Deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, a cerut explicații oficiale conducerii Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), după ce instituția a recunoscut, într-un răspuns la o interpelare parlamentară, că a acordat prime de performanță în valoare totală de 3,7 milioane de lei, în ultimii cinci ani, fără criterii de evaluare documentate.

Conform datelor furnizate de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, în perioada 2020–2024, instituția a plătit prime de performanță pentru 632 dintre cei 669 de angajați, în total 3.739.000 lei.

Ceea ce ridică semne de întrebare, însă, este modul netransparent în care au fost stabilite aceste sume. În răspunsul oficial transmis deputatului USR, ANCOM a admis că nu există un sistem clar de indicatori de performanță, nici proceduri de evaluare individuală, deși legea impune astfel de standarde pentru orice formă de recompensă suplimentară.

„Performanța la ANCOM pare să fie sinonimă cu simpla prezență pe statul de plată, nu cu rezultatele muncii. În 2024, aproape toți angajații au primit bonusuri, fără ca instituția să poată explica pe ce bază au fost acordate”, a declarat deputatul USR Cezar Drăgoescu, într-un comunicat transmis presei.

Documentul ANCOM relevă și o diferență consistentă între primele acordate funcțiilor de conducere și cele de execuție.

Astfel, în 2022, funcțiile de conducere au primit, în medie, 6.328 lei, iar în 2024, aceste prime au crescut la 7.596 lei per persoană.
Prin comparație, personalul de execuție a primit 5.587 lei în 2022, dar doar 2.749 lei în 2024 – o reducere de peste 50%.

„Este inexplicabil de ce cei care conduc sunt recompensați mai generos decât cei care muncesc efectiv zi de zi. ANCOM vorbește despre planuri de performanță, dar nu spune nimic despre indicatori, evaluatori sau rezultate. Așa-zisa performanță rămâne un mister plătit din bani publici”, a adăugat Drăgoescu.

ANCOM este una dintre cele mai puternice instituții autonome din România. Se ocupă cu reglementarea pieței de comunicații electronice și a serviciilor poștale, dar, deși este finanțată din contribuțiile operatorilor de telecomunicații, nu se supune controlului direct al Ministerului Finanțelor, ci Parlamentului.

În 2024, ANCOM a avut un buget de peste 440 milioane de lei, din care peste 70% au reprezentat cheltuieli de personal.
Salariile brute ale funcționarilor ANCOM se situează între 12.000 și 24.000 lei lunar, în timp ce conducerea beneficiază de indemnizații lunare care depășesc 40.000 lei.

Prin urmare, instituția are resurse financiare importante, dar un nivel redus de transparență, după cum susțin mai mulți parlamentari din opoziție.

„Avem de-a face cu o instituție care funcționează ca un stat în stat, cu salarii mai mari decât ale miniștrilor, dar fără un sistem clar de responsabilitate. Dacă primele de performanță nu sunt justificate prin rezultate măsurabile, vorbim despre o risipă de bani publici mascată sub pretextul performanței”, afirmă Drăgoescu.

Cazul ANCOM nu este unul singular. În ultimii ani, mai multe autorități și agenții independente ale statului – inclusiv ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) și ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) – au fost criticate pentru acordarea de bonusuri fără criterii clare.

În 2023, o investigație G4Media arăta că ANRE a acordat prime de performanță de peste 15 milioane de lei în trei ani, în condițiile în care prețurile la energie explodau, iar instituția era incapabilă să intervină eficient.

Situația este similară la ASF, unde bonusurile de performanță au ajuns până la 60.000 lei anual pentru directori, în timp ce instituția era criticată pentru lipsa de reacție în scandalurile City Insurance și Euroins.

„Avem o cultură instituțională bazată pe recompensarea incompetenței. În timp ce sectorul privat își reduce costurile și optimizează personalul, instituțiile statului își premiază șefii pentru că ‘au fost prezenți’. Asta este realitatea crudă a birocrației românești”, a comentat analistul economic Cristian Păun.

Deputatul Cezar Drăgoescu a transmis interpelarea către conducerea ANCOM în luna august 2025, solicitând date privind criteriile, indicatorii de performanță și sumele acordate sub formă de prime în perioada 2020–2024.

Răspunsul semnat de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea, confirmă acordarea sumelor, dar fără a preciza mecanismele de evaluare. În document se menționează doar existența „planurilor de performanță individuale” – dar fără detalii despre evaluatori, grile de punctaj sau procese interne.

