Într-o perioadă în care divertismentul este dominat de platformele digitale, iar atenția publicului este fragmentată între sute de opțiuni disponibile la un click distanță, teatrul continuă să demonstreze că emoția autentică nu poate fi înlocuită de niciun ecran. Spectacolul live rămâne unul dintre puținele spații în care oamenii se întâlnesc, râd, se emoționează și trăiesc împreună aceeași poveste.
Pornind de la această convingere, Virginia Vasilache, actriță, producător cultural și fondatoarea Teatrului Vasilache București, a creat conceptul „Nostalgia”, un spectacol care readuce pe scenă spiritul spectacolelor de varietăți din anii ’80 și ’90, prin muzică live, umor și reinterpretări artistice care vorbesc despre oameni, amintiri și conexiuni autentice. Mai mult decât o producție de divertisment, „Nostalgia” este o invitație la redescoperirea emoțiilor simple și a bucuriei de a petrece timp împreună.
În spatele acestui proiect se află însă o poveste mai amplă despre curajul de a construi un teatru independent, despre provocările pe care le întâmpină artiștii în România și despre rolul pe care cultura îl poate avea într-o societate aflată într-o continuă schimbare. De la primele spectacole organizate cu resurse limitate până la producții care ajung astăzi în fața unui public tot mai numeros, Virginia Vasilache a rămas fidelă unei idei simple: teatrul trebuie să fie aproape de oameni și să vorbească pe limba lor.
În acest interviu acordat Normedia, Virginia Vasilache vorbește despre începuturile Teatrului Vasilache București, despre inspirația din spatele spectacolului „Nostalgia”, despre dificultățile și satisfacțiile teatrului independent, dar și despre modul în care arta poate crea punți între generații și între românii din țară și cei din diaspora. Este un dialog despre cultură, pasiune și responsabilitatea de a transforma fiecare spectacol într-o experiență care rămâne în memoria publicului mult timp după căderea cortinei.
- Cum s-a născut ideea spectacolului „Nostalgia” și ce v-a determinat să creați acest concept?
Conceptul „Nostalgia” s-a născut dintr-o observație foarte simplă, dar pe care cred că mulți dintre noi o simțim în fiecare zi. Trăim într-o lume care se mișcă din ce în ce mai repede. Suntem conectați permanent la telefoane, la rețele sociale, la informații care vin într-un ritm amețitor și, paradoxal, avem din ce în ce mai puțin timp pentru oameni și pentru momentele care contează cu adevărat. Mi-am dorit să creez un spectacol care să oprească, măcar pentru o oră și jumătate, această grabă continuă și să ofere publicului un prilej de reconectare cu propriile amintiri.
Anii ’80 și ’90 au reprezentat o perioadă în care divertismentul avea o altă valoare. O melodie ascultată la radio, un spectacol de varietăți urmărit împreună cu familia sau o scenetă umoristică deveneau evenimente care adunau oamenii laolaltă. Nu existau sute de canale și milioane de videoclipuri la un click distanță, însă exista bucuria sinceră de a împărtăși aceleași emoții. Tocmai această atmosferă am încercat să o readuc pe scenă.
„Nostalgia” nu este un spectacol despre trecut în sensul de a idealiza o epocă. Este despre emoțiile pe care le păstrăm indiferent de vârstă. Muzica are această putere extraordinară de a ne transporta instantaneu într-un anumit moment al vieții, iar umorul autentic rămâne universal. De aceea am construit un spectacol în care reinterpretările muzicale se îmbină firesc cu scenetele de comedie și cu interacțiunea directă cu publicul.
Mi-am dorit foarte mult ca spectatorii să nu fie simpli privitori, ci să devină parte din experiență. Să cânte, să râdă, să se recunoască în poveștile prezentate pe scenă și, poate, să plece acasă cu dorința de a petrece mai mult timp împreună cu cei dragi. Cred că avem nevoie de astfel de momente mai mult ca oricând. Cultura nu înseamnă doar spectacole sau reprezentații artistice. Înseamnă întâlniri între oameni, emoții împărtășite și amintiri noi construite împreună. Acesta este, de fapt, sufletul proiectului „Nostalgia”.
- Sunteți fondatoarea Teatrului Vasilache București. Ce loc ocupă acest spectacol în parcursul artistic al teatrului?
Pentru mine și pentru Teatrul Vasilache București, „Nostalgia” reprezintă mult mai mult decât o nouă producție artistică. Este un proiect care sintetizează valorile în care am crezut încă din momentul înființării teatrului: apropierea de public, emoția autentică și accesibilitatea actului cultural. Întotdeauna am considerat că teatrul trebuie să fie un spațiu în care oamenii se regăsesc, nu unul în care se simt obligați să înțeleagă mesaje complicate sau experimente artistice greu de urmărit.
