuia, antreprenor de 40-50 de ani, manager de top sau funcționar cu acces la resurse, cu bugete între 150.000 și 500.000 de euro, care vizează diversificarea portofoliului și protejarea capitalului.

Fenomenul ridică semne de întrebare privind proveniența fondurilor. În numeroase cazuri, proprietățile nu apar în declarațiile de avere, deși legea obligă raportarea oricăror bunuri, inclusiv în străinătate.

„Dubaiul devine, treptat, un refugiu financiar pentru bugetarii îmbogățiți și oamenii cu dosare penale, datorită protecției juridice și lipsei de transparență fiscală”, afirmă un expert anticorupție consultat de G4Media.ro.

În lipsa acordurilor de cooperare judiciară, autoritățile române nu pot verifica tranzacțiile imobiliare, iar extrădările sunt practic inexistente.

Dubaiul a devenit un nou simbol al succesului financiar românesc, dar și al discreției. În timp ce unii români își cumpără apartamente pentru a le închiria și a obține profituri rapide, alții le folosesc ca refugii sigure pentru capitaluri neclare.

Turnurile de sticlă din Marina sau Palm Jumeirah ascund, tot mai des, nume cunoscute din România – de la oameni de afaceri controversați până la foști demnitari.

Într-un context în care fiscalitatea românească devine mai strictă, iar anchetele privind averile nejustificate se intensifică, Emiratele Arabe Unite oferă exact contrariul: confidențialitate, protecție și oportunități rapide de multiplicare a capitalului.

Cazul Doroftei e doar primul episod dintr-o serie de investigații privind transferul de capital românesc către Dubai.

Pentru unii, este un semn al succesului în afaceri. Pentru alții, un mecanism sofisticat de mutare a averilor în afara radarului instituțiilor din România.

„Investițiile mele sunt legale și transparente. Toate au fost făcute înainte de orice anchetă”, insistă Doroftei.

Întrebarea care rămâne, însă, este alta: Câți dintre „nababii” români din Dubai își pot dovedi la fel de limpede sursa averilor?

Sursă: G4Media

Șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), generalul Lucian Pahonțu, are un salariu net lunar de 31.300 lei, potrivit datelor oficiale obținute de Newsweek România de la Ministerul Finanțelor.

Suma este dublă față de salariul președintelui României, Nicușor Dan, care încasează între 16.000 și 17.000 lei pe lună, conform propriilor declarații de avere.

Adjunctul lui Pahonțu, generalul Daniel Bălașa, câștigă la rândul său 25.000 lei net lunar, ceea ce îl plasează printre cei mai bine plătiți oficiali din aparatul de securitate al statului.

SPP, instituția care asigură protecția președintelui, premierului și altor demnitari români și străini, are 1.503 angajați, un număr constant de mai bine de un deceniu.

Conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, efectivele SPP nu au suferit modificări semnificative în ultimii 10 ani. În 2015, instituția raporta 1.529 de angajați, iar în prezent are 1.503 – o scădere minoră, dar nesemnificativă în raport cu structura organizatorică.

Comparativ, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) are aproximativ 3.000 de angajați, iar Administrația Prezidențială – doar 270.

SPP funcționează în baza Legii nr. 191/1998, care stabilește atribuțiile sale principale:

• prevenirea și neutralizarea oricăror acțiuni care pot pune în pericol viața, integritatea fizică sau libertatea persoanelor protejate;

• asigurarea pazei și apărării reședințelor și locurilor de muncă ale demnitarilor;

• desfășurarea de activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor în scopul protecției operative.

Potrivit informațiilor oficiale, Lucian Pahonțu încasează un salariu anual de 356.000 lei, la care se adaugă o indemnizație de delegare de 22.312 lei, rezultând un venit lunar net de 31.300 lei.

Această sumă îl situează pe generalul Pahonțu deasupra tuturor secretarilor de stat și miniștrilor din Guvernul României, care câștigă între 18.000 și 20.000 lei net.

Deși este numit de președintele României, în acest caz Nicușor Dan, șeful SPP primește aproape dublu față de salariul celui pe care îl protejează.

„Nicușor Dan a declarat în repetate rânduri că are un venit net între 16.000 și 17.000 lei lunar – mai puțin decât directorul instituției care îi asigură protecția personală”, se arată în analiza Newsweek România.

Potrivit declarației sale de avere, generalul Lucian Pahonțu deține două locuințe:

• o casă de 186 mp,

• și alta de 122 mp, ambele situate în România.

În timp ce președintele Nicușor Dan locuiește cu chirie, Pahonțu beneficiază de o situație materială solidă, consolidată de peste două decenii de funcții de top în structurile de forță ale statului.

Lucian Pahonțu conduce SPP din 2005, fiind numit în mandatul președintelui Traian Băsescu și reconfirmat ulterior de Klaus Iohannis.

Înainte de a prelua conducerea Serviciului de Protecție și Pază, a fost comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție “Vlad Țepeș” din cadrul Jandarmeriei Române.

Între 1992 și 1997, potrivit propriului CV, a deținut „diverse funcții” în cadrul Ministerului de Interne, fără alte detalii publice privind posturile ocupate.

De 20 de ani, generalul Pahonțu este considerat omul de încredere al Cotroceniului, indiferent de culoarea politică a președintelui în funcție.

Serviciul de Protecție și Pază este o structură militară autonomă, subordonată direct președintelui României, și funcționează pe baza Legii nr. 191/1998.

