Acasă Blog Pagina 61

România vinde energie cu 1 leu și o importă cu 2.500 lei – Bogdan Ivan: „Plătim cel mai scump curent din Europa”

România trece printr-o criză energetică fără precedent, în care exportă energie la prețuri simbolice, chiar și cu 1 leu pe MWh, dar este forțată să o importe la tarife astronomice, de până la 2.500 lei pe MWh.

Situația a fost confirmată public de Bogdan Ivan, ministrul Energiei, care a explicat la Antena 3 că, pe anumite intervale orare, România ajunge să plătească cel mai scump curent din Europa.

„România astăzi plătește cel mai scump curent uneori, pe anumite intervale orare, din Europa. Pe medie, în ultima săptămână, avem pe bursă o valoare de 145 euro/MWh, comparativ cu 61 euro/MWh în Franța”, a spus Bogdan Ivan.

Cea mai gravă problemă ține de paradoxul prin care România devine exportator de energie ieftină și importator de energie scumpă.

Conform ministrului, marți, România a exportat în Ungaria energie cu doar 20 de cenți/MWh (aproximativ 1 leu). În același timp, între orele de vârf, 18:00 și 22:00, importurile s-au făcut cu 1.000–2.500 lei/MWh.

„Am avut anul trecut situații extreme, cu un vârf de 27.000 lei/MWh. Toate acestea arată că România, dintr-un exportator net de energie, a devenit importator, ceea ce reprezintă o anomalie periculoasă pentru securitatea energetică”, a subliniat Ivan.

Situația de pe piața energetică românească are cauze profunde. În ultimii 10 ani, România a pierdut peste 7.000 MW de capacitate de producție pe gaz și cărbune, dar a pus în loc doar 1.200 MW.

În plus, investițiile masive în energie regenerabilă – în special panouri fotovoltaice – nu au fost dublate de infrastructură de stocare.

„Când avem soare în România, avem și în Bulgaria, Ungaria, Austria sau Grecia. Toată regiunea produce simultan, iar prețul scade. Dar în lipsa capacităților de stocare, România ajunge să vândă la prețuri ridicole ziua și să importe la prețuri uriașe seara”, a explicat ministrul Energiei.

Problema nu este doar una de producție, ci și de structură a pieței.

Alessio Menegazzo, CEO PPC România și membru în Asociația Companiilor de Utilități din Energie, a explicat că lipsa interconectărilor energetice eficiente este unul dintre motivele pentru care România are prețuri mai mari decât statele vecine.

„Nivelul de interconectări în Balcani este foarte redus. Piața românească este foarte puțin lichidă, regulile sunt depășite și nu se adaptează realităților tehnologice. Ponderea mare a regenerabilelor fără mecanisme de stocare și fără o piață modernizată creează volatilitate și, implicit, prețuri foarte mari”, a spus Menegazzo la Aspen Energy Summit 2025.

România se confruntă și cu un risc major de blackout odată cu închiderea termocentralelor pe cărbune.

Prin PNRR, România și-a asumat să închidă minele și termocentralele din Valea Jiului și de la Complexul Energetic Oltenia până la 31 decembrie 2025.

  • România: termen-limită 2025

  • Germania: termen 2040

  • Polonia: termen 2050

„România a acceptat cea mai agresivă țintă de decarbonizare din Europa. Dacă închidem termocentralele înainte de a pune în funcțiune noi capacități pe gaz, riscăm să intrăm într-un deficit energetic uriaș”, avertizează Bogdan Ivan.

Uniunea Europeană a alocat 2,6 miliarde de euro României pentru investiții în centrale pe gaz, dar licitațiile au eșuat din lipsa ofertanților. Astfel, România are doar câteva luni pentru a găsi soluții alternative.

Situația de pe piața angro are un impact direct asupra facturilor consumatorilor casnici și industriali. În lipsa unor mecanisme de plafonare sustenabile și a unor investiții reale în producție și stocare, românii plătesc uneori cele mai mari facturi din Europa.

Bogdan Ivan a recomandat populației să acceseze programele de eficiență energetică și a promis soluții de compensare temporară. Însă, fără reforme structurale, măsurile de avarie nu vor rezolva problema pe termen lung.

Criza energetică din România arată clar lipsa de strategie pe termen lung și dependența de decizii luate sub presiunea Bruxelles-ului.

  • Exportăm energie ieftină, dar importăm energie scumpă.

  • Avem regenerabile, dar nu avem stocare.

  • Am închis capacități vechi, dar nu am construit altele noi.

În lipsa unor investiții majore și rapide, România riscă să rămână captivă în cea mai scumpă piață de energie din Europa, cu riscuri de blackout și costuri uriașe pentru consumatori.

România se află în fața unei crize energetice sistemice. Exporturile ieftine, importurile scumpe, lipsa stocării și țintele de decarbonizare accelerate fac ca România să aibă cel mai scump curent din Europa.

Sursă: Libertatea

Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI, strategii pentru a scăpa de dosarul delapidării de 2 milioane € de la CNCIR

Numele Ioanei Timofte, nepoata fostului director SRI, Radu Timofte, a revenit în centrul atenției după ce Curtea de Apel București a respins, pe 7 august 2025, toate excepțiile și cererile ridicate de avocații săi și ai altor nouă inculpați din dosarul delapidării de la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor (CNCIR).

Cazul, cu un prejudiciu estimat de aproape două milioane de euro, scoate la lumină nu doar mecanismele clasice de fraudare din companiile de stat, ci și strategiile prin care inculpații încearcă să scape de răspundere penală.

Potrivit rechizitoriului DIICOT, între 2020 și 2023, Ioana Timofte, în calitate de director general al CNCIR, a coordonat un grup infracțional care folosea contracte fictive pentru achiziția de consumabile.

  • Contractele erau atribuite direct unor firme „de casă”, evitându-se licitațiile publice.

  • Valoarea contractelor era ajustată pentru a rămâne sub pragurile legale de achiziție directă.

  • Patronii firmelor păstrau 30–35% din valoarea sumelor și emiteau facturi fictive.

  • Restul banilor ajungea la funcționarii CNCIR și, în proporție majoritară, la Ioana Timofte.

Anchetatorii au documentat faptul că banii au fost folosiți pentru renovarea unui penthouse din București, achiziționarea de bijuterii scumpe, ceasuri Rolex, opere de artă și cadouri de lux.

În fața instanței, Ioana Timofte a invocat mai multe motive pentru a cere restituirea dosarului la DIICOT. Printre argumentele sale juridice:

  1. Lipsa unei expertize independente – a susținut că infracțiunea are caracter economic și ar fi fost necesară o expertiză financiar-contabilă realizată de un expert imparțial, nu de specialiști ANAF.

  2. Nulitatea declarațiilor inculpaților – a reclamat că audierea unor inculpați de către organe de cercetare penală, și nu direct de către procuror, ar fi viciat dosarul.

  3. Încălcarea dreptului la apărare – a acuzat DIICOT că a programat audieri simultane în orașe diferite, ceea ce ar fi făcut imposibilă o apărare efectivă.

  4. Nerespectarea principiului egalității armelor – a invocat că nu a avut acces la toate probele și observațiile adversarilor.

  5. Nemotivarea ordonanței de inculpare – a arătat că procurorul ar fi enumerat probele, fără a explica clar raționamentul acuzației.

  6. Descriere incompletă a grupului infracțional – a susținut că rechizitoriul nu detaliază suficient rolul său și al celorlalți inculpați.

Toate aceste argumente au fost respinse de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, care a constatat că rechizitoriul este legal și complet, iar procesul trebuie să înceapă.

Unii dintre ceilalți inculpați au încercat să invoce o chichiță procedurală, inspirată de cazul „Mitică Dragomir”. În acel dosar, instanța a dispus reluarea procesului după ce s-a constatat că unul dintre inculpați era avocat suspendat, iar competența aparținea Curții de Apel și nu Tribunalului.

Apărarea Ioanei Timofte a încercat aceeași tactică, dar judecătorul a stabilit că, deși este avocat suspendat, dosarul rămâne de competența Curții de Apel București.

