Direcția Națională Anticorupție (DNA) a primit în ultimul an doar patru sesizări oficiale de la ANAF, a declarat șeful instituției, Marius Voineag, într-un interviu acordat Antena 3. „Mă așteptam la mult mai mult”, a spus procurorul-șef, explicând că instituția continuă să investigheze fapte grave de corupție, dar lipsa semnalărilor din partea autorităților fiscale reprezintă o problemă majoră.

Voineag a dat și un exemplu concret al modului în care corupția din administrația fiscală subminează sistemul de stat, povestind cazul fostului șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Giurgiu, Mihai Sebe, acuzat că ștergea datorii uriașe contra mită.

„AJF Giurgiu reușea să facă șterse datorii de zeci de milioane de lei contra mite de zeci de mii de euro. Îi învăța pe contribuabili cum să-și mute sediul fiscal ca să le poată șterge datoriile. Era o rețea care profita de funcția publică și de lipsa de control”, a declarat Marius Voineag.

Declarația șefului DNA vine pe fondul unei critici mai ample privind lipsa de implicare a ANAF și a altor structuri din Ministerul Finanțelor în semnalarea fraudelor și evaziunii fiscale.

„Am primit doar patru sesizări în tot anul. Mă așteptam la mult mai mult. Cu toate acestea, avem spețe complexe, dosare consistente, însă colaborarea instituțională trebuie să fie reală, nu formală”, a spus Voineag.

Deși România are cea mai mare rată a evaziunii fiscale din Uniunea Europeană – aproape 30% pierdere din TVA, echivalentul a peste 9 miliarde de euro anual – instituțiile statului care ar trebui să depisteze fraudele par neinteresate.

Același lucru fusese semnalat și de Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), într-un interviu recent pentru Context.ro:

„Autorităților nu le pasă, deci nu identifică evaziunea, sau o identifică, dar nu o raportează. România este campioană la pierderi din TVA și la lipsa de reacție”, a spus Kovesi.

Cea mai recentă anchetă prezentată de Voineag evidențiază un mecanism corupt în interiorul ANAF, în care funcționari de rang înalt manipulau registrele fiscale pentru a șterge datorii ale firmelor, în schimbul unor sume importante de bani.

Procurorii DNA au documentat cum Mihai Sebe, fostul șef al Administrației Finanțelor Publice Giurgiu, le explica datornicilor cum să își mute sediul fiscal din raza județului, pentru ca el să poată ulterior anula obligațiile restante.

„Fiind șef, avea un ascendent asupra funcționarilor. Se ocupa personal de firmele care își schimbau sediul. În momentul în care translația fiscală era făcută, reușeau să șteargă datoriile. Era un sistem bine pus la punct”, a explicat șeful DNA.

În dosarul Giurgiu, anchetatorii au descoperit că datoriile șterse ilegal depășeau zeci de milioane de lei, în timp ce mita totală primită de funcționari era de ordinul zecilor de mii de euro.

Voineag a reacționat și la criticile formulate de primarul general Nicușor Dan, care declarase recent că DNA „nu a mai anchetat mari cazuri de corupție de ani de zile”.

În replică, șeful DNA a subliniat că instituția sa are în lucru dosare de mare complexitate și importanță politică, dar că nu a fost comunicată suficient activitatea publică.

„Am considerat că atenția președintelui ne ajută. După o perioadă electorală lungă, poate nu am comunicat suficient rezultatele. Dar am avut dosare consistente, cu prim-vicepreședinți de partide, miniștri, secretari de stat. Ne-am axat pe fapte, nu pe persoane”, a declarat Voineag.

Procurorul-șef a promis o transparență sporită și o strategie de comunicare mai eficientă, astfel încât opinia publică să fie mai bine informată despre activitatea DNA.

Voineag a precizat că rata achitărilor în dosarele DNA a scăzut semnificativ, ceea ce demonstrează o creștere a calității probatoriului și a anchetelor.

„Am reușit să reducem rata achitărilor de la 27% la 21%. Este un indicator important, pentru că arată că livrăm dosare solide, bazate pe probe clare. Am lucrat la calitate, nu la cantitate”, a spus procurorul-șef.

Totuși, acesta a admis că lipsa sesizărilor din partea instituțiilor statului – în special ANAF și Poliția Economică – limitează aria de acțiune a DNA în privința corupției din administrația fiscală.

Atât DNA, cât și Parchetul European au criticat pasivitatea ANAF în identificarea și raportarea fraudelor fiscale.

În România, ANAF dispune de toate instrumentele necesare pentru detectarea evaziunii – baze de date, raportări financiare și interconectare cu sistemele bancare –, dar, potrivit șefilor celor două parchete, nu folosește aceste resurse pentru a sesiza infracțiunile.

„Este inexplicabil cum într-o țară cu deficit record și cu presiune fiscală crescută nu se investighează evaziunea de mare amploare. Ori nu știu, ori nu vor să vadă”, spunea recent Kovesi.

În contrast, alte state membre UE – precum Portugalia, Italia sau Spania – colaborează constant cu EPPO și trimit sute de sesizări anual, ceea ce a dus la recuperarea unor prejudicii de ordinul miliardelor de euro.