Actul normativ stabilește că:

• directorul SPP are rang de secretar de stat și este numit de Președintele României, la propunerea CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării);

• durata mandatului nu este limitată expres, însă președintele poate dispune oricând eliberarea din funcție;

• SPP are atribuții operative, de pază, protecție, antiterorism și contrainformații.

Deși are caracter militar, SPP dispune de autonomie bugetară, iar finanțarea provine integral de la bugetul de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.

Salariile personalului SPP sunt printre cele mai ridicate din sectorul bugetar. Un ofițer mediu câștigă între 10.000 și 14.000 lei net, în funcție de grad, vechime și funcția ocupată.

Prin comparație, un colonel din Ministerul Apărării are, în medie, un salariu de 9.000–10.500 lei, iar un comisar-șef din MAI ajunge la 8.000–9.000 lei.

Astfel, șeful SPP se situează la vârful ierarhiei salariale a statului, depășind inclusiv remunerațiile directorilor SRI, STS sau SIE.

Generalul Daniel Bălașa, adjunctul lui Pahonțu, are un salariu net de 25.000 lei lunar, potrivit acelorași date oficiale.

Bălașa coordonează direct structurile de protecție a demnitarilor și misiunile externe și este considerat mâna dreaptă a lui Pahonțu în toate operațiunile majore.

Surse din sistem afirmă că acesta ar fi „succesorul natural” al lui Pahonțu, în eventualitatea în care conducerea serviciului se va schimba după 2025.

Deși este una dintre cele mai eficiente structuri de securitate, SPP a fost implicat periodic în controverse politice.

Criticii au acuzat că Serviciul a fost folosit, în anumite momente, pentru influențarea deciziilor politice sau supravegherea informală a unor oficiali.

Generalul Pahonțu a fost menționat în repetate rânduri de politicieni din opoziție ca fiind „omul de legătură” între Președinție și anumite cercuri de putere.

Cu toate acestea, niciuna dintre acuzații nu a fost dovedită oficial, iar Pahonțu a rămas în funcție, devenind cel mai longeviv șef al unei structuri de informații din România post-decembristă.

Diferența dintre veniturile șefului statului și cele ale directorului SPP atrage atenția asupra disproporțiilor salariale din aparatul public.

Președintele Nicușor Dan, care a preluat mandatul în 2024, a declarat că are un salariu net de 16.000–17.000 lei lunar, adică aproape jumătate din venitul directorului SPP.

În același timp, bugetul instituției care îi asigură protecția depășește 350 de milioane de lei anual, fiind comparabil cu cel al unui minister mediu.

Lucian Pahonțu este, de două decenii, unul dintre cei mai influenți oameni din România, chiar dacă nu apare frecvent în spațiul public.

Cu un salariu net de 31.300 lei lunar, o carieră de 30 de ani în structurile de ordine și două locuințe de lux, șeful SPP este simbolul stabilității și longevității în aparatul de securitate.

Între timp, discuțiile despre transparența veniturilor și eficiența instituțiilor militarizate revin constant în atenția publică. Într-o țară cu profesori plătiți cu 4.000 lei și medici cu 8.000 lei, salariile de peste 30.000 lei ale șefilor serviciilor speciale ridică o întrebare legitimă: cât valorează, de fapt, protecția puterii?

Foto: INQUAM PHOTOS/ FB

Sursă: Newsweek

Răzvan Marian Pîrcălăbescu, fostul șef de cabinet al pesedistului Radu Oprea, actual secretar general al Guvernului, a fost numit director general al Companiei Naționale Romarm, cel mai important producător de armament de stat.

Numirea sa a stârnit controverse majore, după ce jurnaliștii au descoperit că tânărul și-a „cosmetizat” CV-ul pentru a atinge vechimea minimă de 10 ani în muncă, cerută de lege.

În prezent, Pîrcălăbescu este cercetat de Corpul de Control al Ministerului Economiei, condus de Radu Miruță, care a anunțat oficial declanșarea unei verificări privind modul de selecție a acestuia.

La începutul verii, Compania Națională Romarm a lansat procesul de recrutare pentru funcția de director general, în conformitate cu OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Anunțul de selecție, publicat de firma de recrutare George Butunoiu Group SRL, specifica clar: candidații trebuie să dovedească o experiență profesională de minimum zece ani, confirmată prin documente oficiale — extras Revisal, adeverințe de la angajatori, fișe de post sau contracte de management.

Cu toate acestea, potrivit investigației DeFapt.ro, Răzvan Pîrcălăbescu nu îndeplinea condiția legală. În primul său CV, depus pentru un alt post (în Consiliul de Administrație al Plafar SA), figura cu opt ani de vechime.

Când a aplicat pentru Romarm, CV-ul s-a „îmbogățit” brusc: Pîrcălăbescu a trecut o experiență suplimentară de doi ani (2015–2017) la o firmă obscură numită CRAA SRL, despre care nu există nicio informație în domeniul asigurărilor – domeniul în care el pretinde că ar fi activat.

Analiza detaliată a activității sale ridică întrebări majore privind veridicitatea datelor.

Între 2015 și 2017, perioada în care Pîrcălăbescu susține că lucra la CRAA SRL, tânărul era implicat simultan în mai multe programe academice:

• student în ultimul an la ASE București, la Facultatea de Finanțe–Bănci;

• înscris la modulul psihopedagogic la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic;

• student la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, tot la Finanțe–Bănci;

• masterand la ASE;

• bursier Erasmus+ în Portugalia, la Instituto Politécnico do Porto (februarie–iunie 2016);

• intern la Ministerul Energiei, în vara anului 2015.