În rechizitoriu, procurorii DIICOT descriu cum Ioana Timofte și alți nouă funcționari din conducerea CNCIR au pus la punct o schemă prin care au direcționat către firme agreate peste 9,6 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro) prin 253 de facturi fictive.

  • Facturile atestau livrări inexistente de consumabile.

  • Contractele erau împărțite între 19 firme.

  • Plățile se făceau rapid, la presiunea Ioanei Timofte.

  • Banii erau apoi „recuperați” și direcționați către grup.

Procurorii au identificat mai multe cheltuieli personale făcute din banii CNCIR:

  • 580.000 lei depuși în numerar de Ioana Timofte în conturile sale (54 de operațiuni bancare).

  • Achiziții de artă de la Casa Artmark, în valoare de peste 71.000 lei.

  • Bijuterii și ceasuri Rolex, unele cumpărate personal, altele prin intermediari.

  • Cadouri de lux pentru oficiali din Ministerul Energiei, inclusiv televizoare și sisteme audio.

Un martor a declarat că un ceas Rolex și alte bunuri ar fi fost oferite ca daruri ministrului Energiei, Virgil Popescu, însă ulterior acestea au fost returnate anchetatorilor prin avocat.

După respingerea cererilor la Curtea de Apel București, Ioana Timofte și ceilalți inculpați au contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Următorul termen este stabilit pentru 6 noiembrie 2025. Dacă ÎCCJ menține soluția, dosarul intră în faza de judecată propriu-zisă, iar probele vor fi analizate în detaliu.

Cazul Ioanei Timofte ridică mai multe semne de întrebare despre modul în care companiile de stat sunt folosite ca surse de îmbogățire personală.

În plus, legătura sa de familie cu fostul șef SRI, Radu Timofte, amplifică suspiciunile privind posibilele protecții informale de care ar fi beneficiat.

Ancheta DIICOT arată, însă, că mecanismele de fraudă folosite sunt tipice: contracte fictive, firme de casă, facturi false și comisioane ilegale.

Procesul Ioanei Timofte este un test major pentru justiția românească. Pe de o parte, avem o schemă clasică de delapidare dintr-o companie de stat, cu prejudicii uriașe. Pe de altă parte, există presiuni, vicii procedurale invocate și o tentativă evidentă de a scăpa prin chichițe juridice.

Dacă ÎCCJ confirmă decizia Curții de Apel, România ar putea asista la unul dintre cele mai mari procese de corupție și delapidare din ultimii ani, cu implicații directe asupra încrederii publicului în gestionarea companiilor de stat.

Sursă: Libertatea

Judecătoarea Alexandra Rus, 12.000 € pe lună și apartamente în Emirate, se pensionează / Legături cu Bica și Dragnea

Pe 2 octombrie 2025, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să decidă pensionarea judecătoarei Alexandra Iuliana Rus de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), potrivit ordinii de zi publicate. Retragerea sa din magistratură marchează sfârșitul unei cariere juridice controversate, în care Rus a avut opinii separate în dosare de mare rezonanță publică, dar și o avere impresionantă, inclusiv două apartamente de lux în Emiratele Arabe Unite.

Numele Alexandrei Rus a intrat în atenția opiniei publice în 2019, când a făcut opinie separată într-unul dintre cele mai mediatizate procese de corupție: cazul Alinei Bica, fosta șefă DIICOT. Rus a pledat pentru achitarea acesteia, în timp ce restul completului a mers pe o altă soluție.

Un alt moment controversat a fost cel legat de procesul lui Liviu Dragnea, fost lider PSD. Judecătoarea Rus a propus rejudecarea dosarului privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman, dar ceilalți patru colegi din complet au decis condamnarea lui Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Astfel, Rus s-a poziționat constant în tabăra mai favorabilă inculpaților de rang înalt, lucru care a alimentat suspiciunile privind apropierea sa de Lia Savonea, fosta șefă a CSM și actuala președintă a ÎCCJ.

Soțul Alexandrei Rus, Claudiu Andrei Rus, este și el judecător la ÎCCJ și a fost desemnat în noiembrie 2024 pentru postul de magistrat de legătură în Regatul Spaniei.

Activitatea sa juridică nu a fost lipsită de controverse:

  • În 2022, a făcut parte din completul care a extins perioada de prescripție favorabilă inculpaților, ignorând deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

  • În 2024, alți colegi de la ÎCCJ au aplicat deciziile CJUE și au dispus rejudecarea unor dosare de corupție. Rus, însă, a formulat opinie separată contrară.

  • Tot el a decis încetarea procesului penal împotriva fostei conduceri a Oficiului pentru Protecția Martorilor, din cauza prescripției.

Astfel, atât Alexandra, cât și Claudiu Rus au fost implicați în decizii care au permis închiderea sau favorizarea unor dosare penale de mare corupție.

Conform declarațiilor de avere, familia Rus deține:

  • Două apartamente în Ras Al Khaimah, Emiratele Arabe Unite (achiziționate în 2022 și 2024);

  • O casă și două apartamente în București;

  • Venituri lunare nete de peste 12.000 de euro fiecare.

În 2024, Claudiu Rus a raportat venituri de aproape 750.000 lei/an (62.000 lei lunar). Alexandra Rus a declarat 730.000 lei/an, echivalentul a peste 61.000 lei lunar.

Aceste sume colosale sunt explicate prin salariile de bază, restanțele salariale obținute în urma proceselor câștigate împotriva statului, precum și indemnizațiile și diurnele aferente funcțiilor.

Astfel, veniturile cumulate ale familiei Rus depășesc 24.000 de euro pe lună, echivalentul salariilor a peste 30 de medici rezidenți sau a aproape 50 de profesori debutanți.

Decizia Alexandrei Rus de a ieși la pensie nu este întâmplătoare. Potrivit calculelor financiare, judecătoarea ar urma să beneficieze de o pensie specială considerabilă, de peste 6.000 de euro lunar, la doar 52 de ani.

Această realitate reaprinde dezbaterea privind pensiile de serviciu ale magistraților, într-o perioadă în care sistemul public de pensii este considerat nesustenabil.

În aceeași ședință a CSM din 29 septembrie 2025, a fost aprobată pensionarea a încă 27 de magistrați, printre care și Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror-șef al Biroului pentru combaterea infracțiunilor de mediu din cadrul Parchetului General.

Mihăilă are un trecut controversat:

  • În 2016, a fost arestat preventiv în dosarul lui Sebastian Ghiță, acuzat de scurgeri de informații și cercetare abuzivă.

  • A fost ulterior achitat în primă instanță, iar Secția Specială (SIIJ) a retras apelul DNA, menținând achitarea definitivă.

  • După acest episod, Mihăilă a revenit spectaculos în sistem, ocupând funcții de conducere.

Astfel, un procuror care a fost inculpat și arestat a ajuns, câțiva ani mai târziu, să conducă structuri de parchet, demonstrând capacitatea de reabilitare a magistraților prin mecanisme interne și sprijin politic.

Pensionarea Alexandrei Rus și a procurorului Mihăilă scoate din nou în prim-plan problemele justiției românești:

  1. Averile fabuloase ale magistraților, incompatibile cu percepția publică asupra sistemului;

  2. Pensiile speciale uriașe, care garantează privilegii la vârste fragede;

  3. Opiniile controversate din marile dosare de corupție, care au alimentat percepția că magistrații protejează elitele politice;

  4. Reabilitarea procurorilor controversați, chiar și după arestări și suspiciuni de abuzuri.

Retragerea judecătoarei Alexandra Rus, cu venituri de peste 12.000 de euro lunar și cu două apartamente în Emiratele Arabe Unite, readuce în atenția opiniei publice problema integrității și privilegiilor din magistratură. Legăturile sale cu dosare răsunătoare, precum cele ale Alinei Bica și Liviu Dragnea, precum și asocierea cu judecătoarea Lia Savonea, sporesc suspiciunile privind independența deciziilor sale.