Voineag a subliniat că DNA continuă să ancheteze corupția administrativă și economică, în special în instituțiile care gestionează bani publici, licențe sau taxe.

„Cazul de la Giurgiu este doar un exemplu. Există un sistem paralel, bazat pe influență și bani. De la ștergeri de datorii, până la contracte publice și fonduri europene. Corupția de zi cu zi e cea care produce cele mai mari pierderi”, a spus Voineag.

El a adăugat că DNA lucrează la o nouă strategie de prioritizare a dosarelor, concentrată pe prejudiciile mari și impactul social al corupției.

Întrebat despre colaborarea cu EPPO (Parchetul European), condus de Laura Codruța Kovesi, Marius Voineag a afirmat că aceasta este „corectă și funcțională”, deși există suprapuneri de competență în unele cazuri.

„Avem o colaborare instituțională solidă. EPPO are competență pe fonduri europene și TVA transfrontalier, iar DNA rămâne principalul actor în investigarea corupției interne. Ne completăm, nu ne suprapunem”, a spus Voineag.

Pentru a face față noilor tipuri de corupție – fraude digitale, spălare de bani, manipulări contabile – DNA a început să investească în specialiști financiari și IT.

„Am întărit echipele, am adus experți financiari și analizăm mai bine fluxurile de bani. Corupția s-a modernizat, s-a digitalizat. Trebuie să fim cu un pas înainte”, a subliniat procurorul-șef.

Marius Voineag a concluzionat că lipsa de reacție a ANAF și a altor autorități face ca o mare parte din corupția economică să rămână nedescoperită.

„Noi nu putem deschide dosare fără informații. Trebuie ca instituțiile care văd frauda – ANAF, Curtea de Conturi, Vamă – să o semnaleze. DNA este pregătită, dar are nevoie de cooperare reală”, a spus el.

Sursă: G4Media

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

România are cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană – 30% pierdere din TVA, dar în același timp, nu există nicio sesizare oficială privind fraude vamale în Portul Constanța, cel mai mare nod comercial al țării.

Declarația aparține șefei Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, care a vorbit într-un interviu acordat Context.ro despre indiferența autorităților române și lipsa totală de acțiune în combaterea marilor fraude fiscale.

Potrivit Laurei Codruța Kovesi, niciun caz privind Portul Constanța – poarta de intrare a mărfurilor din afara UE – nu a fost raportat la EPPO, deși în porturile din alte state europene au fost descoperite fraude uriașe, de sute de milioane de euro.

„Nu am primit absolut nicio informație despre infracțiuni vamale. Este cel mai curat port, dacă ne luăm după rapoarte. Nu avem niciun fel de sesizare legată de Portul Constanța. Și totuși, suntem frontieră externă a Uniunii Europene”, a declarat Kovesi.

În mod ironic, Kovesi a afirmat că, statistic vorbind, Portul Constanța ar putea fi considerat „cel mai curat port din UE”, întrucât nu există nicio sesizare penală transmisă de autoritățile române către Parchetul European privind posibile infracțiuni vamale.

Această situație contrastează profund cu ceea ce se întâmplă în alte porturi europene, unde EPPO a instrumentat dosare masive de fraudă cu TVA, evaziune vamală și contrabandă, prejudiciile ajungând la miliarde de euro.

„Sunt convinsă că acest lucru se întâmplă și în România, doar că nu este raportat. Fie nu detectează, ceea ce este grav, fie nu raportează, ceea ce este la fel de grav. Concluzia este simplă: ori nu le pasă, ori nu vor să vadă”, a spus procurorul-șef european.

România se află pe primul loc în Europa la pierderi din TVA, cu un deficit estimat la 30% din încasările potențiale, adică aproximativ 9 miliarde de euro anual, conform datelor Comisiei Europene.

În pofida acestor cifre alarmante, autoritățile române au transmis doar trei sau patru sesizări către Parchetul European în ultimul an, potrivit Laurei Codruța Kovesi.

„Dacă ne uităm pe statistici, s-a făcut un salt spectaculos de 300% – de la zero sesizări la trei sau patru. Dar asta nu înseamnă mare lucru. În patru ani de activitate a EPPO, am primit foarte puține cazuri de la România privind TVA. Iar cele mai multe le-am descoperit prin informațiile obținute din alte state membre”, a explicat Kovesi.

Fosta șefă a DNA a criticat dur atitudinea autorităților române, subliniind că Parchetul European nu poate acționa fără sesizări oficiale din partea instituțiilor naționale, cum ar fi ANAF, Direcția Vamală sau Poliția Economică.

„Există două posibilități: fie nu detectează frauda – ceea ce este extrem de grav –, fie o detectează, dar nu o raportează, ceea ce e la fel de grav. Pentru mine, nu există o a treia explicație. Ceea ce se întâmplă în porturile din Italia, Grecia, Spania se întâmplă cu siguranță și în România”, a afirmat Kovesi.

Ea a mai explicat că, în cele mai multe cazuri, fraudele cu TVA descoperite de EPPO în alte state implicau companii românești, dar informațiile despre aceste firme nu au venit niciodată de la autoritățile din România, ci din investigațiile efectuate în străinătate.

Kovesi a amintit că ANAF continuă să invoce motive birocratice pentru a nu sesiza Parchetul European, deși are acces complet la toate datele financiare.