Cu alte cuvinte, Pîrcălăbescu reușea performanța de a fi, în același timp, student în două orașe, angajat, intern la guvern și bursier în străinătate.

„Capacitatea mea intelectuală este mult peste medie”, a declarat Pîrcălăbescu jurnaliștilor, întrebat cum a reușit această performanță. „De aceea am fost selectat la Romarm. Eu am încercat să îmbin partea academică cu cea profesională.”

Când a fost întrebat de jurnaliști care este numele complet al firmei CRAA SRL, Pîrcălăbescu a devenit iritat:

„Cum să nu existe? Da, este acronimul unei firme. Căutați-l! Vreți să vă fac eu treaba? Nu știți să vă faceți treaba de jurnalist? Noi vă plătim salariile pentru că aveți pe ce să faceți anchete.”

Întrebat dacă veniturile declarate în acea perioadă apar în Revisal, tânărul a refuzat să ofere detalii, afirmând doar că „nu se ocupă de resurse umane”.

Solicitarea oficială a redacției DeFapt.ro, transmisă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a primit un răspuns evaziv:

„Solicitarea dumneavoastră nu face obiectul legii privind informațiile publice. Vă puteți adresa societății la care faceți referire.”

Investigația a scos la iveală două CV-uri complet diferite semnate de Răzvan Pîrcălăbescu.

Primul, depus în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Plafar SA, atestă o vechime de opt ani. Al doilea, folosit pentru candidatura la Romarm, prezintă zece ani.

Diferența de doi ani este acoperită exact cu presupusa activitate de consilier la CRAA SRL.

„Practic, pe baza primului CV trebuia respins. În al doilea, și-a adăugat fictiv o experiență profesională pentru a trece filtrul de selecție”, au declarat surse apropiate procesului de recrutare.

Răzvan Pîrcălăbescu a fost director de cabinet al lui Radu Oprea, ministru PSD și actual Secretar General al Guvernului, unul dintre cei mai influenți oameni din Executiv.

„Normal că l-am ajutat pe domnul Radu Oprea. Am fost consilierul dumnealui, asta era treaba mea”, a recunoscut Pîrcălăbescu.

În trecut, el a fost consilier și pentru Ilan Laufer, un alt ministru PSD, în mandatul 2018–2019, în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

Criticii susțin că numirea sa la Romarm nu are legătură cu competența, ci cu sprijinul politic oferit de influenți lideri social-democrați.

Pe lângă suspiciunile privind falsificarea experienței profesionale, Pîrcălăbescu se află și într-un evident conflict de interese.

În calitate de director general al Companiei Naționale Romarm, el coordonează toate cele 15 fabrici de armament din subordine.
Una dintre acestea este Carfil SA, unde Pîrcălăbescu deține simultan funcția de președinte al Consiliului de Administrație.

Așadar, el se află în situația de a fi propriul său superior ierarhic — un caz clasic de incompatibilitate.

„Atunci când trebuie să semneze documentele Carfil SA, își deleagă atribuțiile directorului adjunct Luis Vlădoiu. Romarm ajunge, astfel, să aibă doi directori în același timp. Este o absurditate administrativă”, au declarat surse din interiorul companiei.

După izbucnirea scandalului, ministrul economiei Radu Miruță a dispus trimiterea Corpul de Control la Romarm.

„Corpul de Control verifică toate companiile de stat unde există suspiciuni privind proceduri ilegale de selecție a conducerii. Vom reveni cu informații după finalizarea controlului”, a transmis oficial Ministerul Economiei.

Surse din minister au precizat că ancheta vizează atât legalitatea procesului de recrutare, cât și veridicitatea documentelor depuse de candidați, inclusiv CV-ul lui Pîrcălăbescu.

Contactat de jurnaliști, George Butunoiu, recrutorul care a intermediat selecția, a declarat că a considerat experiența profesională a candidatului validă „pe baza declarațiilor din CV”.

„În CV-ul pe care mi l-a dat, avea fix zece ani de experiență. Dacă el a mințit, e treaba lui. Eu nu verific Revisal. CA-ul Romarm trebuia să verifice documentele. Dacă au vrut să pună un director de 31 de ani, legal au dreptul să o facă.”

Butunoiu a admis că internshipurile nu pot fi considerate experiență de muncă, dar a precizat că recrutorul privat „nu are obligația legală de a controla documentele oficiale”.

Romarm, companie de stat din subordinea Ministerului Economiei, gestionează principalele fabrici de armament ale României, inclusiv Uzina Mecanică Cugir, Metrom Brașov și Carfil.
Deși este o structură strategică, Romarm a fost zguduită în ultimii ani de scandaluri de corupție, management politic și pierderi uriașe.

Numirea unui director general fără experiență reală în industrie ridică semne de întrebare privind siguranța și profesionalismul conducerii.

Cazul Pîrcălăbescu ilustrează perfect modul în care politica de partid continuă să controleze numirile în companiile strategice ale României.

Cu un CV dubios, experiență incertă și legături directe cu PSD, tânărul director reprezintă simptomul unui sistem bolnav, în care meritocrația este înlocuită de loialitate politică.

Până la finalizarea anchetei ministeriale, Pîrcălăbescu rămâne în funcție, conducând o companie cu mii de angajați și contracte de stat în domeniul apărării.
Între timp, întrebarea esențială rămâne: câți alți „profesioniști” și-au construit carierele în același mod — cu sprijin politic și CV-uri cosmetizate?