„Performanța este apreciată în funcție de contribuția angajaților la obiectivele instituției și de gradul de realizare a acestora”, se arată în răspuns, o formulare vagă care nu respectă cerințele legale din Codul administrativ privind evaluarea personalului bugetar.

În contextul scandalurilor publice privind cheltuielile excesive ale instituțiilor autonome, Guvernul României a decis, prin ordonanța de urgență adoptată în iulie 2025, suspendarea acordării oricăror prime de performanță la ANCOM, ANRE și ASF, pentru o perioadă de trei ani (2025–2028).

Măsura a fost justificată de Ministerul Finanțelor ca „necesară pentru corectarea unor dezechilibre majore în politica de salarizare”.

„Într-o perioadă de criză bugetară, instituțiile statului trebuie să dea exemplu de responsabilitate, nu de privilegii mascate în performanță”, a subliniat Drăgoescu, cerând totodată raportarea publică trimestrială a tuturor bonusurilor acordate angajaților ANCOM, indiferent de denumirea acestora.

Specialiștii în politici publice avertizează că acordarea nejustificată a primelor poate constitui o formă de cheltuire nelegală a banului public, sancționabilă de Curtea de Conturi.

„Dacă nu există documente justificative clare, putem vorbi despre o plată nelegală. Curtea de Conturi ar trebui să demareze un audit extins asupra modului în care ANCOM a utilizat fondurile destinate performanței”, a declarat expertul în drept administrativ Andrei Săvoiu.

De asemenea, surse politice susțin că subiectul ar putea ajunge și în atenția Comisiei de control bugetar a Parlamentului, unde USR intenționează să solicite o audiere publică a conducerii ANCOM.

Scandalul primelor de performanță de la ANCOM scoate din nou la lumină o problemă cronică a administrației românești: lipsa responsabilității și a evaluării reale în sectorul public.

Cei aproape 4 milioane de lei cheltuiți în cinci ani pe „recompense” fără justificare se adaugă unei liste tot mai lungi de derapaje bugetare din instituțiile autonome.

În timp ce România se confruntă cu o criză bugetară și un deficit record, autoritățile publice par să fi pierdut contactul cu realitatea economică.

„Când instituțiile care ar trebui să fie modele de rigoare și transparență se transformă în cluburi de privilegii, înseamnă că statul a deraiat moral”, a conchis deputatul Cezar Drăgoescu, promițând să sesizeze Curtea de Conturi și Comisia parlamentară pentru clarificarea situației.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursă: G4Media

Zece ani de birocrație, litigii și incompetență au transformat o investiție de milioane într-o lecție dureroasă despre risipa din instituțiile statului.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cumpărat, în 2015, echipamente de 3,7 milioane de lei pentru modernizarea unui centru de date. Nu le-a folosit niciodată.
După un deceniu în care aparatele au zăcut prin subsoluri, curți și depozite, Ministerul Finanțelor investește acum încă 10 milioane de euro – din fonduri europene PNRR – pentru a le face funcționale.

Ironia supremă? Jumătate din bani merg către aceleași firme care nu au finalizat lucrările inițiale: Synotech Global Services și Tehnoinstal SRL.

Cazul, documentat de Public Record pe baza rapoartelor Curții de Conturi, arată perfect ineficiența administrativă și lipsa de răspundere care caracterizează investițiile publice din România.

Povestea a început pe 31 decembrie 2015, când ANAF a semnat un contract de 9,5 milioane lei cu firmele Synotech Global Services SRL și Tehnoinstal SRL pentru modernizarea centrului de date al instituției.

Termenul de execuție era de un an, însă lucrările nu au început niciodată, pentru că firma nu a obținut autorizația de construire.

În loc să rezilieze contractul, ANAF a acceptat o prelungire, iar Synotech a livrat parțial echipamentele, emite o factură de 4,4 milioane lei și așteaptă plata.

Instituția refuză să plătească pe motiv că lucrările nu au fost recepționate, iar cazul ajunge în instanță.

Tribunalul București îi dă câștig de cauză firmei Synotech.

ANAF depune recursul prea târziu, pierzând și la Curtea de Apel București.

Mai mult, compania dă din nou statul în judecată pentru dobânzi de 830.000 lei, câștigând și acest proces.

Rezultatul: ANAF a plătit milioane de lei pentru echipamente nefuncționale.

Când auditorii Curții de Conturi au verificat proiectul, în 2022, au găsit imaginea clasică a risipei instituționale:

„O parte dintre echipamente zăceau în subsolul și curtea Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF) din București, iar altele erau depozitate la punctul de lucru din Brașov.”