„Am auzit mereu aceeași scuză: că nu avem un prejudiciu de 10 milioane de euro. Dar nu trebuie să fie de 10 milioane. Dacă o companie are tranzacții cu firme din alte state membre, trebuie sesizat EPPO. Restul e treaba noastră. Problema este că nimeni nu vrea să vadă”, a spus Kovesi.

Procurorul-șef european a explicat că, în România, instituțiile de control se concentrează pe firme mici, „care vând pufuleți sau înghețată”, în timp ce marile rețele de evaziune cu sume de zeci de milioane de euro rămân netulburate.

Pentru a ilustra modul în care Parchetul European poate ajuta statele membre, Kovesi a oferit exemplul „Cazului Admiral”, o anchetă deschisă în Portugalia și extinsă în 14 state membre, privind o rețea de fraudă cu TVA estimată inițial la 2,2 miliarde de euro.

„Autoritățile portugheze au spus că nu există prejudiciu în Portugalia și nu pot deschide dosarul. Noi am deschis la EPPO și am dovedit că prejudiciul total era uriaș. Am sechestrat conturi, bunuri și am recuperat 80 de milioane de euro doar pentru Portugalia”, a explicat Kovesi.

În privința Portului Constanța, Kovesi a subliniat că EPPO nu a primit niciun raport, nicio sesizare și nicio informație privind infracțiuni vamale sau de corupție.

„Poate că alte parchete naționale au astfel de dosare, dar la noi nu a ajuns nimic. Este inexplicabil, având în vedere că Portul Constanța este o poartă strategică de intrare în Uniunea Europeană. Este imposibil să fie perfect curat”, a afirmat șefa EPPO.

În schimb, în porturile altor state membre, cum ar fi Grecia sau Italia, au fost descoperite grupări organizate care operau fraude transfrontaliere cu TVA și mărfuri de contrabandă, unele implicând chiar funcționari vamali corupți.

Kovesi a amintit operațiunea „Calypso”, derulată în Grecia, unde au fost găsiți 5,2 milioane de euro cash la perchezițiile unor vameși.

Procurorul-șef european a mai atras atenția asupra legislației românești care permite închiderea dosarelor de evaziune fiscală dacă prejudiciul este achitat, o prevedere ce, în opinia ei, încurajează infractorii.

„Când creezi un prejudiciu de 50 de milioane de euro și plătești înapoi doar jumătate de milion, iar a doua zi ești liber, asta nu e justiție. Statul se declară mulțumit, dar pierderea reală rămâne uriașă. E o metodă care nu combate, ci stimulează evaziunea”, a spus Kovesi.

Ea a subliniat că nivelul de detectare a fraudei în România este „foarte, foarte mic”, iar multe fapte rămân nedescoperite sau neluate în seamă.

Kovesi a explicat că Parchetul European are capacitatea de a colabora rapid și eficient între statele membre. Într-un caz din Italia, o simplă informație privind un suspect aflat în România a dus, în doar trei ore, la blocarea conturilor și confiscarea a zeci de mii de euro.

„În EPPO, procurorii se sună între ei. Informațiile pot fi obținute în câteva ore, nu în luni. Este un mecanism european care funcționează, dar doar dacă statele îl folosesc”, a explicat procurorul-șef european.

Kovesi a refuzat să comenteze direct declarațiile unui vicepremier român despre „șpaga de supraviețuire”, dar a recunoscut că mituirea funcționarilor publici pentru a evita controalele este o realitate.

„Când funcționarii care ar trebui să verifice iau mită, nu mai există control. Corupția și evaziunea sunt fenomene care se hrănesc reciproc. Nu se întâmplă doar în România, dar la noi impactul este uriaș, pentru că pierdem miliarde de euro anual”, a spus ea.

În final, Kovesi a transmis un mesaj tranșant către autoritățile române:

„Parchetul European nu poate merge în porturi, nu poate deschide containere. Noi facem investigații, dar trebuie să fim sesizați. România trebuie să decidă dacă vrea cu adevărat să lupte cu frauda. Până atunci, Portul Constanța va rămâne, pe hârtie, cel mai curat port din Uniunea Europeană.”

Sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

Sursă: Context

ostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de poliția greacă pe aeroportul din Salonic, potrivit surselor judiciare. Fostul edil, condamnat definitiv în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, era dat în urmărire internațională de peste trei ani.

Acțiunea de reținere a fost rezultatul unei operațiuni transfrontaliere coordonate de Poliția Română, în colaborare cu autoritățile elene și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit unui comunicat oficial transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), fostul edil a fost localizat și reținut în proximitatea aeroportului din Salonic, în cursul zilei de 4 octombrie 2025.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Grecia, a fost localizat și reținut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic. Pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis la data de 13 mai 2022, de către Tribunalul București”, a transmis Poliția Română.

Sorin Oprescu ar fi fost identificat pe baza unei informări operative primite de la polițiștii români din cadrul Biroului Sirene România, care au transmis date privind deplasările fostului edil în Grecia.

În momentul reținerii, Oprescu nu a opus rezistență, fiind condus la sediul poliției din Salonic, unde a fost audiat de procurorii greci.

În mai 2022, Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea împotriva lui Sorin Oprescu, după ce Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de detenție.

