În cel mai mic județ al României, dar și unul dintre cele mai dinamice imobiliar, mai mulți primari conduc localități care au crescut accelerat în ultimii ani, în timp ce familiile lor au acumulat terenuri, firme, contracte și afaceri în domenii precum construcții, imobiliare, comerț sau servicii publice. Cazurile din Buftea, Bragadiru, Otopeni și Popești-Leordeni ridică întrebări despre transparență, urbanism, conflict de interese și relația dintre administrație și dezvoltarea imobiliară.

Ilfovul este județul care concentrează, poate mai bine decât orice altă zonă din România, tensiunea dintre dezvoltare, urbanizare rapidă și lipsa unei viziuni coerente. Aflat în jurul Capitalei, județul a devenit în ultimele două decenii un magnet pentru dezvoltatori imobiliari, investitori, familii tinere plecate din București și afaceri construite în jurul expansiunii metropolitane. În spatele acestui boom se află însă și o realitate mai puțin confortabilă: localități crescute haotic, străzi înguste, cartiere ridicate fără infrastructură suficientă, trafic sufocant și administrații locale conduse de oameni care, în unele cazuri, au acumulat averi consistente.

Un material amplu despre averile și afacerile unor primari din Ilfov prezintă situația edililor din Buftea, Bragadiru, Otopeni și Popești-Leordeni, localități care au cunoscut dezvoltări imobiliare importante în ultimii ani. Potrivit informațiilor din documentul analizat, unii dintre acești primari sau familiile lor dețin terenuri întinse, firme active în construcții, imobiliare sau servicii, iar în anumite cazuri există contracte cu statul, autorizații emise de administrațiile locale sau dosare penale aflate pe rol. Tema este una de interes public major. Nu pentru că un primar nu ar avea dreptul să dețină bunuri, terenuri sau afaceri, ci pentru că atunci când o persoană conduce o administrație locală care aprobă planuri urbanistice, autorizații de construire, investiții publice sau concesiuni, orice suprapunere între funcția publică și interesele private trebuie analizată atent.

Ilfovul, laboratorul dezvoltării fără frână

Ilfovul a crescut enorm sub presiunea Bucureștiului. Oamenii au căutat locuințe mai accesibile, dezvoltatorii au găsit terenuri, iar localități care altădată aveau un caracter semi-rural au devenit orașe-dormitor. Buftea, Bragadiru, Otopeni și Popești-Leordeni sunt doar câteva exemple de localități transformate profund de piața imobiliară.

Problema nu este dezvoltarea în sine. Orice comunitate are nevoie de investiții, locuințe, servicii, locuri de muncă și infrastructură. Problema apare atunci când dezvoltarea nu este însoțită de reguli clare, planificare urbanistică, transparență și control public. În multe localități din jurul Bucureștiului, blocurile au apărut înaintea școlilor, drumurilor, parcărilor, rețelelor edilitare sau spațiilor verzi. Administrațiile locale au fost puse în fața unei presiuni enorme, iar în unele cazuri au devenit chiar parte a mecanismului de dezvoltare accelerată. În acest context, averile aleșilor locali devin relevante. Un primar care conduce o localitate aflată în plină expansiune imobiliară are acces la informații, influență administrativă și putere de decizie. De aceea, declarațiile de avere, firmele familiei și istoricul autorizațiilor de construire trebuie privite ca instrumente de transparență, nu ca simple formalități.

Gheorghe Pistol, primarul din Buftea și cele 66 de terenuri intravilane

Unul dintre cazurile prezentate este cel al lui Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea. Potrivit informațiilor analizate, acesta deține 66 de terenuri intravilane, însumând aproximativ 214.000 de metri pătrați, în principal în Buftea. Suprafața este una considerabilă și reprezintă, potrivit calculelor menționate în material, o parte semnificativă din teritoriul urban al orașului. Pistol este primar al orașului Buftea din 2012 și a avut anterior activitate politică la nivel județean. Înainte de cariera administrativă, a fost implicat în mai multe societăți comerciale. Printre firmele menționate se numără Danson Group SRL, radiată după faliment, dar și KDP Construct SRL, firmă de construcții fondată împreună cu sora sa. Ulterior, sora primarului a devenit asociat unic.

Materialul analizat menționează și firme în care apare mama primarului, Ioana Năstase, inclusiv societăți din zona imobiliară și a construcțiilor. De asemenea, familia Pistol a beneficiat de despăgubiri importante în urma unor exproprieri pentru proiecte de infrastructură rutieră. Potrivit datelor prezentate, sumele primite de familia Pistol din exproprieri s-ar apropia, în timp, de două milioane de lei. Aceste elemente ridică întrebări firești. Cum au fost dobândite terenurile? Ce informații urbanistice existau la momentul achizițiilor? Cât de mult a influențat dezvoltarea orașului valoarea acestor terenuri? Au existat decizii administrative care au afectat direct sau indirect proprietățile deținute de edil sau de familia sa? Aceste întrebări nu implică automat o ilegalitate, dar ele țin de standardul minim de transparență pe care un ales local trebuie să îl ofere comunității.

Exproprierile pentru drumuri și infrastructură pot aduce despăgubiri importante proprietarilor de terenuri. Atunci când beneficiarii sunt aleși locali sau rude ale acestora, interesul public devine evident. Nu orice despăgubire este suspectă, iar proprietarii au dreptul legal să fie compensați. Totuși, în localitățile aflate în expansiune, terenurile intravilane pot deveni active extrem de valoroase, mai ales când apar proiecte publice majore. În cazul Buftea, discuția este cu atât mai sensibilă cu cât vorbim despre o suprafață totală foarte mare de terenuri intravilane și despre o familie care a avut mai multe puncte de contact cu zona construcțiilor și imobiliarelor. Dacă administrația locală vrea să înlăture orice suspiciune, ar trebui să comunice transparent istoricul acestor terenuri, evoluția urbanistică a zonelor respective și eventualele situații în care primarul s-a abținut de la decizii care ar fi putut avea legătură cu propriul patrimoniu.