În realitate, investiția consta doar într-un proiect tehnic și un generator parțial funcțional, în valoare de 900.000 lei.
Restul echipamentelor, în valoare de 3,7 milioane, nu fuseseră testate, montate sau utilizate.

Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Finanțelor să branșeze și să pună în funcțiune echipamentele, avertizând că „există riscul pierderii integrale a investiției”.

Trei ani mai târziu, în 2025, istoria se repetă.

În loc să recupereze banii și să refolosească echipamentele existente, Ministerul Finanțelor lansează o nouă licitație, în valoare de peste 10 milioane de euro, pentru modernizarea acelorași centre de date – folosind fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit raportului de follow-up al Curții de Conturi, jumătate din sumă ajunge din nou la firmele Synotech și Tehnoinstal, cele implicate în eșecul din 2015.

Synotech Global Services SRL – cunoscută anterior sub numele de Dim Soft – are un istoric complicat.

În 2017, compania a fost trimisă în judecată în dosarul Microsoft, alături de fostul administrator Ionuț Claudiu Florică, acuzat de fapte de corupție.

Între timp, dosarul s-a închis, dar firma a continuat să câștige contracte publice în valoare de peste 500 de milioane de lei.

Printre clienți:

• Serviciul Român de Informații (SRI)

• Ministerul de Externe

• Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)

• Curtea de Conturi

• Ministerul Finanțelor

În prezent, compania este controlată de Manuela Carolina Popescu și Walter Haralambie Hagigalinis Cor.

Tehnoinstal SRL, partener în ambele proiecte, este o firmă bucureșteană deținută de Eduard Socaci, Ilie Marinescu și Eugeniu Cezarin Deaconu.

Și ea a fost beneficiara a zeci de contracte publice, inclusiv cu Ministerul de Interne, Teatrul Național București și Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Capitalei.

Tema Energy SA, cea de-a treia companie implicată în noul proiect PNRR, este fondată de Theodoros Papadopoulos și Titi Manole, fiind un „abonat” constant la contracte guvernamentale.

Firma a lucrat pentru Ministerul Apărării, MAI, SGG, SRI, SPP și Administrația Prezidențială, acumulând contracte de zeci de milioane de euro.
În 2023, a fost amendată de Consiliul Concurenței cu peste 2 milioane de lei pentru presupuse „oferte trucate” la o licitație MAI – caz aflat încă pe rol.

Noua investiție presupune modernizarea completă a centrelor de date ale Ministerului Finanțelor din București și Brașov, incluzând:

• montarea sistemelor de climatizare,

• instalarea tablourilor electrice,

• punerea în funcțiune a grupurilor electrogene,

• mentenanță și garanție pentru echipamentele noi.

Contractul de aproape 6 milioane de euro a fost câștigat de Synotech Global Services, cu Tehnoinstal ca subcontractor.
Cel de-al doilea lot, în valoare de 5,5 milioane de euro, a revenit Tema Energy SA.

Cu alte cuvinte, statul român plătește dublu pentru același obiectiv, iar firmele inițial responsabile pentru eșec sunt din nou premiate cu contracte publice.

Eugen Orlando Teodorovici, ministru al Finanțelor în 2019, spune că nu își mai amintește detalii despre proiect:

„Știu că sistemul cădea des, se supraîncălzea. Au fost zile întregi în care ANAF-ul era blocat. Probabil din cauza echipamentelor care nu fuseseră instalate la timp.”

Marcel Boloș, ministru în 2024, susține că noua investiție este justificată, pentru că „durata tehnică de viață a echipamentelor din 2015 este depășită”:

„Sumele din PNRR au permis o concepție mai amplă a proiectului, care include și echipamentele vechi livrate către ANAF în 2016. Ele fac parte dintr-un plan de modernizare completă.”

Întrebat de ce statul investește milioane în echipamente „depășite”, ministrul nu a răspuns clar și nu a explicat ce se va întâmpla cu aparatele cumpărate acum un deceniu.

Restul miniștrilor de Finanțe care s-au succedat din 2019 încoace nu au răspuns solicitărilor jurnaliștilor.

Cazul echipamentelor ANAF arată cum statul român pierde bani nu din lipsă de fonduri, ci din lipsă de management și responsabilitate.

• Contractele sunt semnate fără verificarea documentației (lipsa autorizației de construire).

• Proiectele sunt abandonate, dar firmele sunt plătite și chiar recompensate ulterior.

• Niciun funcționar nu este tras la răspundere pentru pierderile cauzate.