Fostul primar a fost găsit vinovat de luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

Conform procurorilor, Oprescu ar fi primit sume importante de bani de la funcționari din Primăria Capitalei și de la oameni de afaceri, în schimbul atribuirii unor contracte publice.

„Banii proveneau din mită și ajungeau în final la edilul general, prin intermediari. În unele cazuri, mita era mascată sub forma unor contracte fictive”, se arată în dosarul DNA.

Deși condamnat definitiv, Oprescu nu a fost găsit la domiciliul său în momentul în care polițiștii au venit să pună în executare mandatul. Ulterior, s-a aflat că acesta fugise din țară și se afla pe teritoriul Greciei.

Cazul lui Sorin Oprescu este similar cu alte situații recente în care persoane condamnate în România au ales să se refugieze în Grecia, profitând de diferențele legislative dintre cele două state.

În 2022, fostul primar fusese reținut o primă dată la Atena, dar autoritățile elene au refuzat extrădarea sa în România, invocând probleme de sănătate și solicitând clarificări suplimentare privind condițiile de detenție.

La acel moment, instanțele din Grecia au decis ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul lor, dar cu suspendarea executării – o decizie care a stârnit controverse în România.

De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a intervenit ulterior, stabilind că un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare fără consimțământul statului emitent – decizie care ar putea facilita acum extrădarea lui Oprescu.

După refuzul extrădării din 2022, autoritățile române au reluat demersurile legale pentru aducerea în țară a fostului edil.

În ultimele luni, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Central au derulat activități investigativ-operative complexe, iar în urma cooperării cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și omologii eleni, au obținut o nouă autorizație pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare.

„Sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost organizată o acțiune comună transfrontalieră, în colaborare cu omologii eleni, pentru depistarea bărbatului. În prezent, pe teritoriul Greciei se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului”, a transmis IGPR.

Autoritățile elene urmează să decidă dacă Sorin Oprescu va fi extrădat în România sau dacă își va executa pedeapsa pe teritoriul Greciei, conform legislației locale.

Procedura de extrădare poate dura câteva săptămâni, întrucât presupune o analiză a documentelor transmise de partea română și o decizie a instanței elene competente.

Surse judiciare afirmă că Ministerul Justiției din România a transmis deja toate actele necesare și că, de această dată, există șanse ridicate ca fostul primar să fie adus în țară, având în vedere noile norme europene privind cooperarea penală.

Sorin Oprescu, în vârstă de 73 de ani, este medic chirurg și a fost primarul general al Capitalei între 2008 și 2015. A fost ales ca independent, cu sprijinul PSD, și a condus Bucureștiul timp de două mandate incomplete.

Cariera sa politică a fost marcată de acuzațiile de corupție și de anchetele penale care i-au pus capăt mandatului. În septembrie 2015, a fost reținut în flagrant de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la un om de afaceri.

După mai multe procese, în 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, pedeapsă pe care însă nu a început-o niciodată.

Potrivit anchetei DNA, între 2013 și 2015, în Primăria Capitalei funcționa un sistem de comisioane ilegale, în care firmele care primeau contracte de lucrări publice erau obligate să dea un procent din valoarea contractului către funcționari și persoane din anturajul primarului.

Procurorii au demonstrat că Sorin Oprescu a primit bani cash în propria locuință, iar mita era transmisă prin intermediul lui Bogdan Popa, directorul Administrației Cimitirelor și al altor instituții subordonate Primăriei.

În același dosar au fost condamnați mai mulți funcționari și oameni de afaceri.

Reținerea lui Sorin Oprescu a generat valuri de reacții în mediul politic și juridic românesc.

Unii comentatori au salutat „o revenire la normalitate”, subliniind că România trebuie să-și aducă toți condamnații acasă, în timp ce alții au avertizat că decizia finală a Greciei va fi un test important pentru aplicarea dreptului european.

Un oficial din cadrul Ministerului Justiției a declarat pentru G4Media:

„Este o procedură complexă, dar avem toate argumentele legale pentru a obține predarea. România trebuie să demonstreze că niciun condamnat nu poate scăpa doar traversând o frontieră.”

Cazul Sorin Oprescu rămâne emblematic pentru modul în care persoane condamnate pentru corupție reușesc să evite executarea pedepsei prin exploatarea breșelor din cooperarea judiciară europeană.

Dacă va fi extrădat, România ar bifa una dintre cele mai importante capturi ale ultimilor ani în rândul „fugarilor de lux”.

Dacă, în schimb, Grecia va refuza din nou predarea, se va confirma încă o dată imaginea unei justiții europene cu dublu standard, în care un fost edil condamnat pentru corupție poate trăi liber, la soare, în timp ce statul român își caută în continuare autoritatea pierdută.

Sursă: Defapt

Sursă foto: Jurnalist.ro

Vicepreședintele Curții de Conturi, Ion Mocioalcă, fost parlamentar și lider influent al PSD Caraș-Severin, a fost vizat în 2023 de un dosar de corupție instrumentat de DNA Timișoara, clasat însă cu patru zile înainte ca Parlamentul să îl voteze în funcția actuală de demnitar.