În paralel, pensionarea procurorului Aurelian Mihăilă, implicat în dosarul lui Sebastian Ghiță, arată cum sistemul judiciar românesc continuă să tolereze și chiar să recompenseze magistrații cu trecut controversat.

În timp ce România se confruntă cu critici dure din partea instituțiilor europene privind corupția și prescripțiile, aceste cazuri reflectă realitatea unui sistem unde pensiile speciale și averile din magistratură devin simboluri ale injustiției sociale.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Sursă: G4Media

Ministerul Muncii, chirie de 30.000 € pentru apartamentul din Dubai al șefului CFR Călători, Traian Preoteasa

Un nou scandal cu iz de lux pe bani publici zguduie scena politică de la București. Ministerul Muncii a plătit în august 2024 suma de 30.000 de euro pentru a închiria, timp de un an, unul dintre apartamentele din Dubai deținute de Traian Preoteasa, șeful CFR Călători și membru al Consiliului de Administrație la Metrorex.

Beneficiarul direct al acestei tranzacții a fost Marius Nicolae Nițu, fost jurnalist și actual funcționar al Ministerului Muncii, numit atașat pe probleme de muncă și sociale la Consulatul General al României în Dubai.

Conform răspunsului oficial transmis de Ministerul Muncii la solicitarea DeFapt.ro, apartamentul lui Preoteasa a fost închiriat la data de 21 august 2024, pentru o perioadă de 12 luni.

Detaliile contractului:

  • Chiria lunară: 2.500 de euro

  • Plata totală pe un an: 30.000 de euro, achitată integral și în avans

  • Destinație: locuința atașatului pe probleme de muncă și sociale, Marius Nițu

Surse din minister afirmă că decizia a fost luată direct de ministra Simona Bucura Oprescu, într-un mod care ridică semne de întrebare privind transparența și oportunitatea închirierii.

Marius Nicolae Nițu are un traseu controversat:

  • Fost jurnalist la Adevărul și România TV;

  • În 2015, angajat ca consilier al Rovanei Plumb, atunci ministru al Muncii;

  • Ulterior, numit consilier la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități;

  • În cele din urmă, promovat ca atașat pe probleme de muncă și sociale la Consulatul din Dubai.

Declarațiile de avere arată venituri considerabile:

  • 2017: peste 47.000 euro/an (salariu + indemnizații)

  • 2021: venituri cumulate de 57.000 dolari

Cu toate acestea, după doar câteva luni de la semnarea contractului de chirie, Nițu a fost retras din funcție și s-a întors în țară, eliberând apartamentul plătit din bani publici.

Traian Preoteasa, apropiat al liderului PSD Sorin Grindeanu, conduce CFR Călători și face parte din Consiliul de Administrație al Metrorex.

Proprietățile sale din Dubai – două apartamente într-o zonă exclusivistă – au intrat în atenția presei odată cu scandalul chiriilor plătite de stat. Într-o conferință de presă, Preoteasa a afișat un ton arogant:

„Nu sunt sărac. Nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai din chiria din Dubai. Am peste 11.000 de euro pe lună. Nu plătesc nicio rată, apartamentele se plătesc singure din chirii.”

Declarațiile lui Preoteasa au stârnit indignare publică, fiind percepute drept sfidătoare la adresa angajaților statului și a cetățenilor care se confruntă cu creșterea costului vieții.

Scandalul are o puternică dimensiune politică.

  • Simona Bucura Oprescu, ministra Muncii la momentul semnării contractului, a „rezolvat” simultan două probleme: i-a asigurat lui Marius Nițu un apartament de lux în Dubai și i-a oferit lui Traian Preoteasa o chirie consistentă, plătită pe un an înainte.

  • Rovana Plumb, fosta șefă a Muncii, este cea care l-a adus pe Nițu în minister și l-a propulsat spre poziții internaționale bine plătite.

Astfel, se conturează o rețea de influență politică și administrativă, în care funcții și contracte de zeci de mii de euro sunt atribuite prin conexiuni de partid.

Conform propriilor declarații, veniturile lunare ale șefului CFR Călători depășesc 11.000 de euro, din salarii și chirii.

  • 4.000 de euro provin doar din chiria apartamentelor din Dubai;

  • Restul din funcțiile pe care le deține la CFR și Metrorex.

Această situație contrastează puternic cu imaginea generală a companiilor de stat din transporturi, aflate într-o criză cronică de finanțare și cu pierderi anuale de sute de milioane de lei.

În răspunsul oficial trimis presei, Ministerul Muncii a justificat plata chiriilor prin respectarea „legislației în vigoare”. Totuși, surse din minister susțin că alegerea apartamentului lui Preoteasa nu a fost rezultatul unei proceduri competitive, ci a unei decizii luate la nivel politic.

Mai mult, plata integrală pe un an în avans a ridicat semne de întrebare privind oportunitatea cheltuielii, având în vedere că Nițu a fost retras din funcție înainte de finalizarea contractului.

Scandalul a generat reacții dure în spațiul public și pe rețelele sociale.

Criticii au subliniat:

  • ipocrizia guvernanților, care predică austeritate și reducerea cheltuielilor publice, dar cheltuie zeci de mii de euro pe chirii de lux în Dubai;

  • aroganța lui Preoteasa, care își etalează veniturile impresionante, în timp ce angajații CFR se plâng de salarii mici și condiții precare de muncă;

  • complicitatea politică, întrucât toate aceste tranzacții implică oameni din același cerc PSD.

Acest caz riscă să aibă consecințe serioase pe mai multe planuri:

  1. Imagine publică – Ministerul Muncii și CFR Călători sunt deja instituții cu reputație fragilă. Scandalul chiriilor de lux va accentua percepția de corupție și favoritism.

  2. Impact politic – PSD, aflat la guvernare, se confruntă cu noi critici privind modul în care gestionează resursele publice.

  3. Posibile anchete – În lipsa unei proceduri transparente, cazul ar putea intra în atenția Curții de Conturi sau chiar a DNA, dacă apar suspiciuni de trafic de influență sau abuz în serviciu.

Cazul apartamentului din Dubai al lui Traian Preoteasa, închiriat de Ministerul Muncii cu 30.000 de euro, este un nou exemplu de lux pe bani publici, care pune sub semnul întrebării transparența cheltuielilor guvernamentale și relațiile clientelare din instituțiile de stat.

Pe fondul scandalurilor de corupție, al problemelor din transportul feroviar și al nemulțumirilor sociale, astfel de episoade nu fac decât să adâncească prăpastia dintre privilegiile elitei politice și dificultățile cetățenilor de rând.

Sursă: G4Media

Raport SUA: Corupția rămâne „răspândită” în România | Investitorii americani reclamă prescripția și birocrația

România se confruntă cu o nouă lovitură de imagine la nivel internațional. Departamentul de Stat al SUA a publicat, la finalul lunii septembrie 2025, Raportul privind climatul investițional în România (Romania Investment Climate Statement), un document extrem de critic care readuce în prim-plan problema corupției.

Investitorii americani se plâng de corupția răspândită atât în sectorul guvernamental, cât și în mediul de afaceri, cu exemple concrete privind serviciul vamal, funcționarii municipali și autoritățile financiare locale. În paralel, raportul subliniază că prescripția răspunderii penale a dus la închiderea a 9.635 de dosare între 2022 și 2025, reducând drastic șansele de condamnare în cazurile de mare corupție.

După ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în 2022, autoritățile de la București au susținut că justiția românească a intrat într-o etapă de normalitate europeană. Totuși, raportul american arată că, dincolo de discursurile oficiale, corupția continuă să fie o „provocare majoră”, iar progresele sunt „lente și fragile”.

Deși există o Strategie Națională Anticorupție 2021–2025, coordonată de Ministerul Justiției, Departamentul de Stat remarcă faptul că implementarea sa reală lasă de dorit. Modificările anterioare aduse legilor justiției și presiunile asupra DNA au diminuat eficiența luptei anticorupție.

Cea mai gravă problemă semnalată este legată de prescripția răspunderii penale.

Între 2022 și 2025, 9.635 de dosare penale au fost închise pe acest temei.