„Este un exemplu clasic de risipă bugetară repetitivă: aceeași lucrare finanțată de două ori, fără rezultate concrete”, afirmă un expert al Curții de Conturi sub protecția anonimatului.

Într-un stat normal, astfel de cazuri ar declanșa anchete administrative și penale. În România, ele devin doar povești birocratice, în care timpul și banii publici se pierd fără urmă.

După zece ani, România nu are încă un centru de date funcțional pentru ANAF, dar a cheltuit peste 15 milioane de euro pentru promisiunea lui.

În subsolurile instituțiilor stau echipamente vechi, plătite deja o dată.

Iar statul, în loc să recupereze prejudiciul, le finanțează din nou, cu fonduri europene, încredințând lucrările acelorași firme care au eșuat prima dată.

Cazul devine simbolic pentru modul în care birocrația, lipsa de control și clientelismul politic înghit resursele publice.

O țară care își reînnoiește greșelile – și contractele – la fiecare zece ani.

Sursă: PublicRecord

România a devenit, în mai puțin de un deceniu, campioana absolută a Uniunii Europene la subvențiile politice. Nicio altă țară din blocul comunitar nu cheltuiește mai mult, raportat la PIB, pentru a finanța partidele politice.

Conform unei analize realizate pe baza datelor Eurostat, Expert Forum (EFOR) și Parlamentul European, statul român a plătit în 2024 subvenții totale de peste 70 de milioane de euro către formațiunile politice – o sumă de 5 până la 10 ori mai mare decât în țări precum Germania, Franța sau Suedia.

Această explozie a cheltuielilor publice pentru finanțarea politică își are originea într-o modificare legislativă operată în 2018, în timpul guvernării PSD, când plafonul maxim al subvențiilor a fost mutat de la 0,04% din bugetul de stat la 0,04% din PIB.

La o primă vedere, schimbarea părea doar o ajustare tehnică. În realitate, a însemnat zeci de milioane de euro în plus pentru partide – bani proveniți direct din taxele cetățenilor.

Comparativ cu alte democrații europene, România cheltuiește de departe cel mai mult pe finanțarea partidelor:

Diferența este uriașă. România, o țară cu un PIB pe cap de locuitor de aproape patru ori mai mic decât Germania, alocă partidelor sume duble în termeni absoluți.

Deși scopul declarat al subvențiilor este „transparentizarea finanțării politice” și „reducerea dependenței de surse private”, în realitate sistemul a creat o castă politică întreținută din bani publici, care nu mai depinde de contribuțiile membrilor sau simpatizanților.

Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), în anul 2024 subvențiile au fost distribuite astfel:

• PSD – 152,9 milioane lei (≈ 30,6 milioane euro)

• PNL – 122 milioane lei (≈ 24,4 milioane euro)

• USR – 65 milioane lei (≈ 13 milioane euro)

• AUR – 35,7 milioane lei (≈ 7,1 milioane euro)

• PMP – 7 milioane lei (≈ 1,4 milioane euro)

• Pro România – 2,9 milioane lei (≈ 0,6 milioane euro)

• Forța Dreptei – 0,81 milioane lei (≈ 0,16 milioane euro)

Suma totală depășește 386 de milioane de lei, adică echivalentul bugetului anual al unui județ mediu din România.

În comparație, între 2015 și 2017, înainte de modificarea legii, toate partidele la un loc primeau anual sub 25 de milioane de lei.

Cu alte cuvinte, în doar șapte ani, finanțarea publică a partidelor a crescut de 15 ori.

În februarie 2018, Parlamentul, dominat de PSD, a modificat Legea nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Pragul maxim al subvenției a fost crescut spectaculos:

de la 0,04% din bugetul de stat la 0,04% din PIB.

Deoarece PIB-ul României este de aproape 30 de ori mai mare decât bugetul de stat alocat partidelor înainte, formula a generat sume uriașe, practic nelimitate.

În teorie, decizia urmărea să elimine finanțările oculte. În practică, partidele mari – PSD și PNL – au devenit dependente de fondurile publice și și-au construit aparate de comunicare și propagandă finanțate din aceste subvenții.

Un raport Expert Forum (EFOR) din 2024 arată că peste 60% din banii primiți de partide au fost direcționați către presă, publicitate și campanii de imagine, în special în anii electorali.

PSD și PNL au cheltuit împreună peste 80 de milioane de lei doar pentru „servicii media” – de la publicitate online până la contracte cu televiziuni și site-uri de știri.