Potrivit documentelor obținute de Libertatea, clasarea a fost dispusă printr-o ordonanță emisă pe 6 octombrie 2023, iar motivul invocat de procurori a fost că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul are multiple ramificații, de la presiuni politice documentate în înregistrări audio, la intervenții la Ministerul Agriculturii și legături controversate între anchetatori, finii lui Mocioalcă și oameni din conducerea DNA. Totul s-a încheiat, însă, cu o soluție de clasare pe care denunțătorul a reușit să o obțină abia după un proces de peste un an, câștigat în instanță.

În februarie 2023, Marius Zarcula, pe atunci director al Direcției Agricole Caraș-Severin, a depus la DNA un denunț împotriva senatorului PSD Ion Mocioalcă și a lui Ionuț Mihai Popovici, vicepreședinte al organizației PSD Caraș-Severin.

Zarcula susținea că asupra sa s-au făcut presiuni directe pentru angajarea lui Sorin Simescu, un apropiat al partidului, pe un post la Direcția Agricolă.

„M-a sunat Mocioalcă și mi-a spus că trebuie să fac transferul. Mi-a zis că dacă nu fac ce trebuie, să uit de numele lui și de orice funcție în județ”, a declarat Zarcula pentru Rise Project, partener media al investigației.

DNA a autorizat măsuri de supraveghere tehnică pentru 60 de zile, prelungite ulterior cu încă două luni. Zarcula a fost colaborator cu identitate reală, fiind autorizat să înregistreze discuții relevante pentru anchetă.

În urma interceptărilor, procurorii au descoperit că Ion Mocioalcă a contactat direct pe Petre Daea, ministrul Agriculturii la acel moment, și pe Dumitru Jeacă, secretar general adjunct, pentru a urgenta aprobarea transferului lui Simescu.

Procurorii au extins ancheta „in rem” pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, infracțiune prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000.

În iunie 2023, investigația părea să avanseze. Dar, la începutul toamnei, dosarul a fost transferat unui alt procuror, iar pe 6 octombrie 2023 – cu patru zile înainte de votul din Parlament prin care Mocioalcă era desemnat vicepreședinte al Curții de Conturi – DNA Timișoara a dispus clasarea cauzei.

Marius Zarcula nu a fost informat despre rezultatul anchetei, deși avea acest drept legal. Într-un demers fără precedent în România, el a dat în judecată DNA Timișoara, cerând instanței să oblige procurorii să îi comunice ordonanța de clasare.

Tribunalul Caraș-Severin i-a dat dreptate:

„Prin necomunicarea ordonanței de clasare reclamantului, deși acesta era îndreptățit, se încalcă dreptul la un proces echitabil”, se arată în hotărârea instanței, menținută definitiv de Curtea de Apel Timișoara.

După aproape un an de la clasarea dosarului, DNA a fost obligată să furnizeze documentul, care dezvăluie motivele oficiale ale închiderii anchetei.

Ordonanța de clasare, semnată de procurorul Adrian Ghimiș, fost șef al DNA Timișoara, arată că probele – inclusiv înregistrările și declarațiile martorilor – nu dovedesc existența unor acțiuni care să constituie infracțiune.

„Nu rezultă existența unor acțiuni exercitate de suspecți care să se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea 78/2000. Invinuirile formulate sunt lipsite de fapte materiale concrete și nu sunt susținute de probe”, scrie procurorul în ordonanță.

În apărarea sa, Mocioalcă a transmis DNA un memoriu scris, negând orice implicare ilegală.

El a susținut că Zarcula „i s-a plâns” de lipsa personalului la Direcția Agricolă și că a contactat Ministerul Agriculturii doar pentru a se interesa de situație, nu pentru a exercita presiuni.

„Am perceput-o ca pe o solicitare normală. Directorii susținuți de PSD se consultau frecvent, inclusiv printr-un grup de WhatsApp numit Deconcentrații PSD”, a scris Mocioalcă în documentul trimis procurorilor.

Tot el a precizat că aceste discuții se purtau adesea la restaurantul Palace din Caransebeș, locul devenit, conform anchetei, un veritabil „cuib politic” al șefilor instituțiilor deconcentrate din județ.

Printre martorii audiați de DNA s-au numărat Silviu Hurduzeu (președintele Consiliului Județean Caraș-Severin), Ion Bejeriță (fost vicepreședinte PSD Caraș-Severin) și Ion Dragomir (prefectul județului) – toți fini ai lui Mocioalcă.

Aceștia au confirmat versiunea fostului lider PSD, declarând că Zarcula s-a plâns la întâlnirile de partid de lipsa de personal și că discuțiile despre transferuri „nu au avut caracter presant”.

Pentru denunțător, însă, aceste mărturii au părut „aranjate”, el afirmând că DNA a audiat doar persoane apropiate de Mocioalcă și a ignorat înregistrările relevante.

Investigația Rise Project a scos la iveală posibile conflicte de interese la vârful DNA.

În 2025, publicația a dezvăluit că procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, cumpărase un apartament într-un bloc construit de Eden Capital Development, companie în care este asociat Ion Bejeriță, finul lui Mocioalcă.

Mai mult, dezvoltatorul imobiliar era reprezentat juridic de ginerele lui Mocioalcă, avocatul Laurențiu Gorun, iar fiica acestuia, Larisa Gorun, era notar în tranzacțiile firmei.