Sursă: Defapt

Salariaţii din România care au în întreţinere copii cu vârsta de până la 18 ani, încadraţi în grad de handicap, vor putea lucra opt zile pe lună în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, potrivit unei legi promulgate de preşedintele României, Nicuşor Dan.

Legea vine ca o măsură de sprijin concretă pentru părinţii care îngrijesc copii cu dizabilități, oferindu-le posibilitatea de a-şi organiza mai eficient timpul și de a reduce stresul generat de nevoile medicale sau educaționale speciale ale acestora.

Noul act normativ completează articolul 118¹ din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, introducând o prevedere specială pentru salariaţii părinţi sau tutori legali ai copiilor cu handicap.

Conform legii, aceștia beneficiază de 8 zile lucrătoare pe lună în care pot desfăşura activitatea de acasă sau în regim de telemuncă, în conformitate cu Legea nr. 81/2018 privind reglementarea telemuncii, cu modificările și completările ulterioare.

Excepție fac doar acele cazuri în care natura activității nu permite desfăşurarea muncii în astfel de condiţii – de exemplu, pentru angajaţii din domenii precum producția industrială, sănătatea, transporturile sau intervențiile de urgență.

Legea este considerată o victorie pentru părinții care se confruntă zilnic cu provocările îngrijirii copiilor cu nevoi speciale. Conform Ministerului Muncii, în România există peste 72.000 de copii încadrați în grade de handicap (ușor, mediu, accentuat sau grav), iar mulți dintre aceștia necesită îngrijire constantă și prezența unui adult.

Prin noile prevederi, părinții vor putea participa la ședințe medicale, terapii, evaluări sau programe educaționale fără a-și periclita locul de muncă.

„Este o lege care aduce un strop de normalitate în viețile familiilor care duc o luptă grea în tăcere. În loc să aleagă între serviciu și copil, părinții pot acum să le îmbine responsabil, cu sprijinul statului”, a declarat un reprezentant al Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR).

Pentru a beneficia de cele 8 zile de muncă la domiciliu sau telemuncă, părintele sau tutorele trebuie să depună o cerere scrisă către angajator, însoțită de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat conform legii.

Solicitarea trebuie făcută cu cel puțin 5 zile înainte de începutul lunii pentru care se solicită regimul special de lucru, iar angajatorul este obligat să răspundă în termen de 3 zile lucrătoare.

În cazul familiilor care au doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap, legea prevede acordarea a două zile suplimentare de telemuncă pentru fiecare copil.

Totodată, părinții care au copii gemeni, tripleți sau multipleți beneficiază de aceleași drepturi, chiar dacă nu există certificat de handicap.

Noua lege impune angajatorilor să accepte cererea de telemuncă, cu excepția cazurilor în care natura muncii nu o permite. În caz contrar, refuzul trebuie motivat în scris, altfel poate fi considerat abuziv.

De asemenea, angajatorii trebuie să asigure părinților condiții tehnice adecvate pentru telemuncă — acces la platforme de lucru, echipamente informatice și respectarea normelor de securitate cibernetică.

În ceea ce privește plata salariului, nu există nicio modificare: zilele lucrate în regim de telemuncă sunt plătite integral, conform contractului de muncă.

Organizațiile care militează pentru drepturile persoanelor cu dizabilități au salutat decizia, considerând-o un pas important spre incluziune și echitate pe piața muncii.

„Această lege răspunde unei nevoi reale. Părinții copiilor cu dizabilități se confruntă adesea cu epuizare fizică și emoțională. Posibilitatea de a lucra câteva zile de acasă le oferă șansa de a-și echilibra viața profesională și personală”, a transmis Asociația Copii Speciali – România într-un comunicat.

Și Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa a transmis un mesaj de sprijin, subliniind că legea este un exemplu de dialog social eficient între stat, angajatori și salariați:

„Într-o perioadă în care stresul profesional este tot mai mare, iar echilibrul familie-carieră tot mai dificil, astfel de inițiative umane și realiste trebuie încurajate.”

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, măsura ar putea viza peste 40.000 de salariați, din mediul public și privat.

Deși unii angajatori și-au exprimat rezerve privind impactul logistic și organizatoric, specialiștii în resurse umane spun că efectele vor fi pozitive pe termen lung.

„Telemunca și flexibilizarea programului cresc satisfacția angajaților, reduc absenteismul și îmbunătățesc productivitatea. În plus, părinții care simt sprijin din partea angajatorului sunt mai loiali și mai implicați”, afirmă Laura Costache, consultant HR.

Prin adoptarea acestei legi, România se aliniază practicilor europene privind echilibrul dintre viața profesională și cea familială.

Directiva UE 2019/1158 prevede obligația statelor membre de a facilita accesul părinților la forme flexibile de muncă, în special pentru familiile vulnerabile.

Țări precum Franța, Germania, Italia sau Spania oferă deja între 5 și 10 zile de telemuncă lunar părinților copiilor cu handicap sever.

„Era o datorie morală și juridică să aducem și legislația noastră la standarde europene. Este o dovadă că statul român începe, în sfârșit, să își asume rolul de partener social, nu doar de autoritate”, a declarat Adriana Radu, expert în politici de incluziune socială.

Prin decretul semnat joi, președintele Nicușor Dan a promulgat legea fără rezerve, subliniind importanța ei socială.

„România are nevoie de un sistem de muncă echitabil, care să nu lase pe nimeni în urmă. Părinții copiilor cu dizabilități duc o luptă continuă pentru echilibru și demnitate. Această lege le oferă un instrument de sprijin real”, a declarat șeful statului, potrivit unui comunicat oficial al Administrației Prezidențiale.