„Finanțarea partidelor din bani publici a fost transformată într-un mecanism de influențare a presei. Multe instituții media depind acum de aceste contracte, iar libertatea editorială este compromisă”, avertizează Septimius Pârvu, expert în politici publice la EFOR.

În lipsa unor criterii clare de transparență, partidele pot justifica orice cheltuială ca „promovare” sau „informare publică”, fără detalii despre sumele plătite sau beneficiarii reali.

În majoritatea statelor UE, subvențiile publice pentru partide sunt plafonate strict, iar accesul la fonduri depinde de numărul real de membri, cotizații și activitate politică.

În Germania, partidele primesc bani proporțional cu contribuțiile membrilor – statul dublează sumele colectate din cotizații, dar nu oferă mai mult.

În Franța, fondurile publice sunt acordate exclusiv partidelor care obțin peste 1% din voturi și își publică detaliat toate cheltuielile.

În Suedia, subvențiile sunt minime și direcționate către educație civică, nu către campanii electorale.

România, în schimb, a creat un sistem fără corelare cu performanța politică. Partidele primesc bani indiferent de activitate, chiar și în anii fără alegeri, iar surplusurile pot fi reportate pentru campaniile viitoare.

Creșterea exponențială a finanțării publice a avut efecte directe asupra politicii românești:

1. Partidele nu mai depind de membri – cotizațiile reprezintă sub 2% din bugetul total al PSD și PNL.

2. Campaniile devin inegale – partidele mari domină mediatic și logistic, eliminând competiția reală.

3. Transparența dispare – sumele cheltuite pentru presă sunt greu de urmărit, iar beneficiarii finali nu sunt cunoscuți.

4. Aparatul de partid devine bugetar – mii de angajați sunt întreținuți tot din bani publici.

„Sistemul actual alimentează un cerc vicios: partidele primesc bani de la stat, folosesc acei bani pentru propagandă și, în final, câștigă alegerile care le asigură alte subvenții”, explică analistul politic Cristian Pîrvulescu.

Societatea civilă cere de ani de zile limitarea drastică a subvențiilor și publicarea contractelor prin care partidele cheltuiesc fondurile.

„Este absurd ca partidele să primească zeci de milioane de euro în timp ce spitalele nu au bani pentru medicamente, iar școlile pentru manuale. E nevoie de o plafonare la nivel european, altfel corupția politică va fi întreținută din bani publici”, a declarat reprezentanta ONG-ului Funky Citizens, Elena Calistru.

Totodată, Comisia Europeană a avertizat România, în cadrul Raportului privind Statul de Drept (Rule of Law), asupra lipsei de transparență în cheltuirea subvențiilor și a potențialelor „conflicte de interese între finanțarea publică și presa afiliată politic”.

În spatele declarațiilor oficiale, niciun partid nu are interesul real de a tăia sursa care le asigură confortul financiar.

La aproape șapte ani de la modificarea legii, România s-a transformat într-un ecosistem politic întreținut de contribuabili.
Partidele au devenit instituții bugetare cu conturi pline, dependente de fondurile publice și tot mai îndepărtate de societate.

În timp ce în alte țări europene banii publici susțin activitatea civică și pluralismul, în România aceștia alimentează mașinăriile electorale și campaniile de imagine.

Reforma reală ar însemna limitarea subvențiilor, transparență totală și condiționarea finanțării de implicarea civică și de performanța electorală.

Până atunci, rămânem cu o concluzie amară:

România nu mai are partide susținute de oameni, ci partide întreținute de stat.

Premierul Ilie Bolojan, devenit simbolul „eficienței administrative” în România, s-a trezit prins într-un paradox. Reforma pe care o predică la București – reducerea birocrației și a aparatului bugetar – este „fentată” chiar în județul său, Bihor, unde primarii au găsit o metodă ingenioasă de a păstra toți oamenii pe statul de plată, dar în altă parte.

De fațadă, primăriile și-au redus organigramele. În realitate, angajații concediați formal au fost „relocați” în cadrul Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Bihor, unde figurează drept „personal contractual” plătit pentru servicii de audit, urbanism sau administrație.

Plățile nu se mai fac sub formă de salarii, ci apar la capitolul „bunuri și servicii”, mascând astfel costurile reale cu personalul.

Rezultatul: în timp ce guvernul anunță reduceri de posturi, în Bihor, numărul real al angajaților din administrație a crescut.

Conform simulărilor publicate recent de Guvern, Bihorul este „premiantul” României la eficiență administrativă. La o reducere de 40% a organigramelor, în județ ar fi afectate doar 53 de posturi dintr-un total de peste 3.100. În scenariul de 45%, dispar doar 72 de posturi, adică 2% din total.