DNA a respins acuzațiile, afirmând că toate deciziile au fost „validate ierarhic și confirmate de instanță”.

După publicarea dezvăluirilor, Direcția Națională Anticorupție a transmis un punct de vedere oficial, susținând că articolul Libertatea și ancheta Rise Project „preiau informații eronate”.

„Toate soluțiile dispuse în dosar au fost întemeiate pe ansamblul probatoriu și validate de controlul ierarhic și de instanțele de judecată”, a precizat DNA.

„Activitatea procurorilor demonstrează că nicio persoană menționată în articol nu este protejată. Soluția din dosar respectă legea și principiile de imparțialitate”, a mai transmis instituția.

După ce a primit ordonanța de clasare, Marius Zarcula a contestat-o la procurorul ierarhic superior, apoi în instanță.

DNA a respins plângerea, motivând că denunțătorul nu are calitate de „persoană vătămată”, deci nu poate contesta o soluție penală.

Tribunalul Caraș-Severin a confirmat acest argument, menționând că Zarcula „nu a dovedit un interes legitim” și că „nu a suferit o vătămare personală”.

„Soluția de clasare nu produce efecte directe asupra denunțătorului, care nu are calitate procesuală”, se arată în decizia definitivă a instanței.

La doar patru zile după închiderea dosarului, pe 10 octombrie 2023, Parlamentul a votat numirea lui Ion Mocioalcă în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României – una dintre cele mai influente instituții de control financiar din stat.

Dosarul său de la DNA nu mai era activ, iar ancheta a fost considerată „finalizată”, ceea ce a permis numirea fără impedimente legale.

Pentru unii observatori, coincidența temporală ridică semne de întrebare: cum s-a putut închide un dosar complex de corupție exact înaintea unei promovări politice majore?

Clasarea „Dosarului Mocioalcă” ilustrează o problemă recurentă a sistemului judiciar românesc: lipsa de transparență în deciziile de închidere a anchetelor care vizează politicieni de rang înalt.

Deși DNA insistă că totul s-a desfășurat legal, momentul oportun al clasării și legăturile dintre actorii implicați alimentează percepția publică potrivit căreia justiția funcționează selectiv.

În final, Ion Mocioalcă este astăzi unul dintre cei mai puternici oameni din aparatul de control al României – un post obținut la doar câteva zile după ce un dosar penal care îl viza a fost stins discret, fără trimitere în judecată, fără explicații publice și fără vinovați.

Sursă: Libertatea

Fostul președinte Klaus Iohannis a fost executat silit de ANAF, după mai bine de un deceniu de controverse legate de celebra casă din centrul Sibiului, obținută în baza unui act de moștenire declarat nelegal.

Potrivit informațiilor obținute de G4Media și Economedia din surse oficiale ale instituției, una dintre casele familiei Iohannis va fi scoasă la licitație publică, iar fostul președinte urmează să fie dat în judecată de Statul român pentru recuperarea sumelor obținute ilegal din chirii – peste 4,7 milioane de lei.

Într-un comunicat transmis pe 3 octombrie, ANAF a confirmat că a preluat imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, schimbând yala locuinței după ce Klaus Iohannis a refuzat să participe la predarea spațiului.

Instituția a acționat în baza unei hotărâri definitive a Curții de Apel Brașov din 2015, care stabilea că imobilul fusese deținut nelegal de familia prezidențială și că titlul de proprietate trebuie radiat.

Conform procedurii de executare silită, imobilul urmează să fie scos la licitație publică, în vederea valorificării bunului și recuperării prejudiciului.

În paralel, Direcția Generală Juridică a Ministerului Finanțelor pregătește o acțiune civilă împotriva fostului președinte, pentru recuperarea veniturilor încasate nelegal din închirierea spațiului comercial către Raiffeisen Bank.

Casa din Bălcescu 29 a fost, timp de aproape două decenii, una dintre cele mai profitabile investiții ale familiei Iohannis.

Între 1999 și 2016, imobilul a fost închiriat băncii Raiffeisen, generând venituri de peste 260.000 de euro, bani cu care, potrivit investigațiilor Rise Project și Centrului de Investigații Media, fostul președinte a cumpărat alte trei case în Sibiu.

„Am cumpărat trei căsuțe din banii aceia”, declara Iohannis într-un interviu, în perioada în care scandalul era în plină desfășurare.

Problemele au început în 2014, când jurnaliștii de investigație au descoperit nereguli în actele de proprietate.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a stabilit definitiv că imobilul a fost obținut ilegal de familia Iohannis, prin intermediul unui fals moștenitor, Ioan Baștea, care revendicase în instanță mai multe proprietăți naționalizate în perioada comunistă.

Instanța a dispus anularea actului de proprietate și radierea dreptului familiei Iohannis din cartea funciară.

Totuși, deși hotărârea era executorie, Iohannis a refuzat să predea imobilul și a contestat procedurile de executare în instanță, amânând ani la rând restituirea către stat.

Conform documentelor analizate de Rise Project, imobilele din strada Nicolae Bălcescu 29 și Gheorghe Magheru 35 au aparținut soților Eliseu și Maria Ghenea, fiind naționalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluție, un pretins descendent, Ioan Baștea, a obținut în 1999 o hotărâre prin care s-a revocat decizia de naționalizare.