Am construit acest concept pornind de la ideea că publicul are nevoie de spectacole care să îi ofere bucurie. În ultimii ani am traversat perioade dificile, iar oamenii simt nevoia să râdă, să cânte și să se relaxeze. Cred că arta are și această misiune: aceea de a vindeca prin emoție și de a crea punți între oameni. În același timp, „Nostalgia” este și un omagiu adus spectacolelor de varietăți care au marcat generații întregi. Mulți dintre noi am crescut urmărind astfel de programe, iar ele făceau parte din cultura noastră populară. Nu am vrut să reproducem acele spectacole, ci să le reinterpretăm într-o manieră contemporană, păstrând însă spiritul lor autentic.
Pentru Teatrul Vasilache București, această producție înseamnă și deschiderea către un public foarte divers. Avem spectatori care au trăit acele vremuri și retrăiesc emoțiile prin muzică, dar și tineri care descoperă pentru prima dată acest tip de divertisment și sunt surprinși de naturalețea și energia lui. Mă bucur că reacțiile sunt atât de frumoase. Cea mai mare satisfacție este atunci când spectatorii ne spun că, pentru 90 de minute, au uitat de probleme și au plecat acasă zâmbind. Pentru mine, acesta este adevăratul succes al unui spectacol.
- Cui se adresează „Nostalgia” și ce mesaj ați dori să transmiteți publicului?
Mi-ar plăcea să spun că „Nostalgia” se adresează tuturor celor care încă mai cred în puterea întâlnirilor autentice. Nu contează dacă ai 25, 45 sau 70 de ani. Fiecare generație are propriile amintiri și propriile repere muzicale, iar spectacolul este construit astfel încât fiecare spectator să găsească un moment în care să se regăsească.
Desigur, există o încărcătură emoțională specială pentru cei care au copilărit sau și-au petrecut tinerețea în anii ’80 și ’90. Muzica și umorul din acea perioadă fac parte din identitatea lor și au puterea de a readuce instantaneu emoții pe care poate nu le-au mai trăit de mult. În același timp, generațiile tinere descoperă un mod diferit de a face divertisment, bazat pe naturalețe, pe interpretare și pe relația directă dintre artist și public. Un loc aparte îl ocupă românii din diaspora. De fiecare dată când discut cu oameni plecați din țară, observ cât de puternică este legătura lor cu muzica și cultura românească. Tocmai de aceea cred că „Nostalgia” poate deveni un spectacol care îi apropie de casă, chiar și pentru câteva ore.
Mesajul pe care vreau să îl transmit este unul foarte simplu: să nu uităm să petrecem timp împreună. Să ne bucurăm de muzică, de umor și de întâlnirile față în față. Într-o lume în care comunicăm tot mai mult prin ecrane, cred că avem nevoie să redescoperim emoția unui spectacol live, în care râdem, aplaudăm și cântăm împreună. Dacă oamenii pleacă din sală cu un zâmbet sincer și cu dorința de a reveni, atunci înseamnă că „Nostalgia” și-a îndeplinit misiunea. Pentru mine, aceasta este cea mai frumoasă recompensă pe care o poate primi un artist.
- Ați fondat Teatrul Vasilache București într-o perioadă în care teatrul independent nu avea resursele de care dispune astăzi. Ce v-a determinat să porniți pe acest drum?
În momentul în care am decis să înființez Teatrul Vasilache București, nu am făcut un plan de afaceri în sensul clasic al cuvântului. A fost, înainte de toate, o alegere de suflet și un act de curaj. Simțeam că există foarte mulți artiști talentați care aveau nevoie de un spațiu în care să se exprime liber, fără constrângeri și fără compromisuri. În același timp, observam că publicul începea să caute experiențe culturale mai apropiate, mai intime și mai autentice decât cele oferite în marile instituții.
Drumul nu a fost deloc simplu. Un teatru independent înseamnă, pe lângă actul artistic, foarte multă muncă administrativă, promovare, organizare și responsabilitate financiară. În spatele fiecărui spectacol există luni de pregătire, repetiții, căutarea partenerilor și a resurselor necesare pentru ca proiectul să ajungă în fața publicului. De multe ori, oamenii văd doar cele 90 de minute de pe scenă, fără să își imagineze câte sute de ore de muncă există în spatele lor.
Am învățat că un teatru independent nu poate supraviețui doar prin talent. Este nevoie de perseverență, disciplină și foarte multă pasiune. Sunt momente în care trebuie să fii și manager, și producător, și promotor, și organizator de evenimente, iar abia apoi actor sau regizor. Totuși, tocmai această libertate este cea mai mare satisfacție. Putem crea spectacole în care credem cu adevărat, putem experimenta și putem merge acolo unde publicul ne dorește. Cred că teatrul trebuie să iasă dintre zidurile instituțiilor și să ajungă mai aproape de oameni. Astăzi, când privesc în urmă, nu mă gândesc la dificultățile întâmpinate, ci la comunitatea pe care am reușit să o construim. Publicul nostru a crescut odată cu noi, iar acesta este cel mai valoros lucru pe care îl poate obține un teatru independent.
- Cum vedeți rolul teatrului într-o societate în care divertismentul este dominat de platformele digitale și rețelele sociale?