Gabriel Lupulescu, primarul din Bragadiru și imperiul imobiliar construit în jurul Cartierului Latin

Bragadiru este una dintre localitățile ilfovene care au cunoscut o explozie imobiliară puternică. Primarul Gabriel Lupulescu, cunoscut în spațiul public pentru afacerile sale din zona construcțiilor și imobiliarelor, este prezentat în material ca fiind asociat, de-a lungul timpului, în 13 firme. Lupulescu a devenit cunoscut prin dezvoltarea Cartierului Latin din Bragadiru, un proiect imobiliar amplu, construit într-o localitate care a crescut rapid, dar nu întotdeauna controlat. Înainte de a ajunge primar, acesta a fost implicat în afaceri imobiliare, construcții, comerț, servicii și restaurante. Mai multe firme au fost ulterior preluate sau controlate de membrii familiei, în special de soția și fiii săi.

Printre societățile menționate se află GAD Special Construct SRL, GAD Supermarket SRL, GAD Magazine SRL, GAD Servicii și Întreținere SRL, Friends House Restaurant SRL, Celofibrei Logistic SRL, Latin Exchange SRL, Latin Special Center SRL și Latin Residence Development SRL. Unele dintre aceste firme au avut profituri importante, iar altele au beneficiat de contracte cu entități publice, inclusiv cu instituții sau companii de stat ori locale. Cazul Bragadiru este emblematic pentru dilema administrației locale din zonele metropolitane: ce se întâmplă atunci când un om de afaceri imobiliar ajunge să conducă orașul în care el sau familia sa au interese economice? Poate un astfel de edil să administreze imparțial dezvoltarea urbană? Există mecanisme suficiente pentru prevenirea conflictelor de interese? Sunt clare delimitările dintre decizia publică și avantajul privat?

O parte importantă a discuției despre Bragadiru privește firmele controlate sau asociate cu familia primarului, care au avut activitate economică relevantă inclusiv în relație cu instituții publice. Chiar dacă un primar iese formal dintr-o firmă, dar aceasta rămâne în familie, întrebarea publică nu dispare. Din contră, ea devine mai complexă: există influență indirectă? Există continuitate de interese? Sunt contractele publice obținute în condiții de concurență reală? Aici, transparența trebuie să fie totală. O administrație locală nu poate cere încredere dacă nu explică modul în care firmele apropiate de decidenți interacționează cu statul. Într-o piață locală dominată de construcții, autorizații, utilități, drumuri și servicii, fiecare legătură între familie, firme și administrație trebuie clarificată.

Silviu Gheorghe, primarul din Otopeni, între longevitate politică și dosar penal

Otopeni este una dintre cele mai importante localități din Ilfov, inclusiv prin prezența aeroportului internațional. Primarul Silviu Constantin Gheorghe conduce orașul de aproximativ trei decenii, o longevitate administrativă rară în România. Potrivit materialului analizat, acesta a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar privind acuzații de abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi deturnat aproximativ șapte milioane de euro. Este esențial de precizat că trimiterea în judecată nu înseamnă vinovăție, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Averea primarului ar include peste 14.000 de metri pătrați de teren intravilan, două apartamente și o casă în Otopeni, bunuri aflate sub sechestru potrivit informațiilor prezentate. În plus, familia edilului apare în conexiuni cu firme care au avut relații contractuale cu structuri publice sau companii de stat, iar fiul primarului este deputat de Ilfov. Cazul Otopeni ridică o altă problemă: concentrarea puterii locale pe termen lung. Un primar aflat în funcție timp de 30 de ani poate asigura continuitate administrativă, dar poate crea și o rețea de influență greu de verificat. În astfel de situații, controlul public, auditul, presa și opoziția locală devin esențiale.

Otopeni nu este o localitate oarecare. Prezența aeroportului, proximitatea față de București, valoarea terenurilor și dezvoltarea serviciilor din zonă fac din acest oraș un spațiu economic important. Orice administrație locală care gestionează un asemenea teritoriu are o responsabilitate majoră privind urbanismul, infrastructura și utilizarea banului public. În acest context, acuzațiile penale și întrebările despre patrimoniul edilului trebuie tratate cu seriozitate. Ele nu pot fi reduse la simple atacuri politice, dar nici nu trebuie transformate automat în verdicte publice. Rolul presei este să documenteze, rolul instituțiilor este să verifice, iar rolul instanțelor este să decidă.

Petre Iacob, primarul din Popești-Leordeni și afacerile imobiliare ale familiei

Popești-Leordeni este probabil unul dintre cele mai vizibile exemple de urbanizare accelerată din zona Bucureștiului. În ultimii ani, localitatea a fost transformată de dezvoltări imobiliare masive, blocuri, ansambluri rezidențiale și o creștere demografică rapidă. Primarul Petre Iacob conduce orașul din 2012, cu un traseu politic care a inclus PSD, Pro România și revenirea în PSD. Potrivit documentului analizat, acesta deține peste 12.000 de metri pătrați de teren intravilan, o casă și 14.000 de metri pătrați de teren extravilan în Popești-Leordeni.

Însă partea cea mai importantă a cazului privește afacerile copiilor săi. Materialul indică firme cu profituri de milioane de lei, active în construcții și imobiliare, care au dezvoltat proiecte importante în orașul administrat de tatăl lor. Printre societățile menționate se află Joya Shoes Concept SRL, Palm Residence DeLuxe SRL, Tower Residence SRL, Sky Boutique SRL și alte firme implicate în proiecte rezidențiale. Aici apare una dintre cele mai sensibile întrebări din administrația locală românească: cum poate fi gestionat corect urbanismul atunci când rudele primarului dezvoltă proiecte imobiliare în localitatea condusă de acesta?