Pe 1 iunie 1999, Baștea l-a împuternicit pe Klaus Iohannis, pe atunci profesor și inspector școlar, să îl reprezinte la notar. În aceeași zi, Baștea a devenit proprietar al imobilului din Bălcescu, iar apoi a vândut jumătate din casă soților Klaus și Carmen Iohannis, pentru doar 3.200 de dolari.

Tranzacția a ridicat semne de întrebare din cauza prețului derizoriu, dar și pentru că Baștea nu era moștenitor legal, după cum avea să stabilească ulterior instanța.

După ce a devenit coproprietar, Klaus Iohannis a închiriat spațiul către Raiffeisen Bank, obținând venituri substanțiale.

Potrivit notificării ANAF din august 2025, fostul președinte trebuie să returneze 4,7 milioane de lei (echivalentul actualizat al sumelor încasate), plus penalități și dobânzi.

Sumele respective vor fi recuperate prin executare silită și, ulterior, printr-o acțiune civilă ce vizează obligația de restituire a fructelor civile – adică a veniturilor obținute printr-o posesie nelegală.

„Este o chestiune de justiție patrimonială. Statul are dreptul să recupereze tot ce s-a încasat dintr-un bun care i-a aparținut”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului Finanțelor.

Specialiștii în executări silite susțin că imobilul din centrul Sibiului ar putea fi evaluat la peste 1 milion de euro, dată fiind poziția privilegiată – pe cea mai frecventată arteră pietonală a orașului.

După publicarea anunțului de licitație, imobilul va fi disponibil pentru achiziție publică, iar prețul de pornire va fi stabilit de un evaluator independent.

Procedura ar putea dura câteva luni, iar până la finalul anului casa ar putea fi deja vândută.

Pe lângă executarea silită, Statul român pregătește o acțiune civilă distinctă pentru recuperarea sumelor obținute nelegal din chirii.

Dosarul va fi instrumentat de Ministerul Finanțelor Publice, care va reprezenta interesele Statului ca proprietar legitim al imobilului.

„Ceea ce urmează este o acțiune de drept comun pentru restituirea veniturilor. În termeni simpli, dacă ai obținut bani de pe un bun care nu-ți aparține, ești obligat să-i returnezi”, a explicat un avocat specializat în litigii imobiliare.

Contactat de jurnaliști, Klaus Iohannis nu a oferit nicio reacție publică.

În trecut, fostul președinte a declarat că a respectat „în totalitate legea” și că deciziile instanțelor trebuie interpretate corect, susținând că „nu a acționat cu rea-credință”.

Totuși, criticii îl acuză că a beneficiat de pe urma unei proprietăți obținute fraudulos și că a folosit veniturile generate pentru achiziții personale imobiliare.

Cazul Klaus Iohannis este fără precedent în istoria recentă a României.

Este pentru prima dată când un fost șef de stat este executat silit de instituțiile fiscale, în urma unei hotărâri judecătorești definitive care constată dobândirea ilegală a unei proprietăți.

Pentru mulți, acest moment este simbolic: după zece ani de mandat prezidențial, Iohannis se confruntă cu efectele unei decizii vechi, dar ignorate – un exemplu al faptului că justiția poate acționa chiar și împotriva celor mai puternici.

Execuția silită a fostului președinte Klaus Iohannis marchează o etapă importantă în raportul dintre putere, justiție și responsabilitate publică.

Deși cazul are un istoric complicat, esența lui este simplă: nimeni nu este mai presus de lege.

Statul român recuperează, în sfârșit, un imobil pierdut prin falsuri și complicități, iar banii obținuți din chirii vor trebui returnați.

Pentru Klaus Iohannis, care și-a construit imaginea pe „corectitudine” și „respect față de lege”, această situație reprezintă o lovitură de imagine devastatoare.

Iar pentru opinia publică, un avertisment clar: justiția are memorie lungă, chiar și când cei implicați au ocupat cea mai înaltă funcție în stat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursă: G4Media

Curtea de Apel București a decis că pedeapsa de patru ani de închisoare la care aceasta fusese condamnată în România a fost „executată” în Italia, unde a beneficiat de suspendare sub control judiciar. În consecință, instanța a retras mandatul european de arestare emis de autoritățile române.

Decizia este definitivă și vine în urma unei interpretări recente a legislației europene privind mandatul european de arestare, care favorizează persoanele condamnate ce se sustrag pedepsei în alte state membre ale Uniunii Europene.

Cazul Alinei Bica a fost tratat cu o rapiditate ieșită din comun de către magistrații Curții de Apel București, care, deși au activitatea suspendată și soluționează doar „cauze urgente”, au considerat acest dosar prioritar.

Dosarul a fost înregistrat pe 30 septembrie, primul termen a fost stabilit pentru 2 octombrie, iar sentința finală s-a pronunțat pe 3 octombrie.

Prin hotărârea definitivă, Curtea de Apel București a constatat că pedeapsa Alinei Bica a fost recunoscută de autoritățile italiene și s-a considerat executată conform legislației din Italia, chiar dacă aceasta nu a petrecut nicio zi în detenție.

Ministerul Justiției a transmis că instanțele din Italia au recunoscut sentința pronunțată de România, dar au dispus executarea pedepsei „în regim de suspendare”, conform dreptului penal italian.