Pe hârtie, Bihorul pare un model. În realitate, este doar cel mai abil în a fenta sistemul. În loc de concedieri, primarii au transferat angajații la ACoR Bihor, pe posturi plătite din bugetele locale sub formă de „servicii externe”.

Asociația Comunelor din România (ACoR), filiala Bihor, a fost creată ca organizație non-profit, menită să ofere consultanță și formare profesională administrațiilor locale.

În teorie, scopul era nobil: sprijinirea primăriilor din mediul rural, lipsa de personal specializat și colaborarea între UAT-uri. În practică, ACoR Bihor a devenit un paravan pentru menținerea angajaților „restructurați”, dar și un mecanism de redistribuire a fondurilor publice în afara oricărui control.

Dacă în 2019 asociația avea doar 45 de angajați și venituri de 2 milioane de lei, în 2024 numărul a crescut la 80, iar în 2025 la 92 de angajați.
Veniturile anuale depășesc acum 7 milioane de lei, majoritatea provenind din plăți lunare făcute de primării pentru „servicii administrative”.

Cazul comunei Hidișelu de Sus este emblematic. Primarul liberal Adrian Petroi plătește lunar 63.500 de lei către ACoR Bihor. Oficial, banii sunt pentru servicii de urbanism și lucrări administrative. În realitate, reprezintă salariile a 9 angajați – muncitori, șoferi și electricieni – care continuă să lucreze pentru primărie, doar că figurează ca personal al ACoR.

„Avem un șofer, muncitori la utilaje și un electrician pentru iluminatul public. Dacă angajam firme private, ne-ar fi costat triplu. Așa, îi plătim prin ACoR și lucrăm cu oamenii noștri”, explică primarul Petroi.

Alte exemple:

• Tulca plătește 5.700 lei/lună pentru un angajat;

• Avram Iancu virează 36.000 lei pentru trei persoane;

• Mădăraș – 52.500 lei pentru patru funcționari;

• Dobrești – peste 3.000 lei pentru audit intern.

Toate sumele provin din bugetele locale și sunt raportate la categoria „bunuri și servicii”, nu „cheltuieli de personal”.

Pe hârtie, reforma e dusă la capăt. În realitate, banii publici merg tot către aceleași persoane, dar sub o altă etichetă contabilă.

1. Primăria „restructurează” posturile pentru a se încadra în cerințele guvernului.

2. Angajații sunt trecuți pe statele de plată ale ACoR, care emite lunar facturi către primărie.

3. Primăria plătește serviciile ca și cum ar apela la o firmă privată.

4. ACoR virează salariile angajaților „relocați”.

Astfel, fiecare primărie poate continua să funcționeze cu același personal, fără să fie sancționată de Guvern sau Curtea de Conturi, deoarece asociația nu intră direct sub incidența controlului instituțiilor publice.

Inițial, ACoR oferea doar servicii de audit intern, profitând de obligația legală ca fiecare primărie să fie auditată o dată la trei ani.
Ulterior, asociația a adăugat urbanismul pe listă, apoi serviciile administrative, transformându-se într-o veritabilă rețea de prestări pentru primării.

Tarifele:

• între 1.500 și 4.000 lei/lună pentru audit;

• alte 2.000–7.000 lei/lună pentru urbanism;

• între 5.000 și 60.000 lei/lună pentru „servicii administrative”.

Toate acestea fără baze de calcul clare, fără criterii de cost și fără verificări externe.

„Este o portiță perfect legală, dar complet imorală. Primarii își pot păstra angajații și pot face angajări politice fără concursuri publice”, explică un expert în finanțe publice, sub protecția anonimatului.

Pe baza acestor artificii contabile, premierul Ilie Bolojan prezintă Bihorul ca model de eficiență. Însă datele reale îl contrazic.

Dacă se adaugă la cele 53 de posturi „tăiate” din organigrame și 92 de persoane angajate indirect prin ACoR, rezultă că în Bihor nu s-a redus nimic. Dimpotrivă, numărul total al angajaților a crescut.

„Practic, Bihorul nu a făcut o reformă, ci a inventat o metodă de a ocoli legea”, afirmă sociologul politic Dan Lupu, într-un comentariu pentru BIHOREANUL.

ACoR Bihor este o persoană juridică de drept privat, declarată „de utilitate publică”.
Această formulare o plasează într-o zonă gri, unde Curtea de Conturi nu are competență directă de control.