În Popești-Leordeni, tensiunea dintre funcția publică și interesele private este evidentă prin natura activităților. Primăria emite autorizații, aprobă documentații urbanistice, gestionează infrastructura, stabilește reguli locale, iar firmele apropiate familiei primarului dezvoltă proiecte imobiliare. Chiar dacă fiecare autorizație poate fi legală în parte, problema de ansamblu rămâne. Într-un oraș sufocat de dezvoltări rapide, administrația trebuie să demonstreze că regulile sunt egale pentru toți, că nu există tratament preferențial și că interesul public primează în fața profitului privat.

Potrivit materialului, primarul Iacob a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în 2022, iar DNA l-a chemat ca martor într-un dosar legat de dezvoltări imobiliare din Popești-Leordeni. Și aici trebuie subliniat că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă. Un alt element menționat este indemnizația de revoluționar încasată de primar, precum și faptul că autorități competente ar fi propus anularea certificatului său de revoluționar, pe motiv că nu ar fi fost obținut pe merit. Această informație adaugă o altă dimensiune de controversă publică în jurul edilului.

Urbanismul din Ilfov, între dezvoltare și captură locală

Cele patru cazuri prezentate au particularități diferite, dar și un fir comun: în localități cu presiune imobiliară mare, primarii și familiile lor apar conectați la terenuri, construcții, firme, contracte sau proiecte de dezvoltare. Aceasta este o temă care depășește persoanele menționate. Este o problemă structurală. În multe zone din Ilfov, terenul a devenit principala resursă economică. Cine controlează informația urbanistică, cine știe unde se va construi un drum, unde va apărea o utilitate, unde se va schimba regimul de construire sau unde va crește valoarea proprietăților poate obține avantaje uriașe. De aceea, administrațiile locale trebuie să funcționeze cu reguli foarte stricte privind transparența, declarațiile de interese, abținerea de la decizii, publicarea autorizațiilor, digitalizarea documentațiilor urbanistice și verificarea conflictelor de interese. Fără aceste reguli, dezvoltarea locală riscă să devină un mecanism de îmbogățire pentru cei care se află cel mai aproape de decizie.

Pentru a preveni suspiciunile și pentru a proteja interesul public, autoritățile ar trebui să verifice sistematic mai multe aspecte. În primul rând, trebuie analizate autorizațiile de construire emise către firme ale rudelor aleșilor locali sau către societăți apropiate acestora. În al doilea rând, trebuie verificate contractele publice obținute de firme care au avut sau au legături cu primari, consilieri locali sau membri ai familiilor acestora. În al treilea rând, trebuie urmărite tranzacțiile cu terenuri, mai ales atunci când acestea preced investiții publice, schimbări urbanistice sau exproprieri. În al patrulea rând, trebuie publicate într-un format ușor accesibil toate documentele relevante: autorizații, certificate de urbanism, PUZ-uri, PUD-uri, hotărâri de consiliu local, contracte de concesiune și situații de expropriere. Transparența nu este un moft. Este singura metodă prin care comunitățile pot verifica dacă dezvoltarea locală servește interesului public sau doar interesele celor conectați la putere.

Sursă: Libertatea

Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea a înregistrat doar 80 de pasageri în prima jumătate a anului 2026, în timp ce funcționarea sa este susținută anual cu milioane de lei din bugetul public. În paralel, administrația județeană pregătește compensații de peste 63 de milioane de lei pentru operarea unei rute internaționale Tulcea–Roma.

Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea rămâne unul dintre cele mai discutate exemple de infrastructură publică subutilizată din România. În primele șase luni ale anului 2026, aeroportul a înregistrat doar 80 de pasageri, potrivit datelor comunicate pentru perioada ianuarie–iunie. Asta înseamnă o medie de aproximativ 13 pasageri pe lună, un nivel extrem de redus pentru o infrastructură aeroportuară care presupune costuri de operare, personal, mentenanță, securitate, utilități și investiții recurente. Situația nu este una nouă. Aeroportul din Tulcea s-a aflat în mod constant pe ultimele locuri în clasamentele naționale privind traficul de pasageri. În 2025, instituția a raportat puțin peste 8.170 de pasageri, fiind din nou la coada aeroporturilor din România. Diferența dintre infrastructura existentă, costurile de funcționare și numărul real de pasageri ridică o întrebare inevitabilă: cât de sustenabilă este menținerea unui aeroport cu trafic aproape simbolic, dar finanțat consistent din bani publici?

Un aeroport care deservește 80 de pasageri în șase luni funcționează, practic, la un nivel care nu poate justifica prin venituri proprii costurile unei astfel de structuri. Chiar și în cazul aeroporturilor regionale, unde obiectivul nu este întotdeauna profitul imediat, ci conectivitatea, dezvoltarea turistică sau sprijinirea economiei locale, diferența dintre cost și utilizare trebuie analizată cu maximă seriozitate. Aeroportul Tulcea are o poziție geografică specială. Județul Tulcea este poarta de intrare către Delta Dunării, una dintre cele mai importante destinații naturale ale României. În teorie, un aeroport funcțional ar putea contribui la dezvoltarea turismului, la atragerea vizitatorilor străini, la conectarea regiunii cu marile centre urbane și la creșterea vizibilității internaționale a Deltei. În practică, însă, cifrele arată o realitate complet diferită. Traficul de pasageri este extrem de mic, iar aeroportul nu pare să fi reușit să devină un punct real de intrare pentru turiști sau pentru locuitorii din regiune. Fără rute regulate atractive, fără o strategie comercială clară și fără o cerere suficientă, infrastructura rămâne dependentă de subvenții.