Această situație a generat nemulțumire nu doar în rândul societății civile, ci și al investitorilor străini, care se tem că mediul de afaceri este lipsit de garanții juridice. În paralel, România continuă să piardă cauze la CEDO din cauza duratei excesive a proceselor – numai în 2024 a pierdut 62 de cauze, fiind printre primele cinci state europene cu cele mai multe plângeri admise.

Raportul subliniază nemulțumirile investitorilor americani privind interacțiunile cu administrația publică din România. Cele mai des menționate instituții sunt:

  • serviciul vamal, unde corupția și birocrația generează întârzieri majore;

  • funcționarii municipali, acuzați de favoritisme și lipsă de transparență;

  • autoritățile financiare locale, unde procedurile complicate și lipsa predictibilității fiscale descurajează investițiile.

Un Eurobarometru din 2024 confirmă această percepție:

  • 94% dintre oamenii de afaceri români cred că corupția este generalizată;

  • 59% consideră că funcționarii publici favorizează rudele și prietenii;

  • principalele bariere pentru afaceri sunt legislația instabilă (93%), impozitele ridicate (85%), birocrația (82%) și corupția (71%).

În Indicele de Percepție a Corupției 2024 publicat de Transparency International, România ocupă locul 65 din 180 de țări, sub media Uniunii Europene (62).

Deși poziția arată o ușoară îmbunătățire față de anii anteriori, decalajul față de statele occidentale rămâne semnificativ. Raportul subliniază că, în ciuda cadrului legislativ existent, condamnările pentru corupție sunt tot mai greu de obținut.

Raportul menționează mai multe instituții cu atribuții anticorupție, dar atrage atenția că rezultatele lor sunt încă insuficiente:

  • ANI (Agenția Națională de Integritate) – verifică integritatea funcționarilor publici; în 2024, sistemul informatic PREVENT a analizat 19.592 de proceduri de achiziții publice și a emis 19 avertismente de integritate, vizând contracte de 396 milioane lei.

  • ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice) – are rol de supraveghere, dar deciziile finale aparțin instituțiilor contractante, ceea ce lasă loc abuzurilor.

  • ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) – încearcă să îmbunătățească recuperarea activelor obținute din corupție, dar raportul arată că un regim funcțional complet lipsește.

  • AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea Întreprinderilor Publice) – creată în 2023 pentru guvernanța corporativă a companiilor de stat, însă efectele reale sunt încă incerte.

Departamentul de Stat notează că achizițiile publice rămân un teren fertil pentru corupție, mai ales în domeniile energiei și transporturilor. Deși legea obligă la folosirea platformei electronice, rapoartele ONG-urilor și plângerile companiilor indică aranjamente ascunse și conflicte de interese.

Mai mult, guvernul a redus normele de guvernanță corporativă la companiile de stat, folosind frecvent profiturile și rezervele acestora pentru a acoperi deficitul bugetar. Acest mecanism vulnerabilizează instituțiile și sporește riscul de abuzuri și fraudă.

Un alt capitol critic este situația proceselor. Sistemul judiciar românesc rămâne „în mare parte pe hârtie și ineficient”. Digitalizarea a avansat modest, în special în pandemie, dar durata excesivă a proceselor continuă să fie un factor de risc.

În 2024:

  • România a pierdut 62 de cauze la CEDO din cauza proceselor prea lungi;

  • avea 137 de cauze pendinte, ceea ce o plasează în topul negativ european.

Această realitate afectează direct încrederea investitorilor străini.

Deși ONG-urile beneficiază de aceleași drepturi ca orice altă organizație, raportul arată că cele implicate în investigarea corupției nu dispun de protecții suplimentare, fiind vulnerabile la presiuni politice sau economice.

Statele Unite salută implicarea societății civile, dar atrag atenția că mediul civic în România este marcat de lipsa unor garanții ferme pentru cei care expun nereguli.

Raportul Departamentului de Stat al SUA reprezintă un semnal de alarmă pentru România:

  • corupția rămâne răspândită, în pofida reformelor declarate;

  • prescripția penală și durata excesivă a proceselor subminează justiția;

  • investitorii americani reclamă corupția la nivel guvernamental și local, ceea ce afectează climatul de afaceri;

  • România continuă să fie percepută ca un stat unde corupția este regula, nu excepția.

În lipsa unor măsuri ferme, România riscă să piardă credibilitate în fața partenerilor strategici și să își compromită atractivitatea pentru investițiile internaționale.

Sursă: G4Media

Adrian Mutu controlează un teren de sport al statului fără licitație – cum a fost marginalizat rugby-ul la CCSS Tei

Fostul internațional Adrian Mutu a reușit să intre în posesia de facto a unui teren de sport aparținând Complexului Cultural Sportiv Studențesc (CCSS) „Tei”, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii. Deși nu a obținut o concesiune prin licitație, Mutu decide astăzi cine joacă, când și în ce condiții, transformând un spațiu public într-un teren aproape privat pentru Academia sa de fotbal, deschisă împreună cu omul de afaceri Paul Nicolau, cunoscut sub numele de Pescobar.

În timp ce echipele de rugby – CSM București și Sportul Studențesc – au fost marginalizate, fiind obligate să se antreneze noaptea, academiei lui Mutu i-au revenit cele mai bune sloturi, între orele 17.00 și 20.00.

În mod normal, pentru a utiliza exclusiv un teren public de sport, ar fi fost necesară o concesiune obținută prin licitație, procedură obligatorie prin lege.

Spre exemplu, terenul din Regie al Sportului Studențesc a fost scos la licitație în 2022 și închiriat Academiei Germane de Fotbal, care plătește 15.000 de euro pe lună timp de 6 ani.

În cazul CCSS Tei, Ministerul Muncii a ales o altă formulă: contract de asociere pentru prestări servicii, care nu oferă exclusivitate, dar i-a permis lui Mutu să investească în refacerea suprafeței de joc. Oficial, terenul rămâne „multifuncțional” și deschis tuturor cluburilor care au protocoale active. În realitate, accesul este controlat de Mutu, iar echipele tradiționale au fost obligate să „negocieze” cu fostul fotbalist pentru a-și păstra antrenamentele.

În februarie 2025, Mutu și Pescobar anunțau cu fast lansarea Academiei Internaționale de Fotbal Adrian Mutu. Promiteau o bază sportivă „ridicată de la zero”, deși, în fapt, au modernizat infrastructura deja existentă a CCSS Tei.

Potrivit propriilor declarații, au investit 1,5 milioane de euro în:

  • gazon artificial;

  • nocturnă modernă;

  • containere mobile pentru vestiare;

  • revopsirea tribunelor existente.

„Este în centru, în inima Bucureștiului, foarte accesibil pentru părinți și copii”, se lăuda Mutu, prezentând baza ca pe o realizare personală, nu ca pe un parteneriat cu o instituție de stat.

Înainte de modernizare, terenul din Tei era multifuncțional: gazon natural, trasat atât pentru fotbal, cât și pentru rugby. Echipe precum Sportul Studențesc (Divizia Națională de Seniori) și juniorii CSM București (U16, U18, U20) disputau acolo meciuri oficiale.

După intervenția lui Mutu, situația s-a schimbat radical:

  • gazonul artificial a fost trasat doar pentru fotbal;

  • promisiunea că va fi trasat și pentru rugby nu a fost respectată;

  • distanța de siguranță dintre teren și vestiare este de doar 2,5 metri, suficientă pentru fotbal, dar insuficientă pentru rugby, unde regulamentul cere minimum 3 metri pentru acreditarea competițiilor oficiale.

Astfel, terenul a devenit neeligibil pentru rugby de performanță, putând fi folosit cel mult pentru antrenamente.

Deși contractul nu îi oferă acest drept, Mutu este cel care stabilește programul pe teren. Conform surselor, echipele tradiționale au fost anunțate că nu mai pot discuta direct cu conducerea CCSS Tei, ci trebuie să se adreseze exclusiv lui Mutu.