Cred că tocmai în această perioadă teatrul devine mai important ca oricând. Trăim într-o lume în care consumăm informație foarte repede. Urmărim videoclipuri de câteva secunde, schimbăm permanent conținutul pe telefon și rareori mai avem răbdarea să ascultăm o poveste până la capăt. Teatrul funcționează exact invers. El te invită să încetinești, să fii prezent și să trăiești fiecare emoție alături de ceilalți oameni din sală.
Nicio platformă digitală nu poate înlocui energia unui spectacol live. Există o legătură invizibilă între actor și public care se construiește în fiecare seară și care este diferită de la o reprezentație la alta. Actorul simte reacția spectatorilor, își adaptează ritmul, iar publicul influențează, la rândul lui, spectacolul. Această relație vie nu poate fi reprodusă prin intermediul unui ecran.
În același timp, teatrul are și o funcție socială foarte importantă. El creează dialog, pune întrebări și îi face pe oameni să reflecteze. Chiar și atunci când vorbim despre comedie sau divertisment, în spatele fiecărei povești există o idee despre societate, despre relațiile dintre oameni și despre valorile pe care le împărtășim.
Nu cred că teatrul concurează cu platformele digitale. Cred că ele răspund unor nevoi diferite. Online-ul oferă rapiditate și acces imediat la informație, în timp ce teatrul oferă experiență și emoție autentică. Din acest motiv sunt convinsă că teatrul nu va dispărea niciodată. Atât timp cât oamenii vor avea nevoie să râdă împreună, să plângă împreună și să trăiască emoții reale, teatrul își va păstra locul în societate.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul unui spectacol?
Succesul nu îl măsor în numărul de bilete vândute, deși acesta este important pentru orice producție independentă. Pentru mine, adevăratul succes începe în momentul în care spectatorii pleacă din sală diferiți față de cum au intrat. Dacă au zâmbit mai mult, dacă au fost emoționați sau dacă au plecat discutând despre ceea ce au văzut pe scenă, atunci spectacolul și-a atins scopul.
Există momente pe care nu le voi uita niciodată. Oameni care vin după reprezentație și îmi spun că și-au amintit de părinți, de copilărie sau de prima iubire ascultând o melodie interpretată pe scenă. Sunt spectatori care ne mărturisesc că nu au mai fost la teatru de ani de zile și că și-au redescoperit această pasiune datorită unui spectacol precum „Nostalgia”. Pentru mine, acestea sunt cele mai frumoase premii.
În teatrul independent înveți foarte repede că succesul nu vine peste noapte. El se construiește încet, prin încrederea publicului. Oamenii revin la spectacolele tale pentru că au avut o experiență autentică, nu pentru că au văzut o reclamă.
Cred că succesul înseamnă și responsabilitate. Atunci când oamenii aleg să își petreacă seara alături de tine, îți oferă cel mai prețios lucru pe care îl au: timpul lor. Ca artist, ai obligația să le oferi ceva valoros în schimb. Acesta este motivul pentru care încercăm ca fiecare producție să fie realizată cu aceeași atenție, indiferent dacă jucăm într-o sală mare, într-un teatru independent sau la un eveniment privat. Respectul pentru public trebuie să rămână întotdeauna aceeași constantă.
- Care este visul dumneavoastră pentru Teatrul Vasilache București în următorii ani?
Îmi doresc ca Teatrul Vasilache București să devină un reper pentru teatrul independent românesc și un spațiu în care artiștii să își poată transforma ideile în spectacole relevante pentru publicul de astăzi. Nu urmăresc neapărat dimensiunea instituțională sau cifre impresionante. Mă interesează mai mult impactul pe care îl avem asupra oamenilor și calitatea proiectelor pe care le realizăm.
Un obiectiv important este dezvoltarea unor producții care să poată circula în întreaga țară, dar și în comunitățile românești din diaspora. Cultura are puterea de a uni oamenii, iar teatrul poate deveni o punte între românii aflați în locuri diferite ale lumii. Mi-ar plăcea ca spectacolele noastre să ajungă acolo unde există dorința de a păstra vie limba română și legătura cu valorile culturale românești.
De asemenea, îmi doresc să investim mai mult în proiecte dedicate tinerilor artiști. Există foarte mult talent în noua generație și cred că este responsabilitatea noastră să le oferim oportunități de afirmare și colaborare. Teatrul independent poate fi un laborator extraordinar pentru creativitate și inovație.
În același timp, vreau să continuăm să dezvoltăm concepte originale, așa cum este „Nostalgia”, spectacole care să aducă publicul aproape de scenă și să demonstreze că teatrul poate fi accesibil, emoționant și actual. Cred că orice teatru există datorită publicului său. Visul meu este ca peste ani oamenii să spună despre Teatrul Vasilache București că este locul în care au râs, au fost emoționați și au trăit experiențe pe care nu le-au uitat niciodată. Pentru un artist, nu există o moștenire mai frumoasă decât aceasta.
Fotografii din arhiva spectacolelor: Într-o frumoasă zi de vară, Love in time of Brâncuși, Ultimul Loz-musical de mahala.