Subvenții de peste două milioane de euro anual pentru funcționare

Pentru anul 2026, Consiliul Județean Tulcea a alocat aproximativ 11 milioane de lei sub formă de subvenții pentru funcționarea Aeroportului „Delta Dunării”. Suma depășește echivalentul a două milioane de euro și reprezintă sprijin public acordat unei regii autonome care, din datele de trafic disponibile, generează foarte puțină activitate operațională. Estimările bugetare indică o creștere a acestor subvenții în următorii ani. Pentru 2027, suma estimată ar urma să depășească 12,7 milioane de lei, iar pentru anul următor ar putea ajunge la aproximativ 14,5 milioane de lei. Cu alte cuvinte, chiar dacă traficul rămâne scăzut, presiunea asupra bugetului județean ar urma să crească. Această evoluție ridică o problemă de management public. Subvențiile pot fi justificate atunci când susțin servicii publice esențiale, conectivitate regională sau investiții strategice cu impact economic demonstrabil. Dar, în cazul unui aeroport cu zeci de pasageri în șase luni, autoritățile trebuie să explice foarte clar care este planul de redresare și ce rezultate concrete sunt așteptate.

În ciuda traficului redus, conducerea Aeroportului „Delta Dunării” Tulcea are în vedere operarea unei rute internaționale către Roma, Italia. Conform informațiilor comunicate de instituție, documentația privind ruta Tulcea–Roma se află la Comisia Europeană, în vederea publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După această etapă, ar urma să fie demarate procedurile pentru atribuirea obligației de serviciu public. Ruta ar urma să fie operată de două ori pe săptămână, timp de 30 de luni. Pentru susținerea acesteia, Consiliul Județean Tulcea a aprobat un program consistent de compensații. Pentru 2026 este prevăzută suma de 9,5 milioane de lei, iar pentru perioada 2027–2029 sunt estimate compensații de câte 18 milioane de lei anual. În total, administrația județeană estimează că va aloca aproximativ 63,5 milioane de lei pentru sprijinirea acestei rute. Este o sumă foarte mare, mai ales raportată la traficul actual al aeroportului. De aceea, proiectul trebuie privit nu doar ca o inițiativă de conectivitate, ci ca o investiție publică majoră, care trebuie justificată prin analize solide de oportunitate, cerere, impact economic și sustenabilitate.

Alegerea destinației Roma poate avea o logică aparentă. Italia este una dintre țările europene cu o comunitate românească numeroasă, iar legăturile dintre România și Italia sunt intense. În plus, Roma este o destinație turistică majoră, iar o cursă directă ar putea fi atractivă pentru anumite categorii de pasageri. Totuși, există și riscuri evidente. Aeroportul Tulcea nu deservește o zonă urbană foarte mare, iar accesibilitatea rutieră și feroviară către Tulcea rămâne o provocare pentru mulți călători. În plus, Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța se află relativ aproape și are o poziție mai puternică pe piața regională. Dacă și aeroportul din Constanța va opera curse către Roma, competiția pentru pasageri va deveni și mai dificilă. Conducerea aeroportului din Tulcea susține că alegerea aeroportului aparține pasagerilor, în funcție de criterii precum accesibilitatea, programul zborurilor, costurile sau preferințele personale. Totuși, această explicație nu este suficientă pentru a justifica un program de compensații de peste 63 de milioane de lei. Pentru un astfel de efort financiar, autoritățile trebuie să prezinte o strategie clară de atragere a pasagerilor, parteneriate turistice, campanii de promovare și estimări realiste privind gradul de încărcare al aeronavelor.

Aeroportul Tulcea și problema managementului public

Aeroporturile regionale pot avea un rol important în dezvoltarea economică. Ele pot sprijini turismul, pot atrage investiții, pot facilita mobilitatea și pot reduce izolarea unor regiuni. Dar pentru ca aceste beneficii să apară, infrastructura trebuie integrată într-o strategie coerentă. În cazul Tulcea, principala provocare este transformarea aeroportului dintr-o structură subvenționată într-un instrument real de dezvoltare. Asta presupune mai mult decât lansarea unei rute internaționale. Este nevoie de o analiză a profilului pasagerilor, de conectare cu operatorii turistici din Delta Dunării, de pachete integrate, de transport între aeroport și destinațiile din județ, de promovare externă și de colaborare cu administrațiile locale și mediul privat. Fără aceste elemente, riscul este ca ruta Tulcea–Roma să devină o nouă cheltuială publică susținută artificial, fără impact proporțional asupra economiei locale.

Un alt element sensibil îl reprezintă faptul că membrii Consiliului de Administrație al aeroportului au beneficiat în 2025 de o majorare de trei ori a indemnizațiilor, deși aeroportul s-a menținut la coada clasamentului național privind traficul de pasageri. Această situație ridică întrebări despre criteriile de performanță utilizate în administrarea regiei. În mod normal, remunerațiile conducerii ar trebui corelate cu indicatori clari: creșterea traficului, atragerea de companii aeriene, reducerea dependenței de subvenții, eficiența cheltuielilor, dezvoltarea de parteneriate și creșterea veniturilor proprii. Dacă performanța operațională rămâne minimă, iar indemnizațiile cresc, percepția publică devine una negativă. Cetățenii pot interpreta situația ca pe un exemplu de management public rupt de rezultate.