  • Academia Mutu are acces între 17.00 și 20.00, orele de maxim interes pentru copii;

  • echipele de rugby sunt împinse după ora 20.00 sau chiar 21.00;

  • clubul GFP, care se antrena acolo de cinci ani, nu a mai fost primit deloc.

Această situație afectează în special copiii de la CSM București, care ajung acasă aproape de miezul nopții.

Contactat de Buletin de București, Ministerul Muncii a recunoscut că nu a investit nimic în modernizarea terenului. Totul a fost finanțat de Mutu și Pescobar.

„Investițiile CCSS Tei sunt în cuantum de zero lei. Gazonul sintetic respectă normativele de utilizare pentru rugby și fotbal”, a transmis instituția.

Totuși, Federația Română de Rugby, prin președintele Alin Petrache, a contrazis această afirmație: „Pentru acreditare oficială, distanța minimă este de 3 metri. În cazul terenului din Tei, nu poate fi omologat pentru competiții naționale de rugby”.

Ministerul Muncii a invocat Ordinul ANST nr. 2345/2010, dar documentul arată clar că prioritate pe terenurile de stat au:

  1. loturile olimpice și naționale;

  2. cluburile din subordinea ANST;

  3. secțiile care joacă în competiții naționale;

Școlile private, cum este Academia Mutu, sunt abia pe penultimul loc. Realitatea de la CCSS Tei arată însă exact invers: rugby-ul – sport olimpic – este marginalizat, iar o academie privată de fotbal primește privilegiile.

Întrebat direct despre conflictul de interese și despre marginalizarea echipelor de rugby, Adrian Mutu a refuzat să răspundă:

„Vă voi transmite răspunsurile în cadrul evenimentului oficial de deschidere a Academiei. Până atunci, nu consider oportun să formulez un punct de vedere.”

Între timp, academia sa funcționează deja, percepând o taxă de 600 de lei pe lună pentru copii, cu trei antrenamente săptămânale. Primele două ședințe sunt gratuite, pentru atragerea de noi membri.

Complexul „Tei” are o istorie de 73 de ani. Înființat în 1952 ca tabără de vară pentru studenți, a devenit ulterior baza sportivă a Universității din București, găzduind zeci de evenimente culturale și sportive.

De-a lungul anilor, a fost extins cu hotel, restaurante, terenuri de tenis și a dobândit personalitate juridică. Astăzi, în loc să fie un simbol al sportului universitar, complexul se află în centrul unei controverse privind accesul privat la resurse publice.

Cazul Adrian Mutu – CCSS Tei scoate la iveală o problemă mai amplă: cum sunt gestionate terenurile de sport aflate în proprietatea statului.

Pe de o parte, investiția de 1,5 milioane de euro a adus o infrastructură modernă. Pe de altă parte, modul de atribuire, lipsa unei licitații și marginalizarea echipelor de rugby ridică întrebări serioase despre legalitatea și corectitudinea procesului.

În final, terenul CCSS Tei, construit pentru comunitate și pentru sportul universitar, riscă să devină un club privat al unui fost fotbalist celebru, în timp ce sporturile tradiționale precum rugby-ul sunt împinse la margine.

Articol integral pe Buletin de București

Partidele din România au cheltuit 172 de milioane de lei din bani publici – PSD, PNL, USR, AUR, POT și SOS, raport AEP 2025

Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în perioada ianuarie–august 2025, partidele parlamentare au cheltuit 172,27 milioane de lei, depășind chiar suma primită de la buget – 153,62 milioane de lei. Diferența a fost acoperită din rezervele acumulate anterior.

Cel mai mare capitol de cheltuieli a fost „presă și propagandă”, unde au mers zeci de milioane de lei, consolidând relațiile dintre politică și mass-media. PSD conduce detașat topul cu peste 61 de milioane de lei cheltuiți în doar opt luni pentru imagine.

Partidul Social Democrat (PSD), condus interimar de Sorin Grindeanu, este principalul beneficiar al subvențiilor de la buget. În primele opt luni din 2025:

  • 51,44 milioane de lei primiți de la stat;

  • 75,82 milioane de lei cheltuiți efectiv;

  • 61,46 milioane de lei direcționați către presă și propagandă.

Doar în luna ianuarie, PSD a plătit 34,69 milioane de lei pentru contracte media și „știri pozitive”. În august, partidul a cheltuit 2,76 milioane de lei, din care 1,31 milioane au mers pe presă, 507.250 lei pe personal și 440.447 lei pe sondaje.

Liberalii, conduși de Ilie Bolojan, au încercat să-și rezolve o problemă istorică: achiziția sediului central din Modrogan. Astfel, banii lor s-au împărțit între investiții imobiliare și promovare:

  • 28 de milioane de lei primiți de la buget;

  • 28,14 milioane de lei cheltuiți;

  • 10,29 milioane de lei pentru bunuri mobile și imobile;

  • 9,19 milioane de lei pentru presă și propagandă.

În august, PNL a cheltuit 3,10 milioane de lei, dintre care 1,26 milioane pentru sediu și 1,13 milioane pentru promovare.

Uniunea Salvați România (USR) a prioritizat plata personalului și aparatul intern:

  • 19,87 milioane de lei subvenție primită;

  • 24,77 milioane de lei cheltuiți;

  • 7,54 milioane de lei alocați pentru salarii;

  • 4,97 milioane de lei pentru presă și propagandă.

În august, USR a cheltuit 842.061 lei pentru personal, 217.619 lei pentru avocați și doar 200.978 lei pentru promovare. O situație surprinzătoare, având în vedere apropierea alegerilor prezidențiale și dificultățile de imagine cu care se confruntă candidatul partidului, Elena Lasconi.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de George Simion, a pus accentul pe propagandă și consolidarea imaginii publice:

  • 30,41 milioane de lei primiți de la stat;

  • 31,03 milioane de lei cheltuiți;

  • 16,50 milioane de lei pentru presă și propagandă.

În august, AUR a cheltuit 1,92 milioane de lei:

  • 936.016 lei pentru bunuri imobile și mobile;

  • 327.022 lei pentru presă și propagandă;

  • 149.800 lei pentru activități politice.

Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, traversează o criză politică, dar continuă să cheltuie sume considerabile pe consultanță:

  • 10,65 milioane de lei subvenție primită;

  • 3,14 milioane de lei cheltuiți;

  • 1,58 milioane de lei pentru consultanță politică;

  • Doar 46.561 lei pentru presă și propagandă.

În august, POT a cheltuit 47.436 lei pentru activități politice, 21.204 lei pentru consultanță și 20.364 lei pentru personal. Între timp, partidul a pierdut parlamentari și riscă să rămână fără grupuri în Parlament.

Partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, a preferat să investească mai degrabă în activități politice decât în propagandă:

  • 13,22 milioane de lei subvenție primită;

  • 9,34 milioane de lei cheltuiți;

  • 3,53 milioane de lei pentru activități politice;

  • Doar 12.500 lei pentru presă.

În august, SOS a cheltuit 366.150 lei pentru acțiuni politice, 240.664 lei pentru personal și 158.815 lei pentru chirii și utilități.r

Analiza datelor arată clar: partidele politice din România continuă să prioritizeze propaganda și promovarea mediatică, chiar și în detrimentul altor capitole, precum consultanța sau dezvoltarea resursei umane.

Din cele 172,27 milioane de lei cheltuiți în primele opt luni din 2025:

  • peste 90 de milioane de lei au mers pe presă și propagandă;

  • restul s-au împărțit între salarii, consultanță, activități politice și achiziții imobiliare.

Această practică ridică semne de întrebare privind transparența utilizării banilor publici și modul în care subvențiile contribuie mai degrabă la controlul mediatic decât la consolidarea democrației.

Sursă: Libertatea

Sebastian Ghiță scapă din dosarul ”Taxă pentru contracte IT” – Curtea de Apel Ploiești a restituit cauza la DNA

Fostul deputat PSD și om de afaceri controversat, Sebastian Ghiță, a obținut o nouă victorie în fața justiției române. Pe 27 septembrie 2025, Curtea de Apel Ploiești a decis definitiv restituirea la DNA a dosarului Taxă pentru contracte IT”, în care Ghiță era acuzat că ar fi primit aproape 6 milioane de euro sub formă de comisioane mascate în contracte fictive.