Astfel, milioane de lei din bugetele comunelor sunt transferați anual în afara sferei de audit public, fără o justificare detaliată a cheltuielilor.

„Este o gaură neagră în care se scurg fondurile publice locale. Practic, primăriile finanțează o structură care nu poate fi verificată”, avertizează economistul Claudiu Negru.

Lipsa de control a permis și alte derapaje. Printre angajații ACoR Bihor se regăsesc fostul primar al Beiușului, Adrian Domocoș, condamnat pentru abuz în serviciu și eliberat condiționat în 2021, dar și două foste subalterne ale sale – Daniela Petruț și Doina Blaga – condamnate în același dosar.

Toți trei ocupă acum posturi de auditor, adică verifică legalitatea cheltuielilor din primării.

Un paradox grotesc: oameni condamnați pentru corupție sunt plătiți din bani publici să „controleze” legalitatea altor instituții publice.

Primarii recunosc manevra, dar o justifică prin blocarea angajărilor.

„Posturile sunt înghețate. Dacă nu am apela la ACoR, primăria s-ar bloca”, spune Dorin Toma, edilul PSD din Avram Iancu.

„Am angajat pe ACoR administratorul pieței și muncitorii pentru utilaje. Nu furăm, doar ne adaptăm”, explică Florin Copos, primarul PNL din Dobrești și actual președinte al ACoR Bihor.

Întrebat câte primării folosesc acest mecanism și cât plătesc lunar, Copos a promis că va transmite o listă completă. Ulterior, nu a mai răspuns la apelurile și solicitările oficiale ale BIHOREANULUI.

Ceea ce la București e prezentat drept „modelul Bolojan” s-a transformat în „schema Bolojan” – un sistem sofisticat de mascare a cheltuielilor de personal sub forma unor „servicii administrative”.

Primarii au păstrat angajații, clientela politică e mulțumită, iar cifrele arată impecabil.

Doar contribuabilul pierde: banii săi merg într-un circuit opac, fără transparență și fără eficiență reală.

În loc să reducă birocrația, Bihorul a perfecționat arta de a o ascunde.

„Reforma administrației publice locale din Bihor este o iluzie statistică – o lecție despre cum poți păcăli guvernul, presa și electoratul în același timp”, concluzionează un raport al Centrului pentru Integritate Publică Oradea.

Sursă: Ebihoreanul.ro

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, apare în centrul unei scheme financiare dubioase prin care a ajuns să beneficieze indirect de două apartamente nedeclarate, achiziționate prin firma Comunicare SRL — companie controlată în proporție de peste 95% chiar de el.

Surse din documentele oficiale consultate de DeFapt.ro arată că banii pentru aceste achiziții, în valoare de 727.000 de lei, provin de la Valérie Antoinette Denise Royer Semenescu, soția controversatului om de afaceri Ovidiu Semenescu, un fost inculpat în dosarul de corupție Apa Nova, instrumentat de DNA.

Deși femeia de afaceri deține mai puțin de 5% din firmă, ea este cea care a creditat societatea, finanțând achiziția celor două imobile. În schimb, Nazare – acționarul majoritar – nu a investit niciun leu, dar s-a ales cu două apartamente de lux în patrimoniul propriei firme.

Firma Comunicare SRL, cu sediul în București, are o structură simplă:

• Alexandru Nazare – 95,24% din părțile sociale;

• SIS Finance Consulting SRL – 4,76%, firmă deținută integral de Valérie Royer Semenescu.

Potrivit bilanțurilor contabile din 2023 și 2024, societatea a fost creditată de asociați cu 727.000 de lei. Documentele arată însă că acești bani nu provin de la Nazare, ci de la asociata minoritară, prin intermediul SIS Finance Consulting SRL.

În aceeași perioadă, firma a raportat active imobilizate de peste 951.000 de lei — o categorie contabilă care include bunuri precum clădiri, apartamente, terenuri sau echipamente.

🔹 Din totalul investițiilor, 727.000 lei provin din creditul acordat de Valérie Semenescu.
🔹 Restul de 224.000 lei provin din profitul firmei.

Rezultatul: Comunicare SRL a cumpărat două apartamente noi într-un complex rezidențial din zona Mall Vitan, plus două locuri de parcare.

Extrasele de carte funciară consultate de DeFapt.ro arată clar:

• un apartament de 81,8 mp;

• un altul de 48,7 mp;

• două locuri de parcare aferente.

Ambele imobile au fost achiziționate în 2024 de firma lui Nazare, Comunicare SRL.