Practic, Alina Bica nu a fost încarcerată, iar autoritățile italiene au considerat că perioada de suspendare constituie „executare” a pedepsei.

Potrivit surselor judiciare, Bica ar fi beneficiat de prevederi din legislația italiană care permit conversia pedepselor de până la cinci ani în măsuri neprivative de libertate.

Aceasta nu a făcut nici măcar o zi de închisoare, deși fusese condamnată definitiv în România în 2019 pentru favorizarea infractorului, în dosarul omului de afaceri Ovidiu Tender, condamnat la rândul său pentru fapte de corupție și delapidare.

Odată cu această decizie, mandatul european de arestare emis pe numele Alinei Bica este retras.

Autoritățile române nu mai pot solicita aducerea sa în țară, iar condamnarea rămâne fără efect practic.

Potrivit Curții de Apel București, „pedeapsa aplicată de instanțele române a fost recunoscută și executată potrivit legislației italiene, în temeiul principiilor cooperării judiciare între statele membre UE”.

Hotărârea Curții de Apel București are la bază o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care stabilește că un stat membru nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare și, în același timp, să preia el însuși executarea pedepsei fără acordul statului emitent.

Cu alte cuvinte, dacă Italia sau Grecia decid să „preia” executarea unei pedepse pronunțate în România, acestea trebuie doar să recunoască hotărârea, fără a fi obligate să aplice aceeași formă de executare – închisoarea.

Rezultatul: condamnați români fugari pot scăpa de detenție, dacă țările unde se află preferă să aplice propriile reguli, mai blânde.

Cazul Alinei Bica nu este singular. În ultimii ani, Italia și Grecia au devenit adevărate refugii pentru fugarii de lux români, printre care se numără Dragoș Săvulescu, Daniel Dragomir, Sorin Oprescu și Alina Bica.

Toți au beneficiat de decizii similare: instanțele locale au refuzat predarea lor către România și au recunoscut pedepsele, transformând închisoarea în pedepse cu suspendare.

Aceste practici au generat tensiuni diplomatice și nemulțumiri publice, în condițiile în care justiția română este lipsită de instrumente concrete pentru a-i aduce înapoi pe cei condamnați.

Alina Bica, fost procuror-șef al DIICOT între 2013 și 2014, a fost una dintre cele mai controversate figuri ale sistemului judiciar din România.

A fost arestată în 2014 în dosarul „Bica-Tender”, fiind acuzată că a favorizat interesele omului de afaceri Ovidiu Tender prin tergiversarea unor anchete economice.

În 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Imediat după pronunțarea sentinței, Alina Bica a fugit din țară și s-a refugiat în Italia, unde a fost localizată în 2020, însă autoritățile italiene au refuzat extrădarea.

Bica a fost cunoscută și pentru relația sa apropiată cu Elena Udrea, fost ministru al Turismului în perioada Traian Băsescu, și pentru implicarea sa în diverse scandaluri politice și judiciare.

Decizia Curții de Apel București ridică întrebări serioase despre credibilitatea sistemului de justiție românesc și despre eficiența mecanismelor europene de cooperare penală.

România a transmis zeci de mandate europene de arestare pentru persoane condamnate definitiv, însă doar o parte dintre acestea au fost executate.

În cazul Alinei Bica, statul român a fost pus în situația paradoxală de a recunoaște executarea unei pedepse care nu a fost niciodată executată în realitate.

Potrivit mai multor magistrați consultați de G4Media.ro, decizia CJUE se va aplica doar pentru viitor, însă nu va afecta cazurile deja soluționate, cum este cel al Alinei Bica.

„România nu are pârghii legale pentru a contesta executarea cu suspendare dispusă în Italia. În momentul în care o instanță străină recunoaște pedeapsa și consideră că este executată, statul român trebuie să se conformeze”, a explicat un magistrat sub protecția anonimatului.

Decizia a stârnit indignare în rândul opiniei publice și al societății civile. Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a declarat că este vorba despre „un eșec al statului român în aplicarea efectivă a legilor și pedepselor”.

„Este inadmisibil ca persoane condamnate definitiv pentru corupție să scape doar pentru că alte state au regimuri mai permisive. Asta încurajează fuga și neîncrederea în justiție”, a spus acesta.

Pe rețelele de socializare, reacțiile au fost dure. „Un nou capitol al impunității în România. Cei care au furat sau au abuzat de funcții scapă, iar cetățenii cinstiți plătesc nota de plată”, a scris un comentator.

Cazul Alina Bica confirmă o tendință îngrijorătoare: România trimite mandate europene de arestare, dar nu reușește să-i readucă pe condamnați în țară.

Deciziile favorabile fugilor români pronunțate de instanțele din Italia și Grecia demonstrează slăbiciunea mecanismului de cooperare europeană în materie penală și golul legislativ dintre statele membre.

În timp ce România continuă să se confrunte cu percepția unei justiții selective și lente, condamnați celebri scapă nestingheriți, invocând decizii străine și „executări cu suspendare” la mii de kilometri distanță.

Pentru opinia publică, imaginea este clară: un nou fugar scapă, iar statul român rămâne, încă o dată, spectator la propria neputință.

Sursă: G4Media

sursa foto: Inquam Photo/ Octav Ganea