Dosarul, deschis în 2017 și trimis în judecată abia în octombrie 2022, viza acuzații de trafic de influență, instigare la fals și complicități la fapte de corupție. Cu toate acestea, instanța a concluzionat că rechizitoriul DNA a fost întocmit neregulamentar, probele fiind șubrede sau obținute ilegal.

Judecătorii de Cameră Preliminară de la Tribunalul Prahova au stabilit încă din 2023 că rechizitoriul DNA era plin de lacune. Curtea de Apel Ploiești a confirmat definitiv concluziile:

  • Insuficiența descrierii faptelor – procurorii nu au indicat clar datele, locurile și numărul actelor materiale care ar constitui infracțiunile.

  • Excluderea probelor – o serie de documente bancare, rapoarte financiar-fiscale și declarații de martori protejați au fost eliminate din dosar, pe baza unor decizii ale Curții Constituționale privind nulitatea obținerii probelor.

  • Rechizitoriu incomplet – instanța a considerat că DNA nu a corectat neregulile semnalate, deși a avut termen să remedieze deficiențele.

Astfel, cazul s-a întors la DNA – Secția de Combatere a Corupției, pentru a fi refăcut de la zero, o procedură care ar putea trena ani întregi.

Potrivit DNA, între 2007 și 2014, Sebastian Ghiță ar fi intermediat numeroase contracte IT cu instituții publice strategice, în schimbul unor comisioane consistente.

Exemple de contracte invocate în rechizitoriu:

  • Transelectrica: între 2007-2008, Ghiță ar fi primit aproape 900.000 de euro pentru a facilita atribuirea a 7 contracte de securitate IT, în valoare de 14 milioane de euro.

  • CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate): în perioada 2013-2014, ar fi primit 1,3 milioane de euro pentru implementarea „Dosarului Electronic de Sănătate”.

  • Siveco România: aproape 5 milioane de euro pentru contracte cu CNAS, Agenția de Cadastru și consilii județene.

  • Ministerul Mediului: Ghiță ar fi intermediat un contract de 35 de milioane de euro, pentru care ar fi primit aproape 5 milioane de euro comisioane mascate.

Mecanismul era simplu: firmele controlate de Ghiță, precum Asesoft și Teamnet, încheiau contracte fictive de servicii IT cu companiile beneficiare. În realitate, serviciile nu erau prestate, iar banii reprezentau mita pentru accesul la contractele de stat.

Problema majoră pentru procurori a fost modul de administrare a probelor. Instanțele au considerat că:

  • Interceptările și extrasele bancare au fost obținute ilegal.

  • Rapoartele de expertiză fiscală nu respectau normele procedurale.

  • Declarațiile martorilor protejați nu puteau fi folosite, fiind considerate viciate.

În lipsa acestor elemente, acuzațiile au rămas fără fundament solid. În plus, deciziile succesive ale Curții Constituționale din ultimii ani au contribuit la fragilizarea cazului.

Pentru Sebastian Ghiță, decizia reprezintă o nouă lovitură în lupta sa cu DNA. Deja fugar de aproape 9 ani, stabilit în Serbia, fostul deputat a reușit să evite toate tentativele de extrădare.

În prezent, el mai este judecat doar într-un singur dosar aflat la Tribunalul Prahova, privind mita oferită fostului primar din Ploiești, Iulian Bădescu. Alte cauze – precum dosarul „Hidro Prahova” sau „Ponta-Blair” – au fost clasate sau restituite.

În septembrie 2023, Curtea de Apel București a anulat și dosarul companiilor Asesoft și Teamnet, cu un prejudiciu de 100 de milioane de lei.

Decizia CA Ploiești alimentează percepția că Sebastian Ghiță beneficiază de o protecție sistemică. Criticii susțin că restituirile succesive și clasările dosarelor duc la o eroziune a încrederii în DNA și în justiția românească.

Asociațiile civice au reacționat prompt, cerând explicații:

  • De ce au fost construite rechizitorii atât de vulnerabile?

  • De ce nu s-au respectat rigorile probatorii?

  • Cine răspunde pentru faptul că dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro se prăbușesc în instanță?

În același timp, decizia instanței este privită ca o confirmare a problemelor structurale din lupta anticorupție, unde dosarele mari se destramă în fața barierelor procedurale.

După fuga sa în Serbia, Ghiță a devenit o figură centrală în atacurile împotriva DNA, SRI și a fostei șefe anticorupție Laura Codruța Kovesi. Prin televiziunea RTV, el a difuzat înregistrări și dezvăluiri incendiare, inclusiv imagini cu generalul Florian Coldea și aluzii la legăturile cu CIA.

Ghiță s-a prezentat constant drept victimă a unui sistem paralel, în timp ce justiția românească s-a împotmolit în proceduri și probe viciate.

Restituirea definitivă a dosarului ”Taxă pentru contracte IT” la DNA reprezintă o nouă victorie pentru Sebastian Ghiță și un eșec răsunător pentru procurorii anticorupție.

Cu fiecare dosar anulat sau clasat, Ghiță se apropie tot mai mult de o imunitate de facto, în timp ce prejudiciile uriașe reclamate de stat – aproape 30 de milioane de lei doar în acest caz – rămân nerecuperate.

Cazul ridică întrebări majore despre eficiența DNA, rolul Curții Constituționale și vulnerabilitatea dosarelor mari de corupție. Iar pentru opinia publică, mesajul este unul singur: unul dintre cei mai controversați fugari ai României scapă, din nou, nepedepsit.

Articol integral pe: G4Media

Rogobete: „Haos administrativ la Spitalul Sf. Maria din Iași”. Suspiciuni de neglijență în serviciu

Criza de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași a intrat într-o nouă etapă tensionată după vizita de sâmbătă, 28 septembrie 2025, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Situația a devenit explozivă după ce șase copii au murit în ultimele săptămâni, pe fondul unui focar de infecții nosocomiale cu bacteria Serratia Marcescens.

Controlul dispus de Ministerul Sănătății și ancheta epidemiologică au scos la iveală nereguli grave în raportarea și gestionarea cazurilor. Întârzierea notificării Direcției de Sănătate Publică (DSP), lipsa măsurilor ferme de izolare și procedurile incomplete de igienă au amplificat suspiciunile de neglijență în serviciu.

După vizita efectuată la Iași, ministrul a tras un semnal de alarmă fără precedent:

„Un haos mai mare, administrativ și procedural, nu am văzut de mult într-un spital. Sunt indicii clare de neglijență în serviciu și de nerespectare a protocoalelor medicale. Am cerut echipei de control să finalizeze urgent raportul și să facem publice concluziile. Vinovații trebuie să răspundă.”

Rogobete a subliniat că responsabilitatea cade atât pe managementul spitalului, cât și pe personalul medical care nu a aplicat corect măsurile obligatorii de prevenire a răspândirii infecției.

Conform informațiilor preliminare din raportul Corpului de Control, neregulile includ:

  • Întârzierea raportării cazurilor: prima infecție a fost înregistrată pe 13 septembrie, dar DSP a fost notificat abia pe 19 septembrie, când deja erau patru pacienți infectați.

  • Izolare tardivă: secția ATI, corp A, a continuat să interneze pacienți chiar și după apariția primelor cazuri.

  • Deficiențe de igienă: deși s-au efectuat culturi pe apă, soluții sterile și suprafețe, nu au fost testate la timp toate echipele medicale implicate.

  • Management deficitar al materialelor sterile: anumite loturi suspecte nu au fost retrase imediat.

În consecință, secția ATI a fost închisă parțial, iar Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de Criză pentru gestionarea situației.

DSP Iași a emis deja primele sancțiuni financiare, considerate de mulți insuficiente în raport cu gravitatea cazului:

  • 10.000 lei – epidemiologul spitalului, pentru nerespectarea legislației privind controlul infecțiilor nosocomiale;

  • 10.000 lei – un medic ATI, pentru nerespectarea protocoalelor medicale;

  • 50.000 lei – unitatea sanitară, pentru deficiențe majore în respectarea normelor sanitare.