Promulgarea acestei legi reprezintă un moment de referință pentru drepturile părinților din România. Ea consfințește recunoașterea faptului că munca modernă trebuie să fie flexibilă, empatică și adaptată realităților sociale.

Prin cele 8 zile de muncă la domiciliu sau telemuncă, părinții copiilor cu dizabilități primesc nu doar o facilitate logistică, ci un semn de respect și sprijin din partea statului.

Într-o lume în care timpul este tot mai limitat, astfel de măsuri pot face diferența între epuizare și echilibru, între marginalizare și incluziune.

Sursă: G4Media

Deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, a cerut explicații oficiale conducerii Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), după ce instituția a recunoscut, într-un răspuns la o interpelare parlamentară, că a acordat prime de performanță în valoare totală de 3,7 milioane de lei, în ultimii cinci ani, fără criterii de evaluare documentate.

Conform datelor furnizate de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, în perioada 2020–2024, instituția a plătit prime de performanță pentru 632 dintre cei 669 de angajați, în total 3.739.000 lei.

Ceea ce ridică semne de întrebare, însă, este modul netransparent în care au fost stabilite aceste sume. În răspunsul oficial transmis deputatului USR, ANCOM a admis că nu există un sistem clar de indicatori de performanță, nici proceduri de evaluare individuală, deși legea impune astfel de standarde pentru orice formă de recompensă suplimentară.

„Performanța la ANCOM pare să fie sinonimă cu simpla prezență pe statul de plată, nu cu rezultatele muncii. În 2024, aproape toți angajații au primit bonusuri, fără ca instituția să poată explica pe ce bază au fost acordate”, a declarat deputatul USR Cezar Drăgoescu, într-un comunicat transmis presei.

Documentul ANCOM relevă și o diferență consistentă între primele acordate funcțiilor de conducere și cele de execuție.

Astfel, în 2022, funcțiile de conducere au primit, în medie, 6.328 lei, iar în 2024, aceste prime au crescut la 7.596 lei per persoană.
Prin comparație, personalul de execuție a primit 5.587 lei în 2022, dar doar 2.749 lei în 2024 – o reducere de peste 50%.

„Este inexplicabil de ce cei care conduc sunt recompensați mai generos decât cei care muncesc efectiv zi de zi. ANCOM vorbește despre planuri de performanță, dar nu spune nimic despre indicatori, evaluatori sau rezultate. Așa-zisa performanță rămâne un mister plătit din bani publici”, a adăugat Drăgoescu.

ANCOM este una dintre cele mai puternice instituții autonome din România. Se ocupă cu reglementarea pieței de comunicații electronice și a serviciilor poștale, dar, deși este finanțată din contribuțiile operatorilor de telecomunicații, nu se supune controlului direct al Ministerului Finanțelor, ci Parlamentului.

În 2024, ANCOM a avut un buget de peste 440 milioane de lei, din care peste 70% au reprezentat cheltuieli de personal.
Salariile brute ale funcționarilor ANCOM se situează între 12.000 și 24.000 lei lunar, în timp ce conducerea beneficiază de indemnizații lunare care depășesc 40.000 lei.

Prin urmare, instituția are resurse financiare importante, dar un nivel redus de transparență, după cum susțin mai mulți parlamentari din opoziție.

„Avem de-a face cu o instituție care funcționează ca un stat în stat, cu salarii mai mari decât ale miniștrilor, dar fără un sistem clar de responsabilitate. Dacă primele de performanță nu sunt justificate prin rezultate măsurabile, vorbim despre o risipă de bani publici mascată sub pretextul performanței”, afirmă Drăgoescu.

Cazul ANCOM nu este unul singular. În ultimii ani, mai multe autorități și agenții independente ale statului – inclusiv ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) și ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) – au fost criticate pentru acordarea de bonusuri fără criterii clare.

În 2023, o investigație G4Media arăta că ANRE a acordat prime de performanță de peste 15 milioane de lei în trei ani, în condițiile în care prețurile la energie explodau, iar instituția era incapabilă să intervină eficient.

Situația este similară la ASF, unde bonusurile de performanță au ajuns până la 60.000 lei anual pentru directori, în timp ce instituția era criticată pentru lipsa de reacție în scandalurile City Insurance și Euroins.

„Avem o cultură instituțională bazată pe recompensarea incompetenței. În timp ce sectorul privat își reduce costurile și optimizează personalul, instituțiile statului își premiază șefii pentru că ‘au fost prezenți’. Asta este realitatea crudă a birocrației românești”, a comentat analistul economic Cristian Păun.

Deputatul Cezar Drăgoescu a transmis interpelarea către conducerea ANCOM în luna august 2025, solicitând date privind criteriile, indicatorii de performanță și sumele acordate sub formă de prime în perioada 2020–2024.

Răspunsul semnat de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, confirmă acordarea sumelor, dar fără a preciza mecanismele de evaluare. În document se menționează doar existența „planurilor de performanță individuale” – dar fără detalii despre evaluatori, grile de punctaj sau procese interne.

„Performanța este apreciată în funcție de contribuția angajaților la obiectivele instituției și de gradul de realizare a acestora”, se arată în răspuns, o formulare vagă care nu respectă cerințele legale din Codul administrativ privind evaluarea personalului bugetar.

În contextul scandalurilor publice privind cheltuielile excesive ale instituțiilor autonome, Guvernul României a decis, prin ordonanța de urgență adoptată în iulie 2025, suspendarea acordării oricăror prime de performanță la ANCOM, ANRE și ASF, pentru o perioadă de trei ani (2025–2028).