Paradoxul este că Tulcea beneficiază de un avantaj turistic major: proximitatea față de Delta Dunării. Aceasta este una dintre cele mai valoroase destinații naturale din Europa, inclusă în patrimoniul UNESCO și atractivă pentru turiști interesați de natură, biodiversitate, fotografie, pescuit, ecoturism și experiențe autentice. Un aeroport funcțional ar putea sprijini promovarea Deltei pe piețe externe. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, aeroportul trebuie să fie parte a unei strategii turistice integrate. Nu este suficient să existe o pistă, un terminal și o rută subvenționată. Trebuie să existe cerere construită, oferte turistice, transport local, colaborare cu hotelieri, pensiuni, ghizi, operatori de turism și agenții internaționale. Dacă administrația județeană vrea să transforme aeroportul într-un motor pentru turism, trebuie să prezinte public un plan măsurabil: câți turiști estimează că vor veni, ce grad de ocupare se așteaptă, ce venituri locale pot fi generate, câte locuri de muncă pot fi create și cum va fi redusă dependența de subvenții.

Sursă: Libertatea

Fosta consilieră a lui Marian Neacșu de la Secretariatul General al Guvernului, Constanța Coman, a ajuns în Consiliile de Administrație ale ROMATSA și Loteriei Române, două companii controlate de stat. Potrivit unei investigații DeFapt.ro, veniturile cumulate din cele două mandate ajung la aproximativ 112.000 de euro net anual, la care se adaugă pensia declarată. Cazul ridică din nou întrebări despre selecția administratorilor din companiile de stat, guvernanța corporativă și rețelele de influență politică.

Constanța Coman, fostă consilieră în cabinetul lui Marian Neacșu de la Secretariatul General al Guvernului, este unul dintre cele mai recente exemple invocate în dezbaterea publică despre sinecurile din companiile de stat. Potrivit unei investigații publicate de DeFapt.ro, aceasta încasează indemnizații importante din două Consilii de Administrație: ROMATSA și Loteria Română. Conform informațiilor prezentate, ROMATSA i-ar plăti o indemnizație lunară brută de 46.850 de lei, în timp ce Loteria Română i-ar achita, potrivit contractului de mandat citat în investigație, 25.866 de lei brut lunar. Cumulat, cele două venituri brute ajung la 72.716 lei pe lună. După plata taxelor, suma netă estimată ar fi de aproximativ 9.300 de euro lunar, adică aproximativ 112.000 de euro net anual. În paralel, conform declarației de avere menționate în investigație, Constanța Coman ar încasa și o pensie anuală de 89.843 lei. Astfel, cazul său devine relevant nu doar prin nivelul veniturilor, ci și prin traseul profesional și politic care a precedat numirea în aceste funcții.

Cine este Constanța Coman

Constanța Coman și-a început cariera în 1980, ca economist la Întreprinderea de Rulmenți Alexandria. În 1987 a ajuns la Oficiul Județean de Turism Teleorman, tot în zona economică, cu atribuții legate de resursa umană. După 1989, traseul său profesional a alternat între funcții publice și activități în mediul privat. În 2001, a devenit director în cadrul Direcției Finanțelor Publice Teleorman, unde coordona controlul fiscal la contribuabilii mari. În 2006, a fost numită șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, funcție pe care a deținut-o până în august 2016. Tot în 2006, Constanța Coman și soțul său, Lucică Coman, au înființat firma Audit Coman Expert – ACE SRL. Potrivit documentelor publice citate de DeFapt.ro, firma familiei Coman a fost desemnată auditor al companiei InterAgro, grup asociat omului de afaceri Ioan Niculae, pentru perioada 14 decembrie 2018 – 31 mai 2021. Aceste detalii sunt importante pentru că arată o carieră construită în zona financiar-contabilă, dar și o rețea de poziții aflate la intersecția dintre administrație, companii de stat, firme publice locale și mediul privat.

După plecarea din Ministerul Finanțelor, Constanța Coman a ajuns, în august 2016, economist la Compania Națională Aeroporturi București. La începutul anului 2017 a devenit șef serviciu contabilitate, însă în septembrie același an a fost schimbată din funcție. La scurt timp, potrivit investigației, a fost angajată în propria firmă ca economist, dar nu pentru mult timp. În octombrie 2017, a fost recuperată în zona administrației publice locale, în mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, fiind numită șef serviciu control intern la Compania Municipală de Protecție Civilă și Voluntariat București SA. Ulterior, în ianuarie 2019, a devenit director economic al acestei companii municipale. În paralel, ar fi fost și auditor intern la Compania Municipală Imobiliara SA, o altă societate înființată în perioada administrației Firea. Acest traseu reflectă una dintre problemele recurente ale administrației românești: rotația acelorași persoane între funcții publice, companii municipale, consilii de administrație și cabinete politice. Chiar dacă fiecare numire poate avea o justificare formală, cumulul acestor poziții ridică întrebări despre criteriile reale de selecție și despre accesul la funcții bine plătite în zona statului.

Un episod relevant în traseul Constanței Coman este numirea în cabinetul Secretarului General al Guvernului, condus la acel moment de Marian Neacșu. Potrivit informațiilor publicate, Coman a fost consilier în cadrul SGG și a făcut parte din Unitatea de Implementare și Monitorizare a Reformelor și Investițiilor din PNRR. Atribuțiile sale vizau chiar implementarea Reformei 9 din PNRR, referitoare la îmbunătățirea cadrului procedural de aplicare a principiilor guvernanței corporative în întreprinderile de stat. Această informație este esențială. Persoana care a lucrat în zona reformei guvernanței corporative a companiilor de stat ajunge ulterior să fie numită în două Consilii de Administrație ale unor companii importante controlate de stat. Din acest motiv, cazul nu poate fi redus la o simplă discuție despre venituri individuale. El devine un test pentru credibilitatea reformei companiilor de stat. Guvernanța corporativă ar trebui să însemne profesionalizare, selecție transparentă, criterii de performanță, independență față de influența politică și responsabilitate față de rezultatele companiei. Când numirile ajung să fie percepute ca recompense sau plasamente politice, întregul concept de reformă este compromis în ochii publicului.