Totodată, ministrul Rogobete a anunțat că, în cazul confirmării neglijenței, vor fi demiteri la vârful spitalului și, posibil, dosare penale pentru mușamalizarea cazurilor.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Inspectoratul de Poliție Județean Iași s-a autosesizat și a deschis un dosar de cercetare penală sub coordonarea Parchetului.

Ancheta vizează infracțiuni de neglijență în serviciu și posibila mușamalizare a raportărilor către autoritățile sanitare.

Polițiștii iau în calcul inclusiv exhumarea pacienților decedați, dacă medicii legiști consideră necesar, pentru a stabili legătura directă între infecția nosocomială și decese.

Bacteria identificată la Spitalul „Sf. Maria” este un germen gram-negativ oportunist, frecvent întâlnit în medii umede, precum soluții, apă sau echipamente medicale.

  • La persoanele sănătoase, riscul este redus.

  • La pacienții imuno-compromiși, precum sugarii sau copiii cu afecțiuni cronice grave, bacteria poate provoca sepsis fulminant și infecții respiratorii fatale.

Deși în cazul de la Iași bacteria era sensibilă la antibiotice, pacienții nu au răspuns la tratament din cauza stării fragile de sănătate și a expunerii repetate la manevre invazive.

Tragedia a stârnit un val de emoție și furie în rândul opiniei publice. Asociațiile de pacienți și părinții copiilor internați acuză:

  • sistemul sanitar subfinanțat, care nu reușește să prevină infecțiile nosocomiale;

  • managementul politic al spitalelor, unde numirile se fac pe criterii clientelare, nu profesionale;

  • lipsa de transparență, fiindcă familiile nu au fost informate la timp despre riscuri.

Pe rețelele sociale, mesajele sunt copleșitor negative, mulți cerând demisia conducerii spitalului și anchete penale ferme.

Ministrul Rogobete a promis că raportul final al Corpului de Control va fi făcut public și că „nu va exista toleranță față de mușamalizare”. Totodată, a anunțat că vor fi impuse măsuri noi la nivel național:

  1. Raportarea în timp real a infecțiilor nosocomiale către o bază centralizată.

  2. Testarea obligatorie a tuturor loturilor de materiale sterile.

  3. Sistem digitalizat de trasabilitate pentru echipamente și soluții folosite în ATI.

Criza de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași este mai mult decât un focar de infecții nosocomiale: este un test de credibilitate pentru Ministerul Sănătății și pentru capacitatea statului de a proteja pacienții vulnerabili.

Declarația dură a ministrului Rogobete despre „haos administrativ” arată dimensiunea problemei, dar rămâne de văzut dacă vinovații reali vor fi trași la răspundere sau dacă tragedia va fi îngropată, ca multe altele din trecut.

Sursă: Antena3.ro

Povestea din spatele Plannor – Interviu cu Crina Carp: „Mi-am dorit ca fiecare zbor să devină o amintire care rămâne”

Într-o lume în care călătoriile sunt tot mai accesibile, dar amintirile devin tot mai volatile, Crina Carp a găsit o modalitate simplă și profundă de a salva momentele esențiale din viața unei familii aflate în mișcare. Așa s-a născut Plannor – un jurnal de zbor creat special pentru copii, dar care a reușit să atingă și inimile părinților.

Crina nu este doar antreprenor. Este mamă, vizionară și constructor de punți între generații. Dintr-o emoție personală – primul zbor cu fetița ei – a construit un brand care se transformă încet, dar sigur, într-un fenomen global. Plannor nu este un simplu produs, ci o invitație la conectare, reflecție și păstrarea autenticității în era digitală.

În cadrul proiectului „Poveste, viață și antreprenoriat”, Crina Carp ne vorbește despre începuturile Plannor, despre mizele din spatele jurnalului de zbor și despre visul ei de a vedea acest jurnal în rucsacul fiecărui copil care urcă în avion.

  1. Crina, ne interesează cum a început totul, cum ai ajuns de la ideea de a păstra amintiri la crearea unui jurnal de zbor pentru copii și ce are special Plannor față de alte jurnale de călătorie?

Totul a început cu zborul, literalmente. Nu era un zbor lung, nici complicat. Era doar primul. Primul în care nu eram singură, nu eram nici doar parteneră de drum, ci mamă. Aveam în brațe o fetiță mică, cu ochii mari și curioși, care nu înțelegea încă ce se întâmplă, dar simțea. Simțea cum pământul se îndepărtează, cum cerul ne înghite, cum oamenii se transformă în pete colorate pe hublou. A fost o experiență complet diferită de toate celelalte zboruri pe care le avusesem până atunci.

Zborurile, în mod normal, vin și trec. Ți le aduci aminte printr-un bilet de avion, o fotografie cu o cafea în aeroport sau, cel mult, o postare cu „ready for take-off”. Dar nu păstrăm cu adevărat ce contează. Nu păstrăm emoția. Nu păstrăm privirea copilului când vede pentru prima oară un avion de aproape. Nu păstrăm tremurul din stomac înainte de decolare, mâna strânsă mai tare decât de obicei, vocea care spune „e ok, mami, doar decolăm”. Toate astea rămân în aer, ca aburul cald care dispare în geamul rece al hubloului.

Atunci mi-am dat seama că trăim ceva unic, dar și foarte trecător. Și că uităm prea repede.

Am făcut câteva poze. Am postat una. Dar după o lună, două, nu mai știam exact cum a fost. Cu ce am plecat, ce ne-a mirat, ce ne-a emoționat. A fost un moment de conștientizare puternică. Mi-am dat seama că, în goana asta de a face și a merge mai departe, uităm să trăim prezentul în profunzime și, mai ales, să-l păstrăm. Așa a apărut întrebarea: cum aș putea păstra momentele astea pentru ea? Cum pot face în așa fel încât, peste 5, 10 sau 20 de ani, să-i pot arăta ce a trăit, cum a crescut și ce am simțit împreună?

Răspunsul a venit simplu: în scris.

Nu știu exact când s-a cristalizat ideea jurnalului de zbor, dar știu exact ce voiam să cuprindă: adevăr, emoție, joacă, curiozitate și memorie. Nu doar o serie de pagini albe, ci un format structurat care să-i ofere copilului ocazia să-și documenteze experiențele, dar și libertatea de a visa, de a desena, de a lipi stickere cu locurile pe care le-a vizitat. Și, cel mai important, să poată cere pilotului un autograf – pentru că, hai să recunoaștem, câți dintre noi am fi visat, copii fiind, să avem un contact real cu cabina pilotului?

Așa a luat naștere Plannor. Un nume inspirat de ideea de planificare și zbor, de ordine și aventură, de organizare și vis. Am gândit acest jurnal ca pe un „logbook” adaptat copiilor – cu tabele clare pentru detaliile zborului, dar și cu secțiuni dedicate pentru desen, gânduri, liste de dorințe, întâmplări memorabile. Am vrut să fie un obiect educativ, dar și afectiv. Să îi ajute pe copii să înțeleagă lumea în care cresc, dar și să învețe cum să-și exprime trăirile.

  1. Ce înseamnă proiectul Plannor pentru tine?

Plannor nu este doar despre zbor. E despre legăturile care se creează în timpul zborurilor. Despre cum un copil capătă încredere să exploreze lumea. Despre cum părinții devin croniciari ai amintirilor. Despre cum, într-un aeroport plin de grabă și haos, se poate naște o clipă de liniște și sens, când deschizi jurnalul și notezi: „Primul zbor cu mama și tata. Am zburat spre Italia. Am primit un autograf de la pilot. Am plâns puțin la decolare, dar apoi am privit norii.”