Măsura a fost justificată de Ministerul Finanțelor ca „necesară pentru corectarea unor dezechilibre majore în politica de salarizare”.

„Într-o perioadă de criză bugetară, instituțiile statului trebuie să dea exemplu de responsabilitate, nu de privilegii mascate în performanță”, a subliniat Drăgoescu, cerând totodată raportarea publică trimestrială a tuturor bonusurilor acordate angajaților ANCOM, indiferent de denumirea acestora.

Specialiștii în politici publice avertizează că acordarea nejustificată a primelor poate constitui o formă de cheltuire nelegală a banului public, sancționabilă de Curtea de Conturi.

„Dacă nu există documente justificative clare, putem vorbi despre o plată nelegală. Curtea de Conturi ar trebui să demareze un audit extins asupra modului în care ANCOM a utilizat fondurile destinate performanței”, a declarat expertul în drept administrativ Andrei Săvoiu.

De asemenea, surse politice susțin că subiectul ar putea ajunge și în atenția Comisiei de control bugetar a Parlamentului, unde USR intenționează să solicite o audiere publică a conducerii ANCOM.

Scandalul primelor de performanță de la ANCOM scoate din nou la lumină o problemă cronică a administrației românești: lipsa responsabilității și a evaluării reale în sectorul public.

Cei aproape 4 milioane de lei cheltuiți în cinci ani pe „recompense” fără justificare se adaugă unei liste tot mai lungi de derapaje bugetare din instituțiile autonome.

În timp ce România se confruntă cu o criză bugetară și un deficit record, autoritățile publice par să fi pierdut contactul cu realitatea economică.

„Când instituțiile care ar trebui să fie modele de rigoare și transparență se transformă în cluburi de privilegii, înseamnă că statul a deraiat moral”, a conchis deputatul Cezar Drăgoescu, promițând să sesizeze Curtea de Conturi și Comisia parlamentară pentru clarificarea situației.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursă: G4Media

Zece ani de birocrație, litigii și incompetență au transformat o investiție de milioane într-o lecție dureroasă despre risipa din instituțiile statului.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cumpărat, în 2015, echipamente de 3,7 milioane de lei pentru modernizarea unui centru de date. Nu le-a folosit niciodată.
După un deceniu în care aparatele au zăcut prin subsoluri, curți și depozite, Ministerul Finanțelor investește acum încă 10 milioane de euro – din fonduri europene PNRR – pentru a le face funcționale.

Ironia supremă? Jumătate din bani merg către aceleași firme care nu au finalizat lucrările inițiale: Synotech Global Services și Tehnoinstal SRL.

Cazul, documentat de Public Record pe baza rapoartelor Curții de Conturi, arată perfect ineficiența administrativă și lipsa de răspundere care caracterizează investițiile publice din România.

Povestea a început pe 31 decembrie 2015, când ANAF a semnat un contract de 9,5 milioane lei cu firmele Synotech Global Services SRL și Tehnoinstal SRL pentru modernizarea centrului de date al instituției.

Termenul de execuție era de un an, însă lucrările nu au început niciodată, pentru că firma nu a obținut autorizația de construire.

În loc să rezilieze contractul, ANAF a acceptat o prelungire, iar Synotech a livrat parțial echipamentele, emite o factură de 4,4 milioane lei și așteaptă plata.

Instituția refuză să plătească pe motiv că lucrările nu au fost recepționate, iar cazul ajunge în instanță.

Tribunalul București îi dă câștig de cauză firmei Synotech.

ANAF depune recursul prea târziu, pierzând și la Curtea de Apel București.

Mai mult, compania dă din nou statul în judecată pentru dobânzi de 830.000 lei, câștigând și acest proces.

Rezultatul: ANAF a plătit milioane de lei pentru echipamente nefuncționale.

Când auditorii Curții de Conturi au verificat proiectul, în 2022, au găsit imaginea clasică a risipei instituționale:

„O parte dintre echipamente zăceau în subsolul și curtea Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF) din București, iar altele erau depozitate la punctul de lucru din Brașov.”

În realitate, investiția consta doar într-un proiect tehnic și un generator parțial funcțional, în valoare de 900.000 lei.
Restul echipamentelor, în valoare de 3,7 milioane, nu fuseseră testate, montate sau utilizate.

Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Finanțelor să branșeze și să pună în funcțiune echipamentele, avertizând că „există riscul pierderii integrale a investiției”.

Trei ani mai târziu, în 2025, istoria se repetă.

În loc să recupereze banii și să refolosească echipamentele existente, Ministerul Finanțelor lansează o nouă licitație, în valoare de peste 10 milioane de euro, pentru modernizarea acelorași centre de date – folosind fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit raportului de follow-up al Curții de Conturi, jumătate din sumă ajunge din nou la firmele Synotech și Tehnoinstal, cele implicate în eșecul din 2015.

Synotech Global Services SRL – cunoscută anterior sub numele de Dim Soft – are un istoric complicat.

În 2017, compania a fost trimisă în judecată în dosarul Microsoft, alături de fostul administrator Ionuț Claudiu Florică, acuzat de fapte de corupție.

Între timp, dosarul s-a închis, dar firma a continuat să câștige contracte publice în valoare de peste 500 de milioane de lei.

Printre clienți:

• Serviciul Român de Informații (SRI)

• Ministerul de Externe

• Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)

• Curtea de Conturi

• Ministerul Finanțelor

În prezent, compania este controlată de Manuela Carolina Popescu și Walter Haralambie Hagigalinis Cor.