ROMATSA, indemnizație de aproape 47.000 lei brut lunar

Pe 1 iunie 2024, Constanța Coman a fost desemnată membru în Consiliul de Administrație al ROMATSA, în urma unei proceduri de selecție derulate în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Numirea s-a făcut prin ordin al ministrului Transporturilor, minister condus de Sorin Grindeanu. Pentru această poziție, potrivit DeFapt.ro, Coman primește o indemnizație lunară brută de 46.850 lei, ceea ce ar însemna aproximativ 30.000 lei net lunar, adică în jur de 6.000 de euro pe lună. Anual, venitul net din această poziție ar ajunge la aproximativ 72.000 de euro, fără a include eventuale alte beneficii. ROMATSA este o instituție strategică, responsabilă cu serviciile de trafic aerian. În mod normal, calitatea managementului și supravegherii într-o asemenea structură ar trebui să fie evaluată după criterii stricte: competență profesională relevantă, experiență în domenii conexe, capacitate de management financiar, audit, risc și infrastructură critică. Tocmai de aceea, nivelul indemnizațiilor din conducerea ROMATSA a devenit subiect de interes public, mai ales în contextul altor dezvăluiri recente privind salariile foarte mari din regie.

Loteria Română, al doilea mandat în CA

Constanța Coman a fost numită și în Consiliul de Administrație al Loteriei Române. Potrivit investigației citate, numirea a avut loc în 26 iunie 2024, într-o perioadă în care Ministerul Economiei, instituția în subordinea căreia se află Loteria Română, era condus de Radu Oprea. Conform contractului de mandat invocat în materialul DeFapt.ro, indemnizația lunară brută ar fi de 25.866 lei, ceea ce ar reprezenta peste 3.300 de euro net lunar, adică aproape 40.000 de euro net anual. Pe site-ul Loteriei Române există o secțiune publică privind membrii Consiliului de Administrație, în care Constanța Coman figurează printre membrii CA, cu statut definitiv, iar remunerațiile membrilor sunt prezentate în format tabelar Loteria Română. Indiferent de diferențele de actualizare sau raportare ale informațiilor publice, miza rămâne aceeași: cumulul de poziții în companii de stat și nivelul veniturilor obținute din aceste funcții. Loteria Română este o companie de stat cu tradiție, dar și cu probleme de modernizare, digitalizare și adaptare la o piață în schimbare. Prezența în Consiliul de Administrație al unei astfel de companii ar trebui să presupună responsabilitate reală pentru strategie, control financiar, eficiență și integritate.

Pensie plus indemnizații de la stat

Pe lângă cele două indemnizații de administrator, Constanța Coman ar încasa și o pensie anuală de 89.843 lei. Legal, cumulul pensiei cu alte venituri poate fi permis în anumite condiții. Problema nu este neapărat legalitatea cumulului, ci oportunitatea și moralitatea publică a unor astfel de situații, într-un stat în care companiile publice sunt criticate constant pentru lipsă de performanță, politizare și privilegii. România are mii de pensionari care trăiesc cu venituri mici, iar în paralel există persoane retrase formal din activitate care continuă să ocupe funcții foarte bine remunerate în structuri ale statului. Când aceste numiri apar în apropierea unor lideri politici, percepția publică este una de sinecură. Termenul „sinecură” descrie o funcție bine plătită, obținută mai degrabă prin relații și influență decât prin merit demonstrabil. În astfel de cazuri, instituțiile care au făcut selecția trebuie să poată explica limpede criteriile, punctajele, experiența relevantă și motivul pentru care persoana numită a fost cea mai potrivită.

Cazul Constanța Coman nu este izolat. El face parte dintr-o problemă mai largă a companiilor de stat din România: proceduri de selecție care există formal, dar sunt suspectate frecvent că legitimează decizii deja luate politic. Ordonanța 109/2011 a fost gândită pentru profesionalizarea conducerii companiilor publice. În teorie, consiliile de administrație ar trebui să fie populate cu profesioniști selectați transparent, pe baza competențelor și experienței. În practică, multe numiri continuă să fie contestate public, mai ales când beneficiarii au legături cu partide, miniștri, cabinete guvernamentale sau administrații locale. Dacă România vrea să reformeze companiile de stat, trebuie să depășească simpla bifare a procedurilor. Este nevoie de transparență reală: publicarea dosarelor profesionale relevante, a criteriilor de selecție, a punctajelor, a contractelor de mandat, a indicatorilor de performanță și a rezultatelor anuale. Altfel, reforma rămâne un exercițiu de imagine, iar companiile de stat continuă să funcționeze ca spații de recompensare pentru oameni conectați politic.

ROMATSA și Loteria Română nu sunt instituții oarecare. ROMATSA gestionează o infrastructură critică pentru siguranța traficului aerian, iar Loteria Română operează într-un domeniu cu impact financiar și social. Ambele au nevoie de guvernanță serioasă, control financiar și decizii strategice coerente. Când indemnizațiile membrilor CA ajung la niveluri de mii de euro lunar, publicul are dreptul să întrebe ce performanță justifică aceste sume. Care sunt indicatorii asumați? Ce rezultate au fost obținute? Cum se măsoară contribuția fiecărui administrator? Există rapoarte publice clare privind activitatea CA? Fără răspunsuri la aceste întrebări, indemnizațiile mari devin greu de apărat în fața contribuabililor.