În primii ani ai proiectului, am primit sute de mesaje de la părinți care au cumpărat jurnalul pentru copiii lor. Ce m-a impresionat a fost faptul că mulți dintre ei au spus exact ceea ce simțisem și eu: „Mi-era teamă că uităm prea repede.” Sau: „Amintirile astea sunt tot ce contează.” Am văzut fotografii cu copii în fața hubloului, ținând jurnalul în mână, așteptând să urce în avion. Am văzut pagini completate cu litere stângace, desene colorate, stickere cu steaguri, inimioare și avioane. Și atunci am știut că Plannor nu este doar un produs. Este o experiență. Este o punte între generații.

De ce pentru copii? Pentru că ei trăiesc totul mai intens. Pentru că ei nu filtrează. Un copil poate fi fascinat de un bec roșu pe aripă, de sunetul roților la aterizare sau de faptul că stewardesa le-a oferit o acadea. Pentru ei, totul e nou și, tocmai de aceea, valoros. Și dacă avem o unealtă care să-i ajute să exprime tot ce simt, de ce să nu le-o oferim?

În plus, jurnalul devine o arhivă de creștere. Fiecare zbor însemnat în Plannor e și o etapă din viața copilului. La început, completează părintele. Apoi, copilul desenează. Apoi, scrie. Și, într-un final, citește singur ce a trăit. Este un arc narativ al propriei deveniri.

Pentru mine, Plannor nu este doar un proiect de business. Este un proiect de suflet. O formă prin care am transformat o nevoie personală într-o soluție reală pentru alți părinți. Este o dovadă că ideile simple, dar autentice, pot ajunge departe dacă le dai timp, pasiune și sens. Da, a fost greu. Nu am știut totul de la început. Am greșit. Am refăcut. Am testat. Dar fiecare pas a fost necesar ca produsul final să aibă viață, nu doar formă.

Astăzi, când privesc un copil completând jurnalul în avion, îmi amintesc de mine, în primul zbor cu fetița mea. Și știu că am făcut ce trebuia. Nu am inventat roata. Dar am creat un mod prin care părinții pot păstra rotițele sufletului în mișcare. Acel moment între decolare și aterizare în care lumea devine mai mică, dar inima mai mare.

Așa s-a născut Plannor. Dintr-o emoție sinceră. Din nevoia de a păstra vie clipa. Din dorința ca fiecare călătorie să devină o poveste scrisă. Nu doar pentru părinți. Ci mai ales pentru copiii care vor crește și vor descoperi, într-o zi, cât de frumos a fost să zboare împreună cu cei care i-au iubit cel mai mult.

  1. Unde vrei să ajungă Plannor în următorii ani?

Îmi doresc ca Plannor să fie în rucsacul fiecărui copil care urcă în avion. Visez la o comunitate globală de micuți exploratori care își construiesc hărți emoționale ale lumii. Și sper ca Plannor să fie mai mult decât un produs – să fie o punte între generații, o cale de a păstra viu spiritul călătoriei în familie.

Când am creat Plannor, nu m-am gândit doar la un jurnal de zbor. M-am gândit la ce înseamnă să îți amintești cu adevărat. M-am gândit la copilărie, la cât de repede se scurge timpul și cât de puțin rămâne, de fapt, cu noi, dacă nu îl păstrăm undeva. Așa a apărut ideea unui obiect care să înregistreze emoția, nu doar evenimentul. Care să păstreze trăirea, nu doar locația.

Dar visul nu se oprește aici. Dacă la început am vrut doar să ofer o soluție familiilor care călătoresc, acum, după câțiva ani de la lansare, visul s-a extins. Mi-am dat seama că Plannor are potențialul de a deveni un instrument global, un companion de drum pentru milioane de copii. Și nu exagerez când spun „milioane”. Lumea călătorește din ce în ce mai mult. Familiile călătoresc mai devreme, mai des și mai departe. Copiii zboară de la câteva luni, însoțiți de părinți, și au parte de experiențe care le pot modela caracterul, curajul și deschiderea.

Dar experiența fără reflecție e o simplă trecere. Dacă un copil urcă într-un avion, merge într-o țară nouă și apoi uită totul în două săptămâni, e o oportunitate ratată. Plannor vine exact în acest punct. Ajută copilul să reflecteze, să scrie, să exprime, să asocieze, să înțeleagă. Ajută familia să creeze un ritual, nu doar o rutină. Un spațiu unde nu doar bifăm o destinație, ci înregistrăm ce am simțit, ce am descoperit, ce ne-a impresionat.

Când spun că visez la o comunitate globală de micuți exploratori, mă refer la ceva mai profund decât o simplă listă de țări vizitate. Mă refer la copii care știu unde au fost, ce au simțit, ce au învățat. Mă refer la hărți emoționale – o amprentă personală a lumii, construită din zboruri și povești, nu doar din granițe și capitale.

Imaginați-vă un copil de 10 ani care are un jurnal completat cu zeci de zboruri: din vacanțe, din vizite la bunici, din excursii cu școala sau din relocări temporare. Fiecare pagină devine o fereastră în timp. Când acel copil va avea 25, 30, 40 de ani, jurnalul lui nu va fi un simplu caiet uitat. Va fi un document de identitate emoțională. Va ști unde a crescut, ce a simțit, ce a contat.

Ce mă emoționează cel mai tare în legătură cu Plannor este reacția părinților și bunicilor. De multe ori, primesc mesaje care încep cu „Aș fi vrut să existe ceva de genul ăsta când eram mică” sau „Am zburat de multe ori cu fiul meu, dar n-am păstrat nimic în afară de câteva poze”. Asta îmi confirmă că Plannor nu e doar pentru copii. E un proiect care repară o ruptură dintre generații. E un mod prin care părinții pot oferi copiilor nu doar amintiri, ci continuitate.

Gândiți-vă cât de valoros e pentru un copil să citească, peste ani, ce a simțit mama lui într-un zbor, ce a scris tata după o vacanță în Grecia, cum a desenat el prima dată un avion. Sunt lucruri mici, dar care construiesc legături profunde. Într-o lume în care trăim tot mai repede și mai digital, scrisul de mână, amintirile pe hârtie și poveștile personale devin ancore.

Vreau ca Plannor să devină și un instrument educativ recunoscut. Deja am avut inițiative în acest sens – colaborări cu școli, cu grădinițe, cu educatori care folosesc jurnalul pentru a lucra cu copiii pe teme de geografie, limbaj, autocunoaștere. Vreau să extindem aceste colaborări la nivel internațional, pentru că Plannor nu are nevoie de traducere ca să aibă sens. Emoțiile sunt universale.

  1. Ce gând ai pentru părinții care citesc acest interviu?

Poate sună paradoxal, dar îmi doresc ca Plannor să ajungă și la copiii care nu zboară. La cei care visează să vadă lumea, dar nu au încă posibilitatea. Lucrăm deja la o variantă adaptată pentru „călătorii imaginare”, în care copiii pot scrie despre locurile pe care și-ar dori să le vadă, pot lipi hărți, pot învăța geografie într-un mod interactiv și afectiv. Pentru că visul precede realitatea. Și pentru unii copii, visul de a zbura e primul pas spre o viață diferită.

Plannor este un brand românesc, creat dintr-o nevoie personală, dar gândit pentru o piață internațională. În următorii ani, vrem să extindem distribuția în toată Europa și apoi în SUA și Asia. Avem deja cereri din diaspora românească, dar și din țări unde ideea a prins rapid – acolo unde cultura călătoriilor în familie este puternică.

Plannor nu e doar despre business. E despre memorie. Despre familie. Despre copilărie trăită conștient. Și, poate cel mai important, e despre o cultură a călătoriei care pune accent nu pe destinație, ci pe drumul parcurs împreună. De aceea, peste 5, 10 sau 20 de ani, nu vreau doar să vând mai multe jurnale. Vreau să văd copii deveniți adulți, care încă își păstrează Plannor-ul. Care îl arată propriilor copii. Care spun: „Uite, aici am fost cu mama. Aici am zburat prima oară. Aici am învățat să privesc lumea cu ochii deschiși.”

Asta vreau pentru Plannor. Să fie mai mult decât un jurnal. Să fie o punte. Să fie o moștenire.