Tehnoinstal SRL, partener în ambele proiecte, este o firmă bucureșteană deținută de Eduard Socaci, Ilie Marinescu și Eugeniu Cezarin Deaconu.

Și ea a fost beneficiara a zeci de contracte publice, inclusiv cu Ministerul de Interne, Teatrul Național București și Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Capitalei.

Tema Energy SA, cea de-a treia companie implicată în noul proiect PNRR, este fondată de Theodoros Papadopoulos și Titi Manole, fiind un „abonat” constant la contracte guvernamentale.

Firma a lucrat pentru Ministerul Apărării, MAI, SGG, SRI, SPP și Administrația Prezidențială, acumulând contracte de zeci de milioane de euro.
În 2023, a fost amendată de Consiliul Concurenței cu peste 2 milioane de lei pentru presupuse „oferte trucate” la o licitație MAI – caz aflat încă pe rol.

Noua investiție presupune modernizarea completă a centrelor de date ale Ministerului Finanțelor din București și Brașov, incluzând:

• montarea sistemelor de climatizare,

• instalarea tablourilor electrice,

• punerea în funcțiune a grupurilor electrogene,

• mentenanță și garanție pentru echipamentele noi.

Contractul de aproape 6 milioane de euro a fost câștigat de Synotech Global Services, cu Tehnoinstal ca subcontractor.
Cel de-al doilea lot, în valoare de 5,5 milioane de euro, a revenit Tema Energy SA.

Cu alte cuvinte, statul român plătește dublu pentru același obiectiv, iar firmele inițial responsabile pentru eșec sunt din nou premiate cu contracte publice.

Eugen Orlando Teodorovici, ministru al Finanțelor în 2019, spune că nu își mai amintește detalii despre proiect:

„Știu că sistemul cădea des, se supraîncălzea. Au fost zile întregi în care ANAF-ul era blocat. Probabil din cauza echipamentelor care nu fuseseră instalate la timp.”

Marcel Boloș, ministru în 2024, susține că noua investiție este justificată, pentru că „durata tehnică de viață a echipamentelor din 2015 este depășită”:

„Sumele din PNRR au permis o concepție mai amplă a proiectului, care include și echipamentele vechi livrate către ANAF în 2016. Ele fac parte dintr-un plan de modernizare completă.”

Întrebat de ce statul investește milioane în echipamente „depășite”, ministrul nu a răspuns clar și nu a explicat ce se va întâmpla cu aparatele cumpărate acum un deceniu.

Restul miniștrilor de Finanțe care s-au succedat din 2019 încoace nu au răspuns solicitărilor jurnaliștilor.

Cazul echipamentelor ANAF arată cum statul român pierde bani nu din lipsă de fonduri, ci din lipsă de management și responsabilitate.

• Contractele sunt semnate fără verificarea documentației (lipsa autorizației de construire).

• Proiectele sunt abandonate, dar firmele sunt plătite și chiar recompensate ulterior.

• Niciun funcționar nu este tras la răspundere pentru pierderile cauzate.

„Este un exemplu clasic de risipă bugetară repetitivă: aceeași lucrare finanțată de două ori, fără rezultate concrete”, afirmă un expert al Curții de Conturi sub protecția anonimatului.

Într-un stat normal, astfel de cazuri ar declanșa anchete administrative și penale. În România, ele devin doar povești birocratice, în care timpul și banii publici se pierd fără urmă.

După zece ani, România nu are încă un centru de date funcțional pentru ANAF, dar a cheltuit peste 15 milioane de euro pentru promisiunea lui.

În subsolurile instituțiilor stau echipamente vechi, plătite deja o dată.

Iar statul, în loc să recupereze prejudiciul, le finanțează din nou, cu fonduri europene, încredințând lucrările acelorași firme care au eșuat prima dată.

Cazul devine simbolic pentru modul în care birocrația, lipsa de control și clientelismul politic înghit resursele publice.

O țară care își reînnoiește greșelile – și contractele – la fiecare zece ani.

Sursă: PublicRecord

România a devenit, în mai puțin de un deceniu, campioana absolută a Uniunii Europene la subvențiile politice. Nicio altă țară din blocul comunitar nu cheltuiește mai mult, raportat la PIB, pentru a finanța partidele politice.

Conform unei analize realizate pe baza datelor Eurostat, Expert Forum (EFOR) și Parlamentul European, statul român a plătit în 2024 subvenții totale de peste 70 de milioane de euro către formațiunile politice – o sumă de 5 până la 10 ori mai mare decât în țări precum Germania, Franța sau Suedia.

Această explozie a cheltuielilor publice pentru finanțarea politică își are originea într-o modificare legislativă operată în 2018, în timpul guvernării PSD, când plafonul maxim al subvențiilor a fost mutat de la 0,04% din bugetul de stat la 0,04% din PIB.

La o primă vedere, schimbarea părea doar o ajustare tehnică. În realitate, a însemnat zeci de milioane de euro în plus pentru partide – bani proveniți direct din taxele cetățenilor.

Comparativ cu alte democrații europene, România cheltuiește de departe cel mai mult pe finanțarea partidelor:

Diferența este uriașă. România, o țară cu un PIB pe cap de locuitor de aproape patru ori mai mic decât Germania, alocă partidelor sume duble în termeni absoluți.

Deși scopul declarat al subvențiilor este „transparentizarea finanțării politice” și „reducerea dependenței de surse private”, în realitate sistemul a creat o castă politică întreținută din bani publici, care nu mai depinde de contribuțiile membrilor sau simpatizanților.

Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), în anul 2024 subvențiile au fost distribuite astfel:

• PSD – 152,9 milioane lei (≈ 30,6 milioane euro)

• PNL – 122 milioane lei (≈ 24,4 milioane euro)

• USR – 65 milioane lei (≈ 13 milioane euro)

• AUR – 35,7 milioane lei (≈ 7,1 milioane euro)

• PMP – 7 milioane lei (≈ 1,4 milioane euro)

• Pro România – 2,9 milioane lei (≈ 0,6 milioane euro)

• Forța Dreptei – 0,81 milioane lei (≈ 0,16 milioane euro)

Suma totală depășește 386 de milioane de lei, adică echivalentul bugetului anual al unui județ mediu din România.

În comparație, între 2015 și 2017, înainte de modificarea legii, toate partidele la un loc primeau anual sub 25 de milioane de lei.

Cu alte cuvinte, în doar șapte ani, finanțarea publică a partidelor a crescut de 15 ori.

În februarie 2018, Parlamentul, dominat de PSD, a modificat Legea nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Pragul maxim al subvenției a fost crescut spectaculos:

de la 0,04% din bugetul de stat la 0,04% din PIB.

Deoarece PIB-ul României este de aproape 30 de ori mai mare decât bugetul de stat alocat partidelor înainte, formula a generat sume uriașe, practic nelimitate.

În teorie, decizia urmărea să elimine finanțările oculte. În practică, partidele mari – PSD și PNL – au devenit dependente de fondurile publice și și-au construit aparate de comunicare și propagandă finanțate din aceste subvenții.

Un raport Expert Forum (EFOR) din 2024 arată că peste 60% din banii primiți de partide au fost direcționați către presă, publicitate și campanii de imagine, în special în anii electorali.

PSD și PNL au cheltuit împreună peste 80 de milioane de lei doar pentru „servicii media” – de la publicitate online până la contracte cu televiziuni și site-uri de știri.

„Finanțarea partidelor din bani publici a fost transformată într-un mecanism de influențare a presei. Multe instituții media depind acum de aceste contracte, iar libertatea editorială este compromisă”, avertizează Septimius Pârvu, expert în politici publice la EFOR.

În lipsa unor criterii clare de transparență, partidele pot justifica orice cheltuială ca „promovare” sau „informare publică”, fără detalii despre sumele plătite sau beneficiarii reali.

În majoritatea statelor UE, subvențiile publice pentru partide sunt plafonate strict, iar accesul la fonduri depinde de numărul real de membri, cotizații și activitate politică.

În Germania, partidele primesc bani proporțional cu contribuțiile membrilor – statul dublează sumele colectate din cotizații, dar nu oferă mai mult.

În Franța, fondurile publice sunt acordate exclusiv partidelor care obțin peste 1% din voturi și își publică detaliat toate cheltuielile.

În Suedia, subvențiile sunt minime și direcționate către educație civică, nu către campanii electorale.

România, în schimb, a creat un sistem fără corelare cu performanța politică. Partidele primesc bani indiferent de activitate, chiar și în anii fără alegeri, iar surplusurile pot fi reportate pentru campaniile viitoare.

Creșterea exponențială a finanțării publice a avut efecte directe asupra politicii românești:

1. Partidele nu mai depind de membri – cotizațiile reprezintă sub 2% din bugetul total al PSD și PNL.

2. Campaniile devin inegale – partidele mari domină mediatic și logistic, eliminând competiția reală.

3. Transparența dispare – sumele cheltuite pentru presă sunt greu de urmărit, iar beneficiarii finali nu sunt cunoscuți.

4. Aparatul de partid devine bugetar – mii de angajați sunt întreținuți tot din bani publici.

„Sistemul actual alimentează un cerc vicios: partidele primesc bani de la stat, folosesc acei bani pentru propagandă și, în final, câștigă alegerile care le asigură alte subvenții”, explică analistul politic Cristian Pîrvulescu.

Societatea civilă cere de ani de zile limitarea drastică a subvențiilor și publicarea contractelor prin care partidele cheltuiesc fondurile.

„Este absurd ca partidele să primească zeci de milioane de euro în timp ce spitalele nu au bani pentru medicamente, iar școlile pentru manuale. E nevoie de o plafonare la nivel european, altfel corupția politică va fi întreținută din bani publici”, a declarat reprezentanta ONG-ului Funky Citizens, Elena Calistru.

Totodată, Comisia Europeană a avertizat România, în cadrul Raportului privind Statul de Drept (Rule of Law), asupra lipsei de transparență în cheltuirea subvențiilor și a potențialelor „conflicte de interese între finanțarea publică și presa afiliată politic”.

În spatele declarațiilor oficiale, niciun partid nu are interesul real de a tăia sursa care le asigură confortul financiar.

La aproape șapte ani de la modificarea legii, România s-a transformat într-un ecosistem politic întreținut de contribuabili.
Partidele au devenit instituții bugetare cu conturi pline, dependente de fondurile publice și tot mai îndepărtate de societate.

În timp ce în alte țări europene banii publici susțin activitatea civică și pluralismul, în România aceștia alimentează mașinăriile electorale și campaniile de imagine.

Reforma reală ar însemna limitarea subvențiilor, transparență totală și condiționarea finanțării de implicarea civică și de performanța electorală.

Până atunci, rămânem cu o concluzie amară:

România nu mai are partide susținute de oameni, ci partide întreținute de stat.