Cazul Constanței Coman este relevant pentru felul în care statul român își gestionează companiile și pozițiile bine remunerate din consiliile de administrație. Fostă consilieră în zona Secretariatului General al Guvernului, cu traseu prin instituții publice, companii municipale și structuri legate de reforma guvernanței corporative, Coman a ajuns să cumuleze două mandate în CA-uri ale unor companii de stat importante: ROMATSA și Loteria Română. Potrivit investigației DeFapt.ro, veniturile nete anuale din cele două poziții ajung la aproximativ 112.000 de euro, la care se adaugă pensia. Legalitatea acestor venituri trebuie analizată separat de oportunitatea lor publică. Însă, din perspectiva încrederii cetățenilor, cazul ridică întrebări inevitabile despre merit, selecție, influență politică și responsabilitate. România nu poate vorbi credibil despre reformarea companiilor de stat cât timp funcțiile de conducere sunt percepute ca sinecuri bine plătite. Profesionalizarea reală nu înseamnă doar proceduri, ci rezultate, transparență și responsabilitate publică.

Sursa foto: Inquam Photos/Alexandru Nechez

Sursă: Defapt

Un frate al președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și firma fostei sale soții controlează, prin proprietate sau concesiune, peste 807.000 de metri pătrați de teren în comuna Victoria, județul Iași. Suprafețele apar în documente oficiale consultate de presa locală, iar o parte dintre ele ar fi fost dobândite sau concesionate la prețuri considerate modice. Cazul readuce în atenție relația dintre funcțiile publice, afacerile de familie și patrimoniul local.

Un nou caz cu implicații politice și administrative apare în jurul lui Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași și fost ministru al Mediului. Potrivit informațiilor publicate de „Ziarul de Iași”, un frate al acestuia, Mihai Alexe, și firma fostei soții a liderului liberal, Raluca Elena Alexe, dețin sau folosesc prin concesiune peste 807.000 de metri pătrați de teren în comuna Victoria, județul Iași. Datele ar proveni din informații oficiale colectate de la Cadastru, Monitorul Oficial și Registrul Comerțului. O parte dintre terenuri sunt în proprietatea firmei Corporex SRL, societate legată de domeniul Arcaland, iar alte suprafețe importante sunt concesionate de Mihai Alexe de la administrația locală din comuna Victoria.

Cazul este relevant nu doar prin dimensiunea terenurilor, ci și prin contextul în care acestea apar: legături de familie, relații de afaceri păstrate după divorț, firme cu sedii comune, terenuri achiziționate sau concesionate la valori considerate reduse și două anchete penale care au avut legătură, direct sau indirect, cu domeniul Arcaland. Costel Alexe a refuzat să comenteze detaliile prezentate de presa locală, invocând caracterul personal și familial al subiectului. Fosta sa soție a susținut că fostul soț nu mai are legătură cu afacerea Arcaland.

Peste 807.000 mp de teren în comuna Victoria

Potrivit datelor citate, suprafața totală aflată în proprietatea sau folosința apropiaților lui Costel Alexe depășește 807.000 mp. Vorbim despre terenuri aflate într-o comună de frontieră, în zona Sculeni-Victoria, unde se află și domeniul Arcaland, spațiu de agrement cunoscut local. Firma Corporex SRL, administrată de Raluca Elena Alexe și asociată cu Arcaland, ar deține terenuri de aproximativ 194.577 mp, la care se adaugă clădiri cu o suprafață totală de 2.277 mp. Într-una dintre aceste clădiri funcționează, potrivit datelor publicate, și sediul unei alte firme legate de Costel Alexe.

În paralel, Mihai Alexe, fratele președintelui CJ Iași, ar avea concesionate de la Primăria Victoria aproximativ 61 de hectare de teren agricol. Pentru circa 38 de hectare concesionate în 2020, redevența anuală ar fi fost de 4.234 lei. Ulterior, la începutul anului 2026, ar fi urmat o altă concesiune, de aproximativ 23 de hectare, pe 25 de ani, cu o redevență anuală de 23.784 lei. Astfel, pentru aproximativ 610.000 mp de teren concesionat, redevența anuală totală ar depăși cu puțin 28.000 lei. Această valoare ridică întrebări privind modul de stabilire a redevențelor, nivelul concurenței din licitații și interesul public în valorificarea terenurilor comunale.

Unul dintre punctele cele mai sensibile ale cazului este terenul pe care funcționează Arcaland. Potrivit informațiilor prezentate anterior de presa locală, imobilele ar fi fost cumpărate în 2015 de Corporex SRL de la firma Construcții Hidrotehnice. Prețul tranzacției ar fi fost de 42.000 de euro, în condițiile în care proprietatea fusese evaluată anterior la 556.000 de euro. Diferența este semnificativă: potrivit calculelor jurnaliștilor locali, achiziția s-ar fi făcut la un preț de aproximativ 13 ori mai mic decât valoarea evaluată.

Aceste informații nu demonstrează, prin ele însele, existența unei ilegalități, dar ridică întrebări legitime privind condițiile tranzacției, evaluarea activelor, vânzătorul, cumpărătorul și contextul în care bunurile au ajuns în patrimoniul firmei controlate de fosta soție a unui politician influent. Ulterior, pe acel teren a fost dezvoltat un parc de distracții și agrement, Arcaland, care a devenit cunoscut în zona Iașiului. Tot acest domeniu a intrat, în timp, în atenția procurorilor anticorupție prin două dosare penale distincte.

Legături de afaceri după divorț

Costel Alexe și Raluca Elena Alexe au divorțat la finalul anului 2020, într-un context public tensionat, marcat de anchete DNA. Cu toate acestea, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, între cei doi ar fi rămas legături de afaceri. În august 2025, Costel Alexe i-ar fi cedat fostei soții 50% din părțile sociale ale firmei Domeniul Arca SRL Victoria. Denumirea societății trimite la Arcaland, iar sediul firmei este într-o clădire a Corporex SRL, societate legată de fosta soție.