Deși aceste bunuri ar trebui declarate ca active deținute de compania ministrului, Nazare nu le-a menționat nici în declarația de avere, nici în cea de interese, încălcând astfel prevederile legale privind transparența funcțiilor publice.

Punctul central al acestei povești îl reprezintă familia Semenescu – o verigă importantă în numeroase afaceri controversate.

Soțul Valériei, Ovidiu Traian Semenescu, este un personaj cu un trecut complicat:

• fost reprezentant neoficial al grupului francez Veolia (Apa Nova) în România;

• reținut de DNA în 2015 pentru spălare de bani și evaziune fiscală;

• acuzat de trafic de influență în favoarea companiilor care câștigau contracte publice;

• suspectat în Bulgaria de implicare într-o rețea care ar fi încercat destabilizarea sistemului judiciar.

Anchetatorii DNA susțineau că Semenescu a încasat sute de mii de euro prin contracte fictive, mascând mita în afaceri aparent legale.
Una dintre firmele folosite în acel dosar era chiar SIS Finance Consulting SRL, actualul partener minoritar al lui Nazare.

Istoria firmei SIS Finance Consulting SRL explică foarte bine traseul banilor.
Inițial, compania era controlată de Ovidiu Semenescu, printr-o structură elvețiană – SIS Finance SA, înregistrată la Fribourg.

În 2018, societatea elvețiană a fuzionat cu Intell Finance, condusă de actuala sa soție, Valérie Antoinette Royer Semenescu.
Astfel, după 2018, femeia a devenit de facto continuatoarea afacerilor soțului, inclusiv a SIS Finance Consulting SRL, care avea să intre ulterior în parteneriat cu firma lui Alexandru Nazare.

Comunicare SRL nu este o firmă oarecare. Istoria ei e strâns legată de PNL și de oamenii de la vârful politicii.

Fondată în 2005 de liberalul Gabriel Dumitrașcu, fost vicepreședinte PNL București, compania a fost preluată în 2007 de Florin Roman, actual deputat PNL și apropiat al lui Nazare.

În 2011, Roman i-a cesionat afacerea Mihaelei Țoiu, soția lui Nazare. După moartea acesteia, în 2022, Nazare a moștenit 95,24% din firmă.

Astfel, compania a devenit vehiculul perfect pentru achiziții fără expunere publică — legalizate pe persoană juridică, dar neincluse în declarațiile de avere ale demnitarului.

Contactat în repetate rânduri de DeFapt.ro, ministrul Alexandru Nazare a refuzat să ofere un punct de vedere clar.

Inițial, a transmis prin SMS:

„Sunt cu Comisia în discuții pe SAFE. Rog scrieți.”

După ce i-au fost trimise întrebările în scris, ministrul nu a mai răspuns.
În schimb, surse din Ministerul Finanțelor au confirmat că apartamentele nu sunt trecute în evidențele declarației de avere, deși figurează ca active ale unei firme controlate de el.

De partea cealaltă, Ovidiu Semenescu s-a apărat public în trecut, spunând:

„Sunt un om de afaceri respectat, care a refuzat să colaboreze cu mafia instituționalizată. Nu am fost niciodată condamnat. Acuzațiile sunt rodul unei campanii politice.”

Specialiști în integritate publică explică faptul că un demnitar care deține o firmă activă este obligat să declare toate activele societății dacă acestea pot reprezenta surse de venit sau avantaje patrimoniale.

Expertul anticorupție Cătălin G. Popescu:

„Chiar dacă apartamentele sunt cumpărate pe persoană juridică, ele sunt un beneficiu patrimonial indirect. În plus, proveniența banilor – de la o persoană legată de un fost inculpat DNA – ridică semne de întrebare privind un posibil conflict de interese.”

Într-un caz similar, ANI a sesizat Parchetul în 2022, după ce un secretar de stat cumpărase un apartament printr-o firmă de familie, fără a-l declara.

Cazul Nazare dezvăluie o nouă formă de corupție subtilă în mediul politic românesc: finanțarea demnitarilor prin asociați cu conexiuni în zona gri a afacerilor internaționale.

Valérie Antoinette Royer Semenescu – o femeie de afaceri cu sub 5% dintr-o companie – a investit 727.000 de lei din fonduri proprii pentru a cumpăra două apartamente deținute azi de o firmă controlată aproape integral de un ministru în funcție.

Fie că este vorba de un „ajutor între prieteni” sau de o formă mascată de influență, cazul ridică întrebări serioase despre integritatea și transparența în guvernul României.

Sursă: Defapt