Mai mult, numărul de contact al Domeniul Arca SRL ar fi cel al Ralucăi Elena Alexe, care ar fi dobândit și calitatea de administrator. Societatea figurează cu obiect de activitate „alte activități-suport pentru creație și interpretare artistică” și, până în 2025, nu ar fi raportat cifre de afaceri. Aceste detalii conturează o rețea de conexiuni comerciale care nu se rupe complet după divorț. Chiar dacă fosta soție susține că actualul președinte al CJ Iași nu mai are legătură cu Arcaland, datele despre firme arată că relațiile patrimoniale și administrative dintre persoane apropiate au continuat sub diverse forme.

Nu doar fosta soție apare în acest tablou economic. Potrivit informațiilor citate, și sora lui Costel Alexe, Adina Dura, ar figura într-o societate care conține în denumire referința „Arca”: Arca Play SRL, cu obiect de activitate în zona recreativă și distractivă. Sediul acestei firme ar fi în apartamentul din Iași al Ralucăi Elena Alexe. De asemenea, Florin Alexe, un alt frate al politicianului, ar fi deținut firma Mobilis Ideas, cu sediul într-un imobil al Corporex, societate dizolvată la începutul anului trecut. Mihai Alexe, fratele care apare cu cele mai mari suprafețe de teren concesionate sau utilizate în comuna Victoria, este și el menționat în contextul dosarelor care au vizat domeniul Arcaland. Acesta nu a putut fi contactat de jurnaliștii locali pentru un punct de vedere.

Arcaland, în centrul a două dosare penale

Domeniul Arcaland nu este un simplu proiect privat de agrement. El a fost menționat în două anchete penale care au vizat fapte investigate de DNA. Prima este cunoscută public drept „Dosarul Tabla”. În acest caz, procurorii anticorupție au susținut că, pe vremea când era ministru al Mediului, Costel Alexe ar fi solicitat mită 22 de tone de tablă, care ar fi urmat să fie folosite pentru amenajări în cadrul complexului de la Sculeni. În acest dosar au fost trimiși în judecată și Raluca Elena Alexe, precum și Mihai și Florin Alexe.

Este important de precizat că trimiterea în judecată nu înseamnă vinovăție, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă. Al doilea dosar îl vizează pe Petru Avram, fost șef la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, cumătru al lui Costel Alexe. Acesta a fost condamnat cu suspendare după ce ar fi dispus folosirea unor utilaje și angajați ai instituției pentru lucrări de deznisipare la Arcaland. Potrivit informațiilor publicate, muncitorii de la Apele Române ar fi fost așteptați la proprietate de Mihai Alexe, fratele lui Costel Alexe, însă acesta nu ar fi fost pus sub acuzare în acel dosar.

Suprafețele concesionate de Mihai Alexe de la Primăria Victoria ridică o problemă administrativă importantă: cum sunt valorificate terenurile publice ale comunelor și cine beneficiază de ele. Prima concesiune menționată, din 2020, ar fi vizat 38 de hectare pe o perioadă de șapte ani, cu posibilitate de prelungire. Redevența anuală: 4.234 lei. A doua concesiune, de 23 de hectare, ar fi fost încheiată la începutul anului 2026, pe 25 de ani, cu o redevență anuală de 23.784 lei. Primarul comunei Victoria, Daniel Crețu, coleg de partid cu Costel Alexe, a susținut că o parte dintre terenuri se află în zona inundabilă a Prutului și că ar fi folosite pentru cultivarea unor furaje precum lucerna. Edilul a negat existența unor favoruri politice sau a unor legături între licitații și familia Alexe. Totuși, atunci când un apropiat al unui lider politic județean obține suprafețe mari de teren de la o primărie condusă de un coleg de partid, întrebările publice sunt inevitabile: au existat competitori reali? Cum au fost stabilite redevențele? Au fost terenurile evaluate corect? A existat un avantaj indirect pentru persoane apropiate unui decident politic?

Un alt episod relatat anterior de presa locală vizează asfaltarea unui drum din comuna Victoria. Potrivit investigațiilor citate, Primăria Victoria ar fi alocat aproximativ 1 milion de lei, reprezentând un sfert din bugetul de investiții al comunei pe anul 2020, pentru asfaltarea unui drum de circa 800 de metri care trecea prin fața Arcaland și se termina în câmp, la mică distanță de obiectiv. Primarul Daniel Crețu a susținut că asfaltarea era planificată anterior și că prezența domeniului Arcaland în zonă a fost o coincidență. Totuși, pentru public, un astfel de detaliu poate alimenta percepția că investițiile publice ajung să servească indirect unor interese private, mai ales când beneficiarii indirecți sunt apropiați de lideri politici. Chiar dacă o lucrare publică poate fi justificată administrativ, transparența devine esențială atunci când există o suprapunere între infrastructura finanțată de primărie și proprietăți private asociate unor persoane cu influență politică.

Cazul terenurilor din comuna Victoria nu este doar o poveste locală despre proprietăți, concesiuni și firme. Este un exemplu despre cum se intersectează politica, administrația locală, patrimoniul public și afacerile de familie. În România, multe suspiciuni publice apar nu neapărat dintr-o faptă dovedită penal, ci din lipsa de transparență în jurul deciziilor administrative: terenuri concesionate ieftin, drumuri asfaltate spre zone de interes privat, firme inactive cu sedii în proprietăți ale apropiaților, tranzacții la valori mult sub evaluări și refuzul politicienilor de a răspunde detaliat la întrebări. Pentru un ales local sau județean, standardul de transparență trebuie să fie mai ridicat decât pentru un simplu privat. Când familia unui lider politic controlează suprafețe mari de teren într-o comună administrată de colegi politici, interesul public este evident.

Sursă: ZiaruldeIasi